1,026 matches
-
întinse pe patul ei, încercând să adoarmă. Dar somnul nu voia să vină. Afară se auzeau tot felul de zgomote. Valurile plescăiau, lovindu-se de carena vasului de agrement. Vântul sufla. Doamne, ce încâlceală ieșise din toată povestea! Sally își încleștă mâna pe cuțit și se gândi la Gaskell și la ce-i spusese acesta despre divorț. Peter Braintree stătea pe un scaun în biroul domnului Gosdyke, de profesie avocat, și discuta problema. — E acolo de luni, iar azi e deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
parte dezvelind până la pulpe picioarele albe și pure, ca de gheață, ale fetei și dând la iveală ghearele lungi, multiarticulate, cu care ființa aceea însîngerată bâjbâia împrejur. Am rămas împietrită de groază, până când o mână mare și palidă s-a încleștat deodată pe marginea jachetei de la deux-pièces-ul șofraniu pe care-l purtam. Atunci m-am smuls urlând de lângă sicriu și-am lăsat în mâna ființei teribile taiorul sfâșiat. M-am trezit în cearceafurile ude și am aprins lumina. Dar Ester, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de pește, dezgustător în obscenitatea sa, parcă într-un fel estropiat, al unei femei cu o cămașă ridicată mai sus de mijloc. Nudul era greoi, sucit imposibil, iar femeia avea o față de-o senzualitate primitivă. Mâna stângă și-o încleștează pe haina unui tânăr scund, care se află în centrul părții din stângă a gravurii, în plină lumină. E înclinat în partea opusă patului, mâinile lui parcă vor să se apere de-o fantasmă, fața lui exprimă un amestec de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-a făcut curat, iar buzele mele șoptesc cuvinte care nu așteaptă răspuns, pentru că, în același timp, îmi apar în minte imagini cețoase și înfricoșătoare, a căror contemplare îmi provoacă atâta tristețe, încât nu pot face altceva decât să-mi încleștez mâinile una de cealaltă. Rămân în această stare mult timp. Apoi, smulgându-mi o mână din cealaltă (le strânsesem atât de tare una de cealaltă că mi se lipiseră degetele), încep să mă încalț. E greu; șosetele mi-au putrezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ajuns pe Fifth Avenue, cât vedeai cu ochii fâlfâiau zeci de steaguri americane. — Dumnezeule, Doamne! am exclamat eu uimit. — Ce înseamnă asta? se interesă Helga. Poate că s-a declarat război în timpul nopții, mi-am dat cu părerea. Și-a încleștat convulsiv degetele de brațul meu. Nu vorbești serios, nu-i așa? zise ea. Chiar credea că așa ceva era posibil. — Am glumit, am asigurat-o. E vreo sărbătoare, firește. — Ce sărbătoare? insistă ea. Nimeream tot în gol. — Ca gazdă a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
este un imens talcioc. O să trăiesc pentru scaunul ăla, țipă ea, pentru poza aia, pentru țeava de la cazan, pentru divanul ăla, pentru crăpătura aia din zid! Spune-mi să trăiesc pentru ea și o voi face! În mine s-au încleștat acum mâinile ei fără putere. A închis ochii, a început să plângă. — Nu trebuie neapărat să trăiesc pentru dragoste, șopti ea. Spune-mi doar pentru ce altceva. — Resi..., am luat-o eu cu blândețe. — Spune-mi! strigă ea și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cânepă.. Piatră, durere și reformă Un cuțit în șale, răsucit în carnea sfâșiată: gata, m-a luat iar! Dau să mă ridic și cad la loc pe pat. Mă târăsc spre telefon și formez numărul de la Salvare. Dinții mi se încleștează de durere, nu pot articula primele cuvinte. Cu chiu cu vai, îi zic unei doamne repezite că am o criză de colică renală. “Așteptați, trimitem mașina!” Înghit la repezeală o fiolă de piafen. Nu trece! Mai rad una: degeaba, dar
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
vine să crezi, când îl vezi așa bleg. Eu, când i-am văzut față-n față, am sfeclit-o. Hait, zic, acum se-ntîmplă ceva! Și-ntr-adevăr, domnule, nici n-am băgat de seamă când au sărit unul la altul! Titi își încleștase mâna în părul lui Felix, Felix îl strângea de gât. Comèdie mare! Pentru o femeie, pentru o femeie frumoasă, nu-i vorbă. Moș Costache, ascultă-mă pe mine, că-s avocat, pentru o femeie se fac crime, se strâng de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o ultimă zbatere, lovind cu capul în dreapta și în stânga, strangulat, se zvârcolește ca și cum capul lui ar fi o coadă și ca și cum ar da din ea, ca dintr-o rămășiță a trupului. Capul a devenit o simplă anexă; cu botul desfăcut, încleștat în această deschidere în care aerul lipsește, moartea este gata să-și execute victima, printr-o ultimă mișcare reflexă a acestui cap, devenit coadă, simplă terminație a unei târâtoare. Și în această ultimă mișcare, zvâcnită lent, fără putere, capul varanului
