KorAP: Find »[drukola/base=porni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2393 2394 2395 ...2416 >

60,397 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

altcineva nu te cunoaște În afară de fiul tău (Akhenaton). Tu faci ca el să cunoască planurile și valoarea ta”. Astfel, suveranul devine demiurg, responsabil pentru lumea În care Îl reprezintă pe Aton. Reprezentarea zeului este extrem de semnificativă: un disc din care pornesc numeroase raze care se termină cu mâini pentru a simboliza activitatea creatoare continuă a zeului. Dar această reprezentare apare Întotdeauna numai deasupra figurii regelui, pentru a sublinia faptul că fără prezența acestuia Își pierde eficacitatea. Numelui zeului i se dă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În Întuneric, nici un pământ nu apăruse, nici o plantă nu Încolțise. Ea a luat forma unei vaci pe care nici o ființă divină sau oricine altcineva nu putea Încă să o cunoască. Apoi s-a transformat Într-un pește lates și a pornit la drum. A umplut de lumină privirea ochilor săi, iar lumina a fost... Tot ce gândea În inima ei Îndată Începea să existe. Astfel, ea a gândit bunăstarea (bæq)... iar Egiptul (bæqt) a Început să fie... (trad. Sauneron.) În aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Înhuma cadavre În peșteri era foarte răspândit În Paleoliticul mijlociu. În jurul anului 60 000 Î.Hr. acesta este atestat și În Europa Occidentală, În zonele de la nord de Mareaxe "Marea" Neagră și Marea Caspică, până În Uzbekistan și Rusia Meridională, și, pornind de pe coastele occidentale ale Africii de Nord, până În Asia Centrală. Semnificația religioasă a Înhumării cadavrelor În peșteri este pentru noi extraordinară și poate fi ilustrată cu următoarele cuvinte ale lui D. Kirkbride: Se pare că acești oameni au conștientizat pentru prima

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1953), a presupus și o a treia schimbare decisivă: stabilirea oamenilor În sate și orașe, ceea ce a pregătit și realizat o nouă revoluție culturală numită, tot de V.G. Childe, „revoluție urbană”. Cât despre Orientul Mijlociu, există multe atestări ale „revoluției neolitice”, pornind de la habitatele descoperite la Ierihon, la Îanidar, În Kurdistanul irakian, În multe situri din Palestina, Siria, Liban, Turcia (Anatolia) și Cipru, până la platoul iranian, la Zagros, la Susiana și Turkistan. În special În cazul Mesopotamiei, prima atestare este situl deja

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai puțin articulate, deși cunoscute concret din punctul de vedere al atestării. Ne referim În special la panteonul semitic mesopotamian din perioada presargonică (de la Începuturi până la sfârșitul lui 2 334 Î.Hr.) și sargonică (2 334-2 154 Î.Hr.), adică pornind de la Începuturile atestării pentru a ajunge În perioada neosumeriană. Panteonul antic semit ni se face cunoscut aproape exclusiv prin intermediul onomasticii semite, prin care aflăm atât numele divinităților venerate (cel puțin 76)1, cât și ceea ce se spune despre ele (epitetele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vor urma - aparțin personalităților oficiale ale templului (deci a școlilor teologice) și a palatului, ceea ce poate compromite cunoștințele noastre legate de lumea obișnuită, populară. Cu toate acestea, nu credem că este cazul să Împărtășim pesimismul lui A.L. Oppenheim, care, pornind de la această situație, a susținut că „o religie mesopotamiană nu ar putea fi scrisă”1. Dimpotrivă, putem considera, Împreună cu marea parte a cercetătorilor, că documentele pe care le avem la dispoziție oglindesc, În fond, cu fidelitate și sentimentul religios comun

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mesopotamienilor. Ceea ce s-a afirmat mai sus despre panteon este valabil și pentru aspectele vieții religioase mesopotamiene, Începând cu mitologia originilor până la cele mai importante manifestări speculative și practice: aici se Întâlnește o unitate fundamentală Între gândire și practică. Se pornește de la sinteza primitivă la care participă toate forțele existente, iar fenomenul se repetă În epoci diferite, respectând aceleași matrice. Acest lucru ne permite să elaborăm un studiu unitar al materialului, chiar și din punct de vedere diacronic, păstrând totuși exigența

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Trebuie adăugat și faptul că zeii mesopotamieni nu au fost niciodată concepuți, În sens strict, ca fiind veșnici, fără Început și sfârșit, ci doar ca nemuritori: mesopotamienii nu și-au pus problema unei origini a zeilor, comparabilă cu Începutul omenirii pornind de la un singur om (Lullûxe "Lullû" babilonian, Adamxe "Adam" din Bibile etc.). Abia mai târziu Începe să se pună problema teologico-filozofică a originii zeilor: acest lucru se Întâmplă, mai mult sau mai puțin, la sfârșitul mileniului al II-lea Î

