1,207 matches
-
în fața mea. Domnișoara Kay Whiterwood - dădu el din cap spre tânăra de la birou - este mentorul lor. Craig nu-și lăsă privirea să-i urmeze gestul mâinii. Stătea în picioare ca o stană de piatră și mintea îi era aproape la fel de încremenită. Ascultase fascinat scurta istorie a grupului de amazoane, cu un sentiment al irealului. Căci povestea nu explica nimic. Nu metodele sau amănuntele modului în care fusese adus aici contau. Ci de ce? Observă ochii plăcuți care zâmbeau către el amuzați. Jefferson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
a ochilor de felină la pândă. Departe, în zare, împotmolit într-un banc de nisip, un vas naufragiat peste noapte zăcea în nemișcare. Pescărușii porumbeii orașului se ascunseseră în cuiburi scobite în pământul argilos al falezei. Cei doi rămaseră locului, încremeniți ca totul în jurul lor. Părea a fi clipa dinaintea Facerii. Păreau a se îndoi că miracolul diurn se va produce și acum, ca în fiecare zi, mereu același și totuși altfel mereu. Ochiul Soarelui clipi, zbucnind din ape. Linia orizontului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
frunzele blonde de toamna timpurie de pe înălțimi: apariții grațioase, feciorelnice, fete neîmplinite, goale sub vestmântul părului despletit și, mai departe, pe urma lor, brazi înalți, silvani iscoditori, veniți din pădurile negre - o lume de vis și de basm, surprinsă și încremenită locului la ivirea noastră în ținuturile lor aeriene. Îmi veni în minte și declamai, galant și glumind, versul antic, închinat Venerei: "Pămîntul așterne flori suave sub pașii tăi" și-i spusei cui a dedicat poetul aceste cuvinte. Ea mă sfida
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care se-ndrepta spre fundul zării. Muntele nemăsurat și diform, în tristețea indescriptibilă a sfârșiturilor de zi pe munți, inspira neîncredere și neliniște. Adela îmi luă brațul sub al ei și stăturăm așa multă vreme, în loc, privind tăcuți cum fiara încremenită ca de spaimă își schimba culoarea în fiecare clipă, devenind tot mai închis albastră. Numai capul, prin contrast cu restul, mereu mai întunecat, se făcea tot mai luminos, de-o lumină stranie, de vis, radiată într-o aureolă de vapori
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Cel care crede că se recunoaște în fotografii se vede, de fapt, multiplicat în ipostaze trecute, vede diferite aparențe ale propriei neființe. O "imagine goală" se dovedește a fi de această dată privitorul însuși, cel fotografiat care, privindu-și chipul încremenit și trecut, își descoperă propria-i goliciune "istorică". Privirea organică se bazează și ea pe dedublarea fundamentală între privitor și obiectul privirii. Dublul este aici cuplul erotic: privindu-l pe celălalt, fiecare se recunoaște pe sine. Iubirea este însă și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
echipa adversă, m-a descumpănit total prin expresia de fericire pe care a afișat-o când m-a văzut șarjând în direcția lui, de parcă ar fi fost vorba de o întâlnire complet neașteptată, providențială la culme. M-am oprit ca încremenit, și ceilalți m-au descris, în bârfele copiilor din cartier, ca pe un sac cu cărămizi. Știu că mă întind prea mult cu chestiile astea, dar, realmente, nu pot să mă opresc aici. Așa cum am spus, la unele jocuri era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Extraterestrul. „Și totuși, cum arată la acești (domni) dimpotrivă cel de-al treilea sex?“, se Întrebă În sinea ei femeia, având Încă destul de vie În minte imaginea celor trei țevi de plumb Înroșite ce se aplecau spre pulpele sale, rămase Încremenite. Deodată Însă țevile se blegiră, se răsuciră ca niște frânghii, iar clopoțeii cu care erau Împodobite fesele Extraterestrului scoaseră un sunet jalnic, un fel de scheunat neputincios, desprinzându-se de la locul lor și picând ca niște pere mălăiețe la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
