8,189 matches
-
de lac. Anii s-au schimbat, s-au ferecat în oase și în colțurile de la case. Lui Mihai Papahagi, care a dat numele revistei Echinox Recitind cărți, studiate cândva, simțeam că îmi crește din piept o inimă de mucava! Au îndoit-o, au bătut-o cu-n ciocan, în fiecare zi, în fiecare an. Din carton se făcuse de tablă ușoară ca un vânt, era tot mai greu la noi pe pământ. Iată că peste literele de atunci se lăsa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nimic, o strâmtez eu imediat. − Ce zici, întrebă Shelley, ar fi frumos să mă îmbrac în chimonó? − Splendid, dar cred că încăpem amândouă în el. − O să-l aranjez eu. Și fetele se apucară de pregătit costumația de bal. Încercară să îndoaie și să coasă câte o cută pe dinăuntru, dar tare erau nepricepute! Așa că luară lucrurile și plecară la croitorie. Se cam miră croitoreasa că era cineva dispus să strice niște haine atât de elegante, dar la urma urmei asta nu
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3079]
-
iar ea a mai îndurat o zi durerea, căci de la durere, nici să mănânce nu putea, mi se rupea și mie inima de mila ei. De la acest accident, au început marele greutăți; bunica nu putea să facă nimic, nici să îndoaie mâna nu putea, i se vedea pielea opărită, roșie, iar sub piele, era apă. Noi învățam la școală, veneam acasă eu cu sora mea, dădeam vinul la teasc, era mult de lucru, bunica se vâra și ea să ne ajute
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
nu este el tatăl? Își amintește că Teodora i-a spus chiar după primele întâlniri: dacă ar fi să mai aibă un copil, și l-ar dori numai și numai de la el. Însă, poate că la un moment s-a îndoit de „potențialul” lui fertil după ce, la capătul unei lungi perioade, nu a rămas gravidă niciodată. Deci avea tot dreptul să-l vadă ca pe un „bărbat uzat”, nutrit cu cărți și îmbătrânit la masa de lucru. Profesorului R. îi vine
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
comoară din vremea lui Dragoș-vodă, ori poate mai de demult. Pe cuvînt că este, a spus chiar Vlad, cel mai mare dintre toți; și Vlad nu avea nici un interes să mintă. Ei, aș! s-a trezit așa, netam-nesam, să se îndoiască Ilinca, nu pentru că nu ar fi crezut și ea cel puțin la fel cît Vlad, ci pentru că avea nevoie de mai multă siguranță. Ce, tu nu crezi? Și, în fața unei astfel de întrebări, puse cu atîta seriozitate de Vlad, Ilinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Domnul Nicanor îi urmă imediat exemplul folosind aceeași răchită, care oferea posibilități de cățărare mult mai ușoare. Dar între ramuri nu încăpeau decît ei doi. Nuțu porni să se cațere într-un arin mai subțire, care începu să se cam îndoaie sub greutatea lui. Matei și Răgălie rămaseră încă jos, paralizați de nedumerire. Se uitau țintă spre locul de unde răsunaseră strigătele de ajutor și răgetele leului și nu mai știau ce să creadă. Urcați-vă odată, inconștienților! șuieră din nou doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și frica pentru bieții nepricepuți! Cum Nuțu era destul de greoi și neîndemînatic, nu putu să-și păstreze nici echilibrul și nici să-și dea seama cîtă greutate poate suporta un arin ca acela. Așa că la un moment dat vîrful se îndoi din ce în ce mai tare, pînă se rupse, iar Nuțu se prăbuși cu tot cu vîrf în bahnă. Ce-a fost răgetul leului? Fleac pe lîngă urletul lui Nuțu! Se cufundă în noroi pînă la brîu, iar strigătele sale nu mai conteneau. Urcă-te într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
praful de pușcă, hărtia, mătasea și... Este o vorbă: ce-a uitat să facă Dumnezeu și Natura pe Pămănt găsiți la chinezi! Darwvin: Hai că asta mi place! Dar, domnule, în fond ce dorești dumneata? Evelin: Nimic, doar că mă îndoiesc că strămoșul omului a fost una sau mai multe specii de maimuțe. Darwvin: Serios?! Atunci de unde și cum, au căzut din Ceruri oamenii, flora și fauna pe Pămănt? Evelin: Sigur, din Ceruri... Darwvin: Din Ceruri? Domnule dacă insiști cu teoriile
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
