8,290 matches
-
sugestiv de patimă, patima cea rea, patima și în special acela de năbădac, năbădaică, utilizat încă în limbajul popular în Moldova într-un alt sens, totuși apropiat (l-au apucat năbădăile). Pravilistul, în secolul al XVII-lea, utilizează termenul de "patima dracului"; Dimitrie Cantemir, peste mai bine de un secol, amintește de năbădac: "Aspis iaste în chipul amaragdului, iaste foarte de treabă la aceia ce i se lovesc năbădăicele, adică la ceia ce-i lovesc lovituri și cad jos de se
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
lovesc lovituri și cad jos de se tăvălesc și le merge spumele". Termenul a circulat și în secolul al XIX-lea. În corespondența privitoare la internările în mănăstiri, bolnavii erau deseori denumiți ca pătimaș de boala copiilor sau doar de patimă. Melancolia, denumită mai târziu inima rea (bolnavi de inimă rea), a fost înțeleasă mai ales ca o stare de reacție, înțeles transmis integral până astăzi. În secolul al XVIII-lea găsim termenul de melancolie, sau melanholie, dar numai în texte
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Safta au trimis-o la Mănăstirea Agapia de unde s-au înapoiat cu întâmpinare că din pricina patimei nu poate să o primească acolo, îndrumând-o la Văratec"56. Rezultă, în afara caracterului de penitență al unor internări, că femeile care sufereau de patimă (epilepsie, n.n.) nu erau primite la Agapia, ci la Văratec. Cum vom vedea, în adevăr, la Văratec se organiza pe atunci un mic centru pentru femei epileptice. Pentru bărbați, un rol asemănător l-a avut mănăstirea Secu, unde se adăposteau
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
la concluzia că, între 1840 și 1880, la mănăstirea Văratec erau repartizate femei bolnave de epilepsie. Am văzut, la începutul capitolului referitor la ospicii, că o oarecare Safta a fost îndrumată către Văratec de la mănăstirea Agapia tocmai pentru că suferea de patima epilepsiei, cu asistența căreia ni se pare că se ocupa în special mănăstirea Vărtec. De altfel, dispoziția arhitecturală a Complexului mănăstiresc de la Văratec este ideală pentru bolnavii psihici. Probabil că la Văratec nu a fost o instituție cu un local
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
își face de cap, cum îi era obiceiul de a face ceea ce vrea, își face de cap umblând noaptea prin grădinile Socolei ca o stafie. Despre el nu se poate vorbi în cuvinte molcome, pentru că era un om marcat de patima profesiei ca de o cicatrice. Era un medic excelent, cu unele excese, firește, și cu unele naivități incredibile. De aceea nu-mi vine în minte cineva mai potrivit pentru jocul cu viața și cu moartea, cu normalul și anormalul decât
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
bogăție de esență, fundamentată pe o experiență de viață apreciabilă, care să-i dea posibilitatea înnoirii prin ea însăși, în primul rînd a înnoirii prin conținuturi noționale din domeniul științific și filozofic. După Eminescu, "limba noastră veche trezește în suflet patimile vechi și energia veche"370 și, ca atare, această limbă trebuia primenită prin propriile mijloace din perspectiva cunoașterii științifice și filozofice, căci este "fericit" momentul în care propriile resurse ale limbii sînt puse la contribuție, fără ca limba să fie nevoită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nimic din angelismul petrarchist ori eminescian. Orchestrare în totul ingenioasă! Poeta se adresează sieși; propoziția "Sunt cea mai frumoasă femeie" (devenită refren), de cinci ori repetată, acreditează ideea de descântec, de magie albă, în așteptarea Zburătorului: Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile Înnebunitele ploi și ploile calme, Ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei, Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit, Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, Îmi place să le rup
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ori repetată, acreditează ideea de descântec, de magie albă, în așteptarea Zburătorului: Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile Înnebunitele ploi și ploile calme, Ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei, Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit, Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți, Să amuțească, privindu-mă astfel bărbații (...) Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă Și-mi stă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
