967 matches
-
de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să scape o vorbă, bârfitori existau destui în azil. O asemenea perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtîndu-se ca unul din acei mici despoți care repetă la bucătărie ceea ce au văzut în salon. Își arăta dinții stricați și putrezi, de-ți venea să-l pleznești
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. "Dar nu-l iubeam", se apăra ea zadarnic. Nu reușea să închidă ochii până
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică. Bătrânul s-a sculat din fotoliu și a început să se învîrtă prin sală șchiopătând. Apoi s-a oprit în fața mea și m-a fixat cu o privire autoritară. ― Ei, ce zici? Eram înfricoșat și vrăjit. În ochii lui exista o nebunie dogoritoare care mă fascina. ― Ce faci, domnule sculptor, mă somă Bătrânul, ai căzut pe gînduri? Mă străduiam să-mi aduc aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nebunia mi-o trădam... că într-un deșert nu există libertate, acolo te afli într-o închisoare unde ești și gardian și deținut... că poate asta dăduse naștere Bătrânului, acel amestec de despot și victimă, care ne fascina și ne înfricoșa în același timp, care devenise din ce în ce mai singur, pe măsură ce devenise mai arbitrar, ca un Dumnezeu ratat, silit să ispășească el însuși defectele creației sale și să constate că s-a însingurat în zadar deoarece n-a adus mai multă modestie pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dacă voi avea luciditatea să recunosc că am greșit și să mă grăbesc a mă alinia lor și de a defila în pas muncitoresc. Repetat, repetat eram învinuit, mereu eram amenințat și treceam prin noi încercări traumatizante, îngrijorându-mă și înfricoșându-mă! Mă aduseseră într-o stare disperată, încrâncenată, obositoare, încât am zis: Mulțumesc Ție, Doamne! că am scăpat numai cu atâta, atunci când sub fereastra mea a frânat o mașină, trezindu-mă... Vremea a trecut și trece, dar traumele au rămas
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
spate, aruncându-l în încăierare. Instinctiv, acesta se întoarse, plonjă prin gaura din zidul de zgură și fugi. Se năpusti în jos pe scări, auzind strigăte noi pe fiecare palier. Toate cele optsprezece galerii ale muzeului erau jefuite. Zgomotul îl înfricoșa. Salam continuă să coboare, etaj după etaj, până când lăsă în urmă mulțimile: nimeni nu se sinchisea să vină până aici când erau atâtea de cules sus. Era departe de ei și în siguranță aici. Salam împinse o ușă, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Într-un bolnav catatonic. Izbutisem să mi-l pun În cap pe singurul eventual aliat din clădirea aceea ale cărei culoare dădeau spre uși cu cîte trei broaște Închise de două ori cu cheia. Noaptea se auzeau urlete care mă Înfricoșau și mă făceau să plîng. Mă informasem asupra cauzelor și provenienței acelor țipete. Mi se răspunsese: „SÎnt cei puși În cămașă de forță, vrei să li te alături?“. Astăzi o pot spune, au trecut atîția ani de atunci:, aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-i pe Fecioara Maria și pe pruncul Hristos. Temându-se de o farsă, intimidată de strălucirea foițelor de aur, Lilia refuză să o ia. ă Este în regulă, insistă Zoia. Este plătită. Toate sunt plătite. ă Dar cum? șopti Lilia, înfricoșată de răspuns. Zoia puse icoana jos. Merse înspre colțul îndepărtat al camerei și dispăru în spatele draperiei care ascundea dormitorul, de unde se întoarse cu o cutie ferecată pe care Lilia o vedea acum pentru prima oară. Ajunsă lângă masă, Zoia lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sinuciderii și dacă n-aș fi fost atât de laș în fața morții poate aș fi făcut-o; dar cu moartea n-am reușit niciodată să mă comport cum mă comportasem cu tata în copilărie; ea m-a paralizat, m-a înfricoșat, m-a redus la tăcere. Nu-mi mai rămânea decât să rup într-un fel cu trecutul, iar