5,677 matches
-
un moment dat, două bătăi scurte și ferme, atât. Întâmplarea făcu ca Victoria să fie acasă atunci. Întrucât ea nu aștepta pe nimeni în vizită, rămase un dram surprinsă, iar, în clipa în care deschise ușa și găsi un plic înfipt în tocul ei, senzația de nedumerire îi crescu simțitor. „Ce ar mai putea fi și asta?! Doar poștașul nu vine niciodată duminica!” Se-nțelege de la sine ce sentimente teribile o zguduiră pe ea de la temelie, atunci când termină, pe urmă, scrisoarea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
profunde, mai adevărate. N am reușit... În schimb, simțeam cum mă mistui lent la flacăra dureroasă a neputinței. Vedeam limpede, cum tot ce clădisem În nopțile de nesomn, se destrăma asemenea unei pânze de păianjen bătută de vânt. Mi-am Înfipt unghiile În palme, plină de mânie și de dezgust față de gelozia ce-mi strecura În inimă, picătură cu picătură , din veninu-i dăunător venin care Îmi dădea o stare aproape halucinogenă. Umblam furioasă prin cameră și zâmbeam amar. Nu puteam să
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și morbid; părul ei, de un negrualbastru, contrastează În chip sinistru cu pielea sa, de-o paloare mată și verzuie, pe care se conturează puternic gura ce pare Împurpurată Într-un lac de sânge. Un surâs nebunesc Îi descoperă dinții Înfipți În gingiile de un roșu Întunecat, iar ochi te fascinează precum ochii șerpilor. Seamănă cu o vampiră din Java a cărei pasiune este să sugă În cincisprezece zile sângele, măduva și sufletul unui european. Și totuși, fiica doctorului este fecioară
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
multe griji și nevoi. Pe lângă alte Îndeletniciri, cea mai mare grijă a părinților a rămas munca pământului. „Rămân tulburat de Încrederea cu care rostesc apăsat cuvintele, umplându-le lacom cu viață adevărată și cu speranța cu care, În fiecare primăvară, Înfig hârlețul În pământul pietros, răsturnând brazda cu fața la soare și mângâind-o cu ochii lor păgâni de iubire” (Dinu Săraru - Clipa). Am urmat școala generală În localitatea În care am venit pe lume. În această perioadă am Început să scriu primele
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
încă pietros. Stă cu o vioară în poală și se uită absentă în zare. Din când în când o droaie de copii ai străzii se urcă alături de ea și încep să cânte frenetic, din toți bojocii. Zinzin cântă cu vioara înfiptă în claviculă de parcă atunci ar sta să moară. La anumite ore ale zilei oamenii urbei se adună și ascultă hipnotizați concertul lui Zinzin. Prietenii și autoritățile au încercat "să o dea jos din copac", dar nu au reușit. În momentul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un concert cum a umplut sala de sunete incandescente, tremurau oamenii și animalele aflate la o mie de metri depărtare, aerul s-a transformat într-un abur lăptos, spectatorii în obiecte imponderabile, pluteau prin văzduh ca vedeniile, Zinzin s-a înfipt cu picioarele în podea și a cântat ca o apucată, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
faci de ocară". Sunt în mijlocul Sydney-ului, și mă uit la statuia reginei Victoria și o văd pe bunica. "Să nu mă faci de ocară". Am peste cincizeci de ani și mă întreb dacă viața mea a avut vreun sens. Clădirile înfipte în cer mă amețesc, șuvoiul de oameni din jur îmi dă senzația că visez. Și totuși sunt aici, singură în mijlocul unei lumi complet necunoscute, "la capătul lumii", cum ar spune bunica, și totuși nu am senzația de loc străin. Am
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
clacă. Stricau poiata cea veche. Cu ochii în pământ, a vrut să traverseze ograda. Tatăl ei a tras-o de mânecă. Pune mâna pe o furcă, nu te plimba ca o lunatică în amiaza mare". A luat furca și a înfipt-o în paiele putrezite, aruncate de pe acoperișul poieții. Grele ca pământul. O furcă, un cuțit în șale, o furcă, un cuțit în șale, până i s-a făcut negru înaintea ochilor. Se clătina. "Ce-i cu tine, te porți de parcă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un fel de oboseală. Zinzin trage arcușul pe strunele viorii, sunetul scrâșnește în creierul ei, se uită la cei din sală, și-i imaginează plutind în văzduh, siluete haotice, planând peste dealuri, cântând ca îngerii în bezna lumii, și-a înfipt picioarele în podea, își lasă mâna să conducă arcușul ca într-un fel de transă, ascultă vocea profundă a viorii, aceasta tresare într-un suspin, muzica începe să curgă în aer ca mierea în faguri, sunetele răsună în corpul ei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
