60,078 matches
-
bombardament inițial executat cu 360 de bombardiere și 72 de avioane de atac la sol. După primul atac, urma un al doilea val de bombardament, care urma să folosească inclusiv bombe incendiare cu [[napalm]]. Americanii se bucurau de o [[superioritate aeriană]] aproape totală în spațiul aerian al Aachenului, în condițiile în care germanii nu dispuneau de suficiente baterii de artilerie antiaeriană, iar sprijinul pe care îl putea acorda "[[Luftwaffe]]" era foarte limitat. [[File:Aachen.jpg|thumb|right|Hartă sectorului de front
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de bombardiere și 72 de avioane de atac la sol. După primul atac, urma un al doilea val de bombardament, care urma să folosească inclusiv bombe incendiare cu [[napalm]]. Americanii se bucurau de o [[superioritate aeriană]] aproape totală în spațiul aerian al Aachenului, în condițiile în care germanii nu dispuneau de suficiente baterii de artilerie antiaeriană, iar sprijinul pe care îl putea acorda "[[Luftwaffe]]" era foarte limitat. [[File:Aachen.jpg|thumb|right|Hartă sectorului de front de la Aachen]] Artileria grea aliată
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
șaze zile mai înainte de declanșarea ofensivei terestre americane. Deși bombardamentul de artilerie i-a silit pe militarii Corpului LXXXI german să înceteze toate mișcările de personal și aprovizionarea pe timpul zilei, efectele acestuia asupra cazematelor și fortificațiilor a fost neînsemnate. Bombardamentul aerian inițial de pe 2 octombrie a cauzat de asemenea distrugeri minore pozițiilor defensive germane. Dintre cele 450 de avioane care au participat la primul val de bombardament, niciunul nu a reușit să lovească vreo cazemată. Țintele americanilor fuseseră mascate în cea
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
stat numită ”V.I. Lenin”, predecesorul actualului Institut de Cercetări pentru Inginerie Radio din Nijnâi Novgorod (NNIIRT). Echipa care a realizat proiectul a fost distinsă cu ”Premiul Lenin” de către Uniunea Sovietică în anul 1960. Radarul a fost destinat pentru controlul spațiului aerian, descoperirea, determinarea coordonatelor (azimut, distanță), a vitezei și traiectoriei de zbor a țintelor aeriene la distanțe și înălțimi mari, cu o înaltă posibilitate de separare, în condițiile unor intense acțiuni de război radioelectronic. Un total de 731 de radare (index
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
Novgorod (NNIIRT). Echipa care a realizat proiectul a fost distinsă cu ”Premiul Lenin” de către Uniunea Sovietică în anul 1960. Radarul a fost destinat pentru controlul spațiului aerian, descoperirea, determinarea coordonatelor (azimut, distanță), a vitezei și traiectoriei de zbor a țintelor aeriene la distanțe și înălțimi mari, cu o înaltă posibilitate de separare, în condițiile unor intense acțiuni de război radioelectronic. Un total de 731 de radare (index GRAU 1RL113 "Lena"), au fost fabricate între 1959 și 1976, dintre care 24 au
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
pentru export. Radarul P-14 a fost înlocuit de radarul de supraveghere îndepărtată 55J6 ”Nebo” în anul 1982 care lucra tot în gama metrică. Toate variantele de radare P-14 au fost dezvoltate pentru descoperirea și urmărirea îndepărtată a țintelor aeriene și au avut caracteristici de performanță similare între ele. Toate au folosit o singură antenă atât la emisie cât și la recepție; antena a fost un mare cadru deschis, o antenă parabolică trunchiată, antena a inclus un sistem de degivrare
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
