64,222 matches
-
afirmă că acestea nu sunt corecte dacă nu enunță aceleași legi ale fizicii în anumite situații similare între ele. Aceste tipuri de principii au fost aplicate cu succes în știință, fie implicit (ca în mecanica newtoniană) fie explicit (ca în teoriile lui Albert Einstein, a relativității restrânse și generale). restrânse afirmă că legile fizicii trebuie să fie identice în toate sistemele de referință inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană cât și în relativitatea restrânsă; în cea de-a doua, influența sa a fost atât de puternică încât Max Planck a botezat teoria după acest principiu. Principiul forțează legile fizice să fie aceleași în orice vehicul care se deplasează cu viteză constantă și în orice vehicul în repaus. O consecință este aceea că observatorul dintr-un sistem de referință inerțial nu poate determina
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de timp absolut și au pus condiția ca viteza luminii în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor de mișcare sau de starea de
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
luminii în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor de mișcare sau de starea de mișcare a sursei de lumină. Ultima a fost cerută de ecuațiile lui Maxwell, care implică constanța vitezei luminii în vid. Forța teoriei relativității restrânse stă în faptul că este elaborată pe baza unor principii simple, elementare, printre care invarianța legilor fizicii la schimbarea sistemelor de referință inerțiale.
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
Factorul Lorentz sau termenul Lorentz apare în câteva ecuații din teoria relativității restrânse, inclusiv dilatarea temporală, contracția distanțelor, și formula masei relativiste. Datorită frecvenței sale de apariție, fizicienii o reprezintă în general cu simbolul prescurtat "γ". Factorul Lorentz își trage numele de la Hendrik Lorentz. Este definit ca: ...unde: S-a observat
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
mici. Eroarea este de 1% pentru v < 0.4 c (v < 120,000 km/s), și de maxim 0.1% pentru v < 0.22 c (v < 66,000 km/s). Versiunile trunchiate ale acestei serii permit fizicienilor să demonstreze că teoria relativității restrânse se reduce la mecanica newtoniană la viteze reduse. De exemplu, în relativitatea restrânsă, sunt valabile următoarele ecuații: Pentru γ ≈ 1 și γ ≈ 1 + / β, respectiv, acestea se reduc la formulele newtoniene echivalente: Ecuația factorului Lorentz poate fi și
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
ca și cum lungimea sa a fost împărțită la γ. Cu γ se mai notează rareori și formula 21. Aceasta va face simbolul γ ambiguu, astfel că mulți autori preferă să evite posibila confuzie scriind termenul Lorentz explicit. Unul din postulatele fundamentale din teoria relativității restrânse a lui Einstein este că toți observatorii inerțiali vor măsura aceeași viteză a luminii în vid indiferent de mișcarea lor reciprocă sau relativă la sursa de lumină. Să ne imaginăm doi observatori: primul, observatorul formula 22, se deplasează cu
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
constituie fundamentarea matematică a principiilor electrodinamicii clasice, teoria macroscopică a câmpului electromagnetic. În memoriul intitulat "O teorie dinamică a câmpului electromagnetic (A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field)", publicat în 1864, Maxwell a formulat „ecuațiile generale ale câmpului electromagnetic” ca „douăzeci de ecuații” pentru „douăzeci de cantități variabile
Ecuațiile lui Maxwell () [Corola-website/Science/310281_a_311610]
-
constituie fundamentarea matematică a principiilor electrodinamicii clasice, teoria macroscopică a câmpului electromagnetic. În memoriul intitulat "O teorie dinamică a câmpului electromagnetic (A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field)", publicat în 1864, Maxwell a formulat „ecuațiile generale ale câmpului electromagnetic” ca „douăzeci de ecuații” pentru „douăzeci de cantități variabile”, precizând că „aceste ecuații sunt deci suficiente pentru a
Ecuațiile lui Maxwell () [Corola-website/Science/310281_a_311610]
-
calcula că cele două coliziuni au loc "în același timp" iar alții, privind evenimentele dintr-o stare de mișcare diferită, vor vedea coliziunea din America drept prima care are loc, în timp ce alții pot vedea coliziunea din Australia ca fiind prima. Teoria relativității restrânse a lui Einstein demonstrează că sunt cazuri în care nu există un răspuns "correct", unde niciun observator nu are statut privilegiat, și toți observatorii pot susține că au dreptate chiar dacă ordonările evenimentelor din perspectivele lor pot fi diferite
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
