6,994 matches
-
lut e mai mult decât suficient, Dar dumneata, tată, ești de acord să mergi cu noi la Centru, să părăsești olăria, întrebă Marta, S-o părăsesc, niciodată, nici nu se pune problema, Vrei să spui c-o să faci totul singur, sapi lutul, îl frămânți, îl modelezi și-l pui pe roată, aprinzi cuptorul, îl umpli, îl cureți, scoți vasele din forme singur-singurel, îți amintesc că toate astea sunt destul de anevoioase chiar și cu ajutorul pe care ni-l dă Marçal în puținul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru ca nimic dinăuntru să nu se piardă, momentul care vine mereu, ziua când ne întrebăm, Unde o fi cartea care ne învăța cum se coace lutul, iar cartea, în sfârșit convocată, apare, e aici în mâinile Martei în timp ce tatăl ei sapă în fundul cuptorului o groapă de jumătate de metru adâncime și tot atât în lățime, păpușilor nu le trebuie mai mult, apoi dispune pe fundul găurii un strat de ramuri și le dă foc, flăcările urcă, mângâie pereții, le reduc umiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
unei cupole luminoase venind să împingă cupola întunecată a nopții, frontiera dimineții se mișca încet spre occident. O subită adiere ridică în vârtejuri cenușa de la suprafața gropii. Cipriano Algor îngenunche, îndepărtă barele de fier și, cu aceeași lopată cu care săpase groapa, începu să scoată cenușa, amestecată cu bucățele de cărbune nears. Aproape imponderabile, particulele albe i se lipeau de degete, unele, ușoare ca fulgul, aspirate de răsuflare, îi suiră în nas și-l obligară să strănute, așa cum face uneori Găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o idee, din simplă curiozitate. Marçal ezită înainte să-i răspundă, dar consideră că informația nu putea face parte din grupul celor strict confidențiale, Accesul se face pe la etajul zero-cinci, spuse în cele din urmă, Am crezut că excavatoarele au săpat mult mai adânc, În orice caz tot sunt cincisprezece sau douăzeci de metri sub pământ, spuse Marçal, Ai dreptate, e destul de adânc. N-au mai vorbit despre subiect. Marçal nu dăduse impresia că ar fi fost contrariat din pricina conversației rapide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care se Înălța cândva aici? Să nu vorbim de oameni, ei sunt cele mai trecătoare dintre creaturi, dar ce rămâne din civilizația lor? Ce regat a dăinuit, ce știință, ce lege, ce adevăr? Nimic. În zadar m-am străduit să sap În aceste ruine, n-am putut să descopăr decât un chip gravat pe un ciob de ceramică și un fragment de pictură pe un zid. Iată ce vor ajunge bietele mele poeme Într-o mie de ani, cioburi, fragmente, resturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
supuși. Visez la un stat În care lupul și mielul să bea laolaltă, În toată liniștea, apa aceluiași pârâu. Dar nu mă mulțumesc să visez, eu construiesc. Plimbă-te mâine prin cartierele din Isfahan, vei vedea cohorte de lucrători care sapă și clădesc, meșteri care forfotesc. Pretutindeni răsar aziluri, moschei, caravanseraiuri, fortărețe, palate ale stăpânirii. În curând, fiecare oraș important Își va avea marea sa școală, ea Îmi va purta numele, „medersa Nizamiya”. Cea din Bagdad funcționează deja, am desenat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se termină cea mai mare parte a asediilor. Și, În această privință, Alamut-ul este deosebit de vulnerabil, neavând decât slabe resurse de apă potabilă. Marele Maestru a găsit, așadar, modul de a para. În loc să-și extragă apa din râurile Învecinate, a săpat În munte o impresionantă rețea de cisterne și de canale, pentru a strânge apa de ploaie și pe aceea rezultată din topirea zăpezilor. Când vizităm astăzi ruinele castelului, putem Încă admira, În marea Încăpere În care locuia Hasan, un „bazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu lor le dorea poetul nemurirea pe care nu cuteza să o nădăjduiască pentru sine? Cei care, la Alamut, se bucurau de groaznicul privilegiu de a se găsi În preajma lui Hasan Sabbah nu puteau să nu remarce, Într-o firidă săpată În zid și Închisă cu zăbrele dese, forma unei cărți. Nu se știa ce carte era, nu Îndrăzneau să-l Întrebe pe Predicatorul suprem, se presupunea că acesta avea motivele sale să nu o păstreze În marea bibliotecă În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu pot să vă spun decât că pare destul de regulat. Trebuie să fie o parte normală a