944 matches
-
o face unui grupaj de poezii, la rubrica „Poșta literară”, în revista „Astra” (1971): „Semnalez la acest poet o gestică de anvergură care nu are nimic de a face cu retorica sau cu cabotinismul, un simț al metaforei inedite și înaripate, originalitatea confesiei și ca însemne mai vizibile, deși secundare, foamea de cuvinte, lupta dură cu care le supune și exploziile lor recunoscătoare. De asemenea, un fel de delir cu armonii dureroase”. Încurajat de aprecieri, P. alcătuiește un prim volum de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
metafizic asupra dumnezeirii nu se poate regăsi. Provocând teologia speculativă, acest poem vizionar se întemeiază pe radicalitatea unei experiențe care debordează structurile obișnuite ale comprehensiunii; un realism sacramental sever îmbină ascetismul penitențial cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu îi apare misticului cu familiaritatea pe care psalmii biblici o emană. Freamătul viu al căutării Cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este un peisaj al apelor învăluite în lumina palidă a nopții. Imaginea poetică a mării - așa cum se dă ea în explicitul rostitului - aduce totul la vedere, supradetermină întregul complex de semnificații ale poemului. Spune ea însă ceva deslușit despre albul înaripat al întunecimii, despre gândul înflorit și nemărginitul înstelat? Ceea ce ajunge la vedere transpare dintr-un alt orizont decât cel al poemului: tărâmul îndepărtat al inaparentului care se dă intuiției transcendentale 17. Ceea ce se vede fără rest - fără întoarcere spre chipul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Paseri mari cu himerice pene/ Nălucind un divin Paradis,/ Oh, àripile lor, ah, arìpile!". Păsările mitice 35, al căror zbor se profilează pe ecranul luminos al cerului edenic, nu sunt decât imaginile-còpii ale formelor pe care le "nălucesc". Totuși, imagini înaripate, străbătând câmpul posibilei lor nașteri în adevărul existenței, pure ființări ce rătăcesc în spațiul transparent dintre pământ și cer. La rândul lui, "cu tot sufletu-n vis", omul își trăiește dureros condiția duală, rătăcind "nebun" printre sferele de argint ale
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
esența zborului zeiesc, fiind "doar o fărâmă de zeu;/ Căci ce-i zeul ce-și pierde arìpele?". Zborul e posibilul imponderabil, înălțarea și orientarea spre orientul vederii, spre unitatea care vine de sus, adică din cer. Tema platoniciană a atelajului înaripat - imagine a sufletului - pune accentul tocmai pe "firea aripii - prin care sufletul se înalță"46: "natura a înzestrat aripa cu puterea de a face ca ce e greu să se ridice către înalturi, acolo unde își are neamul zeiesc sălașul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
include pe Maxențiu) cu necruțătoarea evidență. Prizonier, ca și Lenora, al unui pat de suferință, Maxențiu își redefinește spațial posibilitățile, cu o forță automistificatoare, intens compensatorie: Nu avea curajul să se depărteze de patul pe care se afla întins, diafan, înaripat, cu somnul lin, cu o mare ușurare în brațe, în picioare, cu un vid în tot pieptul, care-i lăsa o respirație ușoară." Bolnavul amînă călătoria (abhorată) și instalarea în sanatoriul de la Leysins, destinația sa finală, din motive de euforie
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și cultă cu conținut religios, București, 1992 (în colaborare cu Silvestru Boatcă). Repere bibliografice: Artur Silvestri, „Cadența generației”, RL, 1974, 31; Ion Băieșu, „Scrisori de acreditare”. De la om la om, „Scânteia tineretului”, 1976, 8 499; Ioan Mihuț, „Scrisori de acreditare”. Înaripata adolescență, „Revista de pedagogie”, 1977, 5; Dan C. Mihăilescu, Un jar blând și generos, LCF, 1979, 19; Valeriu Cristea, Literatura educativă, RL, 1978, 26; Valeriu Cristea, Între școală și viață, RL, 1981, 22; Pompiliu Marcea, Un roman despre dascăli, LCF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289807_a_291136]
-
și unde preoții erau atotputernici". Dar din această zonă își ia romancierul eroii și hrana. O mare cultură istorică tinde să sacralizeze marele vehicul, să idealizeze modul său principal de comunicare. Grecii îl au pe Hermes, mesagerul aerian al cuvintelor înaripate. Nouă ne place comunicarea pentru ea însăși, principiul de circulație ca atare, viteza adică, mișcarea în sine a esențialului, a semnelor, a imaginilor, a sunetelor. Revoluția a sacralizat lemnul, hîrtia, plumbul. În 1792, "oratorul speței umane", Anacharsis Cloots, în fruntea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
