8,590 matches
-
o succesiune de străzi părăsite, cu lumini ce păreau slabe și stridente totodată. Cîndva Glasgow fusese un oraș cu case de raport, o școală și o limbă de canal; acum era un labirint imens și întunecat prin care trebuia să rătăcești ani în șir ca să găsești ieșirea. Apartamentul lor era rece și în dezordine. în perioada războiului fusese închiriat unor străini, iar așternuturile și bibelourile fuseseră încuiate în dormitorul din spate. în timp ce mama și tatăl lui despachetau și schimbau lenjeria, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
forul lui interior, Thaw era foarte vesel, dar își ascunse sentimentul pentru că ceilalți nu puteau participa. După aceea, reîncepu tabloul și-l termină în trei zile. îl duse la școala de artă și-l agăță în sala de ședințe, unde rătăci printre ceilalți studenți duși pe gînduri sau care vorbeau ca niște flașnete. Era sătul de el acum, părea supralicitat și plicticos, dar încă se aștepta să eclipseze lucrările celorlalți și se deprimă văzînd alte două lucrări la fel de bune. Acestea prezentau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înnebunit. Peste o jumătate de oră, Thaw sună la ușă și doamna Laidlaw îi deschise, spunîndu-i: — Intră, Duncan. După ce căutase cu atîta disperare să ajungă acolo, simți că sosirea lui era nesemnificativă. — îmi cer scuze pentru întîrziere, dar m-am rătăcit. — Ai întîrziat? Marjory e încă sus, n-a terminat pregătirile. Holul avea o mobilă închisă și strălucitoare și peisaje întunecate în rame poleite. O crosă de golf și o umbrelă stăteau într-un vas imens din lut, iar pe podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că nu va avea loc o revoluție? Wilkins zîmbi. — Eu am vrut să spun că doar o revoluție aici ne poate schimba programul. Nu am alte alternative? — Rămîi cu noi, dacă vrei. îți putem găsi de lucru. Sau pleacă și rătăcește. Pentru oamenii fără destinație, spațiul e infinit. Lanark gemu și zise: — Rima, ce-ar trebui să facem? Ea dădu din umeri nerăbdătoare. — O, nu mă întreba. Știi că-mi place aici, și asta nu ți-a schimbat deloc ideile. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fără destinație, spațiul e infinit. Lanark gemu și zise: — Rima, ce-ar trebui să facem? Ea dădu din umeri nerăbdătoare. — O, nu mă întreba. Știi că-mi place aici, și asta nu ți-a schimbat deloc ideile. Dar refuz să rătăcesc în spațiu. Dacă vrei s-o faci, mergi singur. — Bine, spuse Lanark cu o voce supusă. O să ne întoarcem în Unthank. Wilkins și Munro își îndreptară spinările și vorbiră mai tare. Wilkins strecură hîrtia în mapă și zise: — Lasă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o lua la vale. Ajunseră într-o stare de torpoare în care nu-și dădeau seama de altceva în afară de durerea din brațe și chinul din picioare. Uneori adormeau și se trezeau izbiți de vreun vertij, pentru că unul sau celălalt se rătăcea pe linie. Aceste ghionturi, ca niște șocuri electrice puternice, le impuseră să meargă ca niște somnambuli drept înainte, iar Lanark își pierduse de mult conștiința, cînd ceva îi tăie genunchiul. Clipi și, în albeața din față, văzu o formă imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe zidul de intrare și dădu la iveală o inscripție ștearsă: PAIETONAL UNTHAN 00 ETRI Polițistul zise: — Un drum subteran cu o asemenea intrare nu poate fi lung. Păcat că luminile nu merg. Ne-ați putea împrumuta lanterna? Ne-am rătăcit-o pe-a noastră, și Rima - această doamnă - e însărcinată, după cum vedeți. — Regret, domnule. Nu. — N-are rost să discutăm, spuse Rima. Refuz să intru acolo. — Atunci va trebui să faceți autostopul înapoi, în New Cumbernauld. Polițistul le întoarse spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să procedăm inteligent. Dacă o să folosim acest tunel, o să ajungem la Unthank în mai puțin de cincisprezece minute, poate chiar mai puțin. Nu-i lumină, dar avem o bară pe perete de care să ne ține, așa că nu ne vom rătăci. New Cumbernauld e la ore distanță, și vreau să te duc la spital cît se poate de repede. — Urăsc întunericul, urăsc spitalele și nu merg! Nu-i nimic rău în întuneric. în viața mea, am dat peste o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că vine de la depărtare. — Sînt vrăjitoare, spunea ea. Merit asta pentru că l-am ucis. Lanark crezu că Rima înnebunise și se simți epuizat. îi spuse răbdător: — Ce