5,366 matches
-
asta eu sunt judecătorul. Izbucni: fă bine și părăsește-ne! Acum, chiar în clipa aceasta. Nu mai ești fiica noastră! Nici la moartea mea și a mamei tale să nu îndrăznești să ne calci pragul. Rușine mai mare n-a îndurat obrazul meu niciodată în viață... niciodată, auzi! Niciodatăăăă!... Simona simți din plin această lovitură. O durea cumplit inima, pieptul, sufletul, totul, totul. Nimic nu mai putea fi ca înainte. Se ridică, își luă poșeta, își puse pardesiul pe umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
acum că fata asta la care ținuse atât nu-i a lui, poate i s-ar potoli mâhnirea. M-aș alege cu sudălmi, cu un noian de vorbe grele, poate m-ar și bate. Ei, și? O mamă trebuie să îndure multe la viața ei. Dar cum să-i spun un așa cumplit adevăr pe care l-am ținut sub obroc atâta amar de vreme?..." Maria sconta ca, o dată cu trecerea timpului, să devină și omul ei mai înțelept și să găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Tot amâna ziua aceea până s-o simți în putere, dar era hotărât să o facă... Maria îl oblojea cum putea mai bine, îl scutea de treburile cele mai grele din gospodărie, dar el îi căuta pricină din orice. Ea îndura cu stoicism toate ocările cu gândul că, dacă Costache ar fi aflat taina cea mare, n-ar fi putut s-o ierte. Taina aceea avea s-o ducă cu ea pe cea lume și dacă se va întâlni acolo cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de a-i rosti numele umil, nuanțat, rugător: Doinaaaa!... Da, da, să te omor! Dar tot ea se reculese: de ce să te omor!? Să înfund pușcăria? Poate era mai bine dacă muream anul trecut... Ce bine era! Acum nu mai înduram o înjosire de nesuportat, nu atât în ochii lumii, ci mai ales în proprii mei ochii care nu au știut să privească dincolo de pragul ușii. Doina invoca tragicul accident petrecut cu un an în urmă când veneau într-o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
apă și săpun... Și, ridicându-se din fotoliu, plecă spre camera ei. Stai Doina, stai o clipă! Îți vorbește acum, dacă așa vrei să mă consideri, cel tolerat... Ce trebuie să mai fac ca să mă achit de obligațiile unui om îndurat sub acest acoperiș? Nimic! Tot ce ai făcut e mai mult decât suficient, nu crezi!? și plecă la culcare. Teo rămase în sufragerie fără replică, urmărindu-i pașii și gesturile urmate de închiderea ușii care-i zgudui întreaga ființă. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
întors spre tonetele îmbietoare cu înghețată, semn că ar vrea și el una. Ghicindu-i gândurile, mama sa îl apostrofă dulce: Tu știi că nu ai voie să mănânci înghețată, că imediat tușești! Și, după câteva clipe de reflecție se îndură: îți cumpăr una, numai dacă promiți s-o mănânci încet...! Da, mămică, sigur... Nu se putu ține de cuvânt; în câteva clipe tot conținutul cornetului dispăru. Simona se uită la el mustrătoare. Nu era nevoie de cuvinte. Răducu o privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
a plânge fără oprire. Rudele au ajutat-o să-l îngroape creștinește. Simona l-a jelit mult, parcă mai mult decât pe mama ei. Își reproșa că i-a sfâșiat inima cu fapta ei nesăbuită. Acum, după câte avusese de îndurat, paharul din care băuse fiind pe departe de a se fi terminat, îi dădea dreptate. Ce mult o iubise acest om, cu câtă dragoste o înconjurase! Era deplin convinsă că tatăl său dorise cu ardoare ca drumul dintre ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
doua zi o ia de la capăt. N-o mulțumește nimica, nimicuța. Nu-i place când răsare soarele, ar mai sta în pat; i se pare că noaptea e prea scurtă; nici când apune soarele nu s-ar culca, nu poate îndura ploile că udă prispa, nici vântul că scutură pomii și cad frunzele. Cine poate s-o mai înțeleagă? Și-a închis sufletul cu atâtea lăcate... Sărmana!... spuse Săftica. Dar tot Varvara cu glasul muiat mai zise: S-o cruți maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Ele sunau cam așa: „Îndurerarea pricinuită de o dragoste neîmpărtășită a cauzat dintotdeauna sechele adânci sufletului. Iluzii poate să-și facă oricine, oricine poate să-și ia libertatea asta, însă deziluziile nu sunt făcute pentru toți, nu toată lumea le poate îndura. Ah, așa este... Încă nu aveam de unde să știu aceasta, căci eram doar un copil pe vremea aceea, aveam nouăsprezece ani. Cu tot dinadinsul credeam în iubirea femeii, care m-a zăpăcit cu totul. În brațele ei ademenitoare, de aceea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