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nuntarriyaș¿aș („a grabei”), care dura probabil la fel de mult (Houwink Ten Cate, 1988). Aceste sărbători, de la care ne-au parvenit atât tăblițe care le prezintă conținutul, cât și multe ritualuri cotidiene, prevedeau o călătorie cultuală (reală și/sau simbolică) ce pornea de la Hattușaș și trecea prin diferite centre anatoliene, unde se celebrau vechile sărbători locale. Printre multe alte sărbători ale căror descrieri s-au păstrat, un interes aparate prezintă vechea sărbătoare hitită a KI.LAM („piață”; „portal sau portic”), care se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lumi divine minoice analoage. 2. Caracterul sectorial al zeilor micenienitc "2. Caracterul sectorial al zeilor micenieni" Dacă numele zeilor micenieni restituite de tăblițe erau, chiar dacă cu câteva excepții, aceleași nume divine celebrate de religia greacă, era firesc ca savanții să pornească În căutarea unor analogii cu formele ulterioare ale cultului grecesc, dar și să se Încerce identificarea a ceea ce a rezultat În greacă din teonimele care se sustrăgeau unei recunoașteri imediate. Cnossos, Pilos și Micene, păreau depozitarele secretului politeismului grec. În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
că folosește practicile augurale În accepțiunea lor cea mai vastă, adică de disciplină a prezicerii, care constituie unul dintre cele mai importante instrumente ale relației dintre om și divinitate, legitimează puterea și organizează spațiile și știința tehnică primitivă, dar tocmai pornind de la fundamentele „teoretice” ale auspiciului etruscii au elaborat acea diviniație proprie lor, arta auspiciului. Toate aceste fenomene contribuie la delimitarea, pentru perioada cea mai Îndepărtată, Între sfârșitul celui de-al II-lea și Începuturile primului mileniu, a unei situații culturale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cerul și infernurile. Numele acestor zei sunt Împărțite În două serii, una de șaisprezece, pe margine (așa-numita „bandă periferică”), și una de doisprezece (la rândul ei Împărțită În două grupuri de câte șase) În partea interioară, astfel Încât lobul drept, pornind de la processus pyramidalis (caput iecinoris al surselor), să conțină cele opt, respectiv șase divinități favorabile (până la incisura umbilicalis, fissum din izvoare), iar lobul stâng cele opt (și șase) divinități defavorabile. În această optică, opozițiile radicale Între sfera htoniană și sfera

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unde li s-ar fi cerut să facă sacrificii Împăratului sau „geniului” său. Scutirea evreilor de serviciul militar și de sacrificiul adus Împăratului a constituit, Într-un prim moment, premisa unei soluții promițătoare. c) Spre deosebire de religia elenă, care trebuie reconstruită pornind de la multe cetăți, triburi și teritorii, religia romană este religia unei singure cetăți. Dar prin chiar „originea” ei, și deci nu prin influențe succesive, ea este o „religie sintetică”. Romanii erau foarte conștienți de această realitate, care i-a Îngăduit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care va fi citată ca operă a lui Apollonius din Tyana de către autorul creștin (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 13, 1). Aici se afirmă că singura formă de cult cu care poate fi cinstită divinitatea supremă este pura rugăciune interioară, care pornește de la „ceea ce este mai frumos În noi, adică intelectul” și, fără să treacă prin rostire, se Îndreaptă direct către „zeul mare și superior tuturor lucrurilor”. Se configurează acea structură piramidală a divinului care, fiind explicită În textul paralel al lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
religio mentis (Asclepius, 25). 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor, Între logos și misticătc "5. Ultimii greci \: religia neoplatonicienilor, Între logos și mistică" Denumirea convențională de neoplatonism acoperă o lungă și complexă tradiție de gândire, inspirată din Învățătura platonică, tradiție ce pornește de la Plotin (205-270 d.Hr.) și, prin transformări, dintre care unele profunde, ajunge cel puțin până În secolul al VI-lea d.Hr., cu ultimul „diadoh” al școlii din Atenaxe "Atena", Damascius. În aceste secole se realizează un proces decisiv pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
An³hit³xe "Ana>hita>": acestea sunt prezente În mod semnificativ, alături de zeul suprem În inscripțiile regale ale ahemenizilor. Identitatea lui Mithraxe "Mithra" ca zeu al „contractului” și al „pactului” (mithra), personificare a puterii care Îi este inerentă, a fost bine reconstituită, pornind de la o sugestie Înțeleaptă a lui A. Meillet (1907). Studiile care au urmat i-au confirmat concluziile, deși cu unele sensibile divergențe de opinii (Gershevitch, 1959 și 1975; Thieme, 1960; Boyce, 1975a, pp. 24 sqq.). Legat În India de Varuñaxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
noțiunilor gathice iese la iveală cu o forță aparte, În toată originalitatea sa, transferându-se dintr-un plan cosmic și ritual Într-un plan cu precădere, deși nu exclusiv, etic, dominat de conceptul alegerii (cf. mai jos, subcapitolul 2.6). Pornind de aici, apar interconexiunile cu alte concepte abstracte, care dau substanță diverselor experiențe ale divinului și umanului, constituind, prin Împletirea lor și a relațiilor reciproce, rețeaua În care se desfășoară o gândire organică și coerentă, la baza căreia se găsește