o descriere contemporană era, la venirea în Spania, "un străin cu mantia roasă, dar având ceva luminos în înfățișare: statura înaltă, fața albă, cu linii rotunjite, părul și barba blonde, nasul acvilin, ochii albaștri, surâzători. Gestul îi era demn, cuvântul înaripat, imaginația aprin-să. Se numește Cristobal Colon sau Colom și se arăta a fi un marinar încercat, priceput în cosmografie, autor al unui proiect pe care regele Portugaliei îl respinsese ca fiind fantastic...". La 20 ianuarie 1486 este primit la Alcala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
salveze o parte dintre cărțile care în vremuri de restriște ajungeau în sobele sătenilor, sau erau scoase cu camioanele pentru a fi distruse, chiar dacă erau legate în argint, având o valoarea intrinsecă inestimabilă). Pe lângă pavilionul nerestaurat, după ce am neglijat niște înaripate supărăcioase, la drum, cu peisaje demne de penelul unui pictor, spre Butea. Parcursesem vreo 25-26 kilometri fără dificultăți mari. La deal, lungimea drumului devenea supărătoare. Priveliștile compensau oboseala și căldura devenită supărătoare; noroc de un izvor amenajat , loc de popa
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
dacă datoriile pe care România le are față de dl Goma mai pot fi plătite azi. După ’89, am descoperit că dl Goma nu este un înger. Ne-am întristat, ba chiar ne-am revoltat, uitând că ultima recoltă de asemenea înaripați a fost înregistrată pe vremea alungării din Paradis. Dacă o va face, cred că dl Goma va accepta cu greu invitația, de altfel foarte neclară în detalii. Ce fel de venire? În ce condiții? România este un cazan de buimăceală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Într-un asemenea cadru și cu un asemenea tacâm de om, reputat fără rușine și-ndurare, mă Întreb și acum, ca pentru cine-o vrea să mă asculte: Unde rătăcise, oare, În acel ceas dintâi al poposirii noastre aci, paznicul Înaripat al virtuților și al inocenței? și unde fu uitată, ca pe naiba, acea pavăză fricoasă și Înțeleaptă care să reziste relelor Îndemnuri și ispite? și apoi, când să mai fi avut timp și de unde răbdarea și as tâmpărul cuminte, abia
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Pământul, să devină "Stăpâna Lumii"!... De ce nu? La puterea banilor lor... sugerează Țamblac. Să nu le-o ia înainte Mahomed, cu "puterea armelor lor", zâmbește sarcastic Ștefan. Treci peste comèdie. Și?... În "Palozzo ducale", urcam "Scara uriașilor" străjuită de lei înaripați, mă sprijineam de balustrada aurită și mă gândeam cu durere la prăpastia căscată între bogăția cu huzur a Apusului catolic și sărăcia amară a Răsăritului pravoslavnic, cuvântă Țamblac. Știu! i-o taie Ștefan. O să umplem prăpastia aiasta cu trupurile noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aici putem lesne înțelege că frumosul nu rămâne ceva exterior ființei, dimpotrivă, el apare ca o deschidere a omului, ca o floare a vieții. Viața este adevăratul și ultimul scop al artei. Am evocat această întâlnire pentru a obține gândul înaripat, un fel de elocință a expresiei prin care să ajungem la imagini sugestive, poate și la analogiile posibile cu care să înțelegem resorturile subtile ale vieții în ceea ce are ea mai frumos. Este celebru exemplul acela în care un copil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și verbină intră în peisajul înzestrat cu puterea de a visa, apoi să iubească, chiar să cânte și să danseze. Grădinile lui se aseamănă cu "Grădina lui Eros", impecabil descrisă de Oscar Wilde, aici se pot regăsi idealul vrăjit, sufletul înaripat, dar și inefabile nostalgii născute din crepusculare gânduri. Poezia sa diafană ("În grădină", 1903 și "Fantezii", 1909) este a unui mare romantic și a unui simbolist, influențat desigur de izvoare franceze. Poate de aceea el vedea în natura orașului orizonturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
muzică, la cea religioasă, apoi la cea a Renașterii, a barocului, clasicului, romantismului și modernului toate au răsfățat auzul în maniera în care receptarea căpăta frumuseți nemaiîntâlnite și armonii înălțătoare. Și ce frumos se face omul când intră în cântul înaripat al celebrelor capodopere, de la Te Deum la Anotimpurile lui Vivaldi, de la Pastorala lui Corelli la ceea ce au lăsat Beethoven, Mozart, Rossini, Berlioz, Wagner, Verdi, Ceaikovski, Enescu, Grieg și atâția alți titani ai muzicii culte. Ascultăm Aida cu spectaculoasele sale personaje
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
în fiecare zi sau o dată la două zile. Abia apoi au voie copiii să tragă concluzii despre relația între creșterea plantei și umiditatea solului. În ăst timp copiii noștri ne urmează buna tradiție: caută figuri de stil, eventual cât mai înaripate și mai originale. Ei sunt cu atât mai prețuiți cu cât învață să oculteze realitatea în favoarea ficțiunii. Dacă mai târziu devin maeștri ai combinării lecturilor enciclopediste în compuneri de mari proporții și de mare impact, ne recunoaștem în performanța lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
