6,493 matches
-
pește și o supă de mazăre cu o felie de pâine. Peste ani și ani aveam să retrăiesc acele stări citind "Foamea" norvegianului Knut Hamsun. Peste ani și ani privind "Strigatul" altui norvegian, pictorul Edvard Munch, aveam să-mi amintesc strigătele mele din zilele și nopțile acelea: mama, mi-e foame! Apelul la masă al celor 8 copii dura cam un sfert de ceas, fiecare fiind răspândit pe te miri unde, iar masa era o hărmălaie de nedescris, cu noi înfulecând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ne "rețină" fiara, explicându-i și pentru ce ne trebuie. Am luat apoi legătura cu echipa de filmare, care a primit cu tristețe vestea găsirii ursului chiar în centrul Bucureștiului. A doua zi ursul era preluat de la circ, eliberat cu strigăte și îndemnuri în Pădurea Băneasa și "prins pe peliculă"! Nu cred că Moș Martin întrunea punctajul unui "trofeu mondial", dar era un urs carpatin și asta era important! În perioada respectivă am fost desemnat și reprezentant al MAE în comisia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
zeci de minute în tăcere în fața lui Goya sau Velazquez, Zurbaran sau Murillo. Îmi mai plăcea Muzeul Regina Sofia, cu galeriile sale de moderniști, popasurile în bisericile bătrâne și liniștite, serile petrecute pe o terasă în Puerta del Sol, în strigătele ziariștilor care anunțau apariția ziarului "La Farola", sau în Plaza Mayor, plimbările pe Gran Via sau Calle de Alcala... Când timpul o permitea, trăgeam o fugă la Toledo, Segovia, Avila, Escorial sau Aranjuez, cu trenul sau autobuzul, printre secole de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
noștri se arătau total indiferenți și Își pierdeau interesul. „Diavolul În teatru se cheamă Plictiseală“, a conchis Brook, observând cum pe fața acestor oameni simpli se vedea imediat când ceva nu Îi interesa, iar râsul lor ne-a semnalat că strigătul Vulturului mai trebuia căutat. Cei care plecau În mijlocul reprezentației aveau dreptate, căci teatrul nu Însemna pentru ei mare lucru. Dar pentru noi a Însemnat mult sinceritatea acestui public, căci ne-a ajutat să vedem mai clar slăbiciunile muncii noastre și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
bine rolul În viață, teatrul fiind pentru ea un mijloc de investigație limitat În timp. Eu am fost și am rămas mult mai identificat cu teatrul. AMN: Asistând la lucrul vostru cu vocea, eu am descoperit În primul rând marele strigăt tragic și am Înțeles nevoia de a citi tragedia cu tot trupul. Ai reținut până În repetițiile finale multe din exercițiile cu bețe, Încorporându-le ca imagini În spectacol. Apoi ai fost destul de nemilos cu tine Însuți și ai renunțat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu tine din copilărie, din prima tinerețe: senzualitatea, bogăția jocului de acolo veneau. Era știința de a trăi cu trupul, cu vocea, În spațiu, În mișcare. Chiar și În momentul culminant din Medeea, când corul striga cu disperare, Încercând prin strigăt să oprească uciderea copiilor, exista un fel de exuberanță - exuberanța disperării. Până și spaima cea mai cumplită avea un fel de bucurie ciudată. Asta exista și În Troienele - de la primele sunete cu care venea grupul de soldați, care le aduceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
roluri nu-și găseau interpreții. Exact ce lipsea pentru a-mi accentua oboseala cronică pe care o acumulasem. Ambianța orașului canicular nu ușura deloc situația: zgomotul agresiv al motocicletelor, volumul ridicat la maximum al muzicii barurilor de noapte, ca și strigătele stridente ale pescărușilor În zori, toate laolaltă, după un șir de nopți fără somn, mi-au slăbit sistemul nervos și mi-au luat și ultimele resurse de energie. Eram la mică distanță de muntele Athos, dar acum vibrațiile de acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
clipă, silueta tatei În costumul lui alb de vară, umflat de vânt, desfășurându-se superb În văzduh, cu membrele Într-o postură ciudat de degajată și cu fața lui frumoasă, imperturbabilă, Întoarsă spre cer. De trei ori zbura astfel, În strigătele puternice de hei-rup ale bărbaților invizibili care-l aruncau În sus și a doua oară se ridica mai sus decât prima dată și apoi Îl vedeam În ultimul și cel mai Înalt zbor, Înclinându-se, parcă definitiv, pe fondul albastru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