d. 3 octombrie 2008, Brașov) a fost un compozitor român contemporan. A studiat la Liceul Militar Muzical (1946-1954) cu Hans Hoerath și Dumitru Văsescu (clarinet), Alexandru Teodorescu și George Manoliu (vioară), Constantin A. Ionescu (teorie-solfegii), Anastasie Danu (armonie), Ion Totan (teoria instrumentelor-orchestrație); Conservatorul din București (1957-1963) cu Victor Iușceanu (teorie-solfegii), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Anatol Vieru (compoziție-orchestrație), Alexandru Pașcanu (teoria instrumentelor), Tudor Ciortea (forme muzicale), Zeno Vancea (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel (folclor), Dumitru D. Botez (dirijat
George Draga () [Corola-website/Science/310324_a_311653]
-
și Dumitru Văsescu (clarinet), Alexandru Teodorescu și George Manoliu (vioară), Constantin A. Ionescu (teorie-solfegii), Anastasie Danu (armonie), Ion Totan (teoria instrumentelor-orchestrație); Conservatorul din București (1957-1963) cu Victor Iușceanu (teorie-solfegii), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Anatol Vieru (compoziție-orchestrație), Alexandru Pașcanu (teoria instrumentelor), Tudor Ciortea (forme muzicale), Zeno Vancea (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel (folclor), Dumitru D. Botez (dirijat cor), Madeleine Cocorăscu (pian auxiliar). Din 1963 pînă în 1993 a fost redactor la revista Muzică a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor
George Draga () [Corola-website/Science/310324_a_311653]
-
aceasta face să poată fi considerat supradotat într-un domeniu concret. Definirea și identificarea supradotatului trebuie să se facă, așadar, în funcție de contextul social. În studiile sale despre supradotați, Gardner întreprinde o verificare a biografiilor unor matematicieni, muzicieni și pictori eminenți (Teoria inteligențelor multiple, 1983), estimând că atât comportamentul, cât și contribuția acestor subiecți la domeniul în care au excelat se disting printr-o originalitate și printr-un randament excepționale, caracteristici ce s-au dezvoltat încă din copilărie și s-au reflectat
Modele de supradotare () [Corola-website/Science/308983_a_310312]
-
și gândirea sinergetică. Conform lui Rüppell, aceste calități ale procesului informării nu sunt acoperite de testele clasice de inteligență, motiv pentru care propune înlocuirea IQ prin QI, care ar reprezenta calitatea informației procesate, adică procesele constructive, și nu abilitățile statice. Teoria triadică a lui Sternberg și procesele cognitive sunt fundamentale pentru explicarea supradotării. Spre deosebire de Renzulli, Sternberg evidențiază procesul ales de individ în înfruntarea unei situații, mai degrabă decât rezultatul în sine, adică rezolvarea problemelor, produs al codificării, combinației și comparației selective
Modele de supradotare () [Corola-website/Science/308983_a_310312]
-
Sternberg și procesele cognitive sunt fundamentale pentru explicarea supradotării. Spre deosebire de Renzulli, Sternberg evidențiază procesul ales de individ în înfruntarea unei situații, mai degrabă decât rezultatul în sine, adică rezolvarea problemelor, produs al codificării, combinației și comparației selective a informației obținute. Teoria triadică încearcă să definească inteligența prin intermediul a trei subcategorii sau subteorii: individuală, experiențială și contextuală. Ea vizează: Teoria triadică implică o concepție asupra talentului intelectual mai cuprinzătoare decât concepțiile uzuale, inclusiv acelea care au în vedere atât creativitatea și motivația
Modele de supradotare () [Corola-website/Science/308983_a_310312]
-
înfruntarea unei situații, mai degrabă decât rezultatul în sine, adică rezolvarea problemelor, produs al codificării, combinației și comparației selective a informației obținute. Teoria triadică încearcă să definească inteligența prin intermediul a trei subcategorii sau subteorii: individuală, experiențială și contextuală. Ea vizează: Teoria triadică implică o concepție asupra talentului intelectual mai cuprinzătoare decât concepțiile uzuale, inclusiv acelea care au în vedere atât creativitatea și motivația, cât și inteligența. Acest talent intelectual nu poate fi considerat un atribut unidimensional, el trebuind interpretat din toate
Modele de supradotare () [Corola-website/Science/308983_a_310312]
-
vital și un proces de interacțiune, dezvoltarea copilului supradotat fiind văzută, din această perspectivă, ca proces. În acest sens, Mönks și Spiel (1994) au vorbit despre întrunirea următoarelor caracteristici fundamentale: Modelul lui Mönks presupune o modificare și o extindere a „teoriei celor trei inele" a lui Renzulli. Acest model a încercat să descopere factorii cei mai importnați care pot genera strategii cognitive performante și care au cea mai mare frecvență în ceea ce privește istoricul preadolescentului supradotat, relațiile cu familia și cu prietenii, contextul
Modele de supradotare () [Corola-website/Science/308983_a_310312]
-
