9,918 matches
-
ale sale; mai precis, locul îl reprezintă aspectul alethic al judecății, în structura verb timp, și fenomenul celei de-a doua timporizări a tuturor acestor elemente. 4.6. Punerea în discuție a tezei privind preeminența ființării umane Ființarea se distribuie, temporal, în trei direcții; de fapt, timpul însuși în-ființează (constituie judicativ) în trei direcții. De ce sunt trei? Cum este în-ființat "ceva" (ființarea)? Cum timpul însuși reprezintă ființarea (pe care o timporizează), deși el este, în perspectiva dictaturii judicativului, termen prim, așadar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al omului, ci pretinde regândirea lui non-judicativă. Desigur, o schimbare de nivel al cercetării unui fapt poate aduce sensuri noi ale faptului în cauză; însă niciodată el nu va fi luat în sensuri cu adevărat noi; doar schimbarea de orizont "temporal" dar nu de orizont de tematizare, dictatura judicativului îngăduind astfel de mișcări între diferite orizonturi de tematizare poate aduce aceste sensuri cu adevărat noi; dar o asemenea schimbare reprezintă o simplă presupunere, acum. Dincolo de toate acestea, problema noastră, referitoare la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru om au, cumva, chiar "formă" umană; iar pentru o parte "istorică" a destinului uman, "forma" aceasta este însăși judecata, care s-a dovedit a fi o structură complexă, acoperind două sensuri care îi asigură "poziția": act ("logic") și obiect ("temporal"). Fără îndoială, expedientele de felul: divinul îl constrânge pe om la un anumit tip de existență etc., așa încât aceste "forme" sunt de natură divină, sau, pornind de la alte premise, că ele sunt venite pe o cale "naturală", nu au decât
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atunci, să ne amintim de problema care a prilejuit observațiile de mai sus: este cu putință reflexivitatea timpului, în condițiile în care acesta nu este omul? Un răspuns simplu poate fi dat: este cu putință, dar numai printr-un fenomen "temporal" pe care Heidegger îl numește "intratemporalitate" și care constă, în termenii cei mai simpli, în faptul încadrării temporale (așezare în "ordinea" temporală) a oricărei ființări, timpul fiind, așadar, simpla ordine de succesiune a făpturilor lumii. Dacă omul este încadrat temporal
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în condițiile în care acesta nu este omul? Un răspuns simplu poate fi dat: este cu putință, dar numai printr-un fenomen "temporal" pe care Heidegger îl numește "intratemporalitate" și care constă, în termenii cei mai simpli, în faptul încadrării temporale (așezare în "ordinea" temporală) a oricărei ființări, timpul fiind, așadar, simpla ordine de succesiune a făpturilor lumii. Dacă omul este încadrat temporal, prin viața sa aflată în desfășurare neîncetată, atunci putem spune că avem de-a face cu intratemporalitatea. Un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta nu este omul? Un răspuns simplu poate fi dat: este cu putință, dar numai printr-un fenomen "temporal" pe care Heidegger îl numește "intratemporalitate" și care constă, în termenii cei mai simpli, în faptul încadrării temporale (așezare în "ordinea" temporală) a oricărei ființări, timpul fiind, așadar, simpla ordine de succesiune a făpturilor lumii. Dacă omul este încadrat temporal, prin viața sa aflată în desfășurare neîncetată, atunci putem spune că avem de-a face cu intratemporalitatea. Un timp care primește acest
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
temporal" pe care Heidegger îl numește "intratemporalitate" și care constă, în termenii cei mai simpli, în faptul încadrării temporale (așezare în "ordinea" temporală) a oricărei ființări, timpul fiind, așadar, simpla ordine de succesiune a făpturilor lumii. Dacă omul este încadrat temporal, prin viața sa aflată în desfășurare neîncetată, atunci putem spune că avem de-a face cu intratemporalitatea. Un timp care primește acest sens poate fi reflexiv. La Heidegger, temporalitatea reprezintă constituția fundamentală a Dasein-ului, așa încât ea nu are sens de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de-a face cu intratemporalitatea. Un timp care primește acest sens poate fi reflexiv. La Heidegger, temporalitatea reprezintă constituția fundamentală a Dasein-ului, așa încât ea nu are sens de intratemporalitate; prin urmare, nu există o problemă ca atare legată de reflexivitatea temporală (care are sens numai prin recunoașterea unei diferențe de identitate între timp și om, ceea ce nu este valabil în context heideggerian); reflexiv, la filosoful german, este doar Dasein-ul; și, cumva implicit, timpul, adică în măsura în care este el însuși Dasein-ul. 4.7
