758 matches
-
să mă ridic și să-mi dau jos chiloții. Cu cincizeci de ani În urmă, doctorul Philobosian Își câștigase pâinea tratându-le pe doamnele otomane din Smirna. Bunele maniere Îi intraseră de mult În sânge. Mintea mea nu mai era Încețoșată, așa cum fusese În Petoskey. Eram pe deplin conștientă de ce se petrecea și care era ținta examinării medicale. După ce mi-am tras jos chiloții până la genunchi, m-a năpădit un val fierbinte de rușine și, din reflex, mi-am acoperit părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
engleza fără pic de accent iranian. — Da, dar vorbesc farsi cu un puternic accent american. Nu mi s-a permis niciodată să mă Întorc În Iran. Oricum nu mai am pe nimeni acolo. Pentru mine Iranul Înseamnă doar niște amintiri Încețoșate și un morman de poze alb-negru la care nu mă uit aproape niciodată. — Prin urmare ești americancă printr-un concurs de Împrejurări, spuse Kitty. — Da. Tu? — Eu sunt americancă de bunăvoie. Când eram mică, sub regimul comunist, mă uitam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
făcu un semn colegului său de pe tramvaiul albastru. Acesta Încuviință și le oferi fetelor o călătorie gratuită. — Mulțumim, Al! Fluturară mâinile În semn de rămas-bun. Kitty se trânti Într-un scaun, uitându-se cum se perinda pe sub ochii lor orașul Încețoșat. Casele frumoase de pe dealurile abrupte Îi aminteau de Europa. Se opriră Într-un port, se plimbară puțin, băură o cafea și se urcară Într-un alt tramvai, la Întâmplare. — Săracul Charlie, habar n-are că e vânat și că vânătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
aceea de a focaliza energia necesară schimbării, saltului dincolo de masca nedorită a oglindirii. Cu cât stagnarea este mai umilitoare și agitația mai stearpă, cu atât speranța este mai nebunească. Schimbarea mult dorită în ordinea lucrurilor întârzie. Privirea în oglinda din ce în ce mai încețoșată începe să semene cu uitarea de sine, cu o translație neașteptată de planuri, cu o descindere în lumi irecognoscibile, percepute ca uriașe iluzii optice. Prezențele fizice sunt mereu confiscate, apariții morgnatice, in-consistente. Dar tocmai neîncrederea în capacitatea privirii de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
prelung. „Gata...Dacă nu mai avem ce bea, la ce bun...?” Tony Pavone care era În proporție avansată narcotizat, făcea efort să nu adoarmă.Privea la Gică Popescu și nu realiza cine-i omul care-i ținea companie.Gândul lui Încețoșat, o vedea pe frumoasa Tatiana apsolut goală, Într’o supremă Îmbrățișare, dezmierdând-o. Deodată se ridică de la masă aproximativ În echilibru trăgându-l pe Gică Popescu după el. Cum depozitul de vinuri nu se afla prea departe, se năpustiră În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
îi apăsa pieptul, făcându-l să lupte pentru fiecare gură de aer... Gâfâia... S-a ridicat în capul oaselor. Clipind des, încercă să- și învețe ochii cu întunericul. Încăperea toată se scufunda în tăcere. Prin minte îi trecu niște imagini încețoșate. Ochii începură a se învăța cu lumina slabă din cameră. Și-a recăpătat respirația, dar inima încă îi bătea nebunește în piept. Își aminti frânturi de imagini din trecut, încețoșate... Se lupta cu amintirile, încercând să le puie cap la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să umple distanța dintre el și ei, cu gânduri... Căldura îi curgea prin vine... Își simțea sângele clocotindu-i Avea senzația că se cască pământul sub dânsul și că se prăbușește într-o prăpastie fără capăt... Încercă să alunge gândurile încețoșate care îi veneau în minte... dar nu putea... Îi era dor... îi era tare dor de Vasilica si fiecare părticică a corpului său tânjea s-o aibă aproape. I se părea că pereții se strâng în jurul lui... I se părea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
toate neamurile pământului. Ne-am pupat la despărțire, i-am dat adresa mea și-am rămas cu o senzație de leșin toată seara. Nu mi-a scris niciodată. Dar în noaptea aceea, după ce rătăcisem ore întregi pe străzile roșii și încețoșate, am avut visul despre care ți-am povestit și apoi mi-a sângerat alunița. Se făcea că o vegheam pe Ester, care murise și zăcea acum pe o masă neagră, într-un sicriu fără capac. Vițe roșii de păr îi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Ei, asta-i bună! izbucnește în rîs Violeta. Se ridică și apasă pe butonul soneriei instalat la telefon. Să vină Teona! spune scurt, ca un ordin, cînd secretara deschide ușa. Mihai are impresia că se prăbușește. Ochii lui văd deja încețoșat. S-a întîmplat ceva? îl întreabă Violeta, privindu-l insistent. Apoi, mîna ei îi prinde umărul. Prin bluza de vară, Mihai simte căldura palmei. Ridică privirea. Doi ochi verzi, frumoși cum numai amintirea lui îi mai păstra într-un ungher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