voalului legat prea strâns peste față și, În timp ce scriu acest lucru, simt din nou pe buze senzația de tandrețe reticulară pe care o simțeam când Îi sărutam obrazul acoperit cu voal - acea senzație zboară din nou spre mine cu un strigăt de bucurie, dinspre trecutul cu zăpezi albastre și cu ferestre albastre (perdelele nu sunt Încă trase). Câteva minute mai târziu, a intrat În camera mea. Ținea În brațe un pachet mare. În viziunea mea, dimensiunile lui fuseseră mult reduse - poate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și, victorie! De-a lungul acelei plaje Îndepărtate, peste luciul nisipului de seară din trecut, În care fiecare urmă de pas se umplea Încet cu apa luminată de apusul soarelui, se aud, se aud tot mai aproape, ecoul și vibrația strigătului: Floss! Floss! Floss! Colette se Întorsese la Paris când noi ne-am oprit acolo pentru o zi, Înainte de a ne continua călătoria spre casă; și acolo, Într-un parc brun-roșcat, sub un cer albastru și rece, am văzut-o (cred
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tăios, deasupra albastrului Întunecat al apelor unduitoare ale Nevei, eliberate cu voluptate de ghețari; iarmarocul din zloata presărată cu confetti de pe bulevardul Gărzii Călare În Săptămâna Mâțișorilor, cu vacarmul lui de scheunături și pocnituri, cu jucăriile lui de lemn, cu strigătele vânzătorilor de rahat și cu acei diavoli cartezieni denumiți amerikanskie jiteli („locuitori americani“) - minusculi spiriduși din sticlă care se ridică și coboară În niște tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se prefăcea parcă Într-un tandru gungurit. Se aduna ceața. Jocul devenea o masă de capete mișcătoare pe lângă cealaltă poartă a terenului de la St. John sau Christ sau alt colegiu, unde jucam. Sunetele Înăbușite care se auzeau de departe, un strigăt, fluierul, bufnitura unui șut, toate astea erau cu totul neimportante și nu aveau legătură cu mine. Nu mai apăram mingile trase la poartă, ci mai degrabă un secret. Stând cu mâinile Încrucișate, rezemat de stâlpul din stânga al porții, savuram plăcerea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al lui Romain Rolland. Din punct de vedere didactic ar fi fost același lucru dacă aș fi urmat cursurile „Institutului de Mine“ din Tirana. Chiflele prăjite În unt și gogoșile fierbinți pe care le primeam la ceai după meciuri sau strigătele vânzătorilor de ziare În engleza de mahala „E calde, e calde!“ amestecându-se cu soneriile de biciclete pe străzile pe care se lăsa Întunericul, mi se păreau pe atunci mai caracteristice Cambridge-ului decât mi se par acum. Nu pot să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe redută la Valea Albă fâlfâie steagul verde cu semilună al Profetului. Osmanlâii se bulucesc peste parapete, valuri-valuri... "Paștele!!! Dumnezăii!!! Anafura!!!" Capetele se rostogolesc cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ar fi păcat să pierdem ce-am cucerit. Și-apoi, nu vom fi singuri, Apusul va merge cu noi. Avem înțelegeri, avem tractate. De nu eram noi pavăză, ar fi înțeles pe pielea lor, spune Bodea. O să repezim crailor Europei strigătul de luptă, carte de biruință și ajutor, steaguri de-ale Profetului și câte un osmanlâu, care, prin viul său grai, să mărturisească ce poruncă aveau de la Marele Padișah: "După zdrobirea Moldovei, Süleyman-Pașa avea poruncă să ierneze cu oastea în Polonia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Buda, Viena... Dar visul lui cel mai fierbinte este ca "În pristolul Sfântului Petru de la Roma, să dea calului ovăz". Pe hartă, a și trecut la cucerirea și împărțirea Lumii în ținuturi ale Islamului: "Dar el Islam"... Știi care e strigătul de luptă al ienicerilor? "Aiaia Mehmet, Mehmet!! Roma!! Roma!!" Să recunoaștem, e un sultan mare. Profeții mincinoase!! izbucnește mânios Alexandru, strângând spătarul unui scaun gata să-l fărâme în pumni. Nu vom îngădui!! Nu zice vorbă mare! Teamă mi-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și răutăți, întrece pe toți dracii. Lui și "porcilor lui de moldoveni, răi din fire -, pentru că au biruit pe tătari, pe unguri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