trăiește cu atâta intensitate și atât de dureros îi spune că ea nu are ce căuta în această lume Zinzin trage arcușul pe strunele viorii, coarda viorii scrâșnește, spectatorii din sală plutesc în văzduh, siluete haotice, planând în văzduh, își înfige picioarele în podea, își lasă mâna să conducă arcușul ca într-un fel de transă, ascultă vocea profundă a viorii, își lipește urechea de pieptul ei, aceasta tresare, muzica începe să curgă în aer ca mierea în faguri, se lasă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
praf aleargă mama ei, aleargă spre el, aleargă spre șirul de bărbați aliniați de-a lungul gardului, între ei stă un bărbat vânjos, tatăl mamei ei, vrea să înainteze dar nu mai poate face nicio mișcare, picioarele i s-au înfipt în pământ, distanța între ei este din ce în ce mai mare, oamenii înșirați de-a lungul gardului s-au pișat pe ei de frică, femeile stau îngrozite cu mâinile la gură, clipa s-a dilatat, ea aleargă spre tatăl ei, acesta răcnește ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
siluetele bărbaților se frâng, se schimonosesc, din corpurile lor țâșnesc șiroaie de sânge, din colbul uliței se ridică un nor de praf, praful acoperă chipul de ceară, femeia aleargă, aleargă, cu toate acestea nu poate înainta, picioarele i s-au înfipt în pământ, în jur se așterne o tăcere de mormânt. Este la doi pași de gardul de sârmă. Inima începe să îi zvâcnească în piept. El o așteaptă. Ea se apropie. Lumina este tot mai difuză, dar chipurile lor radiază
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sarongul, mă așez pe burtă, închid ochii și dau drumul filmului care rulează în creierul meu fără opreliște. O văd pe Zinzin cântând la vioară și pe Sandei la pian. Zinzin cu părul cârlionțat, negru cu reflexe albăstrii, cu vioara înfiptă în claviculă, cântă "în draci". În ultima vreme cântă ca o apucată, improvizând chiar și în marile concerte, atunci dirijorul rămâne cu bagheta suspendată, apoi se retrage pe furiș la o parte, muzica lui Zinzin umple încăperea, spațiul din jur
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la asta, venind încoace i-a trecut prin cap că Alex va căuta iar un pretext să nu rămână cu ea, dar alungase gândul ca pe ceva imposibil, se sufoca, se sufoca, a deschis ușa de la intrare și cu privirile înfipte în pardoseală i-a spus: "dă-mi voie să te conduc", au coborât scările, s-au pierdut printre blocurile din jur, tăcuți și singuri, tăcerea grea dintre ei îi scormonea în coșului pieptului, gândurile i se învălmășeau în creier, cuvintele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
-l strângă de gât, dar nu a făcut nimic din toate acestea, s-a uitat îndelung la el, în fața ei stătea bărbatul pe care îl adora, ar trebui să-l urască dar nu era în stare, ar trebui să-i înfigă un cuțit în inimă, ar trebui să se omoare, în fața ei sta omul pe care îl adora, ea nu era în stare să facă niciun gest, i-a spus cu aceeași voce obosită pe care nu și-o mai recunoștea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
între durere, disperare și dorința aprigă de a se arunca de la etaj, voia să termine odată cu atâta durere, se simțea umilită, murdară, îl ura și îl adora, voia să-l uite, să-l șteargă din creier, imaginea lui i se înfigea mai tare în carne, îi era greață și scârbă, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea învierea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și ieftin, a hoinărit pe străzi murdare, ea și câinii vagabonzi, a ajuns la marginea orașului, câmpurile păreau peisaje selenare, murdare și moarte, nu e loc pe pământ, nu e loc nici în ceruri, ridică privirea, Zinzin cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, la încheietura mâinii i-au apărut stigmatele, Aide aleargă prin orașul murdar, aleargă de disperare și de sărăcie, este o ratată, s-a zbătut degeaba toată viața, o vreme a abandonat lupta crezând că își acordă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
