65,481 matches
-
arestare, când a aflat tata că am 22 de ani pedeapsă..., el, un țăran care n-a plâns niciodată și nu era impresionabil, un om foarte sever, a plâns... Mi-o spus mama că În ziua aia când o venit acasă o plâns și o zis: „Gata, n-o să-l mai vedem”. Familia a fost șicanată, a avut de suferit cât timp ați fost Închis? A fost. Frații mei au fost șicanați... Au fost șicanați și urmăriți până-n ultima clipă... Și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
din prima clipă: „Da, am semnat, că așa mi-o cerut. Nu știam că se poate refuza”. Daaa, dac-ai recunoscut, ești vindecat În clipa aceea. Așa am zis Întotdeauna... După eliberare cum vi s-a schimbat viața? Am venit acasă după șase ani, și-a fost foarte greu... Știți de ce? Pentru că nu știam nici o meserie, nu știam ce să fac... Și mă trezesc aproape la 35 de ani..., și nu știu să fac nimic, dom’le. Și-atunci m-am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Săbăceag, Fetke, Vasile Mira... și alții. Era mare aglomerație... Penitenciaru’ ăla a fost plin. Oameni peste oameni. Și prin noiembrie 1950 a fost procesul... Au fost arestați 17 oameni și 12 au fost condamnați. La cinci a fost dat drumul acasă. Eu am primit trei ani temniță grea și am stat trei ani și două luni. Cea mai mare pedeapsă a primit... Vă Închipuiți cine a primit cea mai mare pedeapsă? Nu Drohobeczky, ci Leiz György. Mai Întâi 20 de ani
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o să-i găsiți cu bine? Nu pot să vă spun prin ce momente am trecut... Când am venit de la Ciceu, de-aicea, pe la Reghin, s-o suit În compartiment un căpitan de miliție și mi-am zis: „Nu mai ajung acasă, că ăsta o venit după mine iară...” (râde - n.n.). Ăla era În treaba lui, n-avea nimic cu mine... Și-am coborât În gară, am stat până la trenul care mergea Încolo și-am mers acasă, la Iernut. Și noaptea pe la
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am zis: „Nu mai ajung acasă, că ăsta o venit după mine iară...” (râde - n.n.). Ăla era În treaba lui, n-avea nimic cu mine... Și-am coborât În gară, am stat până la trenul care mergea Încolo și-am mers acasă, la Iernut. Și noaptea pe la două am ajuns. Nici nu știam unde stau, că, Între timp, tata fusese dat afară din serviciu... Și-am văzut lumină la o fereastră și erau chiar ai mei acolo și-am mers acasă... Tata
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mers acasă, la Iernut. Și noaptea pe la două am ajuns. Nici nu știam unde stau, că, Între timp, tata fusese dat afară din serviciu... Și-am văzut lumină la o fereastră și erau chiar ai mei acolo și-am mers acasă... Tata era să moară de inimă când m-a văzut. M-a Întrebat: „Cine ești?”. Am spus cine sunt... Cum ați Încercat să vă refaceți viața? Păi, asta era ianuarie, când am venit. În martie sau aprilie m-am dus
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
apoi nenorocirea mea și mai ales a soțului meu, că el nu știa de venirea lor. Abia când o venit a doua oară fratele meu o știut. Și bineînțeles că el o stat cu el În pod, că la noi acasă se pregătea pomana, și erau fel de fel de femei străine, și n-a vrut să fie cumva observat. Soțul meu s-a ocupat de el atât noaptea, cât și În ziua cât a stat... Ce-au discutat... și de
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la Pir... Însă la Pir, cineva de la primărie, care era prieten cu băiatul familiei unde stăteau ei, le-o spus: „Vezi, măi, ai grijă, că-i Securitatea-n sat, și la noapte vor merge la voi”. Băiatu’ o fujit imediat acasă și le-o spus fratelui meu și lui Rada. Ăștia repede, numa’ cât și-o luat În picioare ceva, o armă, și-o fugit. Securitatea o și venit nu peste mult și, aflând c-o fujit, i-o urmărit. Acuma
