6,450 matches
-
a celui care avea să renunțe aproape definitiv la chemarea muzelor, și pare să încheie, astfel, o mirabila decadă de creație literară. Gestul este desigur, dramatic, dar nu chiar atat de singular, printre cei de la a caror tradiție poetica se revendică: să nu uităm abandonul, subit și fără întoarcere, al muzei poeziei, de către Arthur Rimbaud, ori tăcerea de aproape două decenii, autoimpusa și riguros respectată, a lui Paul Valéry, ambele de neînțeles. Cea mai plauzibilă explicație rămâne, totuși, cea dată de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
drum arcuit ca o coardă: sinteza.” Termenul e arborat programatic și în articolul-manifest din primul număr al revistei „Integral”: „Sintetizăm voința vieții din totdeauna, de pretutindeni, și eforturile tuturor experiențelor moderne.” Situându-se în raport cu celelalte curente de avangardă, i. se revendică din dadaism, pe considerentul că: „dadaismul reprezintă, mai mult decât o atitudine de artă, o ideologie generală, o stare de spirit universalizată, cu repercusiuni în etică, filosofie, religie.” Dar insurecția denumită prin această vocabulă „nu putea fi decât o stare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287567_a_288896]
-
săturase de Ceaușescu și de aiurelile lui, din ce în ce mai staliniste, din ce în ce mai zgomotoase, mai ales în clamarea temelor naționaliste care îi aduseseră cândva popularitatea. La începutul lui noiembrie, în Piața Amzei, la Gara de Nord, în Piața Matache, apărea un manifest, intitulat Luneta, și revendicat de Frontul Democrat Român, o organizație până atunci necunoscută. Autorul acțiunii era tipograful Valentin Hurduc, de la Casa Scânteii. Același Valentin Hurduc dăduse foc, în aprilie 1987, la ora 05:40 dimineața, "Arcului de Triumf" din placaj ridicat la intrarea în
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
texte permit o interpretare restrictivă "libertatea culturii" (nr. 18), "jos cenzura" (nr. 68) "vrem medicamente" (nr. 109) și chiar, izolat, "perestroika" (nr. 28). Poate cea mai elocventă expresie a faptului că, în cele mai multe cazuri, manifestanții nu se limitau la a revendica sfârșitul dictaturii lui Ceaușescu, și că acesta simboliza întregul sistem comunist, apare în cel puțin două desene însoțite de text, care pun semnul egal între efigia comunistă, secera și ciocanul, și svastică: nr. 137 ("La al XV-lea congres/4
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Democratic se adresa întregii țări, cerând întregului Popor Român să i se alăture în lupta pentru democratizarea țării, să constituie Comitete ale FDR în toate orașele, în întreprinderi și în instituții, care să asigure coordonarea procesului de democratizare națională; să revendice drepturile constituționale în mod pașnic și fără violență și să intre în grevă generală începând de azi, 21 decembrie 1989, până la victoria finală, cu excepția sectoarelor de bază ce nu pot fi întrerupte 29. Concluzia extrem de importantă a acestei înlănțuiri de
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
prima zi de manifestație. Răsturnând sensul peiorativ și insultător al termenului "golan", manifestanții cărora li se alătură mari personalități culturale, cum a fost Eugen Ionescu, de pildă îl transformă, prin insigne, tricouri, cântece și discursuri, într-un titlu de glorie, revendicând marginalitatea ca pe un loc al nonconformismului în raport cu puterea neocomunistă și negând fără drept de apel imaginea de "Noapte a Walpurgiei", de desfrîu și viol colectiv pe care și televiziunea, și ziarele pro-FSN, în frunte cu Adevărul și Azi, amplificate
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
față de revoluția care îi emanase și de poporul pe care îl reprezintă îi îndemna să exercite puterea. În fața acestei pretenții, AC nu-i neagă premisa, ci proiectează un imaginar de sens contrar pe care l-aș numi angelic. Liderii FSN revendică pentru ei înșiși puterea în numele responsabilității față de cetățeni, hic et nunc, AC refuză pentru sine puterea în numele responsabilității față de istorie, de valorile perene ale democrației și de idealul moral. Acest discurs a asigurat fără îndoială o parte importantă a succesului
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
intensitatea afectivă a impresiilor și a sentimentelor; eul poetic nu este o suprapunere a autorului, ci este însuși Poetul; adică o ființă umană sensibilă, care își exprimă anumite sentimente, stări sufletești etc. în așa fel, încât chiar Cititorul își poate revendica trăirea acestor sentimente; (!!) evitați formulările de genul „Fiind băiet, lui Eminescu îi placea să cutreiere pădurile...”; - în literatura epică (și dramatică) -personajul este „creat”; el prinde contur și personalitate sub ochii cititorului; - uneori poate fi ilustrarea unui principiu predeterminat; - prin intermediul
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
