716 matches
-
sculați mai devreme, putregaiule, și nu mocoșiți, fire-ați ai dracului să fiți". Sfiala țăranilor e mai mult un soi de „frică", la contactul cu mediul „civilizat", proprietate a boierilor. „Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!" mai apucă să îngăime Nicolae îmbrâncit cu feciorul de pe scara trenului. Precedând pe Arghezi din Flori de mucigai, dar fără implicațiile poetice de acolo, în Golanii și Culcușul, Rebreanu explorează în manieră „zolistă” lumea interlopă de la periferia Bucureștiului. Este o lume a instinctelor: „Șmecherul" Gonea Bobocel
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
de incivilitate. Se poate observa legătura cu gândirea unică, ce impune un stil gregar de discurs. Ni se pare așadar evident ca indivizii calificați astfel să ia obiceiul să scuipe pe jos sau să nu-și ceară scuze atunci când Îi Îmbrâncesc pe ceilalți; ă această perspectivă se aplică unor acte de gravitate diferită (ca grad sau ca natură), pe care nimeni nu va face efortul să le diferențieze Între ele, din lipsa unor instrumente teoretice și juridice, din lipsă de resurse
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
în stația din fața magazinului. După vreo două ore, masa de oameni a început să capete o formă ce aducea cît de cît a rînd, după ce vreo 3-4 indivizi dubioși, tuciurii, dar și voinici au început să facă ordine, înjurînd și îmbrîncind, aprobați și acompaniați de toți cei din spate. În fața mea aveam un omușor cu geantă diplomat, cu o vădită structură de intelectual, cu alte cuvinte un șoricel de bibliotecă. Tăcea, se înălța pe vîrfuri și se uita îngrijorat cum pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este mai puternic, mai agresiv și mai prost crescut, adică fără maniere. În ce mă privește, tind spre a-i da dreptate lui, deoarece prin București odată am intervenit într-o bătută a unei țigănci de către un țigan. Revoltat, am îmbrîncit țiganul care o pocnea pe biata femeie și acesta s-a dus pe ghețuș de-a berbeleacul pe scările de la Gara de Nord. La așa o scenă nu se aștepta cea bătută și, ca atare, a sărit să-mi scoată ochii. Noroc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
anumite piese. Am stat ceva timp pe băncuța din fața porții, după care m-am ridicat s-adun pietricele aduse de șuvoaiele de apă ce umpluseră șanțurile. Gigi a venit discret pe la spatele meu și în nota ei obișnuită m-a îmbrâncit în șanț. Doar atât am auzit: „Urâto, ți-ai luat rochiță nouă?”. Am ieșit din șanț ajutată tot de ea pentru că ne-am speriat amândouă și instinctiv mi-a întins mâna să-mi ofere sprijin. Mama s-a speriat atunci
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
scurt timp a apărut tanti Adriana însoțită de Gigi: - Odesa, ce-a mai făcut împielițata de fiică-mea? Nici n-a apucat mama să deschidă gura, căci eu doar atât am așteptat: - Tanti Adriana, Gigi m-a „înecat”, m-a îmbrâncit în șanț și mi-a stricat rochița. - Gigi, cum ai putut face așa ceva ? Mariana este totuși prietena ta cea mai bună. Ce ne facem acum ? Și atunci intervenea Gigi în stilul ei personal: - Mamă, m-a scos din sărite cu
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
trântit, Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Și-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării, După ce-au îmbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocurit de ei, Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei! Au curajul-n fața lumii ca să strige-n gura mare Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare! Vai! De-
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
mâna !”, Baltă, netulburat de grosolănia milițianului, încercă să-i zâmbeasca cu buzele strivite, dar cu ochi strălucitori. „ - Mișcă-te, banditule.. mișcă-te !.. Icoana și parastasu..!”, răcni un milițian și-i împinse câteva paturi de armă în coaste. Un altul o îmbrânci pe bătrânică cu patul armei în șanț, vărsându-i cofița... De astă dată, ochii lui Baltă scăpărară ca fulgerul. Bătrânica se ridică... se înălță de șale, strigând după el: „ - Să nu te dai, Gheorghiță, mamă... să nu te dai!”, blestemându
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