Editura Universitas, Petroșani, 2004, 6) Roman Morar, Ioan Ovidiu Muntean, Ioan Cugleșan, Ioan Almășan, "Tehnologii de depoluare a mediului", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, 7) Roman Morar, Ioan Ovidiu Muntean, Ioan Cugleșan, Natalia Cugleșan, Ioan Pocan, "Tehnologii pentru protecția mediului. Legislație, teorie, aplicații", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008. A adus de asemenea, o contribuție importantă la bunul mers al vieții sociale, fiind ales sau numit în diferite funcții: din 1999 este Președintele Asociației „Morala Creștină” din Roșcani, din 2004 este Directorul Revistei de
Ioan Ovidiu Muntean () [Corola-website/Science/309062_a_310391]
-
asemenea un morfem ce denotă "esență" sau "spirit") - care este dorită să se acumuleze și dezvolte; "jing" este energie sexuală, considerându-se că aceasta își pierde din intensitate odată cu ejacularea, așa că masturbarea este considerată "Sinuciderea Energiei" printre practicanții acesteia. Conform teoriei Chi Kung , energia de la mai multe meridiane este transferată organelor sexuale în timpul excitației sexuale, orgasmul și ejacularea eliminând energia complet din sistem. Proverbul chinez 一滴精,十滴血 (pinyin: yì dī jīng, shí dī xuè, literal: o picătură de spermă este egală
Spermă () [Corola-website/Science/309019_a_310348]
-
aberațiile. Aberațiile se împart în două clase: aberații monocromatice, produse fără dispersie (acestea includ aberațiile pe suprafețe reflectatoare a oricărei lumini colorate și pe suprafețe refractive a luminii monocromatice) și aberații cromatice (când un sistem dispersează diferitele unde de lumină). Teoria elementară a sistemelor optice ne conduc la teorema conform căreia razele de lumină care vin de la orice obiect se reunesc într-un punct imagine și deci un spațiu obiect este reprodus într-un spațiu imagine. Introducerea de termeni auxiliari simpli
Aberație cromatică () [Corola-website/Science/309027_a_310356]
-
imagine și deci un spațiu obiect este reprodus într-un spațiu imagine. Introducerea de termeni auxiliari simpli (mulțumită lui C.F. Gauss în "Dioptrische Untersuchungen", Göttingen, 1841), numiți distanța focală și plan focal, permite determinarea imaginii oricărui obiect pentru orice sistem. Teoria gaussiană însă este valabilă doar pentru unghiuri extrem de mici față de axa optică principală. În practică însă aceste condiții nu se realizează și imaginea proiectată de sisteme necorectate sunt în general defectuoase și uneori complet încețoșate dacă deschiderea vizuală sau câmpul
Aberație cromatică () [Corola-website/Science/309027_a_310356]
-
originii. Această presupunere este justificată dacă o imagine slabă pe ecran rămâne staționară când deschiderea este micșorată. În practică de obicei se întâmplă acest lucru. Această rază, numită de Abbe raza principală (a nu se confunda cu razele principale din teoria gaussiană) trece prin focarul obiect înainte de prima refracție și prin focarul imagine după ultima refracție. Referindu-ne la fig 8 avem O'Q'/OQ=a'tan w'/a tan w=1/N unde N este mărirea transversală. Pentru ca n să
Aberație cromatică () [Corola-website/Science/309027_a_310356]
-
condiție complexă este îndeplinită exact de obiectivele holosimetrice care reproduc la o scară 1:1, dar și de obiectivele hemisimetrice dacă mărirea transversală este egală cu raportul mărimilor celor 2 componente. Aberațiile prezentate mai sus fac parte din lucrarea "Abbe teoria aberațiilor" în care aberații definite sunt analizate separat. Lucrarea se potrivește nevoilor practice întrucât în construcția de instrumente optice anumite greșeli sunt obligatoriu corectate, greșeli care sunt analizate prin experiență. În sens matematic însă această selecție este arbitrară. Acest număr
Aberație cromatică () [Corola-website/Science/309027_a_310356]
-
puteri impare întotdeauna. Condiția formării unei imagini al rangului al m-lea este ca în seriile pentru De' și Dn' coeficienții puterilor al celui de-al 3-lea, al 5-lea..... al (m-2)-lea grad trebuie să dispară. Imaginile teoriei gaussiene fiind de ordinul 3, următoarea problemă este de a obține o imagine de ordinul 5 sau de a face coeficienții puterii celui de-al treilea unghi, 0. Acest lucru necesită satisfacerea a 5 ecuații, în alte cuvinte, există 3
Aberație cromatică () [Corola-website/Science/309027_a_310356]
-
sistemului optic (indice de refracție, distanța între lentile, grosimea etc.) a fost rezolvată de L. Seidel, iar în 1840, J. Petzval și-a construit obiectivul său imagine după un set de calcule similare, care însă nu au fost niciodată publicate. Teoria a fost elaborată de S. Fintersmalder. Aberațiile pot fi de asemenea exprimate prin mijloacele funcției caracteristice a sistemului și coeficienților diferențialelor. Aceste formulări nu sunt imediat aplicabile dar dau relația între numărul aberațiilor și ordinea. Sir William Rowan Hamilton a
Aberație cromatică () [Corola-website/Science/309027_a_310356]