bani și nici iubiri în care să ne consumăm trăirile, apoi zăpada multă ne chema la joacă reamintindu-ne de vremea când eram copii. Albul din jur mă făcea să uit de frig și de vânt. Trăiam într-o lume încremenită, fără margini de timp, într-o singură culoare, ca pe un papirus străvechi, unde noi ne mișcam ca niște creioane semnând pe ultimul rând, fără să ne fi scris întreaga poveste. Părcă ne mutasem într-o casă nouă, cu lucrurile
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
poveste cum că am fost într-un grup până m-am rătăcit, că am văzut puțină lumină și că m-am cuibărit fără să fac nimănui niciun rău ca să mă culc... dar sprâncenele lui se uneau supărate în timp ce eu stăteam încremenit. Dintr-o dată l-am zărit în coșciug. Chipul său pământiu, zguduit de dricul care sărea la fiecare piatră întâlnită pe drum, îmi făcea semn de dincolo de moarte să nu mint. În cortegiu Liliana era îmbrăcată în negru sprijinind o de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Nu te grăbi, sa nu cazi! Trebuie să-i spun să se păzească. Cineva i-a pârât și poate să se termine totul aiurea... Geamul de la camera fetelor rămăsese deschis și când am sărit pe podea, cei doi au rămas încremeniți. Ce cauți pe-aici, măi, figură? întrebă Petruș enervat. Nu vezi că e ocupat? Îmbrăcarea! am strigat ca-n armată. Pedagoga vine spre voi și o să vă prindă. În lumina lunii le invidiam trupurile goale ce arătau ca două statui
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
încerc mereu să înțeleg de ce ei au progresat fără să imite pe nimeni, și noi nici imitând nu am dus-o prea breaz. Primul lucru care m-a frapat la muzeu este că el nu e de lucruri moarte și încremenite. La fierărie era un fierar care făcea unelte, folosind foalele. Puteai să și cumperi obiecte făcute de el. La moară era un morar care în fața ta făcea toate operațiile și la capăt rezulta o pungă cu mălai produsă pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
îndreptai spre casă. Lumina scădea. Într-un timp, de pe colnic, mă întorsei. Moș Gheorghe Cucu se ridicase și el de la locul lui și mergea domol spre căsuța de lângă pod. Era vremea cinei. Nu-l mai văzui. Lumina din asfințit stătea încremenită pe cer. Apa Siretului se umpluse de o lucire tainică, ajungând până la mal, unde sta înecatul, sub sumanul moșneagului cu fața spre cerul adânc boltit, limpede ca lacrima. Sta nemișcat și singur în tăcerea țărmurilor. Iar în fund, pe lucirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
numaidecât, îl văzuse de două ori în îmbulzeala iarmarocului de la Roman. Înțelegerea primejdiei deodată îl fulgeră prin toată ființa. Se îndreptă scurt în car, nalt și vânjos, și puse mâna pe cuțitul din chimir. O clipă, zări pe Ion Băieșu încremenit, cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a strigat iar cu glas amar: Ah! drag mi-a fost să trăiesc și eu pe lumea asta și n-am avut parte!... Și și-a dus amândouă mânile la ochi. Atât a fost plânsul ei: câteva clipe. Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc trecuseră vorbele ei pe deasupra capetelor. Atuncea i-a pus călăul juvățul de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. Îl știam și pe Neculai Dragoș singur. Avusese el o femeie acolo unde fusese, la o moșie pe malul Prutului, dar la mine venise singur și, ducându-și calul de frâu, în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fost?... Fata lui Sanis privi întăi în pământ. Cercă pe urmă să zâmbească cu stânjenire, apoi își ridică hotărâtă fruntea, și între ochii lucitori i se încreți o dungă ușoară. —Și ce vrei de la mine? strigă ea deodată. Tudorița rămase încremenită. —Cum ce vreau? Să te duci, vreau, să nu te mai văd!... Crezi că nu știu de toate ale tale? Crezi că nu știu că ții calea lui Ștefan?... De asta te gătești, ca să-i ieși înainte!... Simți o amețeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