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
lasă-ne ! Iartă-ne ! Deschide ochii, trezește-te și vezi că ești în Balcani, nu la Heidelberg, i-au aruncat bietului tânăr, ce avea, într-adevăr, să fie una dintre primele victime ale holerei venite prin uniformele capturate de la bulgari... încleștându-și palmele fierbinți pe brațele scaunului, Profesorul Mironescu clatină din cap cu un surâs istovit. Dar pe el ce întârziate iluzii tinerești îl aduseseră, voluntar, în război ? Ce chin să suporte cizmele ce-l rodeau, marșurile istovitoare sub arșiță și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
furie, remușcare, dezgust, toate deodată, insuportabile, m-au făcut să îmi pierd cumpătul. Parcă o umbră roșie mi-ar fi alunecat pe față. Mi-am simțit creierii aprinzându-se și, fou de rage, probabil făcând o figură teribilă, mi-am încleștat mâinile pe umerii ei, zguduind-o. Taci, taci, taci, cred că i-am strigat, simțind o nevoie adâncă să o lovesc, tremurând chiar de această nevoie. Nedându-mi voie să fac așa ceva (gândesc că e înjositor să bați o femeie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
convinși fiind că se sfârșește. întâmplător, Niki lipsea în acel moment și eu a trebuit s-o țin cu forța pentru ca părintele să-i poată da împărtășania : nu mai înghițea de mult nimic... ...momentul acela de confuzie, când, cu mâinile încleștate în umerii ei subțiați, am simțit-o că renunțase să se mai opună. Desigur însă, nu cu autoritara Muti aveam acum de-a face, ci cu un biet copil, silit să ia o doctorie neplăcută... Și scena îmi dă și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mesei. E un chewing-gum care îți lipește dinții, limba, mesteci, simțind cu disperare cum gâtul a și început să-ți vibreze spasmodic, mesteci, luptându-te cu lacrimile care îți urcă din gât, cu strâmbătura care a și început să-ți încleșteze, ca o paralizie, obrazul, cu micul grohăit care zvârle înghițitura cleioasă în mijlocul mesei, orbitor de albe, pe care sclipesc cristalele, argintăria. Orăcăi, vomiți și plângi în farfurie, și lacrimile, și resturile acre îți strâng obrazul ca o mască astringentă... — Luați
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
el. Are cel puțin o crăpătură fină de tot. — Poftim. — Dar Încă-l mai putem folosi... — Ba nu. Nu-l mai putem folosi. — Am putea să cumpărăm niște Sellotape. — Dar nu va mai funcționa niciodată ca lumea, spun, cu pumnii Încleștați pe lîngă mine. Pur și simplu... nu va mai funcționa. — Înțeleg, spune Connor după o pauză. Și cred că, În cele din urmă, chiar Înțelege. — Păi... atunci plec, zice Într-un final. Am să-i sun pe proprietarii apartamentului să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Mi-a oferit șansa de a refuza. Pot foarte bine să-i telefonez secretarei lui și să-i spun „Scuze, n-am găsit dosarul Leopold“ și totul s-ar termina aici. Șovăi o clipă pe scările de marmură, cu degetele Încleștate pe mapă. Apoi pornesc mai departe. *** CÎnd mă apropii de ușa biroului lui, văd că aceasta nu e păzită de una dintre secretarele lui, ci de Sven. O, Doamne. Știu că mi-a zis că e cel mai vechi prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă mai pot abține, pufnesc În rîs. — Vezi ? țipă Lissy. De-asta nu ți-am spus. Eram sigură c-o să rîzi ! — Iartă-mă, zic. Lissy, pe cuvîntul meu că nu de tine rîd. Trag aer În piept adînc și-mi Încleștez buzele. Dar nu văd decît niște bancheri sobri În tutu-uri, ținîndu-și servietele lipite de piept, și dansînd Lacul lebedelor. Un judecător se avîntă grațios, și roba Îi flutură În urmă. — Nu e deloc amuzant, să știi ! spune Lissy. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mîncat ceva seara asta? S-a lăsat ușor pe vîrfuri, îndoindu-și mult genunchii, să-i poată privi în față, de aproape. Palmele ei s-au sprijinit pe brațele fotoliului, iar Mihai simte apropierea lor de degetele lui, care stau încleștate pe luciul lemnului. Tonul cu care a fost întrebat mai ales rostirea acelui "mamă dragă" și gestul de apropiere îi dau curaj, făcîndu-l să-și descleșteze degetele mîinii drepte și să atingă mîna femeii. Dar, dincolo de ochelari, în ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