navei. Credeam că se datorează unei explozii. Ceea ce ar fi explicat semnalul. Lambert cercetă pereții găurii. ― O încurcătură explozivă bine dirijată ar putea săpa o gaură așa netedă. ― Ții mereu să ne liniștești! exclamă supărat Dallas. Dar eu susțin că fosa e naturală. Pereții sunt prea netezi, chiar și pentru o încărcătură dirijată, oricât de puternică. ― Mi-am dat și eu cu părerea. ― Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și apoi se desprinse în stropi grei fumegători. Imediat, locul unde cădeau începu să sfârâie și să clocotească. Dallas și Brett, dezarmați, se uitau cum se întindea mica baltă și apoi cum se scurgea prin orificiul pe care și-l săpase. ― Dedesubt ce e? ― Coridor C, anunță Parker. Fără instrumente. El cu Ripley alergară spre scara următoare care ducea la etajul inferior, ceilalți rămânând lângă gaură. ― Ce-am putea pune dedesubt ca să limităm daunele? întrebă Ash, care considera problema cu detașarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dar presimțim că răspunsul Îl știe dinainte. Abia gîndul că animalul acesta hibrid nu și-a rostit niciodată cu tristețe o Întrebare mă face să ezit. Cel mai celebru dintre cei șapte Înțelepți ai Greciei, Solon a ales să se sape pe frontonul templului lui Apolo o deviză care Îl caracteriza perfect, meden agan, „fără excese”. Trebuie să fii Însă Înțelept ca Solon ca s-o poți urma și nu cred că voi reuși vreodată să-mi impun o transparență de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
antici erau destul de departe În viața practică de atitudinea olimpiană pe care le-o atribuim. CÎmpia nu e totuși eșecul muntelui, ci locul unde sîntem numai oameni și uităm tristețea de a nu fi nemuritori. Ne cad aripile și ne săpăm mormîntul. Dar Înainte de asta semănăm cîmpia și culegem grîul. E frumos că la greci aceeași zeiță care le-a dat oamenilor griul le-a descoperit și misterele eleusine. Don Quijote e un om al Muntelui. Aproape zeu cînd recreează lumea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să pară vreodată clasică, aceasta se datorește țărmului. Locul unde stau și privesc. A limita nu Înseamnă uneori a Învinge ceva, ci a-l Înălța. Piramida dă și ea un sens deșertului limitîndu-l. Pe blocurile de granit s-ar putea săpa inscripția „PÎnă aici”. PÎnă aici e posibilă victoria nisipului și a indiferenței. Aici Începe melancolia timpului și a vieții. PÎnă aici, așadar, sînt posibile rătăcirile lui Ulise. Aici Începe Ithaca... Ar trebui, poate, să mă dărui acestor bucurii cu prudență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un vagabond. Oricare dintre cei veniți să-l caute În insula unde dormea Într-o grotă, putea să-i vorbească astfel... (...PÎnă și marea are o limită, un loc unde goana valurilor Încetează, unde poate crește o floare și poți săpa un mormînt: țărmul. Dar tu ce speranță ai, Proteu? Truda de a face ceva care să dureze abia Începe acolo unde tu renunți și pleci mai departe. Privește afară. Pe țărm exista toate lucrurile ce te-ar putea Împinge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nu ascund nimic mai mult decît o clepsidră... Dar chiar nisipul o va renaște pe Fata Morgana. Niciodată natura n-ar fi putut să improvizeze ceva atît de măreț și zadarnic cum este o piramidă. Pe ea s-ar putea săpa ambele inscripții de la Delfi, de pe frontonul templului, „Cunoaște-te pe tine Însuți”, și de deasupra porții de intrare, „Cel cu mîinile necurate să nu se apropie. Departe de aici”. Dealtfel, a doua poruncă e condiția celei dintîi. Și putem trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
iarăși pe potecă În sus. Da, soarta mea e să rămîn În vale și să văd numai nenorociri. Dar cel mai mult mă face să sufăr faptul că nimeni nu mă crede, că viața mea se golește zadarnic. Apolo a săpat o prăpastie Între mine și lume...) Chemîndu-i pe cei din jur să le arate ceea ce vede ea, Cassandra Îi cheamă Între ruine. Dacă ar fi trăit În secolul lui Pericle, ar fi Întins brațul spre Acropole: Priviți, visul lui Fidias
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pacea pe care o vestea era pacea impusă, orgolioasă a Învingătorului? Sau e de ajuns ceea ce aflăm singuri de la acești pomi răbdători, blînzi și calzi, cu frunzișul lucind În lumină și zgrunțuroși ca o piele de bivol? De ce-am săpa la rădăcinile lor, evocîndu-l pe Hesiod vorbind despre o vîrstă de aur cînd oamenii trăiau, pretinde el, ca zeii, fără suferință și bătrînețe, dacă, oricum, nu-l putem crede și nu-l putem urma? Un paradis pierdut se bazează totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