transcende în cânt; turbionarul de la Riazan fusese un naturist organic. Ioanid Romanescu peregrinează fictiv Spre Capul Horn al Patagoniei din stele. Relevanta auto-imago a acestuia din Trăiască poezia și marii visători! e o pagină memorabilă: Al dracului am fost, cu patimă în toate viața mea a curs întâmplătoare atâtea drumuri am avut în față dar am ales mereu câte-o cărare. n-am ascultat de nimeni niciodată n-am calculat nimic și nu e bine ce pacoste de om voi fi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vine în pământ să intru de rușine (...) am încercat suprema renunțare, dar moartea e perfidă și nu din vis ne fură mai bine, deci, să ard până la capăt decât să port cenușa cuvintelor pe gură al dracului am fost, cu patimă în toate, greșind fundamental de-atâtea ori și totuși printre fericiți mă număr trăiască poezia și marii visători! Metaforele poetului în acțiune nu sunt atât invenții modificante semantic cât niște intarsii plasticizante în textura sentimentelor și ideilor: "Ascultă / cutremurul aerului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
era învoirea. Năravul fumatului l-am deprins extrem de ușor. După ce am fumat câteva țigări, pentru a le încerca gustul, am devenit dependent de nicotină și numai după mulți ani, și cu mari eforturi de voință, m am debarasat de această patimă. Mult mai târziu mi-am dat seama că eram niște copii proști care ne afumam plămânii și inspiram, odată cu fumul, mirosul pestilențial al unui closet fără apă curentă și fără scurgere. În anotimpurile calde și pe vreme bună mergeam pe
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
apare în povestirea lui Policarp, care asociază cuvântul faptei, în Asia Mică, în jurul anului 150pp. În Evanghelii și, îndeosebi, în Faptele Apostolilor, termenul grec martus (din care derivă "martir") se întâlnește cu sensul de "martor" și este folosit pentru martorii patimilor lui Iisus și ai învierii Lui, Iisus fiind el însuși martorul slavei lui Dumnezeu. Împrumuturile de la o tradiție religioasă la alta de teme literare și legendare, de credințe teologice și filosofice n-ar trebui, de fapt, să ne surprindă. Cadrul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
unele dintre aceste opere conțin accente mesianice la înălțimea deznădejdii provocate de expulzare și de multiplele ei repercusiuni, stârnind teama unui eventual abandon al lui Dumnezeu, care ar însemna sfârșitul poporului evreu, un cronicar ca Solomon Ibn Verga abordează fără patimă nenorocirea și supraviețuirea evreilor. El elaborează Sceptrul lui Iudazzz lucrare publicată prima dată după moartea sa, de către fiul său, la Adrianopol, în Turcia, în 1554, ca pe o antologie istorică și un studiu sociologic precoce al chestiunii evreiești. Dar, deși
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
tainelor creștine ale răstignirii și învierii. Evreul răstignit nu este un simbol nou, dar, după Holocaust, Iisus este privit ca o metaforă a genocidului prin identificarea lui ca evreu. La sfârșitul războiului, martiriul deținuților din lagăre este frecvent comparat cu Patimile lui Hristos, iar când lagărul de la Dachau este eliberat, drumul soldaților SS din acest lagăr este numit "drumul crucii". Nu a calificat Ioan Paul al II-lea, în 1979, Auschwitz-ul drept "Golgotă a lumii contemporane", declarație care a fost percepută
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
o figură a lui Hristos. Tema la Pietà, în atitudini inspirate din picturile Renașterii, câștigă, de asemenea, o popularitate universală după război. În sculptura comemorativă de la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, la Pietà devine întrucâtva motivul standard. Astfel Patimile lui Hristos și Răstignirea se transformă, în artă, în simboluri populare și durabile ale exterminării. Unii artiști folosesc simboluri creștine și pentru a acuza creștinismul în general și Biserica în particular că nu au făcut nimic pentru a-i salva
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Unii artiști folosesc simboluri creștine și pentru a acuza creștinismul în general și Biserica în particular că nu au făcut nimic pentru a-i salva pe evrei. O întreagă reprezentare artistică se dezvoltă astfel, alimentată de o utilizare modernă a Patimilor, simbol al suferinței omenirii. Artiști creștini ca Otto Dix, Francis Bacon și Rico Lebrun lărgesc sensul Răstignirii, legându-l, prin detalii, de genocid, în timp ce artiști evrei ca Ben Zion sau Hayim Gross tratează genocidul împrumutând detalii din Răstignire. Spre sfârșitul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și va ajunge o dărăpănătură cît se poate de reală. S-au acumulat multe energii perverse care hrănesc sistemul, oamenii înșiși au devenit goi pe dinlăuntru, nu mai găsesc, în ultimă instanță, vieții un sens adevărat și rătăcesc plini de patimi. Odium humani generis. Dar vin energii noi, curățitoare, care vor spulbera acest cazino așa cum merită. E bine însă să ne găsească nu doar cu casa curată, dar și cu lumînarea aprinsă. Mă refer la esența divină despre care vorbeam. Știu