azilul despre care mi se vorbise mi se părea din ce în ce mai potrivit pentru asta, mai ales că marmura din atelierul bătrânei era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să scape o vorbă, bârfitori existau destui în azil. O asemenea perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtându-se ca unul din acei mici despoți care repetă la bucătărie ceea ce au văzut în salon. Își arăta dinții stricați și putrezi, de-ți venea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. „Dar nu-l iubeam”, se apăra ea zadarnic. Nu reușea să închidă ochii până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică. Bătrânul s-a sculat din fotoliu și a început să se învârtă prin sală șchiopătând. Apoi s-a oprit în fața mea și m-a fixat cu o privire autoritară. — Ei, ce zici? Eram înfricoșat și vrăjit. În ochii lui exista o nebunie dogoritoare care mă fascina. — Ce faci, domnule sculptor, mă somă Bătrânul, ai căzut pe gânduri? Mă străduiam să-mi aduc aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nebunia mi-o trădam... că într-un deșert nu există libertate, acolo te afli într-o închisoare unde ești și gardian și deținut... că poate asta dăduse naștere Bătrânului, acel amestec de despot și victimă, care ne fascina și ne înfricoșa în același timp, care devenise din ce în ce mai singur, pe măsură ce devenise mai arbitrar, ca un Dumnezeu ratat, silit să ispășească el însuși defectele creației sale și să constate că s-a însingurat în zadar deoarece n-a adus mai multă modestie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pară o nebunie, o prostie. ― Nu e normal ca oamenii să se apere? Nu toți ne naștem cu vocația de martiri. ― Așa e. Acceptă, totuși, că atotputernicia Inchiziției nu se bazează doar pe frică. Se bazează și pe zelul celor înfricoșați de a se arăta nepericuloși. Înfricoșați, ne grăbim să-i asigurăm pe inchizitori că gândim cum ne cer ei, nu e nici un motiv să fim bănuiți, chemați la interogatorii. Încât argumentul tău că abjurarea a fost o formalitate reprezintă, iartă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
e normal ca oamenii să se apere? Nu toți ne naștem cu vocația de martiri. ― Așa e. Acceptă, totuși, că atotputernicia Inchiziției nu se bazează doar pe frică. Se bazează și pe zelul celor înfricoșați de a se arăta nepericuloși. Înfricoșați, ne grăbim să-i asigurăm pe inchizitori că gândim cum ne cer ei, nu e nici un motiv să fim bănuiți, chemați la interogatorii. Încât argumentul tău că abjurarea a fost o formalitate reprezintă, iartă-mă, o scuză șubredă. Inchiziția nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
interogați, amenințați, să mă judece pe mine că m-am temut? ― Frica, zicea Leonardo, se naște mai iute ca orice. ― Ca să nu mai spun că nu cei care îndură frica sunt marea problemă, ci cei care produc frica. Nu există înfricoșați fără o cauză. Asta se uită . În schimb, se discută continuu despre abjurarea mea De parcă ea reprezintă rușinea. Eu și încăpățînarea mea de a trăi. Nu cei care m-au adus în situația să mă tem. E drept asta, spune
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ei ar fi slabă. De aceea are nevoie ca noi să participăm la puterea ei prin teama care ne face să-i preluăm ideile. În felul acesta, Inchiziția nu mai reprezintă o simplă poliție, izolată de cei pe care-i înfricoșează. Ea ajunge să reprezinte un mod de a gândi. Care nu mai e doar oficial, în clipa în care noi ne grăbim să ni-l însușim de formă, ca să ne cruțăm de riscuri... Mai exact, Galilei, cu un instinct diabolic
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
