983 matches
-
situația. însă noi nu puteam aștepta. între timp, ne băga pe toți în sperieți. Amărâtul e făcut țăndări din cauza neveste-sii, a urlat Neil în obrazul lui Vincent. Așa că nu-l mai chinui și tu. Scuze, a spus Vincent, care împietrise de spaimă. N-am vrut să-l chinui. A fost numai o glumă... —Ești foarte agresiv. Foarte agresiv, a mugit în continuare Neil. Știu, a bolborosit umil Vincent. Dar m-am străduit din răsputeri să... Nu te-ai străduit îndeajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Nu-ți amintești? —Ba da. Dar nu eram sigură dacă nu cumva mi-am imaginat totul, din cauză că mereu eram drogată. Deci ne-a fost bine împreună uneori? — De multe ori, a zis el. Amândoi stăteam aproape nemișcați. Până și aerul împietrise în jurul nostru. O lacrimă mi s-a rostogolit liniștit pe obraz. —Iartă-mă, am spus eu ștergând-o. Dar n-am crezut c-o să fii bun cu mine. De ce să nu fiu? m-a întrebat Luke sincer surprins. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în continuare carnea rece. Dr. Mayfield și-a prezentat deja demisia. Iar acum, ca să le pună capac la toate, vine și asta! Directorul ridică un ziar unde, în capul paginii a doua, se putea citi titlul CURSURILE DE SEX îI îMPIETRESC PE ELEVI! — Sper că ați remarcat cu toții foarte clar fotografia, continuă directorul cu amărăciune în glas, arătându-le o imagine imensă, luată dintr-un unghi nefericit, care o prezenta pe Judy agățată de macara. în articol se spune că... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
whisky la niște alcool polonez de 150 de grade, pe care îl ținea pentru situații de urgență, iar Eva, prinsă între chinurile căinței și izbucnirile păcatelor ei cutremurătoare, își udase gâtlejul cu tăria. încurajată de efectul băuturii, de bunăvoința zâmbetului împietrit de pe fața parohului și de convingerea tot mai accentuată că dacă era cumva moartă, viața veșnică impunea un act de căință absolută, iar dacă nu era moartă, și-ar fi putut permite să sară peste rușinea pe care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să mor. Vă rog, să mă omoare cineva. — Bună, Emma ! aud vocea lui Katie și, când ridic ochii, o văd apropiindu-se cu pași grăbiți de birou, trandafirie la față de emoție. În clipa În care Îl vede pe Jack Harper, Împietrește. A ! — E În regulă. Te rog fă-te că nu sunt aici. Flutură din mână prietenește În direcția ei. Te rog. Spune-i ce voiai să-i spui. — Bună, Katie, Îngaim. Ce-i ? În momentul În care Îi aude numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Jack, la golf am cunoscut cei mai mari oameni de afaceri ai țării. Uite, ia orice companie. Compania asta, de pildă. Își Întinde brațele larg. Îl cunosc pe șeful cel mare. Dacă vreau, mâine pot să-l sun la telefon. Împietresc, cu ochii la ea. — Serios ? spune Jack, extrem de atent. Chiar așa ? — Da, da. Se apleacă În față, confidențial. Și când zic șeful cel mare, zic chiar șeful cel mare. — Șeful cel mare, repetă Jack. Sunt impresionat. — Jack, poate pune Kerry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Tu ești succesul, iar eu sunt eșecul. Un singur lucru te rog : nu mai pretinde că ești cea mai bună prietenă a mea, OK ? Fiindcă nu ești și n-ai fost niciodată ! Tac și mă uit În jur spre asistența Împietrită de pe pătura de picnic, respirând greu. Am senzația oribilă că, din clipă În clipă, am să izbucnesc În plâns. Îi Întâlnesc privirea lui Jack și el Îmi zâmbește ușor, gen bravo, i-ai arătat tu ! Apoi risc și arunc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
facă. El nu este gata să părăsească viața. Nu e gata să facă asta fără să mai stea o dată de vorbă cu Wang Guang-mei și cu copiii, fără să mai îmbrățișeze o dată urna cu cenușa fiului său Yong-bing. Tristețea îl împietrește cu fiecare minut care trece. 