713 matches
-
e de silă de așa ceva! Doamne! Îmi dădeam seama că greața cu care lupta era, de data aceasta, reală. — Așa că de ce nu rămâi să auzi și sfârșitul poveștii, dragule? Vrei, iubitule? Hai, te rog? Figura de bebeluș îmbătrânit i se încreți într-un rânjet dezgustător, apoi reveni la expresia țeapănă, de păpușă. — Ce mă bucur! Așadar, prinzând încă o dată tivul, mâna lui Carol ridicase cu totul rochia, răsucind-o în jurul taliei; rămase așezată pe băncuță. Ciorapii îi strângeau bluza și lenjeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
o mică săritură și își ridică rochia până la șold. Am putut să văd partea de sus a ciorapilor, pielea fină și chiloții de un miliard de lire italiene. Își prinse coapsa cu pumnul și o strânse, făcând pielea să se încrețească. — Vezi? spuse ea și începu să-și descheie nasturii de la cămașă. Și iar am privit prin cameră. Unul dintre tătici își vârî capul pe ușă. Capul zâmbi, apoi se retrase. Cerșetoarele rămaseră cu ochii căscați și împietrite de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de tine. — Mda. Am avut o săptămână proastă. De la ultima mea vizită, Martina își luase un idiot de câine (sau un idiot de cățel de talie mare), un alsacian negru, cu o vestă gălbuie și sprâncene galbene care i se încrețeau peste ochii rugători. Îl găsise țopăind și rostogolindu-se pe Eighth Avenue, fără stăpân, leșinat de foame, rupt de luptele cu alți câini și de întâmplătoarele scatoalce și șuturi venite din partea câinilor umani de pe Twenty-Third Street. L-a adus acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a treia noapte. Mai întâi mesajul-fantomă, apoi copilul care plânge toată noaptea. Dacă proprietarii rezistă destul, după încă o săptămână sună să povestească despre chipul care se reflectă în apă atunci când umpli cada. Un chip care se unduiește și se-ncrețește, cu orbitele ca niște găuri întunecate. În a treia săptămână apar umbrele-fantomă care se învârt pe pereții sufrageriei atunci când toată lumea e așezată la masă. S-ar putea ca și după asta să mai apară ceva, dar nimeni nu a rezistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de plastic, în caz că plouă, și mi-a spus: — Să-mi ziceți dacă lipsește ceva. Am impresia că piciorul tot nu v-a lăsat. Pachetul a zornăit tot drumul spre casă. Sub brațul meu, hârtia maronie a alunecat și s-a încrețit. La fiecare pas chinuit, conținutul se mișca încoace și-ncolo prin cutie. Acasă, podeaua duduie în ritmul rapid al muzicii. Pereții îngână cu glasuri cuprinse de panică. Ori e vorba de o mumie egipteană care s-a întors din morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ține degetele piciorului cu o mână și cu cealaltă sparge o altă bășică. Lichidul galben împroașcă o mică explozie și pe prosop ajunge jumătate dintr-un coș de fabrică. Îl ia cu penseta și-l șterge pe prosop. Cu fața încrețită în jurul nasului, se uită la el de aproape și zice: — Îmi spui și mie ce se-ntâmplă? Sparge o altă bășică, din care sare cupola rotunjită a unei moschei, plină de sânge și secreție. Mona îmi trage din picior cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să fie singură din nou, nu ar vrea ca Patrick să aibă vreodată puterea aceasta. — Uită-te la el, zice, și atinge geamul cenușiu cu unghiile ei roz. E atât de desăvârșit! Înghite - sânge, diamante sparte și dinți - și-și încrețește fața cumplit. Mâna i se încleștează pe stomac și se proptește de dulăpiorul de oțel, de geamul cenușiu. Sângele și condensul curg pe ferestruică. Cu mâna tremurândă, Helen își deschide poșeta și scoate un ruj. Își dă cu el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
polițistul ajunse la sit, Îndoit de mijloc din pricina rafalelor de vînt care măturau faleza cu o viteză ce depășea o sută de kilometri pe oră, Ryan era deja acolo, cu fața spre menhirul peste care firișoare de sînge prelins se Încrețeau sub violența vîntului. Degeaba văzuse Lucas destule lucruri stranii de cînd lucra la DCR, era primul menhir din care vedea picurînd sînge. Trebuia să recunoască, desigur, că efectul era spectaculos. - Dumneata ai scris cartea despre pietrele care glăsuiesc? Întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