memoriei colective, istoria social politică și culturală, antropologia memoriei etc.). Anticipativ, o anume critică ne simțim datori să o preîntâmpinăm chiar dinainte de a fi formulată. Aceasta impută reducția livrescă a construcției statului național românesc la dimensiunea sa textuală. Lucrarea nu revendică o asemenea pretenție reductivistă. Nutrim convingerea, sfidând revelațiile postmodernismului francez, că există și o realitate extratextuală. Chiar dacă acordăm un oarecare credit "ipotezei logocratice", construindu-ne întregul demers plecând de la premisa puterii cuvântului - de aici și conceptul de logocrație - în definirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Poziția subiectivistă a lui Renan își găsește ecouri în concepția dezvoltată de J.S. Mill. Principiul spiritual despre care vorbește Renan este identificat de Mill în "simpatii comune" existente între indivizi care compun o "porțiune a umanității", pe baza cărora este revendicată guvernarea politică de către reprezentanții acestora. Menționând că sentimentul apartenenței la o naționalitate nu are o sursă unică, Mill enumeră ca principali factori "rasa" și descendența etnică, religia, limba, sau teritoriul comun. Totuși, aceste elemente nu sunt suficiente pentru trezirea identificării
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
edificată via memoria colectivă. Ce vrea să spună aceasta este că primul pas în lungul proces de construire a națiunii române a constat în dezvoltarea unei relații cu trecutul. Prin constituirea unei memorii colective (etnice, apoi naționale), intelectualii români au revendicat drepturi politice întemeiate în trecutul pe care îl imaginau națiunii române. Tiparul mișcărilor naționale din țările "mici" ale Europei Centrale și de Est poate fi descompus, urmându-l pe M. Hroch (1985, p. 23), în trei reprize succesive: a) Faza
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din capul locului, ci chiar pe vecie. În ciuda unei retrageri într-o formă anterioară, reprezentativă, a națiunii, Supplex-ul păstrează unele elemente de modernitate, pe care le integrează într-o structură de rezistență de natură tradițional-feudală. Pe de o parte, suplicanții revendică drepturi pentru întreaga românitate transilvăneană, pe care însă continuă să o conceapă stratificat, după modelul feudal al societății stărilor. Iată conținutul expres al celei de-a treia cerințe cuprinsă pe agenda revendicativă a Supplex-ului din 1791: "Clerul acestei națiuni credincios
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ale cărei granițe se fixează acum pentru a cuprinde românitatea în întregul ei, dincolo de diviziunile confesionale. Această fuzionare a celor două confesiuni în categoria singulară a națiunii române este sesizabilă și în Suplicile în care națiunea valahă din Transilvania își revendica egalitatea de drepturi cu celelalte trei națiuni politice în contextul restaurărilor demarate după moartea lui Iosif al II-lea. Eșecul acestor demersuri petiționare ale românilor transilvăneni se soldează cu reluarea luptei de emancipare națională prin acțiunile cărturărești ale membrilor Școlii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 27). Concluzia istoricului clujean, la care subscriem fără rezerve, este că conștiința națională la românii ardeleni își are geneza în miezul acestui climat confruntaționist, pe fondul polemicii pasionale cu teoriile partizane străine care discreditau pretențiile românești la egalitate politică revendicată pe calea reliefării nobleții originii poporului și limbii române. Din înfruntările asupra acestor chestiuni cu potențial inflamabil (originea, vechimea, continuitatea, prioritatea, latinitatea limbii române etc.) s-a degajat conștiința națională a românilor ardeleni. Conștiința națională a transilvănenilor a mustit în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
criteriu de apartenență (Hitchins, 1998, p. 296). În Transilvania, acțiunile revoluționarilor români au fost precipitate de decizia Dietei de la Cluj de a vota unirea cu Ungaria. Revoluționarii români nu au acceptat libertățile civile și individuale acordate tuturor cetățenilor Ungariei Mari, revendicând în schimb drepturi colective pentru naționalitatea română, fapt ce i-a angrenat într-un război civil împotriva revoluționarilor maghiari declanșat în Imperiul austriac. În pofida înfrângerii mișcărilor pașoptiste din Țările Române, programul politic care le-a propulsat va rămâne gestant în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
paradigma Școlii Ardelene îl reprezintă momentul cronogenetic al istoriei poporului român, pe care îl fixează în anul 105, cu ocazia "descălecării coloniilor romane în Dacia" (Aaron, 1835, p. 1). Continuând pe coordonatele stabilite de cărturarii Școlii Ardelene, de la care se revendica, și adăugând principiul naționalismului alături de aspirația unificării politice a românimii, "Aaron Florian realizează în istoriografia românească trecerea de la iluminism la romantism" (Teodor, 1970, p. 90). Prin mixul de continuitate și inovare în raport față de moștenirea patrimoniului Școlii Ardelene, despre Aaron