ore. Pe o remorcă separată (AP3) era instalat un post de comandă de la distanță cu doi indicatori. Acest post putea fi instalat la o distanță de 1 km față de poziția de bază a radarului. Pentru identificarea prin radiolocație a țintelor aeriene stația a fost echipată cu interogator terestru prin radiolocație de tip NRZ-14 sau aparatura ”Parola”. Radarul avea prevăzute trei moduri de funcționare: Protecția radarului în condițiile acțiunii bruiajului activ se asigura, prin reacordarea pe o altă frecvență de lucru și
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent nu se exploatează. În anul 1952, Institutul 244 de Cercetări Științifice al Ministerului pentru Armamente, din Moscova, a început dezvoltarea stației de detectare a mijloacelor aeriene care zboară la mică înălțime, în gama undelor decimetrice ”Tropa” - radarul P-15. Prototipul experimental al acestei stații (proiectant-șef B.P. Lebedev), în anul 1955, a trecut testele în poligon cu succes. Stația a fost adoptată de către armata sovietică. Aceasta
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
stații (proiectant-șef B.P. Lebedev), în anul 1955, a trecut testele în poligon cu succes. Stația a fost adoptată de către armata sovietică. Aceasta a fost utilizată pe scară largă în formațiunile radiotehnice din Trupele de Apărare Antiaeriană a țării, Forțele Aeriene și Marina Militară precum și în Apărarea Antiaeriană a Armatei. După o serie de modernizări a fost folosită în posturile de radiolocație ale formațiunilor radiotehnice și în punctele de comandă ale formațiunilor de artilerie și rachete antiaeriene ale eșaloanelor operative și
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
radiotehnice și în punctele de comandă ale formațiunilor de artilerie și rachete antiaeriene ale eșaloanelor operative și tactice din Ap.A.A. Pe tot timpul exploatării au fost lansate următoarele modernizări: Radarul P-15 a fost destinat pentru cercetarea spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene care evoluează până la 6.000 m, în limitele zonei de cercetare, determinarea apartenenței de stat și transmiterea coordonatelor acestora (distanță și azimut) beneficiarilor informațiilor despre situația aeriană. Radarul P-15 folosește ca emițător un magnetron
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
comandă ale formațiunilor de artilerie și rachete antiaeriene ale eșaloanelor operative și tactice din Ap.A.A. Pe tot timpul exploatării au fost lansate următoarele modernizări: Radarul P-15 a fost destinat pentru cercetarea spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene care evoluează până la 6.000 m, în limitele zonei de cercetare, determinarea apartenenței de stat și transmiterea coordonatelor acestora (distanță și azimut) beneficiarilor informațiilor despre situația aeriană. Radarul P-15 folosește ca emițător un magnetron reacordabil în gama undelor decimetrice
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
P-15 a fost destinat pentru cercetarea spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene care evoluează până la 6.000 m, în limitele zonei de cercetare, determinarea apartenenței de stat și transmiterea coordonatelor acestora (distanță și azimut) beneficiarilor informațiilor despre situația aeriană. Radarul P-15 folosește ca emițător un magnetron reacordabil în gama undelor decimetrice. În calea de recepție radarul folosește trei moduri de lucru: amplitudine, amplitudine cu acumulare și coerent în impuls. Radarul este protejat la bruiajul activ prin trecerea rapidă
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
realizat pe baza radarului P-12MP, pe calea translatării aparaturii pe noua bază de elemente (două camioane tot-teren de tip Ural). În același timp a fost prevăzută conjugarea radarului cu sistemul de recunoaștere prin radiolocație a apartenenței de stat a mijloacelor aeriene, apărut la aceea vreme, care lucrează în sistemul ”Kremnîi-2M”, aparatura ”Parola”. După trecerea cu succes a testelor din teren, noul radar P-18, în anul 1971, a fost introdus în înzestrarea Armatei Sovietice. În Rusia ultima livrare de radare P-