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am ajuns, a-nceput Weiss să mă-ntrebe: „Pe cine-ai văzut? Ți-ai văzut fratele?”. „N-am văzut pe nime’!” Prima dată am negat. Mi-a spus: „Atunci o venit, atunci te-ai Întâlnit, atunci a fost la tine acasă”... Mi-am dat seama că știau totul și nu mai avea rost... Apoi, În Satu Mare era numai raion, că noi țineam de Baia Mare, că era regiunea Baia Mare. Și nu ne-au ținut la Satu Mare numa’ o săptămână, până ne-a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de ani. Fusese prietena unui diplomat francez și era, săraca, Învinovățită de spionaj. Era o bătrână nenorocită, bolnavă, o modistă... Nu știu cum au putut să o condamne. De fapt, au condamnat-o numai la un an și pe urmă a plecat acasă... Cealaltă era o doamnă englezoaică, londoneză, care era căsătorită cu-n român din ’36. Ea era secretară la ambasada americană, mare catolică, deși englejii de fapt Îs anglicani, dar printre ei sunt și mulți catolici care nu și-au părăsit
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
-ntre timp apăruse hidrazida, și nu știu cum Îi mai zicea la medicament, și o salvat-o. Aia care murise era singură la părinți, și astalaltă așa plângea..., că În brațele ei murise la spital. Și zicea: „Mă-ngrozesc când o să ajung acasă, că ce-o să le zic părinților? Cum să le spun cum o murit? N-o să am toată viața liniște c-am văzut-o cum o murit”. Erau niște fete așa frumoase... Și de-aia Îmi spusese șefa de cameră să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
că au zis ceva de comunism... Deci alea erau pedepse mai mici și au fost amnistiate. Și studentele acele’, fetele alea din București, cu care tare bine m-am Înțeles, au avut trei ani de zile pedeapsă și o plecat acasă. Am rămas din trei sute o sută cinzeci acolo... Noi eram cu pedepse mai mari... Și atunci am făcut o grevă, că-ntre timp noi n-aveam dreptul la pachete de-acasă. Știți? Atuncea s-o schimbat conducerea, doamna aceea locotenent-major
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
avut trei ani de zile pedeapsă și o plecat acasă. Am rămas din trei sute o sută cinzeci acolo... Noi eram cu pedepse mai mari... Și atunci am făcut o grevă, că-ntre timp noi n-aveam dreptul la pachete de-acasă. Știți? Atuncea s-o schimbat conducerea, doamna aceea locotenent-major o fost Înlocuită c-un maior care-o venit cu niște idei de represiune asupra noastră. Și, ce credeți, ne-o Înlocuit rația de pâine cu mămăligă. Deci nu mai primeam
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
care o ținut două săptămâni... pentru o bucată de mămăligă. Și cum s-a rezolvat până la urmă problema? O venit Întâi procurorul din Ploiești, că țineam de ei. O-nceput: „Noi suntem mămăligari, românii, de ce?”, „Nu mai putem, pachete de-acasă n-avem, mâncăm numai mămăligă, lucrăm zece ore la zi, nu mai avem putere, ne-am Îmbolnăvit, suntem bolnave, nu primim nici un tratament medical.” Și atunci procurorul n-o putut să ia măsuri, da’ o anunțat Bucureștiul... Și până acolo
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nu numa’ c-avem voie să ne ducem la ora zece dacă avem ceva de mâncare, dar o să ni se dea o pauză de-un sfert de oră, ca să putem mânca liniștite. Ne-o dat și cărți poștale, am scris acasă imediat după Îmbrăcăminte și alimente, și bolnavele o fost toate internate la tratament... Și cu maiorul ce s-a-ntâmplat, l-au schimbat? Ha, ha! O primit treizeci de zile de carceră. Și ofițerul de servici o fost mutat din
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
acolo am colindat... Nu vă spun că acolo Îs temperaturi foarte scăzute și de-aia eram totdeauna Îmbrăcate, ’fofolite. Aveam niște zeghi de lână și toată lumea stătea cu alea peste cap și se gândea că-i Ajunul Crăciunului, se gândea acasă, la cei dragi... Era o tristețe așa... o situație groaznică și, la un moment, n-am mai putut suporta și am mers pe la fete și le-am desfăcut așa zeghea și am spus cum se spune aici, la noi: „Slobod
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
camere... Eram libere acolo... Povesteam una cu alta, ne duceam cu lucru de la una la alta, aveam voie să lucrăm și-n comun, două-trei, dacă voiam, numa’ să ne facem norma... Și cine-și făcea norma primea dreptul să scrie acasă scrisoare și să primească un pachet de cinci kilograme. Atunci o-nceput și pentru mine viața mai bună, pentru că slăbisem Între timp de la 90-95 de kilograme, cât am avut când m-a arestat, de ajunsesem numa’ la șaizeci și ceva