E sînge din grupa O negativ... Se uită din nou la sandvici, avu o mișcare de dezgust și-l azvîrli la coșul de gunoi, apoi se Încruntă. - Annick, nu are Marie grupa O negativ? Lucas rămase Încremenit. Fruntea secretarei se Încrețea Încercînd să-și amintească. - Da, poate că ai dreptate... Auziră ușa trîntindu-se: Lucas ieșise În viteză. Stéphane și Annick abia de avură timp să schimbe o privire perplexă cînd sună telefonul. Secretara preluă apelul. - Jandarmeria-din-Lands’en-alo-da-ascult... O, nu! Doamne, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că-și vărsase pe el mînia pe care un altul o declanșase, și Îi puse mîna pe braț. - Iartă-mă. Ești chiar ultima persoană căreia ar trebui să-i caut nod În papură. Scriitorul zîmbi scurt, ridurile din jurul ochilor se Încrețiră și mai mult, conferindu-i un farmec la care puține femei rămîneau insensibile. - Nu ezita să apelezi la mine, Marie. Vocea-i gravă căpătă o nuanță ironică. - Am pielea mai tăbăcită decît un sac de box. Ea zîmbi fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
săpat pe piatra plată a altarului. În plin centru. Un cerc Înconjurat de mici linii perpendiculare. Ca un soare. Se uită scurt la cele cinci semne care figurau pe pereții circulari și la al șaselea din mijloc. Fruntea i se Încreți de efort În timp ce căuta cu disperare să descopere ce anume Îi amintea. - Piatra care ținea vălul! exclamă ea brusc. Piatra era rotundă, ca sala asta. Cele cinci semne erau dispuse În jur, iar acesta, adăugă ea arătînd spre micul soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
explozibil, va fi o pistă interesantă, zise Lucas, Încercînd să se convingă singur. Marie rămăsese nemișcată pe mica plajă, aflată acum la ora refluxului, dînd ocol cu privirea stîncilor abrupte ale falezei, intrării negre a grotei, mării liniștite care se Încrețea inocent, În așteptarea ceasului cînd avea să țîșnească iarăși. - Frații mei mi-au spus de atîtea ori că locul ăsta e primejdios, pentru mine era cu strășnicie interzis să mă apropii. - Probabil că au trăit ceva destul de cumplit ca să... - Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
riscă dea naștere la bîrfe În cercul bigotelor dacă petrecem noaptea Împreună. Cedase. Chipul ca de pîine arsă În cuptor al lui Milic se făcuse cenușiu, și desigur că Încă un rid-două În plus se mai adăugaseră celor deja existente, Încrețindu-se toate de emoție cînd Își strînse fiica la piept. Apoi se dăduse la o parte pentru ca Jeanne să poată face același lucru. Oricît de imperceptibil fusese gestul, Lucas băgase de seamă scurta Încordare a Mariei și se Întrebase oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu mutra veselă, se juca cu telecomanda. Marie simți un elan de tandrețe și se Îndreptă spre el ca să-l Îmbrățișeze. - Pierric! Îmi pare atît de bine să te văd! El se trase brusc Înapoi și se uită la ea Încrețindu-și fruntea. - Tu cine ești? Cine ești? Marie rămase uluită, apoi se Întoarse spre medic cu stupefacție. Acesta spuse că nu avusese cînd să le precizeze că Pierric suferea de amnezie, sechele probabile ale șocului. Fenomenul era reversibil, amintirile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care se desfăcură, o păpușă căzu dintre ele, pe care Pierric o ridică și, strîngînd totul la piept, se tîrÎ spre stînci pe care Începu să se cațăre, În timp ce alte focuri de armă răsunau În golf. Chipul lui Pierric se Încreți, cu siguranță la fel ca acela al copilului care era el pe atunci, și Începu să se smiorcăie. - Hoața! Hoața, mi-a furat bebelușul... - Cine ți-a furat bebelușul, Pierric? - Nu, nu, nu omorî bebelușul! Nu spun! Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
în minte, când mă gândesc la acele clipe, este un cearșaf uriaș cu valuri, sub care abia se putea intui un trup încordat de dorință. Cearșaful avea fluiditatea și transluciditatea unui lințoliu, ce se mișca singur deasupra ei. De sub el, încrețit în valuri, doar picioarele i se dezveleau de la genunchi. Pe ele le recunoșteam, da; ființa, ce părea neînsuflețită din prelungirea lor, mi-era complet străină. Umblam ca siamezii pe aleile rezervației, fără să ne mai atingem, doar privirile noastre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
puternică, trupurile noastre erau în contact permanent zi și noapte. Unde vag perceptibile, dintr-o substanță necunoscută, irizau aerul în jurul nostru. Despărțirea a fost dureroasă, ne-am îmbrățișat de câteva ori îndelung. Din nou ochii ei ca ațele s-au încrețit la margini și s-au ivit bobițele de mărgăritar. Fără să mă uit înapoi, am părăsit Codrii Albaștri și am pornit ca un glonț spre lăcașul meu. Aceeași zi și probabil ultima din seria celor triste. Sfârșitul poveștii Licornului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