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
înzestrarea Armatei Sovietice. În Rusia ultima livrare de radare P-18 a fost realizată în anul 2007. În prezent Rusia produce radare în gama de unde metrice încadrate în familia ”Nebo”. Radarul P-18 este destinat pentru observarea permanentă a spațiului aerian, urmărirea mijloacelor aeriene, înclusiv a celor realizate cu tehnologia ”Stealth”, în limitele zonei de cercetare, determinarea apartenenței de stat și transmiterea coordonatelor (distanță, azimut) beneficiarilor de informații despre situația aeriană. Modernizare: Între anii 2005 și 2013 a fost elaborat și
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
În Rusia ultima livrare de radare P-18 a fost realizată în anul 2007. În prezent Rusia produce radare în gama de unde metrice încadrate în familia ”Nebo”. Radarul P-18 este destinat pentru observarea permanentă a spațiului aerian, urmărirea mijloacelor aeriene, înclusiv a celor realizate cu tehnologia ”Stealth”, în limitele zonei de cercetare, determinarea apartenenței de stat și transmiterea coordonatelor (distanță, azimut) beneficiarilor de informații despre situația aeriană. Modernizare: Între anii 2005 și 2013 a fost elaborat și realizat radarul P-18-2
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
Radarul P-18 este destinat pentru observarea permanentă a spațiului aerian, urmărirea mijloacelor aeriene, înclusiv a celor realizate cu tehnologia ”Stealth”, în limitele zonei de cercetare, determinarea apartenenței de stat și transmiterea coordonatelor (distanță, azimut) beneficiarilor de informații despre situația aeriană. Modernizare: Între anii 2005 și 2013 a fost elaborat și realizat radarul P-18-2 modernizat, în care se folosește prelucrarea digitală a informației. Radartutorial Radarul P-18
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
la Uzina Electromecanică din Lianozov. Radioaltimetrul PRV-9 este specializat pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, în special, din Apărare Antiaeriană a Trupelor de Uscat. Totodată a fost și este folosit pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, specializate pentru descoperirea mijloacelor aeriene ce evoluează la înălțimi mici, aparținând Trupelor Radiotehnice din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului. Deosebirea constructivă a instalației de emisie a radarului a fost folosirea modulatorului magnetic, care nu s-a folosit la nici un alt radar, nici până atunci nici după
PRV-9 () [Corola-website/Science/336621_a_337950]
-
si înfloresc în timpul verii. Prima dată când "R. roșea" este descrisă a fost de Dioscorides în De Materia Medica. Vest Nord-American de plante au fost incluse anterior în "R. roșea" sunt acum tratate că "Rhodiola integrifolia" și "Rhodiola rhodantha". Partea aeriană este consumată că aliment în unele părți ale lumii, uneori, adăugată la salate. În Rusia și Scandinavia, "R. roșea" a fost folosit de secole pentru a face față la frigul siberian și la viață stresanta. Plantă a fost folosită în
Rhodiola rosea () [Corola-website/Science/336648_a_337977]
-
într-un avion cu un singur loc și în luna aprilie a realizat alte două victorii. A șasea victorie a avut loc în luna iulie. Nu se știe câte dintre victoriile lui Pégoud au implicat distrugerea avioanelor inamice, deoarece luptele aeriene de la începuturile aviației erau destul de rare pentru a fi creditate ca motiv al aterizărilor forțate. Cu toate acestea, este sigur că Pégoud, mai degrabă decât Roland Garros (patru victorii documentate), a fost primul pilot care a dobândit statutul de as
Adolphe Pégoud () [Corola-website/Science/336645_a_337974]
-
