6,525 matches
-
hotărât/ Dea zeii ca să-nceteze împresurarea Troii (IV 2). Plin de presimțiri sumbre, preotul face apel la noile divinități, dar și la cele vechi, demult neglijate, intuind că adversitatea lor poate determina ruina Troiei : Ni tremură pământul supt noi, adâncul urlă/ Să ne rugăm acelor cari ne ocrotesc/ [...] Dar nu-i de-ajuns atâta. Pe lângă cei din cer/ Sunt și alți zei în adâncuri pe care ruga noastră/ Nu i-a cătat demult și ne urăsc (IV 3). Moartea lui Hector
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
picior pe cea care se crede îngerul cu sabia, al morții, și îi reproșează încrâncenarea de a i se ține pe urme : De ce nu ești demnă, să te desparți... civilizat, de cineva pe care l-ai iubit ? [...] Ce turbare oarbă urlă în tine și crește de nu-i mai poți pune frâie ? Acumulezi ură ca o...baterie... Cre zându-te trădată ! Victimă ! Ah, dragă, delirurile astea revendicative (V, p. 677-678). O nouă evocare a momentului din trecut când Marghioala l-a salvat
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Își îndreaptă spatele. Nici vorbă de oglindă, evident, dar nu are de ce să-i pară rău, altfel ar fi intrat toată în ea. Îmbracă rochia care o strânge ca o menghină, în vreme ce gulerașul montant, adevărată capcană, începe s-o stranguleze. Urlă, se zbate, sfâșie această cămașă a lui Nessus, în versiune chinezească, lovește furioasă în scândurile prost îmbinate care se prăbușesc cu zgomot. În sfârșit, a ajuns la aer. Se îndepărtează blestemându-l pe chinezul perfid, dar, nesigură pe picioare, înaintează
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
răscolește într-un sertar, nu găsește ce caută și iese imediat. Rămâne din nou singură cu sforăitoarele și palavragioaicele astea. Nu știe pentru câtă vreme. Se enervează, cere să vină doctorul Sinus. Știe oare ce se întâmplă în casa lui? Urlă. Cléa se întoarce și, insensibilă la țipetele ei, o anunță că trebuie să se supună unor probe înainte de a pleca. "Ce probe? Când am venit aici, nu a fost vorba de nicio probă, oricare ar fi ea!" Cléa recunoaște asta
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ascultat, doctorul Sinus vă ia înapoi darul. Vă lasă totuși în deplină proprietate sulurile verzi, puteți dispune de ele cum credeți de cuviință, dându-le fiului dumneavoastră, de exemplu, se pot face cearșafuri din ele. Sau cârpe de bucătărie." Exasperată, urlă: "N-am nevoie de stamba lui verde, vreau să plec de-aici. Du-te să-i spui asta cât mai iute." "O să văd, o să văd, dar..." Șeful de sală se întoarce pe călcâie, arătându-și fundul gol. Iată-l demascat
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Rămas bun, Grigore, trebuie să plec..." Se îmbrățișară cu un nod în gât. Înnebunită, Lillișu se azvârli asupra locotenentului: "Ia-mă cu tine, Filip!" Cu neputință de potolit, se agăța de el cu forța disperării, voia să plece cu el, urla, cu privirea rătăcită și gura schimonosită. Grigore izbuti, nu ușor, să-l elibereze pe locotenent și s-o imobilizeze pe fată, înlănțuind-o cu brațele. Și în vreme ce ea se zbătea cu ultimele puteri, locotenentul, făcând un gest de dezolare, desprinse
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
aflau când tatăl Margaretei muri de un stop cardiac. Citind telegrama, țipă: "Și eu nu eram acolo!" Moartea, evident, profitase ca să lovească de faptul că ea stătea cu spatele, dar de ce stătuse întoarsă cu spatele? Margareta se prăbuși pe pat urlând. A trebuit să se întoarcă acasă numaidecât. Formalitățile lui Arcadi pentru o călătorie în străinătate, chiar în caz de forță majoră, ar fi durat prea mult. A condus-o la aeroport cu ochii împăienjeniți și chipul boțit al unui om
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și goi, rămaseră mult timp îmbrățișați pe pardoseală. Ahile se ridică cel dintâi, șchiopătând, piciorul continua să-l doară: "Știam eu că sunt vulnerabil la călcâi!" Sprâncenele Margaretei, împreunate deasupra nasului, începură să palpite ca o pasăre prinsă de furtună. Urlă: "Dar eu nu știam asta? Eu, nu?" Acesta a fost începutul unui lung calvar. Margareta descoperi cu spaimă că iubea concomitent doi bărbați și că dragostea pentru Ahile îi făcea cu atât mai insuportabilă despărțirea de Arcadi! Avertizat primul de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