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin care a pătruns reflecția însuflețită de spiritul romantic. Opera istorică a lui Florian Aaron, în ciuda certelor pulsații naționaliste, rămâne totuși încastrată registrului provincial, fiind scrisă din perspectiva istorică a Țării Românești. Însă, lansând în circulație idei manifest naționaliste care revendicau refacerea unității politice pierdute a românimii, Aaron a inițiat primele tentative de ieșire din paradigma provincialismului regional. Eforturile sale s-au înnodat, pe de o parte, în matricea intelectuală și istoriografică a Școlii Ardelene, iar la celălalt capăt, de militantismul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a fi actualizat în contemporaneitate); c) unitatea etnică, dată de originea comună a tuturor membrilor populației celor trei Țări Române; d) unitatea de destin istoric, conferită de experiența în decursul timpului a acelorași suferințe și fericiri colective; e) unitatea politică, revendicată pe baza elementelor anterioare, desăvârșește aspirația mitică spre unitate. După cum s-a văzut mai devreme, la Școala Ardeleană doar Budai-Deleanu exprimă în formă completă această năzuință spre unitate politică, în timp ce, în avangarda reflecției romantice, diversele dimensiuni ale unității, inclusiv cea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a regatului dacic. Tema unității politice poate fi reperată în textele școlare într-o formă mai degrabă aluzivă decât explicită, revendicativă și programatică (așa cum devine ea în climaxul mișcării pașoptiste; a se vedea proclamația-manifest Dorințele Partidei Naționale din Moldova, care revendica explicit "Unirea Moldovei cu Țara Românească" [1883, p. 31]). De exemplu, Albineț sugerează utilitatea uniunii politice, care, dacă s-ar fi săvârșit, ar fi putut limita, sau chiar neutraliza, nociva influență otomană asupra purității naționalității române: "Înrâurirea Osmană, din pricina neunirei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
absolutiste fundamentate pe dreptul divin al regelui cu politii ce se legitimau în baza suveranității populare, s-a conturat o nouă matrice a echilibrului geopolitic european sub forma sistemului interstatal. În cadrul acestui sistem interstatal, statele-națiune constituiau noii actorii colectivi, fiecare revendicându-și legitimitatea în fondul suveranității populare și justificându-și acțiunile în numele interesului național. Noua matrice definită structural de sistemul interstatal a constituit, așadar, cadrul de referință geopolitic în interiorul căruia actorii statali au fost puși într-o situație competițională, în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
un cuvânt din ce spuneau" (ibidem). Acestea fiind condițiile generale cu care se confrunta învățământul francez în perioada celui de-al Doilea Imperiu (1852-1870), nu avem niciun motiv să presupunem că lucrurile erau mai îmbucurătoare în Țările Române. Aspirațiile educaționale revendicate ca principii revoluționare ale programului pașoptist își vor găsi totuși concretizarea, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, odată cu promulgarea în 1864 a Legii asupra instrucțiunii (Lege nr. 1.150 din 25 noiembrie 1864), care va institui "obligațiunea instrucțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe alocuri ia forma unor contradicții manifeste, între naționalismul pătimaș și rigorile criticismului istoriografic. După ce într-un pasaj al lucrării este demonstrată cu maximum de detașament emoțional și luciditate critică imposibilitatea existenței conștiinței naționale în epoca premodernă, tentația naționalistă își revendică tributul în afirmații precum "România Mare, visul de o mie de ani al tuturor Românilor, era înfăptuită" (Tafrali, 1935, p. 424). Întreaga literatură didactică a interbelicului se zbate pentru a acomoda această tensiune inconciliabilă între ispita naționalismului angajat și constrângerea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Constantinescu, 1928, p. 71). Un alt topos de mare însemnătate al spiritualității românești o reprezintă teza românilor ca apărători ai creștinătății europene în fața islamului. Stăvilirea puhoiului turcesc și salvarea civilizației apusene devine un titlu de glorie în baza căruia este revendicată recunoștința statelor occidentale: "epopeea de o sută de ani, a răsboiului nostru cu turcii, luminează ca o măreață faptă de istorie universală, trecutul nostru și răsbună cele zece veacuri de suferință mută: Mircea, Corvin și Ștefan cel Mare au fost
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fi reduse la două postulate interconectate: i) România este statul românilor, și ii) a fi român înseamnă a fi ortodox (Andreescu, 2003, p. 35). Etnicizarea statului și identitatea român-ortodox asigură "naționalismului ortodox" propovăduit de BOR un indubitabil caracter exclusivist etnico-spiritual. Revendicând rolul oficial de biserică națională a românilor, BOR a contribuit asiduu, în concert cu alte forțe politice și culturale, la etnicizarea discursului identitar românesc prin promovarea unei versiuni ortodoxiste a naționalismului etnic. Pe plan politic, legionarismul interbelic românesc s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
2006, p. 160). După cum au punctat convingător o serie de critici, conceptul de "genocid", așa cum este definit în jurisprudența internațională și literatura de specialitate, nu poate fi aplicat cazului românesc (Shafir, 2007). În concluzie, Raportul este un document care se revendică de la științificitate, dar sfârșește prin a formula capete de acuzare, condamnând comunismul nu pe baza unui probatoriu prezentat în limbajul aseptic, formal și riguros al juridicului, ci exprimat poetic în stilistică metaforică. Critica cea mai temeinică vizează însă faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]