64,222 matches
-
imaginare folosind definițiile newtoniene ale impulsului și energiei, se vede că aceste cantități nu se conservă în relativitatea restrânsă. Ideea de conservare se poate salva făcând câteva mici modificări ale definițiilor acestora pentru a ține cont de vitezele relativiste. În teoria relativității, aceste definiții sunt considerate definiții corecte pentru impuls și energie. Dat fiind un obiect cu masa invariantă "m" călătorind cu viteza "v" energia și impulsul lui sunt date (și definite) de unde "γ" (Factorul Lorentz) este dat de unde
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
sus, a energiei, se vede că atunci când un obiect este în repaus (v = 0 și γ = 1) rămâne o energie diferită de zero: Această energie este denumită "energia stării de repaus". Energia stării de repaus nu cauzează niciun conflict cu teoria newtoniană deoarece este constantă și, din punctul de vedere al energiei cinetice, doar diferențele de energie au semnificație. Interpretând această formulă, se poate concluziona că în teoria relativității "masa este doar o altă formă a energiei". În 1927 Einstein a
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
energia stării de repaus". Energia stării de repaus nu cauzează niciun conflict cu teoria newtoniană deoarece este constantă și, din punctul de vedere al energiei cinetice, doar diferențele de energie au semnificație. Interpretând această formulă, se poate concluziona că în teoria relativității "masa este doar o altă formă a energiei". În 1927 Einstein a făcut următoarea remarcă privind relativitatea restrânsă: "În această teorie, masa nu este o mărime nealterabilă, ci o mărime dependentă de (și, într-adevăr, identică cu) cantitatea de
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
vedere al energiei cinetice, doar diferențele de energie au semnificație. Interpretând această formulă, se poate concluziona că în teoria relativității "masa este doar o altă formă a energiei". În 1927 Einstein a făcut următoarea remarcă privind relativitatea restrânsă: "În această teorie, masa nu este o mărime nealterabilă, ci o mărime dependentă de (și, într-adevăr, identică cu) cantitatea de energie." Această formulă devine importantă când se măsoară masele diferiților nuclei atomici. Privind diferențele de masă, se poate prezice care nuclei au
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
poate prezice care nuclei au energie suplimentară stocată și care poate fi eliberată prin reacții nucleare, oferind informații importante utile în dezvoltarea energiei nucleare și, în consecință, a bombei nucleare. Cursurile de fizică introductivă, precum și unele manuale mai vechi despre teoria relativității restrânse definesc o "masă relativistă" care crește cu creșterea vitezei unui corp. Conform interpretării geometrice a relativității restrânse, această definiție nu se mai folosește, iar termenul "masă" este limitat la noțiunea de masă de repaus fiind astfel independentă de
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
de referință alese. "Masa relativistă" este consistentă și cu conceptele de "dilatare temporală" și "contracție a lungimii". Definiția clasică a forței f este dată de Legea a doua a lui Newton în forma ei originală: și aceasta este valabilă în teoria relativității. Multe manuale moderne rescriu Legea a doua a lui Newton sub forma Această formă nu este valabilă în teoria relativității sau în alte situații în care masa relativistă "M" este variabilă. Această formulă poate fi înlocuită în cazul relativist
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
forței f este dată de Legea a doua a lui Newton în forma ei originală: și aceasta este valabilă în teoria relativității. Multe manuale moderne rescriu Legea a doua a lui Newton sub forma Această formă nu este valabilă în teoria relativității sau în alte situații în care masa relativistă "M" este variabilă. Această formulă poate fi înlocuită în cazul relativist cu După cum se vede din ecuație, vectorii clasici forță și accelerație nu mai sunt neapărat paraleli în teoria relativității. Totuși
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
valabilă în teoria relativității sau în alte situații în care masa relativistă "M" este variabilă. Această formulă poate fi înlocuită în cazul relativist cu După cum se vede din ecuație, vectorii clasici forță și accelerație nu mai sunt neapărat paraleli în teoria relativității. Totuși expresia tetradimensională care leagă tetraforța formula 70 cu masa de repaus m și tetraaccelerația formula 71 restaurează aceeași formă a ecuației În teoria relativității se folosește un spațiu Minkowski tetradimensional "plat", care este un exemplu de spațiu-timp. Acest spațiu, însă
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
cu După cum se vede din ecuație, vectorii clasici forță și accelerație nu mai sunt neapărat paraleli în teoria relativității. Totuși expresia tetradimensională care leagă tetraforța formula 70 cu masa de repaus m și tetraaccelerația formula 71 restaurează aceeași formă a ecuației În teoria relativității se folosește un spațiu Minkowski tetradimensional "plat", care este un exemplu de spațiu-timp. Acest spațiu, însă, este foarte similar cu spațiul tridimensional euclidian standard, și astfel este ușor de lucrat cu el. Diferențiala distanței ("ds") în spațiul cartezian 3D