oportun? Căci ar mai fi existat un moment oportun?!... Blestemată fii, Teona! oftează Mihai cu ură, hotărît definitiv să uite că a cunoscut-o vreodată. De afară se aud cocoșii cîntînd. "Doamne!" se cutremură el, simțindu-și ochii grei și încețoșați. Căldura a umplut întreaga încăpere, trezind în Mihai nostalgia copilăriei. Întinde mîna, ia din castronul de pe colțul plitei un pumn de semințe de dovleac prăjite și, lăsîndu-se alene pe spate, mănîncă frămîntat de gînduri. Imediat ce a revenit de la București, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
crengi de salcîm, să nu scurme găinile vecinilor, intrate prin spărturile gardului. Cînd pleacă spre casă, trece pe sub părul sîntiliesc. Mîngîie un timp creanga crescută direct din trunchi, închizînd ochii strîns, pînă la durere. Oftează prelung și-i deschide. Vede încețoșat. Intră cu greu în casă. Mai bea cîteva pahare de țuică, mănîncă o strachină cu fasole fiartă, cu usturoi și ceapă, apoi se culcă. La noapte, cînd se va trezi, va continua să lucreze la roman. Cam lung! Din ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
acest Deșteaptă-te, Române, Mihai își scoate pălăria, rămînînd cu privirea fixă pe rîndurile de tineri în uniformă. Alături, trupul Lilianei e scuturat încet. Observă că pe dosul palmelor, așezate cuminți în poală, cad lacrimi. Își simte și el ochii încețoșați. E cîntecul care l-a impresionat întotdeauna, poate și pentru că, în copilărie, tatăl său îi vorbise de el, iar maică-sa i-l cîntase. Cînd a început și el să-l murmure prin ogradă, a fost oprit și certat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
condamnare, apare În acte ca bărbat alb. Dacă e chiar cioroi, Înseamnă că are stil, nu glumă. Bud descoperi complexul și strada: niște cuburi drăguțe, cu tencuială, Hibiscus fiind un loc de prima mînă, cu o panoramă a L.A.-ului Încețoșată de smog. Numărul 3245: zugrăveală Într-o nuanță piersicie, flamingi de oțel pe pajiște, un sedan albastru pe alee. Bud coborî din mașină și apăsă butonul soneriei. Dinăuntru se auziră clinchete voioase de clopoței. Îi deschise un mulatru cu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
țional de doamnă din înalta societate. Un caracter plin de rea lism totuși. — Tata le dădea voie și sclavilor de rând să pună ceva bani deoparte, ca să se poată scutura de robie... Așa e și normal, rostește Asinius cu mintea încețoșată. Al doilea portret o reprezintă pe Vipsania în tinerețe. Ce urât a îmbătrânit! — Otacilius era econom și parcă binecuvântat de zei, recu noaște Libo. Unde punea el mâna, avutul sporea. Gallus se scutură și aprobă cu gravitate. Dacă stăpânul e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tigroaica, când a găsit culcușul gol... — Și tatăl, tigrul, unde era? îl întrerupe curios Pusio. Thaos scutură cu putere din cap. — Masculii nu poartă niciodată grija odraslelor. Călărețul e orbit de o rază puternică de lumină. Clipește des, cu privirea încețoșată. Observă atunci că Thaos poartă deasupra frunții o tăbliță rotundă, în formă de oglindă, care reflectă pâlpâirile focului. Parcă ar fi luna de pe cer, își zice uluit. — Tigroaica mi-a adulmecat urmele, continuă dresorul, și a întins-o repede la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
capul de pe pernă. — Scuză-mă, spuse Fraser cu o politețe exagerată. Oare te țin treaz? Se Întoarse la masă. Luna asta nenorocită Îi aduce, spuse el, ca și cum s-ar fi adresat sieși. De ce nu-s nori pe cer? Șterse geamul Încețoșat de respirația lui. Nu mai spuse nimic timp de un minut. Apoi o luă de la capăt: Nu sînt bombe. Nu sînt focuri. Nu există sărăcie și nedreptate. Nu există oală de noapte În celula mea... — Taci odată, zise Duncan. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la foc, cu brațele încrucișate țâfnos peste halat. Valetul său face zgomot cu cănile și bolurile de apă și treptat domnul Bridgeman este convins să se bărbierească și să se îmbrace. Pe la opt fără cinci este așezat, cu privirea încă încețoșată, la masa rotundă acoperită cu o față de masă albă, pe care se află suporți pentru pâine prăjită și un recipient înalt, din argint, cu cafea. După zece minute, aerul este deja albăstrui din cauza fumului de țigară și Willis așază șuncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cânte (cam fără convingere pe melodia: Tărâm al Speranței și gloriei, „Fiul lui Jeremy Chapel, cel deștept și puternic...