brațe reci de seducătoare rusalcii, Împingându-mă spre largul Întunecat. Un val puternic, urmat de câteva mai mici, mă dezechilibră, apa sărată Îmi pătrunsese În gură și În ochi. În jurul meu, fete și băieți, chicotind, săreau pe coama valurilor Înspumate, Îmbrâncindu-se și Înotând În diferite stiluri, surferii dădeau reprezentații de adevărată măiestrie. Nimeni nu a observat ce se Întâmpla mai Încolo. Din nefericire, acolo, eram eu care m-afundam, printre alge și crengi spre adâncurile nisipoase. Și când mintea Începu
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
mi-au pus în față lista cu numele câtorva: Răfan, Iamandi, Voicescu, Mocanu. Le-am spus că aceștia fuseseră numai simpatizanți, dar nu activaseră niciodată efectiv. În 17-18 Noiembrie pe la miezul nopții, moțăiam pe scaun; se deschise ușa și fu îmbrâncit cu putere Marin Naidim. După ce ușa s-a închis m-am repezit și l-am îmbrățișat: Te-au luat din regiment? De unde vii? Văd că ești astăzi în civil. N-am depus încă jurământul și mi-au dat hainele civile
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de bâlci. Deodată țipă cu glas pițigăiat: Primuleee! Ăștia mă înjură!... Stupefiați, până să ne dezmeticim încasasem de la prim doi, trei pumni în față, pe unii bușindu-i sângele; cu lovituri de cizmă peste fluierele picioarelor a comandat: Drepți! Alinierea! Îmbrâncindu-ne și lovindu-ne ne a așezat în linie în fața biroului. Ședeam încremeniți. Directorul s-a ridicat din scaun sprijinindu-se într-un baston. Era șchiop și avea proteză la picioare. Iar a țipat: Primuleee! Ăștia iar mă înjură!... Pumnii
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
răsti primul. Am zis mai tare, înecându-ne năduful. Încă o dată și mai tare! Ca și cum ne-am fi înțeles am strigat tare, în batjocură, lungind fiecare cuvânt: Săăă... trăiiiiiiți! Primul și directorul s-au uitat unul la altul, înțelegând batjocura. Îmbrâncindu-ne, primul ne-a scos pe gangul înghețat. Ceilalți patru gardieni ne-au comandat: „Culcat!”. Ne-am trântit pe burtă așteptând alt supliciu. Un deținut de drept comun îm brăcat cu un halat care odată fusese alb, stând călare pe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
din bucătărie, încercând, fără succes, să aprindă una din lămpile mele și, probabil, distrugând fitilul pe parcursul acestei strădanii. I-am văzut privirea sașie, încordată, și zvâcnirile mofluze ale gurii în timp ce chinuia cu brutalitate fitilul, ridicându-l și coborându-l și îmbrâncindu-l cu un chibrit aprins. Flacăra lămpii se înălța, apoi se stingea. Rosina purta ceva negru, cu o bluză albă, iar părul întunecat, care de astă dată i se revărsa liber pe umeri, aproape că intra în flacăra lumânării. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ba eram liber să fac chiar mai mult, mult mai mult de atât. În linii mari, mă simțeam îndreptățit să mă gândesc la „salvarea lui Hartley“. În structura acestui gând exista un fel de violent salt anticipat, de parcă mă simțeam îmbrâncit înainte de ceva ce exista în viitorul îndepărtat. Ura, gelozia, frica și dragostea primitivă plină de jind clocoteau laolaltă în mintea mea. O, biata mea fată, biata mea fată scumpă! Mă frământa supliciul unei iubiri protectoare, posesive, și durerea usturătoare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
secundă gura deschisă și dinții albi, înspumați. Am încercat s-o ridic în brațe și să-i prind una din mâini, dar devenise neplăcut și greu să încerc a pune cu botul pe labe acest animal care ciupea, izbea și îmbrâncea; i-am dat drumul brusc și mișcarea de recul m-a făcut să mă împleticesc, să mă lovesc cu spatele de masă și să răstorn lumânările. În aceeași clipă, Hartley a și zbughit-o din bucătărie, nu spre ușa din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prin fiecare gest, chiar și prin felul în care mergea, că era gata să ridice o femeie prosternată. Veni spre Hartley și o luă de braț destul de brutal, împingând-o spre ușă. L-am văzut cu mâinile pe spatele ei, îmbrâncind-o peste prag. M-am grăbit să-i urmez. Când am intrat erau prinși în discuție, stând în picioare în hol și am avut simțământul: „asta nu seamănă a mamă și fiu“. Și totuși, de ce nu? Relațiile de familie sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fără să mă uit în jos, simțeam puhoiul învârtejit din puțul stâncos de dedesubt. Îmi spuneam limpede, cu o precizie care mă pătrundea până-n ultima fibră, că n-aș avea decât să fac un pas precipitat înainte, și să-l îmbrâncesc pe arțăgosul ăsta odios peste marginea stâncii. S-ar fi putut să fie mai puternic ca mine, dar eu eram mai agil. Nu știa să înoate; și chiar și un bun înotător ar muri pe loc în cazanul acela clocotitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