acestea sunt doar considerațiile mele proprii, așa încât să nu mă îndepărtez prea mult de la firul povestirii. Iată continuarea: „Există femei pe lume într-atât de frumoase și de desăvârșite, încât adesea bărbatul care le iubește aproape că nici nu se îndură să dea voie aparatului de fotografiat să le redea iubita de-a gata, ci se simt inexplicabil îndemnați ei înșiși, cu propria lor mână, să le picteze cu grijă frumusețea pe o pânză de maiestru! Și aici, chiar nu am
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mult ar fi vrut el, totuși, să vorbească cu cineva, să se lepede de poverile ce apăsau, cu toată greutatea lor, peste inima sa, numai pentru a-și ușura și el conștiința câtuși de puțin. Însă deloc nu se putea îndura, fiindcă îmbrățișase o formă de claustrare extremă, ce și-o dorea a fi neclintită și care îl obliga să rămână cu totul în lumea lui, în singurătate, ca un sihastru-n izolare, supunându-se necontenit și fără împotrivire noianului de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în lanțuri? Vreau să fiu slobod. Trebuie să fiu slobod. Să mă salveze cineva! Un înlănțuit întotdeauna va fi un inferior, un nedesăvârșit. Ce coșmar sinistru! Asta nu, niciodată!” Într-adevăr, pe aceasta n-ar fi putut-o nicicând Eugen îndura. Acest gând era, de departe, cel mai vătămător și mai de nedorit dintre toate la care cugetase. Desăvârșirea atinsă prin împlinirea propriului țel - la acest lucru visa bărbatul în chipul cel mai puternic și mai nestăpânit, deoarece acesta semnifica singurul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
pe sufletul său, căci se simțea că se află parcă în fața unei stavile de netrecut, iar urcușul i se părea atât de greu, atât de sălbatic, încât privea biruirea lui doar ca pe o amăgire amară și cu neputință de îndurat. Răscrucea pe care o avea în fața lui era cum nu se poate mai clară: s-aleagă ori stima lumii și grozăvia din sufletul său, ori împlinirea lăuntrică și ocara lumii - nu știa. Alteori, dimpotrivă, își spunea că totul este doar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Centrală și de Nord. deștept, altfel s-ar fi deșternut evenimentele pe firul sinuos al vieții sale. Dar nicidecum n-a fost - am arătat -, iar viața este crudă întotdeauna și nu iartă niciodată; și doar mult prea arareori ea se îndură să-ți mai ofere o a doua șansă, însă, atunci când o face, să știi că poți s-o numești direct pronie cerească! Eu chiar nu știu dacă acest Silvestru este de compătimit ori nu, dar un lucru este limpede știut
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
puterea ei de a cuteza să mai spere umil într-o lumină salvatoare, care s-o mântuie cumva... Căzuse în beznă. Iar asta o zdruncina și o istovea cumplit, până la limite! Cel mai adesea, în astfel de cazuri, oamenii nu îndură multă vreme o așa de dureroasă existență și aleg să și-o încheie. Este cel mai comod și mai la îndemână pentru ei. Căci, străbătând neîncetat calea întortocheată și grea a vieții, câți dintre noi nu s au gândit, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
la o cale eficientă de a-și încheia socotelile cu viața, ci ca la singura cale de a scăpa de banalitatea ei! Era o banalitate și grea, și chinuitoare - un sentiment jalnic, ca o povară... Și, cu fiecare zi, ea îndura totul din ce în ce mai greu, căci trupul ei era ca un cuptor închis, iar suferința ei - jarul încins... Și femeia resimțea cum nu se putea mai clar lucrul acesta. „Merită, oare, să mai trăiesc? Dar pentru ce să mai trăiesc? În aceste
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cred... Iată despre ce este, mai limpede, vorba. Curând de tot, toată lumea, cu mic, cu mare, află că este vraiște în familia N.; de o foarte bună bucată de timp, necazurile se ținură lanț la membrii familiei, iar Victoria, nemaiputând îndura tot amarul de pelin, pe care era nevoită să-l înghită zi de zi, se hotărî să-l împărtășească unei singure persoane - doar uneia! -, o persoană pe care o credea apropiată ei, dar care, în cele din urmă, realitatea o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Un întreg iureș de emoții teribile îi trecură prin inimă atunci, ca un ghimpe înțepându-l și făcându-l să tresară puternic. Parcă presimțise, încă de la pornirea scandalului, că exact asta are să se întâmple și, totuși, nici nu se putuse îndura deloc, până atunci, să-și cruțe mama și să se străduiască să facă ceva mai mult, spre a slăbi cearta. Dimpotrivă, cu excepția momentului când îi spusese Victoriei să se liniștească, el o hrănise cât putu. Acum, însă, se îngrozi deodată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