acută a dicteului de către daimonul, "dublul lăuntric", deschiderea la fel de acută a primirii dicteului și energia acestui zbor fulgerător au fost o revoltă-limită împotriva morții. Nedreapta, inacceptabila prăbușire în neant a unei ființe unice, l-a făcut pe poet să se îndoiască de faptul că moartea este cealaltă parte, infinit mai vastă a vieții, așa cum celebra în Elegii. Este ca și cum Natura se răzvrătea împotriva ei însăși, a propriei neizbutiri, singura salvare a sa și a poetului fiind poezia, transa negrăitului ca uitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cum a dat de mine? — Nu, sincer, nu. Oricum, nu prin noi. La noi ați venit dumneavoastră cu documentul. ... — La Poliție ați fost? — Da. Nu cred că au fost prea impresionați. — Ideea era dacă-i ajută în vreun fel... — Mă îndoiesc. — Nici dumneavoastră nu știți nimic altceva de el, nu? — Nu, v-am mai spus. — Da, așa e. Voce ca de doagă. Și degete urâte. Alex se uita mereu la degetele oamenilor. Mă rog, se uită... Și ăsta stă și citește
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
simțise și mirosul mâinii care-i umezea buzele, simțise atingerea care schimba fâșiile de pânză. După care auzise și vocea, într-o limbă neînțeleasă, din care numai numele ei de împrumut, numele spaimei, al rușinii și al giuvaierelor care-i îndoiseră grumazul îi suna cunoscut. Omalissan. O duruse. O duruse când sunetele i se desprinseseră din gâtlej, într-un urlet care de-abia mijise a firicel de voce la supra față, o șoaptă firavă ca licărul de viață pe care-l
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dus la el și am zis: „Sunteți Alex Hriavu, vă citesc de mult timp, îmi place cum scrieți.“ El mi-a spus: „Nu, nu sunt eu, ce ghinion, putem face abstracție de asta.“ Și am râs amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe perete, în bucătărie. Nu, nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
după care i-a deschis brusc și și-a frecat creștetul capului cu palma deschisă, s-a uitat din nou pe fereastră, la cerul mov care se limpezea în valuri de lumină fosforescentă și, în cele din urmă, și-a îndoit genunchii descărnați cu pocnet și și-a sprijinit în ei bărbia, lăsând sunetul să se apropie, să intre în lumea ei de-acum ferită de dureri, ferită de neprevăzut și să răvășească din nou ceea ce de-abia se cumințise într-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pod, din nori, de unde ești și vino. ... 53. eu. noi. noi ...nici un rid. Nici unul. Piele fără cute și umeri negârbovi. Și tu. Cu gene grele de plâns și pași iuți de copil tropăitor. Ești obosită, știu. Și îți ții cotul îndoit sub cap, ca ieri-noapte, ca acum două nopți, ca acum zece dimineți și patru sute patruzeci și patru de după-amieze și zece milioane cinci sute patruzeci și două de vise. Toate sunt la fel. Lambriul umflat din dreptul scării și a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Lupino simțise cum i se umezesc ochii. Știa că-i așa. Știa că, dintre toate mamele din lume, a lui trebuie să fi fost cea mai puternică și mai curajoasă. Și cea mai iubitoare. În toată această vreme, nu se îndoise nici o clipă de dragostea mamei sale. Și oricare ar fi fost motivul înstrăinării lui, știa că nu lipsa dragostei materne îl aruncase departe de părinți! Din păcate, nu știu nici măcar cît știi dumneata, domnule. Cînd m-au găsit în pădure
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
caut privirea și am groaznica senzație că privesc o gaură dintr-un zid. Aplecat ca sub o grea povară, simt că încep să aduc a semn de întrebare, răspunsul fiind doar o perpetuă goană. Trebuie să constat că uneori mă îndoiesc dacă am stat cu el o seară întreagă, la restaurant, discutând fel de fel de lucruri, de la politică până la femei. Caut ziua aceea frământându-mi memoria cu încăpățânare. Ce anotimp era, ce zi, ce oră? Dacă eu nu știu, cu
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
mai afla în nici unul din cotloanele chițibușarei memorii. Cert este că lui Plescăială, căruia i se mai spunea și Plictiseală, ceea ce începuse să-l cam enerveze, nici prin minte nu-i trecea să cugete ori, și mai rău, să se îndoiască în privința unui lucru de a cărui existență nici habar nu avea. Ceea ce nu l făcea să considere că el însuși, deși nu cugetă și nici nu se îndo iește, nu există. În dimineața aceasta altele erau problemele lui. Adevărul era