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
numele de niște regimuri netrebnice. Coborârea în iad Prea sentimentali și, uneori, prea ignoranți, mulți au înțeles și practicat greșit naționalismul în Europa interbelică. Rațiunea le-a fost copleșită de pasiune, care, sub impactul devastator al exagerării, a degenerat în patimă. Naționalismul exacerbat i-a făcut să intre într-o sală de marmură cu oglinzi (convexe și concave). Erau singuri și îi impresiona auzul zgomotului profund al propriilor pași. Sub fiorul emoțiilor, încăperea se umplea de bătăile cordului și ritmul respirației
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
e acolo? Apoi, am putut admira îndelung "bătălia" de la Ștefănești dintre Gigi Becali și Adrian Copilul Minune. Nu mai amintesc de cazurile de omoruri, înjunghieri prin crîșme ș. a. din recenta campanie electorală. Oamenii așteaptă totul de la politic. E prea multă patimă, mai ceva ca la 6 din 49. Mici, mitici, bambilici. Sunt orașe ce par să-și fi găsit la timp primarul potrivit, precum Timișoara, Sibiu, Cluj, Constanța, Brașov și multe altele. Din acest punct de vedere, și nu numai, Iașiul
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Pe lîngă plopii fără soț...) Dar capul aceleia nu putea pricepe nimic din versurile acestea. Dîndu-și seama de valoarea, în posteritate, a operei sale, pe alta a amenințat-o cu oprobiul veșnic: "Cum ai putut a-ți bate joc, de patimile mele, De dulci petreceri la un loc, De ceasuri ca acele? Ci-n lungul negrei vecinicii Blestemu-mi se va naște Ce numai tu n-ai vrut să știi O lume va cunoaște ............................................. Și-n cîntul meu, ce va trăi Infama
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
senin Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte să mă fac, Căci tu îmi prinzi tot gîndul, Ca cerul ce privește-n lac, Adîncu-i cuprinzîndu-l. Cu farmecul luminei reci Simțirile străbate-mi; Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patimi Și deasupra mea rămîi, Durerile de-mi curmă Și fii iubirea mea de-ntîi Și visul meu din urmă."233 Așadar, ne aflăm tot la Ipotești, sara în asfințit, cu răsărit de lună, pe malul lacului și sub ploaia florilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de noutate nu-i atât rodul pasiunilor conformiste, cât al dispozițiilor experiențiale ale subiecților. Basculăm în universul hiperconsumului atunci când gustul schimbării este o realitate cu răspândire universală, când dorința de a fi „la modă” trece și dincolo de sfera vestimentară, când patima înnoirii a dobândit un fel de autonomie, împingând în planul secund lupta concurențială pentru statut, rivalitățile mimetice și celelalte manifestări conformiste. De unde și noile funcții subiective ale consumului. Spre deosebire de consumul de modă veche care făcea vizibilă identitatea economică și socială
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
la fericire. La rădăcina socială a cererii nelimitate de consum se află nu atât luptele concurențiale pentru clasamentul social, cât homo democraticus întors spre sine însuși, liber să se construiască și să se conducă. Tocqueville a arătat cum trebuie legată patima crescândă și universală pentru satisfacții materiale de vârsta egalității: aceasta dă naștere refuzului fatalității apartenenței sociale, poftelor nesățioase, invidiilor și permanentelor insatisfacții. Această logică egalitaristă, purtătoare de exigențe fără sfârșit, devine tot mai fermă în zilele noastre datorită finalităților numite
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
se mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la formele vizibilului, și aspirația spre eliberarea de aceste forme. Fantoma care se întoarce rămâne legată până și în moarte de universul aparențelor. Ea nu a izbutit încă să scape de amintirea patimilor lumești, dar înlăuntrul ei totul le respinge. Fantoma este apariția care năzuiește să dispară o dată pentru totdeauna. Moștenire budistă a teatrului no, schema apariției ce tinde spre propria dispariție capătă aici întreaga sa valoare de simbol al dorinței de participare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se resemneze și să trăiască împăcați cu gândul pierderii celor dragi, cât despre suferința nepotolită a morților, incapabili, la rândul lor, să reteze legăturile cu viața pe care au trăit-o și a cărei amintire nu încetează să-i tortureze. Patima neostoită, imposibila renunțare la locurile unde se trăiește și se moare, obsesia continuării vieții sau cea a renașterii, acestea sunt forțele creatoare de fantome în teatrul no. Dar în vreme ce tragedia greacă vorbește mai cu seamă despre durerea niciodată stinsă a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]