credincioșii obișnuiți se complac în păcate secrete, aceste păsări vor destăinui lumii întregi ce fac ei, după cum spune Dumnezeu prin înțeleptul Solomon în Eclesiastul 10,20: “Căci s-ar putea ca pasărea cerului să-ți ducă vorba și un sol înaripat să-ți dea pe fața vorbele”. Domnul Isus a spus în Marcu 4,22: “Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină.” Dumnezeu va proteja reputația (chiar dacă la prima
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
noastre, de compozitorul Gheorghe Dumitrescu în opera Ioan Vodă cel Cumplit. Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării. În septembrie 1877, cu prilejul marii întruniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat „marș eroic” intitulat Arme, arme. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei. Soldaților români le-a mai închinat cântecele Moartea vitează și Oșteanul român, pe versuri populare. O remarcabilă autenticitate artistică
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Manifestația s-a bucurat de o mare afluență de public, dând un entuziasm de nedescris mișcării de la „Arta”. Au luat cuvântul d-nele: Ortansa Satmary, Alice Voinescu, Lucia Cosma, Filitti, Claudia Dinulescu, Cornelia Cornescu Achimescu, Florica Georgescu, Cuțescu-Storck, care, în cuvinte înaripate, au combătut tendințele nesăbuite ale revizionismului, accentuând asupra drepturilor noastre imprescriptibile cucerite cu atâta jertfă. După discursul d-nei Cornelia C. Achimescu, d-na Ortansa Satmary citește un viu mesaj al femeilor din Ardeal, iscălit de d-na Maria Baiulescu. Mesajul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
la autoritatea unor autori consacrați, are în vedere referiri din presa vremii (reviste și ziare), memorii, amintiri, arhive, chiar „arhiva autorului”. Un cărturar, un om de cultură el însuși, un spirit nobil (se simte un fior uman, o vibrație caldă, înaripată, în scrisul său, se simte afecțiunea, o anume distincție, un inviolabil respect pentru om) într-un stil îngrijit, ponderat, adecvat profilului inerent al lucrării, de o rară decență și eleganță, autorul reînvie figuri, grupări, școli științifice, astfel cartea sa putând
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
1967, în posesia israelienilor; pe acolo pot intra vizitatori fără a mai cere autorizația nimănui. Situată în partea dreaptă a zidului dinspre apus, ea se învecinează cu poarta zidită zisă "a lui Barclay", lângă care Profetul și-a legat iapa înaripată Al-Buraq, în timpul călătoriei lui nocturne, și pe unde cruciații pătrundeau călare pe esplanada Moscheilor, călcând cu copitele indiferente ale cailor lor, evrei și musulmani. "Săriți! Al-Aqsa e în primejdie!" Șeicul Tamini denunță de la Nablus "un proiect rasist" vizând recucerirea muntelui
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
clasată printre vecinii dușmani (Legația ei de la Roma era sub supravegherea și protecția permanentă a unui detașament de trupe ce înconjurau palatul Borghese, ca să o apere împotriva manifestărilor "spontane". La Expoziția fascistă de pe Via Nazionale, o sală îndoliată prezenta leii înaripați ai Veneției pentru orașele italiene dalmate, de "sub jugul Belgradului" cu următoarea inscripție: "Cînd va veni carabinierul să ne elibereze?"). Înformațiile noastre secrete concordau în a stabili că, dacă nu pe teritoriul italian (Borgata, Parma?), cu siguranță pe cel unguresc
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
șoimi în Atharva Veda, dar și în colindele românești. Coexistența celor două simboluri solare, vizibilă și în textele aflate în discuție, din metafora negată a zborului, face să transpară evoluția imaginarului arhaic. Fenomenul are o extindere asiaticoeuropeană, după Propp, calul înaripat luând locul păsării măiastre în basme, nu fără a păstra și funcția de călător între lumi și ghid. Rapiditatea cu care se deplasează și frumusețea lui nobilă s-au suprapus fără efort ajutorului eteric al păsărilor divine. Jocul nefiresc al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
atrage feciorul în spațiul inițiatic silvestru, potențat aici de acvaticul specific feminin; palatele ei de aur se află într-un loc decupat din profan: „În mijlocu pădurii era un eleșteu șî eleșteu ăsta era fermecat”. Inițierea este deschisă de apariția înaripatei ce exercită o atracție ca de vrajă: „La un moment dat, o păsărică foarte frumoasă - nu văzusă-n viața lui așa ceva, frumoasă de pasăre - el cu mâna s-o prindă, ea zbura. după ea, a-nceput să-l tragă în capcană
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]