se așază în fotoliu, în fața lui Mihai. Stau din nou față în față, ca la prima lor întîlnire. Se privesc lung, fix. El cu un aer calm, de observator inflexibil, aproape dur. Ea într-o expresie de teamă, cu palmele încleștate în brațele fotoliului, așteptînd cu înfrigurare. Melodia s-a terminat și dispozitivul de oprire al pick-up-ului a pocnit cu zgomot. Liliana continuă să stea cu ochii închiși. Ce-ai vrut să demonstrezi cu asta? întreabă ea într-un tîrziu. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
șoapta ei, c-aș vrea să cad, să rămîn aici definitiv, în locurile în care am cîștigat bătălii, dar... Brațul stîng al lui Mihai nu-i mai alintă umerii și gîtul. Stă în atingerea părului la ceafă, gata să-și încleșteze degetele în bucle la cel mai mic gest al femeii. Pe sub cămașă, pe spatele lui, simte broboane mari, rostogolindu-se reci. Cînd coboară din teleferic, își dă seama că picioarele îi tremură. Oglinda pe lîngă care trece aruncă spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
rămas nemișcat la spatele Lilianei. Are impresia că se năruie un templu iar el nu-i poate veni în ajutor. Nu poate pentru că și el ar fugi pînă s-ar lovi cu pieptul de-o stîncă, dar nu și-ar încleșta degetele în perna de mușchi jilav. Ar înălța brațele spre cer. Și-ar strînge pumnii... Liliana își îndreaptă spatele. Palmele ei părăsesc stînca iar brațele i se întind în jos ostenite. Cînd trece pe lîngă Mihai, are în ea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
purta necuviincios cu fiica mea! Tu te-ai purtat cuviincios cu toate? Da! Atunci, mă tem de tine! De tine, Violeta, să te temi! Judecătorul cel mai cumplit Judecata de Apoi, dacă vrei e propria noastră conștiință... Palmele femeii stau încleștate pe brațele fotoliului. Pieptul ei se saltă ritmic, semn că se înăbușă. Are privirea tulbure iar fața i-a devenit de ceară. Violeta... încearcă Mihai un gest de atingere, lăsîndu-se pe călcîie lîngă fotoliul ei. Nu mi-am dorit decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Starea de beție îl face mai neliniștit. Ba chiar îl apucă teama o teamă stranie, ca-n nopțile copilăriei, cînd stătea singur în întuneric. Da, vă rog! se aude în telefon vocea angelică. Mihai își vede mîna tremurînd, cu degetele încleștate pe receptor. Înțelege că a format numărul din dorința de-a discuta cu cineva, să alunge teama. Salută politicos și spune cine este. Mihai! se bucură Doris. De unde vorbești, ce s-a întîmplat? Voiam să te aud. Și să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
să-i lase timp femeii să-și savureze clipa de sublim, abia apoi, încurajat de gesturile ei, o mai face una cu hîrtiile distruse de pe masă încă un timp, oprindu-se în nemișcare după ultima zvîcnire, cînd Simona și-a încleștat mai cu putere degetele ei fine în părul lui de la ceafă, dîndu-i de înțeles că-și poate trage sufletul așa, strivind-o cu toată greutatea. Apoi, Mihai se lasă ușor pe o parte și-i ridică Simonei capul, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
să crează că vor continua a sta acolo, pe când ei spre miezul nopții începură a se retrage repede dar în toată taina, parte spre Constantinopol, parte spre mare, căci la din contra erau fără-ndoială expuși pericolului de-a fi încleștați între doi inamici, între vicleanul Ioannițiu și orașul aliat cu el, și ar fi fost desigur nemiciți. Și într-adevăr orășenii din Adrianopol nu se putură stăpâni a doua zi de dimineață, cum descoperiră fuga latinilor, să nu prade măcar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
apucat a face un pas hotărâtor spre îndreptarea stării ei. Deci înnădi prin soli îndemînatici tratări cu bulgarii cu scopul ca aceștia să-i estradeie pe regina și să ridice pe tron pe Ioan Asan cu soția sa împreună. Maria încleștată între două rele, se vedea la răspântia unei mari nedomeriri, încît trebuia, să ieie o hotărâre și să aleagă într-un fel unul din cele două rele. Pe de o parte Lachanas înainta pustiind în țară în fruntea biruitoarelor sale
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]