eu eram mai agil. Nu știa să înoate; și chiar și un bun înotător ar muri pe loc în cazanul acela clocotitor. Nu ne-ar vedea nimeni. Aș putea spune că m-a atacat. N-ar trebui decât să-l îmbrâncesc și toate necazurile mele ar lua sfârșit. În timp ce asemenea gânduri îmi străbăteau mintea, ochii mei îl fixau pe Ben. Am simțit un impuls embrionic propagândumi-se în trup, deși, aparent, n-am clintit. Dar ochii mei probabil că vorbeau, și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tine, cum te făcea să repeți iar și iar “îmi pare rău, îmi pare atât de rău!“. Regret că n-am spart fereastra și că nu i-am frânt gâtul. Am să-l ucid pe omul ăsta! Mai bine îl îmbrânceam în mare. — Ai ascultat - ai auzit - când? — O, nu mai țin minte, în urmă cu o săptămână, cu două - sunt atât de amărât încât am pierdut noțiunea timpului - așa încât nu te mai poți preface față de mine, nu poți să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mașină, mi-am dat seama că țineam încă în mână sacoșa de plastic cu fardurile lui Hartley și cu piatra pe care i-o dăruisem. M-am întors automat. James a încercat să mă prindă de braț, dar l-am îmbrâncit într-o parte și am pornit iar să urc pe alee. Eram mânat de nevoia stringentă, aproape superstițioasă, de a-i lăsa lui Hartley sacoșa, de a nu o lua cu mine, de a nu o duce la Capul Shruff
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
furie destructivă. Spuma învolburată părea să răspândească ceva din însăși lumina mării. Am privit în jos, cu senzația că privesc printr-o sticlă de un verde foarte închis. Și atunci... deodată... cineva s-a furișat în spatele meu și m-a îmbrâncit cu putere. Din moment ce continuu să scriu această istorie, e clar că am supraviețuit, dar nu cred să fiu în stare să comunic esența experienței, cât de lungă a fost în timp, cât de cumplită, cât de disperată: experiența primară a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a năpădit o senzație de ușurare și ceva din acea stranie bunăstare pe care am simțit-o când m-am uitat la stea. Și numai atunci, înainte de a adormi, mi-am adus aminte că nu fusese un accident. Cineva mă îmbrâncise. Trebuie să consemnez aici un lucru de care mi-am amintit mult mai târziu, și pe care eram, în bună parte, dispus să-l consider un vis. Zăceam pe podea, sub un maldăr de pături, singur, privind odaia iluminată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
le adresase fuseseră: „Am să te ucid!“. Și ceea ce-mi întărea certitudinea era faptul că eu însumi îi atrăsesem atenția lui Ben asupra acelui loc, ca fiind excelent pentru săvârșirea unei crime. Chiar eu simțisem impulsul de a-l îmbrânci în apă și el îmi citise, cu siguranță, gândul. Exista în toată povestea și un oarecare element de Nemesis. Iar faptul că acționase acum era o probabilitate psihologică. Înghițise un afront umilitor pe care mândria lui, după o reflecție ulterioară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ziceai că nu-i un om rău, dar în realitate este. E un ticălos violent. A încercat să mă ucidă. Voiam să-l impresionez pe Titus, să-l zgudui din teribila lui detașare. — Să te ucidă? Cum? — El m-a îmbrâncit în apă. Căderea mea în groapa din mare n-a fost un accident. El mi-a dat brânci. Titus nu părea prea emoționat. S-a aplecat în față și și-a scărpinat glezna, în locul în care-l înțepase o gâză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fie? Ultima dată când ne-am întâlnit, m-a amenințat că o să mă ucidă. — Nu mi-l pot imagina făcând asemenea lucru, nu-i stă în caracter, e foarte improbabil, răspunse Titus, într-o manieră înnebunitor de bovină. — Am fost îmbrâncit! Cineva m-a îmbrâncit din spate. — Ești sigur? Poate că ai căzut cu spatele pe o stâncă, și apoi ai alunecat în apă, ceea ce ți-a creat impresia că ai fost îmbrâncit. Erai cam băut, știi. {i doctorul zicea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]