după ea, un cărucior plin de cutii de carton, se îndreaptă spre o țintă fixă, absentă, trecătorii o izbesc și o înjură, o cerșetoare, ea înaintează absentă, din încheieturile de la mâini îi curg picuri de sânge, Zinzin cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, la încheietura mâinii i-au apărut stigmatele, aleargă prin orașul pustiu, aleargă prin parcul orașului, cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, și-a sfâșiat hainele de pe ea de durere, aleargă în zdrențe cu corpul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cerșetoare, ea înaintează absentă, din încheieturile de la mâini îi curg picuri de sânge, Zinzin cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, la încheietura mâinii i-au apărut stigmatele, aleargă prin orașul pustiu, aleargă prin parcul orașului, cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, și-a sfâșiat hainele de pe ea de durere, aleargă în zdrențe cu corpul șiroindu-i de sânge, se văd urmele biciului, peste spate, peste coapse, peste piept, cântă amarnic la vioară, se apleacă peste arcuș ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
buzunărașe înzorzonate cu nasturi de alamă lustruiți îndelung, și pantalonii de catifea reiată cu vipușcă lată, de culoare roșie sau aurie. Arătau ca adevărați generali dintr-o armată imperială. Pe cap, purtau pălării cu boruri mari, în panglica cărora era înfiptă nelipsita pană de păun, ei înșiși părând a fi asemenea acelor păsări mândre de penajul cu care natura le-a înzestrat. Nici mireasa și nici mirele nu ieșiseră din corturile lor. Tradiția îi obliga pe însurăței să apară într-un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
să izbucnească cu toate flăcările în afară. Ajunse pe tăpșanul unde pășteau caii, măgarii și catârii. Le auzea din când în când nechezatul și săriturile în copci, semn că erau mereu în căutarea unor petice cu iarbă mai grasă. Mâhnirea înfiptă în sufletul lui de oamenii legii, că un copil din șatra sa ar aparține unei familii de români, revenea la suprafață cu incandescența unui fier înroșit aflat pe ilău. * La acest ceas târziu de noapte bulibașa Iorgu Stănescu își amintea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ostie. De multe ori, peștii cei mai mari, răniți pe spate, scăpau doar cu o cicatrice până la viitoarea confruntare. Un alt gen de pescuit pe care-l practicam noaptea era cel cu cârlige mari și peștișori vii îzvârlugi, chișcari, boiști) înfipți în tija cârligului legat de o sfoară lungă cam de un metru, fixată prin laț de o lespede în mijlocul râului. Improvizam semne pe mal din bețe sau pietre, iar a doua zi, în zori, reveneam să scot cârligele cu peștele
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
la vârf. Avea privirea risipită și un tremurat nervos Îi zguduia trupul galbenverzui, asaltat de săruturile descătușate ale bărbatului micuț și chelos, cu șuvițe rare, de păr albit. Spatele bătrânului părea, dea lungul coloanei, acoperit cu solzi lucioși, iar unghiile, Înfipte În carnea gelatinoasă și vălurindă a celei pe care o Îmbrățișa, erau negre la vârfuri și foarte lungi. Pielea, zbârcită, ieșea parcă din conturul celor două trupuri și se lichefia pe cearșaful boțit ca o apă groasă, ieșită din matcă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Se trezi Întins pe bancă, cu o bătrână Într-un pardesiu ponosit ținându-l de palma acoperită de o mănușă neagră. Alte câteva persoane Îl priveau cu fețe Îngrozite. “Și-a revenit!”, auzi vocea unui domn Înalt, cu o țigară Înfiptă Între buze. “Să mai stea Întins, să-i vină roșeața În obraji”, completă o femeie pistruiată, cu un copil lângă ea. “Nu vedeți ce vânat e la față și cât e de slăbit?...” Se ridică Încet, cu mișcări nesigure, și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
n-a știut ce să-mi spună. Numai mama era convinsă că așa mătușa era liberă să nu facă nimic. Oricum mie îmi plăcuse mereu liniștea din jurul fotoliului în care mătușa aplecată asupra modelului calcula găurile în care urma să înfigă acul. O priveam și mă gândeam că venise pe lume tocmai pentru a nu deranja pe nimeni: dacă nu ar fi munca ei de dimineață, în rest ai putea crede că mătușa nu există, rămâneau însă goblenurile ca o mărturie
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]