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin recunoașterea unei diferențe de identitate între timp și om, ceea ce nu este valabil în context heideggerian); reflexiv, la filosoful german, este doar Dasein-ul; și, cumva implicit, timpul, adică în măsura în care este el însuși Dasein-ul. 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" Timpul este ființare: această ființare; iar printre ființări se află și ființarea conștientă; de aceea, timpul este și această ființare conștientă; și, desigur, oricare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
om, ceea ce nu este valabil în context heideggerian); reflexiv, la filosoful german, este doar Dasein-ul; și, cumva implicit, timpul, adică în măsura în care este el însuși Dasein-ul. 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" Timpul este ființare: această ființare; iar printre ființări se află și ființarea conștientă; de aceea, timpul este și această ființare conștientă; și, desigur, oricare altă ființare conștientă sau ființare ne-conștientă. Despre o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către Celălalt; "semen" și "celălalt" Timpul este ființare: această ființare; iar printre ființări se află și ființarea conștientă; de aceea, timpul este și această ființare conștientă; și, desigur, oricare altă ființare conștientă sau ființare ne-conștientă. Despre o întâietate propriu-zis temporală a acestor ființări nu poate fi vorba; dar despre o întâietate structurală, funcțională etc., despre o preeminență constitutivă, altfel spus, poate fi vorba: oricum, toate aceste raporturi au sens în orizont judicativ. Dar dacă urmăm direcțiile acestuia, atunci ajungem la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chiar dacă sunt mai multe, formând o scară, sunt date la o parte cele care deja au ajutat la urcuș, ca în reprezentarea wittgensteiniană a demersului propriu din Tractatus. În vederea înțelegerii, trebuie acceptată ideea preeminenței ființării reflexive, preeminență tradusă prin deschiderea temporală mai accentuată a acestei ființări; dar nu poate fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine zis, durată umplută obiectual. Direcția fenomenologică indicată mai devreme
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urcuș, ca în reprezentarea wittgensteiniană a demersului propriu din Tractatus. În vederea înțelegerii, trebuie acceptată ideea preeminenței ființării reflexive, preeminență tradusă prin deschiderea temporală mai accentuată a acestei ființări; dar nu poate fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine zis, durată umplută obiectual. Direcția fenomenologică indicată mai devreme, prin termenul reducție, ca fiind potrivită înțelegerii preeminenței ființării conștiente în "lumea timpului" este, de fapt, răspunzătoare pentru
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în "lumea timpului" este, de fapt, răspunzătoare pentru fenomenul în cauză: doar procedând astfel și nu se poate în alt chip avem această preeminență. Ceea ce înseamnă că este vorba despre o preeminență constitutivă, una care ține de actele de constituire temporale (și judicative, se-nțelege). Această ființare conștientă nu este ființarea umană (omul, ființa socială, ființa rațională, persoana umană etc.) așa cum o preluăm noi în experiență, fie obișnuită, fie proprie feluritelor științe, aceea care, cum ar spune Husserl, admite necondiționat evidența
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
umană etc.) așa cum o preluăm noi în experiență, fie obișnuită, fie proprie feluritelor științe, aceea care, cum ar spune Husserl, admite necondiționat evidența și obiectivitatea tuturor lucrurilor din "lumea externă", admitere proprie atitudinii naturale. Ființarea conștientă este constituită ea însăși temporal; și tocmai aceasta are preeminență, ea se află "la început" pentru orice considerație în orizontul judicativului; desigur, tot ea stabilește (cu sine, în regimul timporizării) sensurile ultime despre care a fost vorba mai sus, esențiale pentru întreaga lume a judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din faptele de gândire și rostire, din făptuirea propriu-zisă, anume transcendența și ierarhia. Cu reținerea firească legată de anticiparea unui demers și a unui rezultat legat de acesta, trebuie să spun acum că, potrivit reducției non-judicative a dictaturii judicativului, reflexivitatea temporală a ființării conștiente și deschiderea acesteia către Celălalt constituie, de asemenea, ființa; adică tot un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de anticiparea unui demers și a unui rezultat legat de acesta, trebuie să spun acum că, potrivit reducției non-judicative a dictaturii judicativului, reflexivitatea temporală a ființării conștiente și deschiderea acesteia către Celălalt constituie, de asemenea, ființa; adică tot un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă este, în ultimă instanță, ființa (față de orice ființare, nu doar față de cea conștientă, adică reflexivă temporal); de aici