“). Profesorul a pregătit versurile pe o foaie de hârtie tipărită cu grijă. Sunt câteva versuri care fac genealogia familiei Chapel până la încețoșatul secol șaptesprezece, într-o casă obscură din Wiltshire. În timp ce profesorul se înclină mândru, ceilalți se uită la picioare. Când cântecul lui Jonathan ajunge la sfârșit, Fotse, adunați să-l asculte, murmură ceva neliniștiți unul către celălalt. — A fost cam scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lanului, iar zgomotul părea să se stingă treptat. O adiere de vânt ce culca spicele îmi dezvălui blănița albă a unui cățel. O capcană pusă pentru iepuri îi strângea dureros lăbuța. Un soare blând îi lumina pentru o clipă ochii încețoșați de durere. Nimic nu l-a bucurat mai mult decât libertatea. Se tot învârtea în jurul meu, lovind spicele cu codița jucăușă. Îl mângâiam și gândul îmi zbura la Zdreanță cel cu ochii de faianță. Căldura din jur părea învinsă de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
odată meditativ când nori mari și rotunzi pătau cu albul lor un cer de un albastru foarte pur. „Ticăloșii“, spunea în astfel de momente, dar n-am știut niciodată dacă se referea la nori sau la alte imagini, îndepărtate și încețoșate, care navigau pe cer numai pentru el. Asta e tot ce-mi aduc aminte când mă gândesc la el. Memoria e ciudată: reține lucruri care nu fac doi bani. În rest, totul se duce la canal. Gachentard trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aceea, Destinat se cufundă în tăcere. XII Trebuie să mă întorc acum la dimineața aceea din 1917 când am lăsat pe malul înghețat trupul lui Belle de jour și pe judecătorul Mierck cu suita lui rebegită. Amintirea aceasta este destul de încețoșată, ca o bâiguială neclară, dar e, în fond, după chipul și asemănarea vieții mele, care n-a fost niciodată compusă decât din bucățele disparate, imposibil de lipit la loc. Pentru a-ncerca să-i înțelegi pe oameni, trebuie să sapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
În câteva zile se vor obișnui cu situația, vor ședea cu o resemnare amară la căpătâiul celor dragi, în diverse departamente ale spitalului, amintindu-și numai din când în când de uimirea lor pentru scurte momente, ca de niște fragmente încețoșate, dintr-o copilărie de mult uitată, fără sens, aproape, fără a mai ține minte motivul pentru care le-ar fi fost atât de dragi. În timp ce mă aflu departe de el, departe de picioarele lui paralizate, departe de ochii lui închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
părăsească la mijlocul vieții, tocmai în momentul în care nu mai sunt nici destul de tânără pentru a-mi întemeia o familie nouă, dar nici destul de bătrână pentru a aștepta să mor. Încerc să îmi amintesc alți bărbați, dar nu reușesc, siluete încețoșate stau în fața ochilor mei, nu îndrăznisem să mă uit cu adevărat la nimeni, îndrăznisem să deschid un singur ochi de-a lungul întregii mele vieți, celălalt fusese tot timpul bine închis de frică, un lipici purulent și gălbui îl ținuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aceasta plantată de ea înăuntrul meu va prinde rădăcini și va crește și voi reuși apoi să cred toată ziua, poate chiar și toată noaptea, iar atunci voi fi fericită. Deja mă imaginez fericită, în fața ochilor mei flutură o amintire încețoșată, trebuie doar să întind mâna și să o prind, din clipa în care o voi atinge, nu mă va mai părăsi niciodată, obrajii mi se lipesc de urechi într-un zâmbet larg, care nu mi se șterge de pe față nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îmi dezvelise goliciunea, rușinea, o lumină intensă pornește de acolo, o rază singuratică de soare se reflectă în ea, lungă și subțire asemenea tăișului unei săbii, privesc șocată în sus, ce anume se putea vedea din stradă, doar o siluetă încețoșată, doar membre imposibil de recunoscut, ce a văzut el oare în dimineața aceea, imaginile oferite de creierul său furios, venite de la granițele sufletului său, iar eu, asemenea unei bestii îmblânzite de la circ, cresc sărind prin cercurile de foc pregătite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]