Esercito") și a luptat cu distincție în artilerie în timpul Primului Război Mondial. A părăsit armata în 1921 și a călătorit intens în Africa. Ulterior, Amedeo a reintrat în forțele armate italiene și a devenit pilot. În 1932, el s-a alăturat Forțelor Aeriene Regale Italiene ("Regia Aeronautica"). A servit sub mareșalul Rodolfo Graziani și guvernatorul libian Pietro Badoglio în timpul etapelor de pacificare din Libia (1911-1932). Când ostilitățile din Libia au ajuns la final, la începutul anului 1932, el a devenit comandant al aviatorilor
Amedeo, Duce de Aosta () [Corola-website/Science/336651_a_337980]
-
Testele prototipului modernizat desfășurate în anii 1969 - 1970 în poligoanele Donguz și Embensk au arătat că cerințele cerute de beneficiar au fost îndeplinite. S-au executat modernizări și la radioaltimetrul PRV-9A. Radarul a fost destinat pentru descoperirea și recunoașterea țintelor aeriene în zona sa de observare, direcționarea automată a radioaltimetrului PRV-9A (B) pe țintă, transmiterea coordonatelor țintelor la punctul de comandă, dirijarea aviației de vânătoare de la indicatorul de observare circulară, transmiterea datelor despre situația aeriană la sistemele automatizate de conducere ”Vozduh-1M
P-40 (radar) () [Corola-website/Science/336670_a_337999]
-
destinat pentru descoperirea și recunoașterea țintelor aeriene în zona sa de observare, direcționarea automată a radioaltimetrului PRV-9A (B) pe țintă, transmiterea coordonatelor țintelor la punctul de comandă, dirijarea aviației de vânătoare de la indicatorul de observare circulară, transmiterea datelor despre situația aeriană la sistemele automatizate de conducere ”Vozduh-1M”, ”Vozduh-1P”. Radiotelemetrul este compus din următoarele sisteme: S-a prevăzut lucrul radiotelemetrului cu două radioaltimetre. Radiotelemetrul se folosea în calitate de radar de descoperire și indicare a țintelor pentru divizionul de rachete antiaeriene ”Krug”, pentru care
P-40 (radar) () [Corola-website/Science/336670_a_337999]
-
rachete antiaeriene a acestui divizion și aparatura autonomă de navigare și legare topografică. Alimentarea radiotelemetrului și a radioaltimetrului PRV-9A (B), conjugat cu el, s-a realizat de la generatorul turbinei cu gaz a radiotelemetrului. Pentru determinarea apartenenței de stat a mijloacelor aeriene, radiotelemetrul a fost dotat cu interogatorul terestru ”Tantal-K1” (index GRAU - 1RL225). Diagrama de directivitate a antenei interogatorului acoperea în întregime diagrama radarului, atât în unghi de înălțare, cât și în distanță. La emisie impulsurile de înaltă frecvență, de mare putere
P-40 (radar) () [Corola-website/Science/336670_a_337999]
-
indicatoarele de control și de observare circulară și introducerea datelor despre ținte în sistemul de prelucrare și transmitere a coordonatelor. Coordonatele prelucrate ale țintelor se transmit la radioaltimetrul PRV-9A (B) prin cablu. Blocul de conjugare asigură transmiterea datelor despre situația aeriană și o serie de impulsuri de sincronizare la sistemele cu care se conjugă - ”Vozduh-1M, Vozduh-1P, Krab și aparaturii 5K99 (Kastan)”. Sistemul de sincronizare asigură sincronizarea aparaturii radarului și a sistemelor cu care se conjugă. Sistemele de comandă, control și protecție
P-40 (radar) () [Corola-website/Science/336670_a_337999]
-
asigurarea lucrului pentru unghiuri de elevație negative (până la -1,5 °). Producția radioaltimetrului PRV-16, precum familia de radioaltimetre PRV-9 a fost realizată în uzina electromecanică Lianozov (în prezent OAO LEMZ) din Moscova. (SA ”Actaris”). Radioaltimetrul este destinat pentru determinarea înălțimii mijloacelor aeriene de zbor după datele indicate de un radiotelemetru sau sistemele automatizate de conducere. Radioaltimetrul PRV-16 poate lucra în complex cu orice stație de radiolocație de observare circulară și în sistemele automatizate ”Vozduh-1M” și ”Vozduh-1M”. Radioaltimetrul PRV-16A poate lucra în aceleași
PRV-16 () [Corola-website/Science/336712_a_338041]