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă este, în ultimă instanță, ființa (față de orice ființare, nu doar față de cea conștientă, adică reflexivă temporal); de aici apropierea demersului "reductiv" de unele idei ale demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai spune el la fel de clar, este deschidere în interiorul unității "om-lume". Acceptând aceasta, preeminența ființării conștiente constă în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apropierea demersului "reductiv" de unele idei ale demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai spune el la fel de clar, este deschidere în interiorul unității "om-lume". Acceptând aceasta, preeminența ființării conștiente constă în reflexivitatea sa temporală și în deschiderea sa către cealaltă ființare și către ființă, adică în faptul participării sale la ceea ce poate fi numit "unitate ontologică"; fie aceasta ca atare, fie determinată, în sens de "situație existențială" (relație determinată a omului cu lumea). Dar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
puse în sens. Reducția non-judicativă însă, pornind de la ceea ce actele constitutive ale timpului au creat (pornind de la lumea judicativului, "împarantezând-o") poate "lucra" în sensul celor două. Timpul, cum am văzut deja, este întru ființare. Dar ființarea conștientă (reflexivă în sens temporal și deschisă către Celălalt), ca timp, este întru ființă. Timpul , așadar, se mișcă în două direcții, cea întru ființare fiindu-i proprie, cealaltă fiindu-i adăugată prin accident. Acestea sunt sensuri posibile prin reducție non-judicativă, întrucât depășesc limitele operaționale ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
le descoperi, nu se trece doar de la fenomenalitatea dictaturii judicativului (ansamblul ei de elemente, caracteristici, fapte, aspecte, "poziții" etc.) la timp, luat el însuși ca element al aspectului alethic al judecății și judicativului, ci de la timp identificat cu ființarea reflexivă (temporal) și deschisă (către Celălalt) la unitatea ontologică, unitatea om-lume, care tocmai ne-a apărut și, date fiind sensurile judicative scoase la iveală de reducție până acum, se arată ca fiind logos-ul întreg (nu doar cel formal, propriu dictaturii judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să înțelegem, cumva, din cele spuse, că dictatura judicativului este un spațiu al arbitrariului; de fapt, imediat după instituirea principiilor ei (amintite mai devreme), tot ce capătă întruchipare, tot ce este obiect constituit (orice "produs" al gândirii, rostirii, făptuirii, constituit temporal) este "acreditat" (sau neacreditat) în funcție de acestea. Dictatura judicativului este un spațiu al legii, un spațiu strict "raționalizat". Iar legea nu este pusă în discuție decât în sensul de a i se înfățișa puterea, așa cum s-a întâmplat de-a lungul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu principiile gândirii formulate de logica clasică, îndeosebi cu principiul noncontradicției. În contextul de față poate primi un sens și ceea ce unii filosofi contemporani numesc "ființa ființării". Desigur, aceasta este timpul; el reprezintă ființa, în măsura în care ființa este adusă, prin în-ființare "temporală", în condiție de ființare; dar el nu este ființa întocmai, fiind, în esența sa, întru ființare; acesta ar fi un prim act constitutiv care ia parte la construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în primă instanță, cu ființarea reflexivă și deschisă; acesta ar fi cel de-al doilea gând care se alătură celui dintâi în construcția sensului ființei ființării. Ființa în-ființează temporal, adică se trece în ființarea determinată ca timp; iar timpul este ființa trecută în ființare prin în-ființare (temporală). Expresia "ființa ființării" are drept prim sens ființa trecută, în mod temporal, în ființarea reflexivă și deschisă, apoi are sensul de ființa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și deschisă; acesta ar fi cel de-al doilea gând care se alătură celui dintâi în construcția sensului ființei ființării. Ființa în-ființează temporal, adică se trece în ființarea determinată ca timp; iar timpul este ființa trecută în ființare prin în-ființare (temporală). Expresia "ființa ființării" are drept prim sens ființa trecută, în mod temporal, în ființarea reflexivă și deschisă, apoi are sensul de ființa trecută (temporal) în (orice) ființare. Problemele din urmă pretind și alte angajamente tematice decât cele asumate, deocamdată, aici
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]