informă Ahile cu o voce veselă, oarecum încleiată. Hârtiile dumneavoastră, am zis!" "Ce hârtii? Nu facem decât asta, mâzgălim hârtie!" Arcadi își ridică indexul în dreptul nasului și bombăni ceva care trebuia să se refere la baza teoretică a interpelării. Actele! urlă sergentul. Se întoarseră unul spre altul și își explicară reciproc prin semne că li se cereau actele: actele de identitate! Un lung efort de căutare prin diverse buzunare, mai mult sau mai puțin adânci, dădu până la urmă rezultate: iată, nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mai și circulau pe mijlocul străzii! "Haide, la post!" "La post? Dar e vorba de un poet sovietic în vizită în țara noastră, o țară soră!" Hai, înainte!" În comisariat domnea agitația. Telefoanele sunau fără încetare, câteva posturi de radio urlau în toate limbile, iar ușile se deschideau și închideau bubuind. Sergentul se apropie de ofițerul de serviciu și i se aplecă la ureche: "Unul e ungur și celălalt sovietic!" Ofițerul holbă ochii: "Și ce puneau la cale amândoi?" Mai întâi
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și noi ca toți românii." Râde pe sub mustață: noi, care noi? Soacră-sa vâră un cap plin de bigudiuri prin ușa întredeschisă: Tot timpul vă găsiți să vă certați când să mă odihnesc și eu!" Dar nu ne certăm, discutăm!" "Urlând?" Se lasă pe un scaun: Când mă gândesc că am preferat prostituatei această virtute arțăgoasă, dacă o fi adevărat că virtutea asta o fi fost atât de neînduplecată pe cât se zice!" "Acum te legi și de mama? De mama care
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
să zici că nu știu să primesc un mesaj?" Nu, nu, nu vreau să spun nimic, absolut nimic!" Soția lui iese din bucătărie și vine să i se proțăpească în față: "Știi bine, chiar nu e momentul să refuzi!" El urlă: "Știu, niciodată nu e momentul!" Și, cu privirea soției lui lipită ca o cataplasmă de ceafă, intră în dormitor, se lungește pe pat și, punându-și o pernă pe față, cade, trăznit de țuică, într-un somn profund. Când se
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Moldovei Dosoftei și parcă la zicerea poeziei lui aerul devine gros ca mierea, unduirile vocale premerg valurile ce tresaltă spre muzica ritmului perfect: "Cântați Domnului în strune,/ În cobuz de viersuri bune,/ Și din ferecate surle/ Viersurile de psalmi să urle./ Cu bucium de corn de bour, / Să răsune până-n nour". Cine spunea că prin versurile lui Dosoftei din Psaltire, într-o nouă epifanie, Elohim capătă dimensiuni carpato-zamolxiene avea dreptate și că poezia lui avea să pregătească cerul astrelor din literatura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de odiosul tratat Molotov-Ribbentrop. Viteazul căpitan erou, la mormântul căruia mă aflu, dăduse ordin să distrugă șoseaua pentru a opri cotropitorii să înainteze spre Dorohoi. Panica a pus stăpânire pe sat. Toată noaptea satul a dat în clocot, câinii au urlat înfricoșător, lugubru. Noapte pe care n-o pot uita. A doua zi dimineață împreună cu mama și o soră, cu rucsac improvizat în spate și genți în mâini am plecat în refugiu, în necunoscut. Călcam cu frică pe pământul nostru să
AMINTIRI DUREROASE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Mihail Malaşincu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1690]
-
cu masculinitatea sa eroică pentru a-l face extrem de popular din Islanda pînă în Iugoslavia și Liban" (Warner, 1992: 684-5). 16 "Rambo este filmul cu cea mai mare participare a publicului din ultima perioadă. Publicul pur și simplu începe să urle în momentul în care personajul John Rambo interpretat de domnul Stallone este torturat. Apoi ovaționează continuu cînd acesta hotărăște să se răzbune" (New York Times, 30 mai 1985). Și: "În cinematograful Loop's United Artists am fost martorul ovațiilor care au
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
șef al Poliției, Darryl Gates, a devenit un simbol al rasismului albilor și al violenței împotriva negrilor. Ice Cube avertizează că va veni și răsplata, exprimîndu-și furia sa ca negru împotriva Poliției din L.A. Într-un alt cîntec, un polițist urlă: Te vom trata ca pe un rege" și Ice Cube replică: "Care rege?" Polițistul răspunde: "Rodney King! Martin Luther King! Și toți regii afurisiți din Africa!" și apoi îl ucide. Trimiterile la "King" ("rege") se referă atît la violențele albilor
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
mentolate deoarece se lăsase de curând de fumat. ( Adevărul adevărat e că mai trage din când în când câte un fum două...atunci când ceilalți ies pe balcon la o țigară și o cafeluță fierbinte.) Bărbosu iese ca fulgerul din cabinet, urlând și gesticulând cu mâinile pe deasupra capului, făcându-i morală primului ieșit în față fostului jucător de fotbal, acum căsătorit și așezat la casa lui, printr-o comună din apropiere. Soția sa fiind asistentă medicală într-un dispensar comunal. Florin are