făcut eu, pentru Mama Moldova? Măcar cu gura... Sol mai înflăcărat care să apere "Cauza Moldovei" nici c-ai găsi! Ștefan îl îmbrățișează: Îți mulțumesc, Ioane! Fii gura mea care vorbește! Biciuiește-i! Să-i treacă sudorile când or auzi strigătul de luptă al ienicerilor: "Aiaiaaa Mehmet!! Mehmet!! Roma!! Roma!!" Să urnească cruciada ceea mult cântată! S-o urnească din vorbă în faptă! Cată să pătrunzi tâlcul gândurilor ascunse după prea frumoase vorbe. Vreau să știu câtă crezare... cât pot să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căzut aici făcându-ne datoria". Țamblac, înfierbântat, furat de amintire, retrăiește aievea: În frunte cu bazileul Constantin, câțiva "viteji", am plecat în galop să apărăm Poarta Sfântului Roman, unde turcii răzbiseră printr-o spărtură în zidul lui Teodosie. Se auzeau strigătele victorioase ale osmanlâilor: "Allah, Alllah-il-Alllah!! Allah ekber!! Ekber!! Ekber!!". În galopul cel mare, unu câte unu, "vitejii" s-au pierdut pe drum. Câțiva, cu inima strânsă, l-am urmat. Știam că mergem la moarte, dar eram hotărâți să ne batem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îi biciui fața, orbind-o. Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar se auzea. Ar fi vrut să-l strige; oricum, n-ar fi auzit-o. Îl strigă totuși... Dar un tunet prelung îi acoperi strigătul. Haricleea!! strigă ea îmbujorată, udă, înfiorată de bucurie și de emoție. A venit!! A venit!! Haricleea aruncă ghergheful. Domnul?! și se repezi să vadă și ea, dar mai degrabă închise fereastra că ploua în casă. Repede!! strigă Maria într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu lumânări aprinse, prohodesc: "Acolo unde nu este întristare, nici suspin..." Plutea un fum cu aromă de smirnă și tămâie. Privirile lui împăienjenite fug de pe sicriașul acela mic ca pentru păpuși, se opresc pe picioarele Răstignitului, în ochi cu un strigăt mut, acuzator: "Pentru ce?! Pentru ce?!!!" "Florile dalbe!"... Tresare. Glasurile de clopoțel ale colindătorilor de la porțile cetății răsunau asurzite de omătul gros, viscolit. Uitase: era Ajunul Crăciunului. Copiii îl colindau în fiecare an: "Am venit să colindăm..." "Ci viață fără de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Bea... Ce pohtește? întreabă el încetișor. Po... pohtește, îngână Tăutu, pohtește pe voievodul Alexandru ostatic... zălog... chezaș de credință la Înalta Poartă... În tăcerea ce se lasă, nu se aud decât niște suspine înăbușite. Și, deodată, ca o furtună, izbucnesc strigătele boierilor: Nu!! Nu-l dăm!! E voievodul nostru!! Nu se poate!! Nu primim!! Nu!! Nu se poate!! Ba se poate!!! răsună violent, brutal, disperat, strigătul lui Ștefan. Se poate!!! Primim!!! rostește, abia putând să-și ascundă tulburarea într-o tuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se lasă, nu se aud decât niște suspine înăbușite. Și, deodată, ca o furtună, izbucnesc strigătele boierilor: Nu!! Nu-l dăm!! E voievodul nostru!! Nu se poate!! Nu primim!! Nu!! Nu se poate!! Ba se poate!!! răsună violent, brutal, disperat, strigătul lui Ștefan. Se poate!!! Primim!!! rostește, abia putând să-și ascundă tulburarea într-o tuse seacă. Altceva!! strigă apoi repede, răgușit. Altceva!! Boierii rămân consternați, în tăcere. Tăutu, încetișor, cu fereală: Cere... cere, cheile cetăților de la Mare... Ceee?!?! strigă Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la trecerea Dunării prin vad! Bătrânii, muierile, copiii să se băjenească la codru! Din această clipă, suntem un gând și-o singură voință! Duma! Pleci la Buda! Tăutule! Pleci la Cracovia! Omorâți caii! Zi și noapte! Duceți sabia însângerată și strigătul de luptă: "Vin turcii!! Vin turcii!!"... Musteața zbârlită îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Învingem au murim!! Jurăm!! strigă boierii într-un glas. Ia! Ia mai slăbiți-mă cu moartea! Eu am nevoie de viteji, nu de hoituri fie ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
codru, tăiat de firul unui pârâu, printre cioatele stejarilor retezați, au ridicat corturi, printre care unul mai răsărit cu stema bourului pe el; alături, un tun, un chervan, scuturi, un steag cu chipul Sfântului Gheorghe ucigând balaurul. De undeva, răzbesc strigăte, buciume, bubuituri, ropote. E tabăra oștirii în codrii Berheciului. Tatarii!! Aiasta ne mai lipsea! vociferează Stanciu, ce se apropie însoțit de câțiva boieri, înzăuați, cu săbii, cu scuturi, întorși dintr-o "Bătălie voinicească"... Vestea a căzut ca un trăsnet. Mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]