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bunăoară gândirea, poate exista prin ea Însăși - Drujxe "Druj", Răul, Spiritul Maleficxe "Spiritul Malefic", gândul rău demonstrează În mod evident acest lucru -, În schimb existența materială nu poate exista prin ea Însăși, pentru că ea este produsul sau manifestarea existenței spirituale. Pornind de la aceste premise, În textele de limbă pahlavi va fi amplu dezvoltată doctrina conform căreia m¶n½g este rădăcina, iar g¶tșg este rodul (cf., mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.3). Pentru importanța pe care doctrina celor două existențe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Răsplata (mșda) are, mai ales În asemenea fragmente, o valoare escatologică evidentă, la fel ca În g³th³ (Yasna 34, 13): șArată-neț calea despre care Îmi spui, o Doamne, care este cea a Gândului Bun, șo caleț bine făcută, pe care pornesc conștiințele salvatorilor viitori, conform Adevărului, spre răsplata pe care tu o oferi celor binevoitori șșiț al căror premiu șeștiț Tu, o Înțeleptule. În aceste fragmente, precum și În altele din G³th³ se repetă termeni și expresii care se referă la paradis

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acoliții săi - entități masculine și feminine - el nu numai că ocupă o jumătate din existența spirituală (mainyava; În limba pahlavi, m¶n½g, dar, animat de invidie, de poftă de sânge și de dorința de a distruge tot ceea ce este vital, pornește un atac (În limba pahlavi, ¶bgat) Împotriva lumii materiale, inserându-se În ea cu forme materiale (k³lbod) malefice (de exemplu, șerpi, păianjeni, furnici etc.: În avestică, khrafstra, În limba pahlavi, khrafstar), pe care omul pios trebuie să le distrugă (cf.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
doua funcție trebuie să fi Început Încă din epoca indo-iraniană, iar Iranul nu a făcut decât să ducă la desăvârșire un proces Început deja de foarte mult timp. Cealaltă divinitate a funcției secunde este o creație pur iraniană. Trebuie să pornim de la termenul indo-iranian *v•tra-, „rezistență șopusă dușmanuluiț”, din care se formează În India compusul v•trah³ (gen. v•traghnas), „care distruge tăria șdușmanuluiț”, folosit adesea ca epitet al lui Indraxe "Indra". Un epitet identic devine În Iran nume propriu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
italian desigur prin operațiuni cu caracter militar, iar acestea au continuat să fie necesare pentru păstrarea teritoriilor cucerite. Toate acestea se observă Încă În plină perioada istorică prin instituția ver sacrum: Îndată ce vechile teritorii deveneau insuficiente din cauza creșterii populației, tinerii porneau să cucerească și să colonizeze noi pământuri sub auspiciile zeului Marte, desigur pentru că aceste noi strămutări se puteau realiza doar prin Îndepărtarea cu forța a proprietarilor inițiali. Așadar, Marte are În Italia o conotație puternic agrară pentru că este zeul sub

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
chiar a semnificației exacte a celor două lexeme indo-europene, cel puțin a formei lingvistice interne: preotul este cel care aduce obiectul jertfei Înaintea (Înspre) zeu, iar jertfirea constă În actul aducerii. Această concluzie este, fără Îndoială, corectă; eroarea apare atunci când, pornind de la aceste date lexicale, se ajunge la extrapolarea unui dat existențial și instituțional, adică reprezentarea preotului ca aparținând unei clase sociale autonome și specializate. Dacă, dimpotrivă, reflectăm asupra naturii pur ideologice a Împărțirii tripartite indo-europene, atunci pare mult mai probabil

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
indo-european, conform căruia toată realitatea provine de la membrele unei ființe primordiale, plasată, fără prea multe preocupări logice, Într-un spațiu și un timp anterioare existenței, În aria nebuloasă a non-ființei, care nu este lipsită de forțe active și figuri personale. Pornind de la această premisă, jertfa se configurează ca o reiterare a sacrificiului primordial În care Își are originea toată realitatea: această reiterare nu are totuși semnificația unei simple celebrări și amintiri, ci este un act care, prin natura sa, are puterea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și-ar dori-o cercetătorul modern. Cadru pe care ni-l oferă astăzi este atât de sărăcăcios, plin de lacune și incert, Încât un strălucit cercetător francez, Boyer (1990), a preferat să traseze o schiță a religiei slave fără să pornească de la exegeza tradițională a izvoarelor scrise, ci de la analiza figurativă a unui idol de piatră găsit În 1848 În râul Zbrucz (În Ucraina). Convertirea slavilor nu este rezultatul unor convertiri individuale; dimpotrivă, fiecare popor În parte a primit În Întregime

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]