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
-și scutură zilele toarse-n neștire Și veșnicia prinde-n buchetul lui Mișu cincizeci de fire. Iașu-i departe de Colibița, munții pe frați îi desparte, Că duși sînt în lume fiii lui Toma, țăran din Cernești fără carte. Când Bistrița urlă zdrobită-n vîltoare și candele-aprinde, cerești, Te-nchină creștine la fiul lui Toma, țăran moldovean din Cernești ! Iar când amfiteatrul spre tine revarsă lumina din care-o să crești Să nu uiți copile pe fiul lui Toma, țăranul onest din
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
iarbă, înnecând-o. În răstimpuri vântul șuiera, gemea și striga parcă după ajutor. Fulgere puternice, luminoase brăzdau toloaca, care clocotea sub descărcările tunetelor. Sub zgomotul ploii, șanțurile dintre ogoare s-au umplut cu apă, s-au umflat și-au început vaietul. Urlau degeaba. Nimeni nu le putea veni să le ocrotească. Arătam ca niște mâțe plouate, din creștet până-n tălpi. Ne-am fi întors să ne adăpostim sub podul de la Posen, dar, distanța era prea mare. Așa că, ne-am luat inima-n
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
de un destin nemilos, plin de spaime. Ajungem la Bălți. În gară, o aglomerație infernală. Singura garnitură trasă la peron era inaccesibilă. Oamenii se înghesuiau, se îmbrânceau. Nu mai era loc nici pe acoperișul vagoanelor. Și dintr-odată începe să urle sirena. Alarma aeriană! Oamenii sar din tren și aleargă cu disperare spre un loc de refugiu. Aerul vibrează din ce în ce mai tare și soarele dispare acoperit de norii bombardierelor. Peripeții, spaime! Eu mă pierd în mulțime. După ce încetează alarma, ne regăsim cu toții
POVESTEA REFUGIULUI MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Codreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1674]
-
sosească la castel. „Poate că-i mai bine așa“, gândi Conrad. „Astă seară va fi atât de ocupat cu vasalii noștri, Încât n-o să mai aibă timp să se mânie.“ El, Conrad, Îi va povesti totul Înainte de culcare. Bertold o să urle de furie, dar va adormi curând din cauza oboselii, mai ales că a doua zi va trebui să aibă capul limpede. „Mâine, când ne așteaptă pe toți o zi primejdioasă... La urma urmei, poate că-i mai bine să nu-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sclipind amenințător În soare. — Câinii blestemați, nici măcar nu se mai ascund! Atât de siguri sunt de victorie! Le sticlesc cuțitele În soare, iar ei se bucură că ne au În mână! izbucni Eglord. — Încă n-au pus mâna pe noi, urlă furios Adalbrecht. Se aplecă peste parapetul zidului și țipă: — N-o să puneți mâna pe noi, mișeilor! Nimeni nu poate cuceri cetatea mea, o să vedeți! Da, Conrad, hai mai aproape, ca să vezi cu ochii tăi cum se leagănă În spân zurătoare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ploaie, ploaie deasă, rece și persistentă. Zăpada din amonte s-a topit sub efectul ploii și împreună au contribuit la depășirea cotei de inundație. Cu mult timp înainte de a ajunge la marginea izlazului, am văzut fețele oamenilor transpirate, zbuciumate, schimonosite, urlând cu disperare aceeași propoziție formată din trei cuvinte: "Vine Amaradia mare!" Silvia mă ținea strâns de mână pe când alergam amândoi spre locul în care Amaradia ne prezenta o imagine de Apocalipsă. În sfârșit, am ajuns. De la un mal la celălalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Așa se zice... In scurt timp, informația a prins contur sub forma unei lozinci sau a unui slogan care era rostit mai tare sau mai încet pe străzile târgului: "Vin americanii!!!". Sintagma aceasta, alcătuită din două cuvinte, era strigată, țipată, urlată cu disperare, cu toată forța, cu venele gâtului umflate, cu ochii bulbucați și aprinși ca ai consumatorilor de droguri intrați în sevraj. Alții, cei mai numeroși, slăbiți și aproape doborâți de inaniție, rosteau această propoziție cu ultimele lor puteri, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
A început să ne lovească orbit de furie cu nuiaua pe unde se nimerea: peste cap, peste umeri, peste mâini, peste spate. Lovea fără milă și fără alegere: băiat sau fată. La un moment dat, s-a oprit și a urlat, împroșcând cu salivă băloasă din botul strâmbat de furie: Cine a fost?! Cine a fost, bestiilor, că vă omor pe toți! Spuneți! Și lovea demențial, în neștire. Credeți că s-a nimerit printre noi vreun Iuda Iscarioteanul? Nicidecum. M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]