tot vorbești, Rima? — însărcinată, zise ea după o clipă, tăcută, înghețată, în întuneric, rătăcită cu tine, cu picioare care s-ar putea să alunece, cu spatele care mă doare, merit toate astea. Conducea prostește ca să mă impresioneze. Mă dorea, știi, și la început mi s-a părut un tip drăguț, apoi m-a plictisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vîrfuri surprinzător de tari, iar extremitățile i se afundară în cutele unei răni umede care se deschidea într-o peșteră mlăștinoasă, în care mici gemete înfloreau în întuneric ca niște violete. Erau mirosuri fetide și chiar un iz de bălegar. Rătăcindu-se, se întinse pe spate, simțind că și el este un peisaj, unul mohorît și plat din jurul unui turn care se ridica într-un cer întunecat, ca de plumb. Simți cum, în întunericul de deasupra, oamenii urcă și coboară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lanternei. De două ori în timpul primelor zece minute, tunelul se bifurcă. Și, în ora care urmă, tunelul intersectă alte șapte coridoare similare și se mai bifurcă de încă trei ori. În aceste condiții i-ar fi fost ușor să se rătăcească, dar Gosseyn își desenă în carnet o schiță, marcând cu grijă fiecare tunel colateral. Cred ― își zise el ― că am făcut deja mai multe sute de metri pe sub pământ și acum mă aflu, undeva, în lungul rădăcinilor, care se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
înfipse în coapsa femeii. ― În flacon e fluoresceină ― zise el. Dacă trăiește, într-un minut buzele i se vor colora în verde-galben. Trecură însă două minute și buzele îi rămăseseră tot palide vineții, fără viață. Venusianul se ridică și privi rătăcit în jurul lui. Și, lucru ciudat, lui Gosseyn nici măcar nu-i trecu prin cap ce are de gând să facă. Îl văzu pe venusian îndreptându-se grăbit spre grămada de arme și alegându-și cu grijă două. Tocmai asta frapa cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
următoare? Dr. Kair negă din cap și adăugă: ― Nici într-o oră, nici într-o zi și nici într-o săptămână. Ai auzit vreodată de George, puștiul care a trăit printre animale? George, un băiețel de doi ani, s-a rătăcit printre tufișuri dealurilor din spatele fermei părintești. Dumnezeu știe cum, a nimerit la vizuina unei cățele sălbatice, care tocmai fătase. Cum majoritatea cățeilor muriseră și femela, a cărei ferocitate era atenuată de vagi amintiri ale dresajului de pe vremuri, era plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
o bucată de piele găsită pe apă, uscată la vânt și întinsă peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clămpănitul berzelor care se pregăteau să plece spre sud. Despre ceilalți nu mai știam nimic, poate că Petru rătăcea prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând în direcția orașului); cât despre Iason, jignit de comportarea lui din timpul scurtei noastre întâlniri, voiam să-l uit. Din când în când, în decursul rarelor noastre ieșiri din
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pot duce pe Zenobia în lumea aceea sălbatică și tandră și indiferentă față de pieire, ghidat de-a lungul râpei de fluturele care semăna leit, acum îmi dădeam bine seama, cu zâmbetul și cu șoaptele ei. 15. Câteva zile mai târziu, rătăceam singur pe un ostrov, un șarpe se târa pe lângă mine, când am găsit, lângă o tufă, printre alte cioburi (cultura Boian, în mod stupid socotită pe atunci aniconică), un falus de lut ars. M am așezat pe un trunchi de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
degetele, cuvintele picurau când limpezi, când tulburi, le intuiam exact pe cele care trecuseră dincolo. Altă dată, când pohemele mele mă plictiseau (simțeam fiecare literă-frână, fiecare cuvânt menit să mă întoarcă, să readucă îngerul în closetul comun al mentalului și rătăceam prin imensul pustiu al revanșei), o rugam să-mi citească din cine știe ce carte, uitată de Maria. O dată, a nimerit niște poeme în flamandă. Atunci glasul ei ușor speriat mi-a șoptit în întuneric : „Sunt într-o limbă străină...“. „Nu-i
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-o s-o port și eu câteva ore, i-aș fi făcut să crape de invidie pe băieții de pe strada Leonida, unde locuiam pe atunci cu mama și cu cele patru surori ale mele pe când fratele meu mai mare, Andrei, rătăcea pe undeva prin provincie; dar Empedocle mă bătea la cap : „Trebuie să înveți să gândești cu mâinile“, i-aș fi spus să tacă dracului din gurița lui minunată pentru că pe mine începuseră să mă doară mâinile de atâta gândire...). Pe