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o fost pedepse, acolo unde lucram, la atelierele acelea, aveam w.c.-uri, spălătoare, toată dimineața ne puteam spăla pe corp și, na, o fost o viață mai bună... Și mâncare ardelenească, mai bună, mai consistentă. Am primit și pachete de-acasă... Acolo-am stat aproape un an jumate. Tare fain o fost. Bine, Însă acolo știți ce-o fost baiul? Erau tare multe muște și ne-am Îmbolnăvit de dezinterie. Vi s-a administrat un tratament? Deci toate ne-am Îmbolnăvit
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Acolo m-am Îmbolnăvit de lombosciatică un timp, pe-ormă am fost scutită de muncă și am stat la cameră. După aceea m-am refăcut puțin și așa s-o terminat Închisoarea. Povestiți-mi, vă rog, momentul eliberării... Am ajuns acasă... nu vă spun ce surpriză am avut. Cei de-acasă s-o-nțeles, două surori de-a mele cu-n cumnat și cu fratele meu medic, care ajunsese la Oradea Între timp. Și toți m-o așteptat la poarta Închisorii
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am fost scutită de muncă și am stat la cameră. După aceea m-am refăcut puțin și așa s-o terminat Închisoarea. Povestiți-mi, vă rog, momentul eliberării... Am ajuns acasă... nu vă spun ce surpriză am avut. Cei de-acasă s-o-nțeles, două surori de-a mele cu-n cumnat și cu fratele meu medic, care ajunsese la Oradea Între timp. Și toți m-o așteptat la poarta Închisorii... Dar nu chiar În față, da’ acolo era un parc
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nu-i vorba de domiciliu obligatoriu”... Că multe, săracele, au avut domiciliu obligatoriu. Și-atuncea frate-miu s-o și dus În gară la sora aceea a mea și-o anunțat-o și ne-am adunat cu toții la fratele meu acasă. Și-acolo mama trimisese, săraca, o gâscă mare, prăjituri, aranjase totul și surorile mele gătiseră de dimineață și m-așteptau cu o masă-mbelșugată. O știut de la fratele meu, medicu’, ce foamete se duce-n Închisorile comuniste. Și-apoi am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
m-așteptau cu o masă-mbelșugată. O știut de la fratele meu, medicu’, ce foamete se duce-n Închisorile comuniste. Și-apoi am dormit acolo la ei și-a doua zi am plecat spre Satu Mare cu trenul și-am anunțat și-acasă, prin telefon, de la Satu Mare, că venim toți, că să știe că vin, că nu mă duc În domiciliu obligatoriu. Apăi am ajuns la părinți... Săracii... Tata așa mi s-o părut că Încă se ținea bine, da’ mama tare Îmbătrânise
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cu ele m-o ajutat În continuare și sora și fratele meu. Și așa au trecut anii... Ați mai fost urmărită de Securitate? Bineînțeles, așa cum mi-o promis, am fost urmărită tot timpul... Tot veneau și-acolo, la fratele meu acasă, cereau condica cu persoanele care eram În casa respectivă și-apoi mie Îmi cereau Întotdeauna buletinul, se uitau și Îmi spunea: „Mai aveți atâta până trebuie să vi-l schimbați. Și ce mai faceți? Cum o duceți? N-ați mai
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Și uitați, așa a trecut vremea... Pe urmă, tot o venit aici la mine un tip la ora opt seara. Dar eu niciodată nu deschid când se-ntunecă, dacă nu cunosc. Și Într-o duminică seară, când m-am Întors acasă, că am fost plecată, locatarul de jos m-o Întâmpinat cu un bilețel, și zice: „Domnu’ căpitan, nu știu cum l-o chemat, o fost pe-aici și-o zis că tot v-o căutat și niciodată nu v-o găsit acasă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
acasă, că am fost plecată, locatarul de jos m-o Întâmpinat cu un bilețel, și zice: „Domnu’ căpitan, nu știu cum l-o chemat, o fost pe-aici și-o zis că tot v-o căutat și niciodată nu v-o găsit acasă. Să mergeți la camera numărul 2, mâine la ora zece”. M-am dus... Da’ m-am gândit: „Ce-are Miliția cu mine? Că n-am furat, n-am făcut nici un rău”. Mă duc, arăt biletul acolo, că era o ușă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]