infinita răbdare a dragostei și a singurătății; astfel și-a cucerit, Împotriva zeilor și a fricii de moarte, libertatea de a vorbi despre consecvență. Poate că un drum merită mai mult entuziasm decît piramidele. Nu vreau să spun că romanii, săpînd mormintele În afara cetății, de-a lungul marilor drumuri, ca pe Via Appia, au spart limitele piramidei egiptene și le-au extins, transformînd drumul În piramidă; deoarece un drum ne poartă În primul rînd spre viață. Într-o zi, Marc Aureliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
precisă, sparge cele două cărămizi din pungă. Punga cade pe pernă, fără să facă vreun zgomot sau mizerie pe jos. Pune în pungă și resturile radioului, după care duce punga la ușă. Ia din debara o lopățică și începe să sape pământul din ghiveciul lămâiului. Adaugă o parte din cenușa rămasă de la sicriul său, toarnă apă și mângâie lâmâia paralitică. Lămâia îl ignoră. Intră în baie, se spală pe dinți și se rade la sânge. La sfârșit, cântă Puttin’ on the
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Auschwitz? Ca pe niște zei! Dar după aia, cum s-or fi uitat la ei? Ca la niște întârziați mintal. Ce știu ăștia... numai noi știm ce e viața, suferința! Bătuți, scuipați, arși. Siliți să ne mâncăm excrementele, să ne săpăm singuri gropile, să ne părăsim părinții, pentru un colț de pâine. Să ne trădăm prietenul pentru un zâmbet al călăilor, să dansăm în fața asasinilor, să ne târâm în patru labe. Ce știu țâncii ăștia veseli, normali, candizi? Nu sunt serioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cadă a ochilor tăi stropi; Simți‐o‐voi odată umbrind mormântul meu ... Mereu va crește umbra‐i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă‐ntriste zidiri de țintirim ; Mormântul să ni‐l sape la margine de râu, Ne pună‐n‐ncăperea aceluiași sicriu; De‐a‐ pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu . Ion Creangă (1837‐1889) „Spunerea și ascultarea întâmplărilor din „Amintiri din copilărie”, trăsăturile
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și privirea blândă. Dar talent... ar e cu carul. și încă n‐a arătat tot ce poate! - mărturisea George Tutoveanu care îl cunoscuse, unui convorbitor de la Academia Bârlădeană. * MAMĂ ȚARĂ Maică, mulți te‐au dușmănit Că ești neam blagoslovit. Unde sapă sapa locul Sare din pământ norocul. Ai pământ și ape multe, Vântul stă să ți le‐ asculte, și izvoare, călătoare. Crapii‐n ele‐s cât berbecii, În pomi piersici cât dovlecii, Pepenii de zahăr roșu, În grâu spicul cât cocoșu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
țară. Împărătesele acestea purtau două coroane firește așa cum le purtau pe toate ale lor, pe câmp și‐ n bătătură; Coroanele lor erau călcâiele crăpate. Olmazurile din palme nu le‐ascundeau de furi că nu le ajungea timpul cât aveau de săpat, mai dureau deci câteodată că așa‐s bătăturile aspre pe sapă dar mai moi la mângâiat. Mărgăritarele lor șirag se așezau sărate pe frunte și sărate pe față de se oglindeau uneori stelele serii și cel mai ades luceafărul de dimineață
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ei să cadă a ochilor tăi stropi ; Simți‐o‐ voi... umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra‐ i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să.. ne ducă‐n.. zidiri de țintirim Mormântul să mi‐l sape la margine de... , Ne pună‐ n încăperea aceluiași... ; De‐ a pururea aproape vei fi de sânul... ... Mereu va plânge apa , noi vom dormi mereu.” Restul definițiilor: CRIPTOGRAMĂ SILABICĂ Pornind din caseta stânga‐ sus și urmând o anumită cale, aflați ce
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ntreag‐ am fost tovarăși, În ploi și‐ n arșiță de soare, 189 De truda palmei tale aspre Eu m‐ am făcut strălucitoare. Sclipirea mea spune rușinea și jalea care mă purta: M‐ ai frânt de glia tuturora, Dar n‐ am săpat moșia ta! RUGA MAMEI fragment Să‐mi plec genunchii iară, Să‐ ți spun iar ce mă doare, Preasfântă născătoare și pururea fecioară! Cu ochiul tău din ceruri, Atoatevăzătorul, Tu mi‐ai văzut feciorul, și mi‐ai văzut necazul... În doftori
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]