rechinii ce înotau lipiți de ea, era inimaginabilă pentru o ființă umană. Ea aluneca, parcă, pe suprafața apei, escortată de armata de rechini către mal, și ei o scrutau intens cu ochiul lor sfredelitor. Ca niște pumnale, dinții lor ascuțiți încrețeau apa în jurul ei, dar niciunul n-a schițat vreun gest de atac. Sfârșitul amintirii. "Persona" După ce a ieșit din apă, s-a întins pe mal, pe nisipul fierbinte unde a zăcut o vreme. De data asta îmi amintesc exact costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ține de funcția dumitale? — Da, firește... dar... ce mai Încoace și-ncolo, aș prefera să vezi cu ochii dumitale. Te rog. Această din urmă solicitare părea să-l fi costat mult. Dante Îl țintui cu privirea, În timp ce o grimasă Îi Încrețea colțurile gurii sale subțiri. Nu cu ochii se vede, Bargello, ci cu mintea. De mintea mea ai dumneata nevoie. Dumneata, ca și ceilalți orbi. Ai făcut bine că ai venit la mine. Și mulțumește-i sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
piept, produsă cu un vârf. Un fel de zgârietură, un soi de desen... — Arată-mi. Repede! Dante se blestemă pentru că nu efectuase el Însuși examinarea trupului, În noaptea când fusese descoperit. — Acum e În subterană, lângă incurabili... Medicul șef Își Încrețise nasul contrariat. — E o simplă zgârietură... — Orice poate fi important. Să mergem. Priorul dăduse ușa de perete și ajunsese deja În galerie. Medicul Îl urmă fără nici un chef. Străbătură În grabă marile Încăperi pregătite pentru Îngrijirea bolnavilor, atingând paturile simple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
promova titlurile în fața întregii echipe de vânzări - era programată pentru săptămâna următoare. — Cred că ai greșit data, Phil, am răspuns, încercând să-mi păstrez calmul. ședința asta e miercurea viitoare. Phil s-a holbat la mine. Fața i s-a încrețit, de parc-ar fi jucat fotbal la minus zero grade. — Nu se poate - nu-mi vine să cred - Claire, Lulu a trimis luni un e-mail tuturor angajaților, cum că ședința e devansată cu o săptămână. ședința e azi, în zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
sfoară, induse în eroare, vîrîte într-un bucluc politic fără voia lor. Doar nu are vreo legătură amorezul tău cu ceea ce urmează să ne spui, reia Tușica simțind o neliniște în piept, pălind puțin. Dacă asta era tot, spune Angelina încrețindu-și fruntea, nu puteai să găsești și tu alt loc în care să facem cunoștință? Ia uite că pleacă putorile, zice Curistul trăgînd cu ochiul afară prin deschizătura de la ieșirea depozitului, pesemne le-au venit colegele de noapte și noi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
i-am înapoiat teancul. — Hai să ne gândim la LAPD, Divizia Omucideri. Hai să ne gândim la Elizabeth Short și Linda Martin. Tupeul de fată de bani gata al lui Madeleine Sprague se topi ca prin minune. Chipul i se încreți de îngrijorare și am remarcat că asemănarea dintre ea și Betty / Beth Short constă mai mult în coafură și machiaj. Una peste alta, trăsăturile ei erau mai puțin rafinate decât cele ale Daliei și doar vag asemănătoare. I-am studiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
despre furtuna pe mare. Când Nakht-re a întrebat despre soțul ei, ea a răspuns: - Mort. Și fiul meu! Și a izbucnit în lacrimi încă o dată. La asta, femeile din casă au început să bocească cu glasuri ascuțite, și mi-a încrețit pielea pe spate, ca de un blestem. Fratele ei a îmbrățișat-o iar pe Re-nefer și ea și-a revenit: - Nehesi e salvatorul meu, a spus apoi uitându-se înspre locul unde stătea el, în spatele meu. - Aș fi fost moartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără cuvinte ca suprafața fluviului. Am tras adânc în piept mirosul argilos și am ascultat sunetul apei care se lovea de burta vasului, ca într-un murmur continuu. Mi-am ținut degetele în apă și am văzut cum s-au încrețit și apoi s-au albit. - Zâmbești, a zis Benia când m-a văzut. - Când eram copil, mi s-a spus că o să-mi găsesc fericirea lângă o apă, i-am spus. Dar a fost o profeție falsă. Apa îmi ușurează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]