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
și coordonata timpului să arate ca și cele spațiale, se poate trata timpul ca fiind imaginar: "x = ict". În acest caz, ecuația de mai sus devine simetrică: Aceasta sugerează ceea ce de fapt este o concluzie teoretică profundă, care arată că teoria relativitățiieste doar o simetrie de rotație a spațiu-timpului nostru, foarte simialră cu simetria de rotație a spațiului euclidian. Așa cum spațiul euclidian folosește o metrică euclidiană, și spațiul timpul folosește o metrică Minkowski. În esență, relativitatea restrânsă poate fi enunțată în
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
regiunea "-t" este informația pe care acel punct o primește, iar conul din secțiunea "+t" este informația pe care acel punct o trimite. Geometria spațiului Minkowski poate fi descrisă printr-o diagramă Minkowski, utilă în înțelegerea multor experimente imaginare din teoria relativității restrânse. Poziția unui eveniment în spațiu-timp este dată de un cuadrivector contravariant ale cărui componente sunt: Adică, formula 84, formula 85, formula 86 și formula 87. La exponent sunt indicii contravarianți și nu puteri. La indice sunt indicii covarianți, de la zero la trei
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
au nicio legătură cu ele sunt, de fapt, strâns legate, ca făcând parte din aceeași ecuație tensorială. Relativitatea restrânsă este exactă doar când potențialul gravitațional este mult mai mic ca c; într-un câmp gravitațional puternic trebuie să se folosească teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică. Totuși, la nivel macroscopic și în absența câmpurilor gravitaționale puternice, relativitatea restrânsă a fost testată experimental, obținându-se un grad extrem de înalt de precizie (10) Datorită libertății pe care o acordă teoria de a alege cum să se definească unitățile de distanță și timp în fizică, este posibil să se facă unul din postulatele relativității consecință tautologică a definițiilor, dar acest lucru nu poate fi făcut pentru ambele postulate simultan, deoarece, împreună
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
lucru nu poate fi făcut pentru ambele postulate simultan, deoarece, împreună, ele au consecințe independente de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
postulate simultan, deoarece, împreună, ele au consecințe independente de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
ele au consecințe independente de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
independente de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a testa teoria relativității restrânse în raport cu alte teorii rivale. Printre acestea se numără:
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a testa teoria relativității restrânse în raport cu alte teorii rivale. Printre acestea se numără:
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de experimente au fost efectuate cu scopul de a testa teoria relativității restrânse în raport cu alte teorii rivale. Printre acestea se numără:
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
mici în raport cu cea a luminii, și în general rezultatul este nu doar o deplasare de-a lungul coordonatelor x; vor fi distorsionate și timpul și spațiul. Dacă spațiul ar fi omogen, atunci transformarea Lorentz este una liniară. De asemenea, deoarece teoria relativității postulează că viteza luminii este aceeași pentru toți observatorii, trebuie să păstreze intervalul de spațiu-timp dintre două evenimente din spațiul Minkowski. Transformările Lorentz descriu doar transformările în care evenimentul de la x=0, t=0 este fix, astfel încât pot fi
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
considerate rotații ale spațiului Minkovski. Setul mai general de transformări care include și translațiile este cunoscut sub numele de grup Poincaré. Henri Poincaré (1905) a denumit transformările Lorentz după fizicianul și matematicianul olandez Hendrik Lorentz. Ele reprezintă fundamentul matematic a teoriei relativității restrânse a lui Albert Einstein. Transformările Lorentz elimină contradicțiile dintre teoriile electromagnetismului și mecanicii clasice. Ele au fost deduse de către Joseph Larmor (1897) și Lorentz (1899, 1904). În 1905, Einstein le-a dedus pe baza ipotezei covarianței Lorentz și
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
și translațiile este cunoscut sub numele de grup Poincaré. Henri Poincaré (1905) a denumit transformările Lorentz după fizicianul și matematicianul olandez Hendrik Lorentz. Ele reprezintă fundamentul matematic a teoriei relativității restrânse a lui Albert Einstein. Transformările Lorentz elimină contradicțiile dintre teoriile electromagnetismului și mecanicii clasice. Ele au fost deduse de către Joseph Larmor (1897) și Lorentz (1899, 1904). În 1905, Einstein le-a dedus pe baza ipotezei covarianței Lorentz și a postulării constanței vitezei luminii în orice sistem de referință inerțial. Presupunem
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
este un criteriu de judecare a teoriilor fizice, care afirmă că acestea nu sunt corecte dacă nu enunță aceleași legi ale fizicii în anumite situații similare între ele. Aceste tipuri de principii au fost aplicate cu succes în știință, fie implicit (ca în mecanica newtoniană) fie explicit
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]