1,401 matches
-
lor. Ippolit râse și pe loc bancnotele se transformară În zăpadă, iar zăpada se acoperi de cărți de joc. Cărțile acoperiră podeaua, se ridicară până la masă și apoi până la cuptorul pe care ședea babulea tot sumețindu-și fustele și trăgându-se Îndărăt În fața acestor Însemne ale diavolului ce-i invadară casa... Ippolit vru să-i moaie degetul În călimară, dar babulea Își pusese mănuși de fier pe mâini. Atunci tovarășii o descălțară și, mânjindu-i degetul mare de la picior cu cerneală albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire În oglinjoara de la lampa cu gaz pe care o agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de struț. Oul de struț stătea proțăpit pe umerii săi, exprimând prin atitudinea lui atâta uimire, Încât Mașa zâmbi fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din tâmple se vor potoli. Prinzând puteri, Subotin aruncă o privire Îndrăzneață spre mijlocul Încăperii. Șobolanul nu dispăruse, stătea În același loc, cu coada șerpuind pe podea și mișcând din mustăți. Aluatul din care era plămădită această arătare dăduse totuși Îndărăt. Capul cenușiu, pe care strălucea un fel de coroniță de păun, nu mai atingea becul răhățit de muște, ci se afla ceva mai jos. Iar șobolanul scăzuse un pic din dimensiuni. Faptul acesta Îi dădu un oarecare curaj lui Ippolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dar ca să nu-i las refuzul să pună punct, am prins-o de mână și ridicând-o de pe bancă, am dus-o cu mine în lumea care, se pare, că nu ne voia pe niciunul din noi. Se trase puțin îndărăt, dar nu prea tare și doar preț de vreo câțiva pași, apoi, revenindu-i un zâmbet discret pe fața plânsă, mă prinse pe după gât ca un bărbat. Eram caraghioși, fiindcă pe tocuri era mai înaltă ca mine și când am
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
o bucată invizibilă de lut. Una - cînd uiți tot ce s-a Întîmplat În trecut; evenimentele din prezent - cum să spun ?... Nu-ți pierzi judecata. Poate doar mi s-a părut că-i miroase rău gura, dar m-am dat Îndărăt fără să vreau. El Însă se aplecă mult Înainte și privi atent În mașină. — Ai dreptate... judecata... A zis că mai există un fel... cînd nu mai ești capabil să raționezi. Sfîrșești prin a te cretiniza sau te sonezi. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
reflector fusese aprins becul roșu ce indica muncă de noapte la un canal și o mulțime de căști fosforescente repetau la infinit aceeași mișcare anostă. — Hai, coboară și răcorește-te! Cred că știi de ce. — De unde să știu? spuse el, trăgîndu-se Îndărăt neîncrezător. Tocmai eram pe punctul să vă spun totul. — GÎndește-te bine și-o să-ți dai seama de ce. Hai, mișcă repede! O să vă pară rău! — Mi-ajung minciunile tale! Din nefericire pentru tine, haina de ploaie despre care vorbeai e la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de familiar după ce l-am călcat de atîtea sute de ori... Și iar pășeam, la fel cade obicei și mă Întorceam acasă. M-am oprit fără să vreau... acționat de resortul din aer. M-am oprit și m-am dat Îndărăt datorită impresiei ciudat de clare pe care mi-o lăsase de data aceasta panta, pe care de obicei n-o băgăm În seamă. Motivul pentru oare m-am oprit mi-era limpede, bineînțeles numai mie - dar nu-mi venea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
feminiști, afemeiați și complexați. Dumneavoastră din ce categorie faceți parte? Nu am auzit decât paharele când a săltat masa din țâțâni. Apoi scrâșnetul de dinți și am mai văzut mâna neveste-si cum îl strânge de cot și-l așază îndărăt pe scaun. Și tăcerea penibilă a celor din jur. Am coborât mai devreme decât ei fiindcă vaporul ne-a lăsat la Orșova, mai aproape de Herculane. Mi-am întors privirea îndărăt, spre vasul acela pluripartidist, proaspăt vopsit. Mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