12 noiembrie 1969, ora 6:45 a.m. Chipul vicepreședintelui Liu strălucește brusc. Ridurile încep să i se întindă și mușchii feței se relaxează. Se instalează veșnicia. Când inima lui mare încetează să mai bată, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu satisfacție. Iată că totul se termina printr-un accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar liniștea neclintită a celor doi. Nu fugeau, nu se crispau, nu strigau. Își duse iarăși luneta la ochiul neacoperit. Se aștepta să-i vadă împietriți de groază. Dar ei arătau ca un grup statuar dintr-o grădină, într-o zi liniștită de vară. Zâmbeau. Curentul de aer stârnit de înaintarea hergheliei tulbura deja ninsoarea care cădea peste ei. Încă o clipă... Încă... Ultimul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Adoras, și doi dintre sinucigași își zburaseră creierii ca să trebuiască să-l mai suporte. Acum, așezat pe culmea celei mai înalte dune ce domina oaza spre est, o veche ghourd de peste o sută de metri înălțime, aurită de vremuri și împietrită în inima ei, încât nisipul aproape că se transformase în piatră, sergentul Malik observa fără interes cum oamenii săi înlăturau cu lopata nisipul recentelor dune ce amenințau să înghită cel mai îndepărtat dintre puțuri, până ce binoclul său dădu peste solitarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu Mugurel, Mirelo, în părinți ne e toată nădejdea. După ce i se confesă lui frate-său, din toată inima, despre tărășenia cu Velicu, Vlăduț le povesti, la rându-i, bătrânilor cum se pricopsiră cu încă un nepot. Inimile lor se împietriră - Vlăduț îi transmise soră-sii că bătrânii nu mai vor să mai audă de ea, iar de-acum, Dumnezeu cu mila. Dumnezeu știe cum o să se descurce cu un copil de opt ani și cu unul de țâță, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai greu? Si nu mai plânge, fetițo, că mă calci pe nervi. Mirela se uita iar pe fereastră, la obrazul ei împietrit pe care se zvântau lacrimile, reflectându-se pe cerul împânzit de fumul termocentralei. Și inima parcă i se împietrise. De-acum, n-ar mai avea pentru ce să plângă. Plângea la mormânt străin, deh, ca și cum ar fi plâns după Velicu, și uite, doamna Petronela a ajutat-o din nou cu bani și o va mai ajuta, tot așa cum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu el, taică, ai făcut ce-ai vrut, da’ să știi că io mereu te-am ajutat și am făcut tot ce-am putut ca să-ți fie bine... Stătea pe pat între fiu-său și taică-său, întorcându-și obrazul împietrit de la unul la altul. Se cuvenea să nu uite, vezi, că și altă dată o ajutase. Se sacrificase, își vărsase sângele, Mirelo, nu mai știi cine pe cine ajută când ne agățăm ca disperații unii de alții ca să scăpăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
văzu întristându-se. Dacă nu cumva i s-o fi părut. Chiar i-o părea rău? Chiar s-o căi? E o părere, el n-are nici o vină în definitiv, și, de fapt, n-are nimeni nici o vină, Mirelo. Inima, împietrindu-se încă, parcă i-ar fi spus că-i mai bine așa. N-o să-l mai vedem niciodată, tataie, de vreme ce nimeni nu l-a vrut, toți au fugit de copilul ăsta... E ca și cum ar fi murit... Vorbea cu taică-său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
se pare că ziua a ajuns deja la final, mă simt atât de obosită, însă mai sunt încă destule ore istovitoare până la noapte. Mă întorc în dormitor, mă așez în tăcere lângă pat și examinez trupul lui frumos, dezvelit și împietrit într-un gest plin de candoare, un trup care nu are nimic de ascuns. Îmi amintesc de trupul acesta încă de pe vremea când eram foarte tineri, când era chiar mai micuț decât trupul meu, micuț ca un bobocel, eu obișnuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din nou, Noghi a mea, să poată vorbi, să nu pățească nimic, deja suntem în ambulanță, exact ca acum, numai că atunci sirena era pornită și nu oprea la semafor, ea era inconștientă, o păpușă albă din ceară, cu fața împietrită de teroare sub masca de oxigen, ca și când ar fi ascultat o poveste de groază, al cărei sfârșit nu putea fi încă prevăzut, iar chipul ei cerea un final fericit, mami, dă-mi un final fericit, și Udi plângea cu horcăieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lumină singuratică, nefăcând decât să scoată în evidență întunecimea din jur, ca niște veioze pentru citit la căpătâiul fiecărui mort. La intrare ne întâmpină o fetiță care a murit la vârsta de nouă ani și șase luni, nu scrie de ce, împietresc de frică lângă mormântul ei, de ce crezi că a murit, întreb eu, iar el spune, ce importanță mai are, poți să mori din orice, dar vârsta aceasta mă umple de încordare, este exact vârsta lui Noga, deodată acest lung interval
