66,018 matches
-
deschis! Azot în amestecător. Tensiune în filtre zece mii! Zece mii. Atenție, bag hidrogen: doi-doi-unu deschis! Deschide ventilul încet, că se formează vîrtejuri. Să încerc... Așa e mai bine? Da. Nu mai sînt vîrtejuri. Vlad își lasă capul pe spate, privește îndelung cerul, apoi oftează, cu gîndul departe: Vîrtejuri... Hm!... Stop hidrogen! Presiune de lucru. Doi-doi-doi deschis. Debit minim de oxigen. Deschide ventilul mai tare că nu crește deloc presiunea. Start separator! Ce speri să cîștigi la cacealma? Să dau ceasul înapoi. Fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bordură de ciment și-o cruce durabilă...", îmi spun cu amărăciune. Brusc, în minte îmi apare pata aceea bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul cenușiu; bucle castanii și ochi mari, albaștri, ca o cupă de cer senin... "și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei..." mă înfioară amintirea unui vers din Omar Khayyam. Încă două-trei comenzi și intrăm pe aer... Dacă reușesc, înseamnă că am băut din cupă, acea cupă umplută dar niciodată plină ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă așez imediat la loc, întinzînd mîna spre butonul de STOP GENERAL, să întrerup totul în caz că e nevoie. Mîna! Ia mîna! strigă Vlad, arătînd spre mîna mea întinsă. Doar nu ești nebun să oprești totul!... Bătrîne, strigă el, uitîndu-se spre cer, lasă-ne în pace, altfel dau cu barda în tine! Bateriile de rezervă au intrat în circuit. De afară, zgomotul gazului ieșit prin supapă se aude mai încet, parcă strangulat dar se aude! Merge! strigă Vlad, apoi începe să caște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai puternică decît Livia... Să cred că a fost sinceră?!... Lîngă mine, aud aerul ieșind prin supapa unui ventil pneumatic, căruia i s-a comandat deschiderea. Sînt fericit sau ar trebui să fiu; am învins!... Am sorbit din cupa de cer senin... "Și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei", da! cupa o am, am sorbit din ea, dar unde-s buclele?!... De ce să-mi închei ziua de azi fără să-mi achit datoria?! Nu-s oare mai sărac în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gol... Ies. În urma mea, aud ușa închizîndu-se imediat. Chem liftul, dar nu-l mai aștept. Pornesc pe trepte, coborîndu-le încet, cu grijă, să nu înceapă iar să mă doară vreun mușchi. La ieșirea din bloc mă opresc, mă uit la cer, observ că-i senin, îmi spun că de acum va veni primăvara, mă bucur la gîndul unor zile mai călduroase, îmi trag mănușile și plec. La primul telefon public, instalat într-o cabină lîngă trotuar, mă opresc, scot o fisă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
celor incomozi. Incomozi pentru mediocritățile vremii! Dacă nu ți-a dat o carte, înseamnă că, în sinea ei, Cristina te consideră totuși un suflet mărunt, meschin, orgolios! Mihai!... "Ajungă-i zilei răutatea ei!" îmi strigă încet Brîndușa, tremurînd de furie. Cerul e senin, doamnă, arăt eu cu privirea în sus, deși ar fi trebuit să fie înnourat, să viscolească! Viscolul să vă prindă așa, dezbrăcată... Măcar din afară să vă lovească furtuna dacă în interior domnește zefirul. Sfînta seninătate calmă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
le-a numit seara aceasta moș Toader. Ei și?! În fiecare femeie pe care-am s-o iubesc, voi căuta să descopăr o fărîmă din tine..." Îmi încetinesc pasul, uitîndu-mă lung în sus, spre stele: tare s-a mai liniștit cerul!... Strănut de două ori în batista udă, nasul mă ustură. Visez la un ceai cald, o aspirină și un somn lung, odihnitor... Altceva nu pot să-mi mai doresc. Am să stau puțin la Fulvia, doar două-trei minute, cît să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lei, clasa a III-a); am să plec joi dimineață la 6.10 și am să ajung la 4 după masă, cu vagon direct. Când ai să primești scrisoarea asta, cortul albastru cu picățele albastre și albe are să fâlfâie sub cerul mangaliot, pe plaja mică a pescarilor. Acum în casa plină de soare au început pregătirile de plecare: spălat, rochii. Mirosul bun de pâine umple sufrageria... Mă gândesc la Tine<footnote id=”2”>Majusculă în original.; te iubesc, scumpa mea; de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trezit fără suma suficientă pentru plecare. Dar ce-mi pasă, voi găsi. Închipue-ți, Mica mea, că Lisette Bălteanu văzându-mă atât de turburată de lipsa de vești mi-a telegrafiat: „Așteaptă acasă două scrisori. Sărutări, Lisette“. Sunt în al noulea cer și plec miercuri, cu ce provizii voi găsi până atunci, pentru că și chestiunea închirierei s’a aranjat. Ți-am scris sau nu că sâmbătă a plecat de aici Chirana cu Iani, Gheorghe și Ștefan Curti, la noua gazdă? Astă seară