neveste-si cum îl strânge de cot și-l așază îndărăt pe scaun. Și tăcerea penibilă a celor din jur. Am coborât mai devreme decât ei fiindcă vaporul ne-a lăsat la Orșova, mai aproape de Herculane. Mi-am întors privirea îndărăt, spre vasul acela pluripartidist, proaspăt vopsit. Mi-am dat seama că celor mai mulți puțin le pasă, în ultimă instanță, dacă sunt la putere sau în opoziție. Important este, pentru cei mai mulți dintre ei, să rămână pe vapor. martie 2000 Mihaela: Eclipsa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
aparține colectivității, adică unirii celor mulți, singura cale spre belșug” și altele câte, că Lung simți că i se clatină podeaua primăriei sub picioare „Acu’ patru ani mi l-au dat, cică e-al meu și acu’ mi-l iau îndărăt” își spuse. Nu înțelegea, întrebă pe cel din dreapta, unul mustăcios, cu căciulă fumurie în mâini, care îi spuse că „așa e dispoziție de la centru” - „Care centru?” ceru precizări, dar cel întrebat nu știu să spună. „Centru, se cheamă că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Mă hotăram din clipă în clipă - și-mi ardeau ochii în cap. Eu l-am așteptat multă vreme la foc, și mă miram de ce nu mai vine... Nu, s-a dus... Mai făcui un pas. Ea se trase cu lumina îndărăt. Zisei repede: Uite, las calul nițel afară, și eu, până una alta, intru de mă zbicesc de ploaie... M-a pătruns până la os! Ea îmi făcu loc și eu intrai. În urmă-mi și lumina umplu încăperea scundă, descoperind vatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ciudată mă învăluise; sângele îmi năvălise în obraji. Nu mai puteam spune nici o vorbă; nici nu aveam ce spune. Făcui un pas; fata tresări. Întinsei brațul drept, o apucai de mijlocul strâns tare cu brâul. O simții că se trage îndărăt, încordată din grumaz cu putere. O apucai și cu stânga. Ea-și trăgea capu-ndărăt, albă la față ca varul deodată, cu gura strânsă, fără nici o vorbă. Apoi brațul drept, pe care mi-l pusese în piept, slăbi, căzu. O cuprinsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru mâncare... Ochii negri mă fulgerau numai câte o clipă, după aceea se plecau iute în jos. Umerii obrajilor, înainte albi, acuma se rumeniseră ca floarea mărului. Voiam să mai spun ceva. Întinsei iar brațul, dar ea se trase scurt îndărăt. —Vin mâne dimineață! rostii eu cu glas tremurat. Ea nu răspunse îndată. Apoi șopti, fără să se uite la mine: —Mâne nu, e duminică; taica stă acasă... Atunci vin luni... tot pe astă vreme... Ea tăcu. Se întoarse și intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
față fata, cu ochii întunecoși sticlind în lucirea de lumină care năvălise în prag o dată cu ea. Era palidă, cu dinții strânși, ca în clipa când o sărutasem. Mă privea neclintită, nehotărâtă încă. Tremuram de tulburare. Întinsei mânile. Ea se trase îndărăt, brusc, ca izbită de ceva. Gemu încet: Are să te găsească taica! dar așa de încet, că de-abia auzii. Și când intrai în tindă, îmi puse mânile în piept și începu a mi se zbate în brațe. Apoi dintrodată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și apoi la părerea ce am avut auzind zvoană de glasuri. Și vreau să mă ridic, vreau să întreb, inima pornește bătăi grăbite - când, scurt, luntrea intrată în stuf se oprește într-o coșcovă. Marin se înalță - și, izbit întăi îndărăt, mă ridic și eu și pășesc pe pământul plutitor, între plante de apă cunoscute, lângă un culcuș cunoscut... E locul întâlnirii! Și deodată o lumină mă orbește, mă face să închid ochii, amețit. Am înțeles! —Ai înțeles? zise greu Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă. Cânii umblau liniștiți îndărăt, în lanțuguri. Iaca, aici, la marginea asta, am pușcat cei doi lupi anul trecut, zise Vasile. Chiar aici? întrebă cuconu Grigoriță. — Chiar aici! Aici, doi. Da’ peste alții am dat eu în alte părți... De cum dă