contăm numai pe speranță. Deseori, speranța e un drog, un anestezic. Poate, remediul stă În disperare, În capacitatea de a ne Îngrijora, de a ne Înfricoșa.”... * (Convorbiri cu Octavian Paler Daniel Cristea-Enache) Zăvorât - ca-ntr-o duminică fără rugăciune Deschide, Îndură-te, iubite! sunt eu, cea născută dintr-un cuvânt trufaș; cu sărbătorile toamnei am trecut prin oraș, iar bănuții de aur sunt darul meu pentru tristețile tale, țintuite În fotolii vechi și-n rânduri Înșirate pe foi mototolite și aruncate
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
gospodărie și de creșterea fiului lor, Daniel, care se făcuse un năzdrăvan pe cinste și frumos ca un crin. Puține erau momentele de liniște În casa lor, ca apoi fiara adormită să devină și mai crudă. “Nu mai pot să Îndur!” Își spunea Maria după câțiva ani de calvar. Nu pot să cred că viața mea poate fi doar așa... Și Într-adevăr, viața nu este “doar așa”, surprinzându-ne mereu nepregătiți la câte o răscruce, mereu imprevizibilă și nemiloasă. Daniel
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
magice! Ce clipe de aur străluceau În ochii lor! Doamne! Ce se va alege de aceste ființe minunate? Cum va fi drumul lor În viață? Oare ce destin ai pregătit pentru fiecare? Câtă inocență și Încântare În toată atitudinea lor! Îndură-te, Doamne, și Înseninează-le drumul pe care Își vor obosi pașii. Am tresărit, crezând că am gândit cu voce tare. Simțeam nevoia să-mi dezmorțesc picioarele și am ieșit În hol. Afară ploua blând și mărunt, o ploaie de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu strigăt - când toamnele plângeau ... și plecat În mare taină, când fulgi albi sărbătoreau ...” File de jurnal. (10 oct. 2001) Iubire și neant... ( din jurnalul Arianei Bronte, o fată frumoasă, de o mare gingășie sufletească, care a fost nevoită să Îndure toate provocările destinului...) “Nu credeam că viața mă va arunca de undeva de sus, Într-un loc Întunecat, bântuit de spaime și oameni lipsiți de suflet. Am terminat facultatea la București doar cu câteva luni Înainte de revoluție ( care revoluție?), o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
dragi, am ajuns să-mi petrec restul zilelor la țară, alături de părinții mei. Cea mai mare problemă erau atacurile de panică și insomniile. Nu doresc nimănui să trăiască cu acest sentiment al morții imediate, cu această spaimă devoratoare. Imposibil de Îndurat!. Tata a fost un om rafinat, umblat prin lume, având diverse funcții. Ah! Trebuie să amintesc că a făcut doi ani de teologie, unde se plăteau biruri grele. Asta se Întâmpla Înainte de război. Motivul pentru care a fost exmatriculat, nu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ce i s-a sustras. (...). Mă Întreb, uitându-mă la televizor și În jurul meu, ce sunt cei care, nici oameni, și nici zei nu sunt!? Aproape că mă cuprinde frica. Și mergem mai departe cu filozifia... Curajul lucid de a Îndura teama existențială chezășuiește posibilitatea misterioasă de a dobândi experiența ființei. Căci nu departe de teama existențială, În calitatea ei de spaimă În fața abisului, locuiește sfiala. Ea luminează și oblăduiește acel loc de sălășluire al ființei umane Înlăuntrul căruia curajul rămâne
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
desăvârșită. Chipul de lumină al dărniciei și sinceritatea copilăriei nu pot decât să emoționeze până la lacrimi. „Binecuvântați!” - „Să binecuvântăm! Părinții pe copii și noi toți unii pe alții, căci cuvântul spus are putere.”. Textul final al cărții, „Minunea”, zugrăvește suferințele îndurate de cei aflați departe de casă, temă și ea frecventată des de autoare, ca una care cunoaște foarte bine, din proprie experiență, aceste emoționante și dureroase trăiri. „Minunea” la care face referire autoarea este aceea a dragostei care unește o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]