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și prietenoasă, care ne asimilează repede, ca pe niște refugiați a căror fugă a luat sfârșit. Șoseaua îngustă pe spinarea norilor se transformă într-o amintire de coșmar și numai gândul la drumul de întoarcere pe partea cu prăpastia mă împietrește pentru o secundă, dar uit repede, întoarcerea pare atât de îndepărtată, am impresia că până atunci se vor construi autostrăzi noi, iar prăpăstiile se vor astupa cu pământ. Mă întind cu plăcere pe pat, în viața mea nu mai văzusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
asta m-a îmbolnăvit, am văzut că tot ceea ce îți dorești este să ți-o tragi, nu contează cu cine, te-ar mulțumi și curierul de la supermarket, dacă într-adevăr ai trecut pe acolo. Îl privesc șocată, maxilarul îmi este împietrit din pricina jignirii, sudoarea mi se scurge pe frunte în broboane, arzându-mi ochii, Udi, crede-mă, nu vreau decât să te faci bine, să trăim din nou ca înainte, asta e tot, el mă privește surprins o clipă, ca și când mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu este o simplă răceală, ci simptomele unei meningite, încerc să îmi amintesc, era ceva legat de ceafă, încearcă să apleci capul, șoptesc eu, îi ating ceafa, iar ea țipă, nu pot, nu pot să îmi mișc deloc capul, eu împietresc de frică, alerg la telefon, repet ca pe o rugăciune numărul Zoharei, numai pe ea mă pot baza, numai ea ne va ajuta. Răspunde odată, mă rog eu, strâng receptorul în mână, în cele din urmă răspunde, cu vocea spartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și simplu? Mă chircesc în fața ei, chipul ei de asfalt inflexibil pălește în fața ochilor ei tineri, plini de o vitalitate aproape enervantă, îmi întorc privirea spre perete, pe el atârnă o fotografie veche, în rama prăfuită eu și Yotam suntem împietriți într-o îmbrățișare brutală, eu mă aplec asupra lui și îi dau o prăjitură, iar el zâmbește, și în spatele nostru e casa aceea veche, sub protecția imaginară a țiglelor roșii, eu spun, poate este adevărat că nu știu să iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de atîta zgomot. — Ai vorbit Întruna, cît am dormit? — Nu, am ascultat. — Și-ai auzit ceva interesant? — O grămadă. Și acum ce vrei să faci? — SĂ mă-ntorc În Madrid. Ar trebui să trecem pe la general. — Da, trebuie. Generalul era Împietrit de nervi. I se ordonase ca atacul să fie o surpriză - să fie purtat de o singură brigadă, care să ajungă sus cu trupele Înainte de ziuă. Ar fi trebuit purtat de cel puțin o divizie Întreagă. Folosise trei batalioane și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
O să răsară. » Și, cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepurașul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate se ridică, albă și ea, ca de gheață, luna. Stelele păliră, pădurea, copacii, tufele își dezbrăcară deodată umbra. Iar iepurașul împietri de groază, chiar de lângă el, apăru o făptură cu o coadă foarte mare. Iepurașul se sperie și o luă la goană. El se rostogoli, apoi alunecă și căzu în cap. Arătarea se apropie iar iepurașul se ghemui și înțepeni. Ei
Prietenie. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Arteni Miruna () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2325]
-
Poetului. Ți-am transmis mesajele mental, gândindu-mă la tine. După cum ți-l voi tasta și pe-al treilea, care oricum îți era pregătit și destinat. Atenție! În liniștea nopții, a clădirilor cu mortarul văruit de lună și a zidurilor împietrite într-o tăcere vinovată, picurată mai departe, în auzul străzilor înguste și pustii, buzunarul din spate al pantalonilor lui Dănuț, sună prelung. Pe ecranul aprins, mesajul primit este: " Regele Baal, Teroarea-Întreită, Se grăbește. Stăpânul sub-pământului, Răzbunător, Spre voi zorește. El
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
parte și într-alta, căreia clocotul de urlete îi împrumuta o înfățișare războinică. ― Nu ne trebuie boieri! Ați venit să ne omorîți?... Noi nu ne speriem de soldați!... Destul ne-au batjocorit ciocoii!... Huo! huo!... Să nu trageți, fraților!... Prefectul împietrise pe șosea, privind vălmășagul de țărani și murmurând în neștire: ― Calm, calm, domnilor... Primul-procuror Grecescu rămăsese câțiva pași mai înapoi, iar maiorul, abia strunindu-și nerăbdarea, gâdila cu pintenii coastele calului, care dansa și trepida. Apoi din gloata țărănească țâșni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]