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aș fi spus să tacă dracului din gurița lui minunată pentru că pe mine începuseră să mă doară mâinile de atâta gândire...). Pe urmă mi-am zis că băiețelul care mă vizita putea să fie al vreunui vecin și că se rătăcise din întâmplare pe la noi, asemenea lucruri se întâmplă și nu se întâmplă, în același timp, n-ai cum să știi dacă nu știi... Băiețelul părea că nu mă vede, nu-mi dădea nici o atenție, se uita la Dragoș, mă și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
existe ca atare, mă rog, și unde mă socoteam, de exemplu, buricul pământului, un buric esențial și nenorocit, n-am să insist. Așa, s-ar putea obține un personaj care nu eram eu și un coridor pe care n-am rătăcit niciodată; oricum, ignorând delicatețea mea innée și duhorile împrejmuitoare ale existenței, s-ar putea să apară în locul meu un băiat cam grosolan, ceea ce îmi e perfect egal, pe când eu, în această friguroasă zi de octombrie în care scriu, voi părăsi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
duhoare mentală greu de suportat. Acum stătea oarecum deoparte, nu spunea nimic. Maria mă prinsese ca pe un fir de pai ivit în calea cuiva gata să se înece. „Bine că te-am întâlnit“, spunea. „Ți-am pierdut adresa...“ (o rătăcise de câteva zile, nu-și dădea seama cum). I-am repetat adresa, i-am explicat cum se ajunge la noi, la ce etaj, pe ce scară. Vorbeam ca și cum am fi fost singuri, Ioachim părea că nu ne ascultă, zâmbea și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
întreprinderi, inclusiv brutării. Drept urmare, la Sincelejo, capitala provinciei Sucre, populația a fost lipsită de pâine o zi. 5. Era un cer senin, nu se mișca o frunză. Oamenii treceau încoace și încolo, toți păreau vii, până și morții, zâmbeau prietenoși. Rătăcisem multă vreme pe străzi. Târziu, am ajuns, flămând și obosit, în centrul orașului. Asfaltul frigea, am găsit un creion metalic, fără mină, mă neliniștea ispita conștientă a experimentării. Era cam cinci după-amiază. Lângă bazinul Lido plutea în aer o decrispare
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
urât și rău în mine, aș fi preferat să mor de o mie de ori ca să nu mai simt pustiul acela. De obicei, pentru mine, asemenea stări anticipau sau încheiau atingerea unor puncte prea înalte, greu de suportat. (Gândiți-vă : rătăcisem singur acolo unde alții sunt conduși cu grijă...) Cunoșteam mecanismul înlăturării lor, dar îl uitam, de fiecare dată, ca un făcut. Refuzul acesta al memoriei părea să fie semnul, condiția de bază a revanșei... Zenobia aprinsese lumina. Priveam, fără să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
când un singur an ar fi de-ajuns ?“. Spunea trei ani, deși trecuseră atâția. („Ce om insensibil !“, gândea Maestrul.) „Totul e o aiureală“, îmi spuneam. „Poate că nu m-am pregătit destul...“ Dincolo de ușă întrezăream Infernul. Pe unde o fi rătăcind Zenobia ? Sigur, lipește litere, puțin îi pasă de mine. M-a lăsat dinadins aici, unde până și Orfeu a greșit. A uitat că pentru asta l-au sfâșiat femeile trace... Și m-am gândit la El, de trei ori fratele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
încă destul de frecvente, așteptam acum liniștit ceva care putea să vină sau nu (îmi era egal). Alungând tentațiile explicative, partea mea activă, deși hotărâtoare, nu trebuia decât să mă mențină disponibil. Așa se face că într-o zi de vineri, rătăcind la întâmplare pe străzi, am ajuns la marginea de dincolo a unui cartier periferic. Simțeam apropierea câmpului. Străbăteam o uliță prăpădită, cu șanțuri năpădite de buruieni. Casele păreau nefiresc de mici, niște cocioabe. Patru copii se ghemuiseră pe scara de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am scos din buzunar bucata de pâine și i-am întins-o pe palmă. A luat-o din zbor. Ar fi putut la fel de bine să-mi ia ochii. Mergeam în zigzaguri anapoda, mă învârteam în loc, știam că, oricât aș fi rătăcit, aveam să ajung la timp. Mai sus, din gura pădurii, venea un drum, îl cunoșteam, n-aveam pic de încredere în el. Apoi au năvălit oile, turme întregi. Cât vedeam cu ochii părea că pulberea pământului tresare, zvâcnește și behăie
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]