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ceea ce ești? Așa vei putea dobândi măcar o oarecare considerație. Timiditatea unor debutanți iese uneori la iveală în moduri bizare. Unii abuzează de atitudinea rezervată: dacă zâmbesc înseamnă că se tem să nu piardă vreun secret și că nu se îndoiesc vreo clipă de faptul că nu au (câteodată) și conversații mai ușoare (mai "libere") decît acelea susținute de domnul de Talleyrand 12 sau de prințul Bismarck. Alții, la antipod, afișează un aer familiar; ei își imaginează că par naturali atunci când
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
început să stârnească uimirea întregii lumi. El nu a înțeles succesele acestuia decât ca o succesiune de victorii militare; fiind numit ambasador la Paris, amabil, plin de bunăvoință și de curtoazie, părea a fi un ministru al vechiului regim. Mă îndoiesc că el și-a dat seama că asista la nașterea unei lumi noi și că drapelul tricolor, plimbat prin toate capitalele, sădea fermentul ideilor revoluționare al căror simbol el era, de altfel. Cancelar la Viena, el și-a stabilit orizontul
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
reproșat domnului de Talleyrand faptul de a fi permis Prusiei să obțină, în 1815, o frontieră comună cu Franța; în vremea vechiului regim, cu excepția ținutului Clèves, Prusia nu depășea Rinul. Într-adevăr, acest fapt a fost regretabil, însă eu mă îndoiesc că, în vremea aceea, s-ar fi putut proceda altfel. Planul Angliei era acela de a ne "atașa" în flanc, această vecină fiind veșnic nemulțumită. Lordul Castlereagh* îi scria lui Wellington 68, pe 1 octombrie 1815: "Anglia nu își mai
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
ultimului aspect. Apoi, doar după câteva ore, mulțimea, defilând prin fața Ambasadei Angliei, a început să arunce cu pietre, spargând geamurile. Atunci, împăratul a trimis un ofițer la colegul meu Sir Edward Goschen pentru a-și prezenta scuzele. Nu m-am îndoit niciodată de faptul că și dl. von Jagow a fost profund afectat de acest incident. Guvernul cel mai "ascultat" dintre cele care au existat vreodată, s-a arătat neputincios în stăvilirea pasiunii populare; poporul era vrăjit. Ceea ce va marca diferența
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
care le amenința. Societatea Națiunilor ar fi primit acordul să intervină. Ar fi reușit oare ea să-i oprească pe Garibaldi 133 și pe cei "O mie" din marșul lor împotriva Neapolelui? Ne punem o atare întrebare. Personal, nu mă îndoiesc de acest lucru, cu atât mai mult cu cât în 1864, Danemarca a făcut apel la Geneva atunci când Confederația germanică i-a declarat război 134. Oricare ar fi fost, însă, atitudinea Societății Națiunilor atât de Cavour, cât și de Bismarck
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
personaj era pentru ea un moment de neputință, de parcă se hrănea cu energia ei lăsând-o fără vlagă, fără să-i arunce măcar o privire. Să fi fost el bărbatul pe care îl căuta? Inima așa îi spusese, rațiunea se îndoia. Din închisoarea mugurilor întunecați evadaseră frunzulițe voioase care pictau în verde crud fiecare ramură a copacilor care supraviețuiseră mângâierii iernii. Natura se desfăta sub atingerea primăverii și a soarelui. Dacă primăvara ar fi picurat și în sufletul ei măcar un
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cu celelalte concurente. Mai bine cu tine că știi să-ți scoți în evidență picioarele îmbrăcând această fustiță minusculă. Veselia se accentua cu fiecare nouă replică. Era încă nehotărât când Karina nu mai auzi nimic. Era el, nu se mai îndoia. Dar glumele lui malițioase și frivole cu acele domnișoare care îl încurajau cu râsetele lor aveau efectul cuțitelor înfipte în inimă. Străinul... acolo, în lumea lui în care roiau femeile frumoase. Acum înțelegea de ce plecase. Ea nu se încadra nici
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
iubește, iar tu nu faci altceva decât să inventezi scenarii? - Și dacă aceste scenarii se dovedesc a fi adevărate? Mă cunoaște atât de bine încât știe de ce să se folosească pentru a mă determina să fac ceea ce vrea el. - Te îndoiești de tot ce vine din partea lui. Cum crezi că se simte el? - Lui i-a păsat cum m-am simțit eu? - Nu a plecat, deci i-a păsat. - Nu și-a atins scopul. - Există și posibilitatea să te înșeli. - Și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]