avea culoarea lemnului putred, îi lipseau ochii din orbite, nasul și buzele. Părea să rânjească cu dinți de lup. Gaila avea un picior mâncat până la os. N-am să mai stărui. Chiar și astăzi inima mi se tulbură și se înfricoșează la amintirea a ceea ce mi-a fost dat să văd. Mi-am făcut curaj și am îngenuncheat lângă trupul regelui, de partea unde erau depuse scutul rotund având pe vârful convex vipera de aur, spada și sulița frântă de scutierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întrebat neîncrezător. - Nu contează barca, ci barcagiul, m-a lămurit Bovo, iar Cagnaccio se descurcă chiar și când apa dă peste mal. Barcagiul ne-a trecut dincolo la iuțeală și fără să ne dea vreo emoție. Gundo însă, care era înfricoșat de apa adâncă, avea fața de culoarea cenușii și degetele vinete de cât de tare se ținea de marginile ambarcațiunii zgâlțâite. - Azi mai avem de făcut cel puțin cincisprezece mile. Dacă nu ne grăbim, ne prinde întunericul și ajungem cine știe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
longobardă, și el îi moștenește firea violentă. Dacă mă întorc și-i spun... Hipnotizat parcă de mișcarea mâinii mele, a izbucnit nestăpânit: - Ei bine, oricui, dar nu aceluia trebuie să-i dai obolul. - De ce, reverendissime? După un moment de ezitare, înfricoșat de ceea ce tocmai era gata să dezvăluie, mi-a spus: - Fiindcă pușcăriașii lui de la Muta sunt chiar longobarzi. Asta știu sigur. L-am văzut pe Gundo aprinzându-se și căutându-și pe sub mantaua dublă de lână pumnalul. L-am potolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o privire nu ai trecut dincolo de pragul bunei-cuviinței și al delicateței. Iată însă că a sosit ceasul când trebuie să-ți cer să-ți spargi armura la care te-a obligat cinstea inimii tale și să-mi fii amant. Eram înfricoșat și îmi simțeam ochii în flăcări. A continuat: - Nu amantul care uneori ai dorit să-mi fii. Îți cer doar să mă călăuzești în taină la patul nupțial. Doar asta îți cer, până acolo și nimic altceva, căci patul nupțial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rămas singur cu ea. A stat până la apusul soarelui, când fiul său s‑a dus să-l aducă. Eu m-am retras să mă rog în biserica Sant’Eusebio. De fapt, am cârtit în contra celui ce se arătase neîndurător. Eram înfricoșat, căci moartea mi se înfățișase pentru a doua oară. Fuseseră alese Vibana și Gaila, dar și eu fusesem cu siguranță cântărit și măsurat în vreme ce secera îmi trecea pe deasupra, și nu mai puteam să mă ascund pe după „vârsta la care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
carieră, fie în marginea satului, fie, nopțile, la Tenica acasă. Aproape că uitase cu totul de Ghighina și de promisiunea lui din ziua de Joimari. Pentru ea însă, viața se făcuse de nesuportat. În noaptea aceea se închisese în cameră, înfricoșată de posibilitatea ca Zogru să vină, după cum promisese. Era măgulită de dorințele lui, îi plăcuse atingerea și îi mai simțea încă mirosul, care semăna cu al crengilor rupte în pragul primăverii. Totuși, nu se punea problema să intre în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
decât pentru că ar fi avut vreo țintă. Iar Ghighina adormise. Merseseră ceasuri multe, până după miezul nopții, tot afundându-se în pădure, fără să vadă pe cineva, fără să audă strigăt de fiare. Îl nemulțumea condiția de fugar și îl înfricoșa gândul că ar putea fi considerați hoți într-o cetate în care hoții erau trași în țeapă. Era mai mult frica lui Pampu, decât a lui, dar și lui îi era groază de orice învinuire i s-ar fi adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe pământul uscat și rece, al nopții de primăvară. Ghighina l-a privit câteva clipe și s-a aplecat deasupra lui. Pampu pironise ochii pe bolta cerului. Nu respira, părea inert. Fata s-a dat un pas înapoi, mai întâi înfricoșată de posibilitatea morții, apoi îngrozită de valul luminos de ceață care purta pe el întipărit chipul lui Pampu. Pentru Zogru lucrurile au fost și mai surprinzătoare. Căzuse pe pământul împietrit ca și când ar fi alunecat într-o prăpastie. Era vlăguit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]