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ce vi s’ar întâmpla vouă. Te iubesc, Monică. În această iubire voi încerca să prind putere, mă voi târî în genunchi să trăiesc, să te revăd. De multe ori îmi spun că astfel de iubire e o nebunie, și cer tinereții tale să iubești, să-ți faci viața, să te măriți, să ai copii, ca nicio dată să nu cunoști tragedia cumplitei mele izolări. Vreau să te știu fără complexe și îngenunchieri. De ce ești la Paris? De ce am făcut eu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ființă rațională; va trebui să trăiești, nu pentru răzbunare, ci pentru cei care te-au iubit și care poate au mu rit, căci, dulcea mea copilă, dragostea mea e atât de mare, încât am să-ți urmăresc de dincolo, din ceruri, pașii, faptele, ascensiunea. [...] III Sâmbătă, 31 decembrie [1949] [...] Ultima zi a anului, draga mea. L-am sperat bun pentru noi amândouă; într-o privință, a și fost: ne-am putut scrie, ne-am putut vorbi (vai, așa de puțin!), tu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mizantropia și spleenul, să adun puteri pentru viitor, până la întoarcerea ta. Fiindcă ai să te întorci la mine, nu-i așa, draga mea? M. c. p. 24 august [1950], joi [...] Vreascurile pe care le adunăm din pădure trosnesc și pârâie, cerul e înstelat, țârâitul greierilor se aude somnoros și îndepărtat, sub clar de lună. Mi se strânge inima la chemarea asta discretă a amintirilor; mă gândesc la tine, scumpa mea, nobila mea copilă; mă gândesc la întoarcere, la Mimi, la pistruii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
discretă a amintirilor; mă gândesc la tine, scumpa mea, nobila mea copilă; mă gândesc la întoarcere, la Mimi, la pistruii ei, și îmi vine să plâng, să țip, să alerg spre eden: orașul în care ne vom revedea. Este în cer? E pe pământ? E Bucureștiul? Draga mea, mă încearcă un plâns nebun. [...] 43/1950 V 3 septembrie [1950], luni Draga mea, scumpa mea, marea mea mică prietenă, Credeam că cel puțin de data asta are să fie scrisoarea cu vești bune
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
preaviz. Sunt buimacă, uluită, înspăimântată, mai ales că decizia m-a prins fără bani, ba chiar cu un aconto de 3 000 de lei, luat din salariul pe septembrie, pe care trebuie să-l restitui imediat. Bineînțeles, am să răscolesc cerul și pământul ca să rămân în câmpul muncii, chiar dacă nu în învățământ. Am început deja. Aseară am dat o mulțime de telefoane, ca să cer sfaturi - doar atât, nu ajutor sau protecție. Părerile sunt împărțite. Unii m-au sfătuit să fac contestație
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dacă situația asta se prelungește și are să dureze mai mult decât putem aștepta, dar, draga mea, ce dureros e să văd că n-o să ne mai vedem. Draga mea, seara asta gri ca perla, cu zăpadă și crengi întinse către cer într-un gest de deznădejde și totuși de speranță e aici, la fereastră. Aduce oarecum cu cerul Parisului... Aș da tot restul zilelor mele ca să te mai văd și să mai trăiesc lângă tine un an. III Scumpa mea, preaiubita
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dureros e să văd că n-o să ne mai vedem. Draga mea, seara asta gri ca perla, cu zăpadă și crengi întinse către cer într-un gest de deznădejde și totuși de speranță e aici, la fereastră. Aduce oarecum cu cerul Parisului... Aș da tot restul zilelor mele ca să te mai văd și să mai trăiesc lângă tine un an. III Scumpa mea, preaiubita mea, trebuie să te hotărăști să te întorci, fiindcă foarte curând n-am să mai am hârtie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fericire mie, uneia, nu-mi mai trebuie, dar copiii prietenelor mele au caiete de 10 20 de pagini, cu imposibile și dezgustătoare pete. S-a lăsat seara, seară românească de iarnă