omătul, parcă ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mișcare de fulger, omul puse mâna pe ghizdele fântânii; se încordă, o dată cu alt răcnet al disperării; scândura groasă pârâi ascuțit, plesni, se desprinse; Băieșu o trase spre el, o ridică în stânga; dară înainte de a o repezi, țiganii se traseră sprinteni îndărăt. Însă iar se năpustiră, cu umărul stâng înainte, cu un braț în apărare, cu dreapta încovoiată pe dedesubt, ținând fierurile lucii. Dar strigătele de groază deșteptaseră undeva, într-o cotitură a văii, în fânețe, în locuri nevăzute, pe câțiva oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bărbosul, tremurându-și în toate felurile brațul ce părea uriaș. Mă aplecai de după pânza trăsurii, ca să-l văd mai bine. Într-o clipă mă zări; începu să strige, înălțând mânile: „A! ce mai faci, doctore! Comment ça va?“. Mă azvârlii îndărăt, îngrozit. Doctorul se aruncă și el lângă mine. Strigă scurt: Înainte! Și trăsura, smucită, se urni și porni repede. Mă întorsei spre doctor: — Cine-i proprietarul, ori arendașul ăsta? — Nu știu! Cine știe! s-o fi sălbătăcit aici. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i se luminaseră, firele de argint parcă i se răsfrângeau toate în pupilele mărite... Rămăsei privind-o așa, cu paharul uitat în mână. O văzui zâmbind cu teamă. După aceea zâmbetul i se deschise; parcă se lumina. Făcu o mișcare îndărăt, o mișcare lină și nesimțită. Și ochii, ochii mă priveau ciudat acuma. Dintrodată aveau înțelesuri și dorinți; parcă ardeau plini de altă viață. Nu, nu era o deșteptare a simțurilor mele, asta o pot spune cu credință; nu vedeam ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce vrea boierul... Zice că-i strașnică muiere! Să vedem... De ungur nu prea am eu de ce mă teme. Și-a întors calul - a simțit o undă de lumină de pe muncel, de departe - și a început a face lin drumul îndărăt, pe coama dealului. Apoi, într-un târziu, luminile de la trei geamuri, scurt pieriră; o perdea de neguri grele se întinse peste valea Siretului. Încet-încet apoi negurile se luminară, o lună roșie izvorî din răsărit; ape scânteiau în depărtări, pădurile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe lângă moara cu opustul umflat, suiră vălcelele Grâumăruntului la stâni, și trecură până la hotarul de la miazănoapte. Pe la așezări, abia mormăiau dulăii, pătrunși de ploaie în culcușurile lor. Încolo, pe întinderile goale, parcă mergeau împotriva unui zid negru care se trăgea îndărăt. Pe când se întorceau, Faliboga mormăi: —Iaca, acu-i vremea cea bună... O cunosc eu... Pot veni doi-trei și-ți scot cele mai bune vite, dacă n-a fi o leacă de pază... Trecând iar pe la coșere și șoproane, strigă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspunse Niță uitându-se nedumerit la curteancă. Se ridică și domnu Anton. Mergem și eu, pornim mora... mormăi el. Venit la voi, vorbim puțin și fumat pipa... Acuma mergem. Da’ tu nu mergi? întrebă călugărița pe fată. Marghiolița se trase îndărăt și zise pripit: Nu, eu mă duc acasă... M-a fi așteptând tătuca... —Bine, da’ vezi de mai dă pe la curte... Madama își întoarse spre lumină obrazul palid și ochii negri și ieși cu mișcări mlădioase. Moș Isailă încărcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și crescu puțintel lumina leșietică. Niță se sculă sprinten de la locul lui și se apropie de fată. Îi zâmbea cu dragoste și voi să-i cuprindă o mână. Marghiolița își ridică broboada de pe ochi și-și descoperi fața. Se trase îndărăt; îl privi spărioasă. —Bădică, vorbi ea grăbit, să nu te duci la curte... Lepădatu își lăsă mânile în jos și o privi cu luare-aminte. Dar ce este? Fetei îi veniră lacrimile în ochi. —Nu te duce, Niță... Acu am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se întrebă el gâfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]