avea în toate mădularele o trudă, o răceală, o neliniște. Ajuns în țiitoare, Boghean se rezemă de o tisă bătrână. Lipa și Cața, după ce ascultară un răstimp sunetele adâncurilor, porniră amândoi odată și intrară în tufișurile de afine. În codrul încremenit, singurul semn de viață era numai țâhnitul acela subțire și straniu, sub cetina grea de omăt. Trecu așa o vreme. Cânii se depărtau, se apropiau. Glasurile lor se înmulțiră. Ajunseseră pe urmele vânatului și copoii bătrânului. Deodată, în ziua tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fi încredințat efluviilor unui bărbat. Prințul putea de acum s-o ia înapoi fără să încalce Legea. Discuția noastră s-a curmat atunci în hohote de râs. În loc să râd, am rămas înlemnit, cu mâna crispată pe epistolă. Pe dinaintea ochilor mei încremeniți treceau iarăși imagini îndepărtate în care mă vedeam copil, împreună cu mama și cu Sara, în prăvălia librarului-astrolog, al cărui glas îmi răsuna în urechi: Va trece moartea, apoi valurile mării, Atunci se vor întoarce femeia și cu rodul ei. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să prindă nici o urmă, fiind dezorientat de vântul care bătea din față. — Uite-l! Valerius se opri gâfâind la marginea luminișului, cu mâna pe capul lui Lurr, care se lipi de el. — Uite-l, repetă cu glas scăzut, privind înainte, încremenit. În clipa următoare, Titus veni lângă el. — Uite, gâfâi Valerius. E singur. În luminiș, câțiva quazi zăceau prăbușiți la pământ, răniți sau morți. Pe ceilalți, Antonius îi înfrunta unul câte unul, într-o cursă disperată de-a lungul unui arc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Unii coborâră panta în fugă și se înfipseră în vârfurile ascuțite ale castrapila, contorsionându-se în aer. Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acela făcu să-i înghețe sângele în vine. Se întoarse și îl văzu pe Ausper, care îi făcea semn cu degetul să se apropie. — Vino, șopti Ausper. Tu nu trebuie să fugi. Nu ești tu împăratul? O clipă, Vitellius rămase încremenit, apoi alergă spre Ausper, strigându-i soției sale să plece repede cu copiii. Ausper o luă pe o străduță. Din când în când, se întorcea și-i făcea semn cu degetul lui Vitellius să-l urmeze. Vino cu mine! Mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poate că mi-a scos-o pe Butch în cale. Nu știu. În nici un caz nu am fost eu acela care am făcut-o să-mi apară-n cale... Am plătit garderoba și ușa turnantă ne-a scos în aerul încremenit. Oh, dar asta nu-i căldură, o doar o glumă de zăpușeală. Greața mea, care până acum fusese o bătrânică neputincioasă, vine acum peste mine cu o frecvență dublată și efect Doppler complet, fiind familia celor care fac să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
imagini demonice. Păsări fantastice, agățate pe streșinile catedralei Notre-Dame, își desfășoară aripile amenințător deasupra vechilor clădiri ale orașului. Pliscurile lor deschise se conturează strident într-un țipăt ascuțit, lipsit de sunet exterior, dar cu atât mai înfiorător prin tăcerea lui încremenită. Priviri tenebroase, încărcate de mânie și ură, se desprind din trupuri de blană, ce se agață cu ghearele de balustradele de piatră și urmăresc victimele condamnate deja la sfâșiere. O ființă meditativă cu trup de maimuță, cu coarne și aripi
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
față de cea care ne‐ a dat viață și ne‐a învățat să mergem în lume. Să‐l urmărim și pe omul nostru C. ștefanache! “În plină stradă o femeie bătrână, o ființă firavă, curățel îmbrăcată, cu o față blândă sau încremenită într‐o anume blândețe, să zic așa, disperată, suportă înjurăturile cele mai murdare care ies din gura unui individ destul de tânăr, slinos, cu o față plină de tumefieri, urme ale alcoolului sau ale unor încăierări . La un moment dat, trecătorii
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
și aproape se omorâse în acest fel. Susie țipa, lucru destul de normal, o serie de țipete scurte, oribile, deoarece ar fi fost amuzante în alte circumstanțe. —Luați-o de aici, le-am spus lui Baby și Belindei, dar erau amândouă încremenite și părea că nu m-au auzit. Se forma o mulțime în jurul nostru și am văzut-o pe Geneviève Planchet acolo. Am arătat către Susie, strigând la Geneviève: —Luați-o de aici, pentru Dumnezeu! Am văzut-o cu colțul ochiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]