scăldată în culoarea asta celestă care contopește pământul cu cerul. Doamne, dulcea mea dragă, ce are să se aleagă de mine în ziua în care n-o să ne mai putem scrie nicicum? Când mă întorc, primul meu gest este să mă duc la cutia de scrisori - și totul se preface în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să scriu, și când mi-e inima mai grea mă duc la geam, ca să capăt putere și să mă scald în lumina de afară. Acum iar m-am îndreptat spre fereastră și am văzut cea mai frumoasă priveliște de iarnă. Cerul, văzduhul, casele sunt de un albastru minunat, acel albastru pe care mi l-aș dori pentru paradisul meu. Un peisaj selenar. [...] Draga mea, mă despart de tine cu părere de rău și sfâșiere. Aș fi vrut așa de mult să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai tare... Pe bune. Cât de greu poate să fie să bagi un dulăpior de cocktail într-un taxi newyorkez? Apuc lemnul lăcuit și mai hotărâtă și-l mai împing încă o dată fără succes. E o zi de iarnă cu cer albastru în Greenwich Village, genul de zi în care aerul e ca pasta de dinți și fiecare răsuflare îți taie respirația, iar oamenii merg pe jumătate ascunși de fulare. Însă pe mine m-au luat toate apele. Sunt roșie la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
omorâți unul pe altul, nu sunteți rude... Ți-aș putea face o rochie de vis... Lasă jos shakerul și mă privește brusc foarte intens. Hei, Becky, ascultă-mă. Promite-mi, dacă te măriți, eu îți fac rochia. E strigător la cer. Dacă o ține tot așa, Luke o să creadă că vreau să-l presez. Poate chiar să creadă că eu l-am pus pe Danny să aducă vorba despre subiectul ăsta. Trebuie să redresez cumva balanța. Repede. — Adevărul e că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fie acolo, undeva în mulțime. Și, dacă n-ar fi fost fotografia aia idioată de grup, nimeni n-ar fi știut niciodată că nu venise. — Doamnă Bloomwood! Bună ziua! Iată-l pe Luke, apropiindu-se cu pași mari de ușă. Slavă Cerului. — Luke! Mami scoate un tril ușurat de râsete în cascadă. Ai venit și tu! Graham, a venit și Luke! — Normal că a venit și el! zice tata, dându-și ochii peste cap. Unde să fie, dacă nu aici? Pe lună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke și pe Elinor nicăieri. Mă uit în jur, cuprinsă de o speranță subită. Poate n-au ajuns încă. Poate Elinor n-a reușit să ajungă! Putem să ne așezăm și să bem liniștiți câte o ceașcă de ceai! Slavă Cerului că... — Becky? Mă răsucesc pe călcâie... și-mi stă inima. Uite-i, pe o canapea din colț. Luke are expresia aia radioasă pe care o are ori de câte ori o vede pe maică-sa, iar Elinor stă pe marginea canapelei, îmbrăcată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în loc să mă mărit la mine acasă, în mijlocul familiei și al prietenilor mei, ei bine, se înșală amarnic. Terminăm de mâncat și refuzăm cafeaua, apoi ieșim din restaurant. E o zi răcoroasă, cu aer înțepător și nori mânați de vânt, pe cerul albastru. Pornim spre Plaza, iar Robyn îmi zâmbește larg. — Te înțeleg perfect, dacă te simți cam încordată. Organizarea unei nunți la New York poate să fie un lucru destul de stresant. Multe dintre clientele mele se... ambalează destul de tare, să zicem. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mireasă! Luke se uită la mine surprins. — Parcă era vorba să te îmbraci cu rochia mamei tale. — Da. Ei. Fac o față lungă. Chestia e că a avut loc un incident total nefericit și... Tot ce pot spune e slavă Cerului. Slavă Cerului pentru Suze și ceașca ei de cafea, atât de bine țintită. În timp ce ne apropiem de vitrina de la Dream Dress, de pe Madison Avenue, îmi dau brusc seama ce a putut să-mi ceară mami. Cum o fi putut să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
se uită la mine surprins. — Parcă era vorba să te îmbraci cu rochia mamei tale. — Da. Ei. Fac o față lungă. Chestia e că a avut loc un incident total nefericit și... Tot ce pot spune e slavă Cerului. Slavă Cerului pentru Suze și ceașca ei de cafea, atât de bine țintită. În timp ce ne apropiem de vitrina de la Dream Dress, de pe Madison Avenue, îmi dau brusc seama ce a putut să-mi ceară mami. Cum o fi putut să-și dorească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]