929 matches
-
ei: - Tată, mi-aș dori să am o surioară. Zâmbind, tatăl îi răspunde: - Frumoasa mea, dar tu ai o surioară. Numai că nu o vezi, pentru că, atunci când intri pe ușa din față, surioara ta iese pe ușa din spate. Micuța, îngândurată, îi zice: - Vrei să spui că face precum celălalt tătic al meu? Vezi și: Bancul Zilei: Ion vine beat acasă, iar Maria îl ține afară
Bancul Zilei: Fiica îi spune tatălui că vrea o surioară by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/62544_a_63869]
-
omul de afaceri. Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Pe drum spre casă, în mașină, Gigi Becali a fost surprins extrem de afectat, îngîndurat și deznădăjduit, atât pentru perioada care urmează și pe care o a petrece în spatele gratiilor, dar și pentru familia sa care a fost puternic afectată de veste.
Gigi Becali, fără speranță! Imaginea care descrie starea afaceristului by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/37405_a_38730]
-
nostalgiei; o hoinăreală neîntreruptă în spații suprapuse legate între ele prin prezența permanentă a graurilor argintii și a ciurdelor care își mută jocul de șah pe Continit; o umbră traversează aceste imagini și se apropie de elementele lor cu privirea îngândurată; un glas, când patetic, când monoton, rostește un fel de predică în pustiu. În Rugăciuni crește încet o poezie a întrebărilor fără răspuns (așa cum se întâmplă și în Psalmii arghezieni); cititorul pătrunde într-o lume de-familiarizată treptat, ghidat discret
Nuanțele nostalgiei by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/12791_a_14116]
-
prezentul și viitorul, suferințele mundane și înălțarea la ceruri, tentațiile voluptoase ale întunericului și pulsația calmă, egală cu sine, a razei lăuntrice, a luminii veșnice și necreate, oare cum putea el să se întîlnească, în același spațiu, cu Vasile Gorduz: îngînduratul și solitarul luptător cu materia, creatorul de chipuri și cioplitorul de imagini, omul fără memorie personală, fără posesia măruntă a propriilor plăsmuiri și fără orgolii, mărturisite sau numai subînțelese, de stăpîn peste o împărăție de fantasme pe care doar el
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
deplin satisfăcută prin atingere cu tragicomicul. Alături de arta paradoxului și sublimarea aforistică din primele trei capitole, Elogiul impotenței (maestoso) dă la iveală, stilistic vorbind, oralitatea speculativă, polisemia termenilor și dublul registru al argumentării, grav și totodată ironic, prefăcut și șfichiuitor, îngândurat și persiflant. Înrudit în spirit cu cartea de Elogii este volumul de versuri ridicate la puterea eseului, Tratat despre iubire (versuri), prevăzut cu un referat pozitiv (între Adam și Eva) al lui Gheorghe Grigurcu, verdictul ilustrului critic fiind: "o creație
Criticul, eseist și poet by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12254_a_13579]
-
funcții ieșite din comun, unui ceremonial plin de mistere pentru omul de afară, este un loc privilegiat care trăiește asemenea unui organism viu. El poate fi primitor sau circumspect, locvace sau tăcut, animat de neobosite bucurii ludice ori, din contră, îngîndurat și posac. Extravaganța, agitația baroca sau stridenta expresionista pot fi și ele des întîlnite, după cum ordinea desăvîrșită, hieratismul și atmosfera aseptica se regăsesc de asemenea în configurația să. Spațiul pe care Ion Dumitriu și l-a compus cu multă grijă
Atelierul fără Artist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17540_a_18865]
-
străine. Sentimentul care se degajă este unul de compasiune și de infinită înțelegere umană. Chiar dacă multe dintre solicitările celor care sună în emisiune frizează absurdul, ele nu au niciodată darul de a-l amuza pe interlocutor. Un oftat de tristețe îngîndurată semn al unei sensibilități puțin comune, marchează reacția jurnalistului în fața mesajelor tuturor celor care simt nevoia să-și strige disperarea în direct, pe lungimile de undă ale unui post de radio: "Sînt oameni. Enervanți, nostalgici, vorbind mereu despre salarii de
Mesaje din România reală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12443_a_13768]
-
pot privi în sus, la ceresc// când stă lângă mine, atât de aproape/ și luna mea e chipul ei frumos de fată,/ iar mersul ei e corabia ce plutește pe ape,/ nu-i răspund, o sărut dintr-odată.// Acum e îngândurată, privește în pământ mereu,/ cu un zâmbet pe chip despre care a uitat; eu/ mă gândesc că nici nu știe cât e de frumoasă// cum își sprijină tâmpla calm de/ umărul meu, cu buzele ei atât de calde;/ și nu
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13580_a_14905]
-
într-un mod naiv, ridicol și înduioșător. El a înființat și condus o revistă locală, Vasiova (1928-1948), pentru apariția căreia a făcut mari sacrificii: "Am mărs prin ploaie, prin soare, prin frig și arșiță, flămând, setos, rupt, desculț, trist, necăjit, îngândurat, înspăimântat, turbat ori rugându-mă ori înjurând ori blăstămând: vara, iarna, în continuu cu câte 25-35 de kilograme de hârtie în spate, călcând câte 50, 60, 70, 80 de km pe zi." Pe acest personaj caraghios și melodramatic, care avea
O epopee critică eroi-comică by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17157_a_18482]
-
blocului ne priveau parcă mai lung. La fel, întâlnite pe stradă, diferitele cunoștințe ale mamei, ale tatei, ale bunicii, care cu mult înainte obișnuiau să se oprească și să ne descoasă cu plăcere, școlari neblazați cum eram, treceau pe lângă noi îngândurate, ne zâmbeau mocnit și se grăbeau spre întunecări care erau numai ale lor". Ani de singurătate, de imensă tristețe, de renunțări de toate felurile: „am crescut singuratici, fără pofte simple și lacome, vitale ale vârstelor dintâi." În facultate, aceleași bucurii
Sanda Golopenția - 70 by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/6481_a_7806]
-
și mâine e un an De când te-au dus... și iarăși Moș Crăciun Ne va găsi, tot așteptând în van. Ne vor zâmbi din geam fulgii de nea În zborul lor domol și liniștit În jurul mesei ne vom așeza Tăcuți, îngândurați și, în sfârșit, Tot mama va începe a lăcrima... Iar mai târziu, cu Sandu lângă geam, Vom încerca un cântec de Crăciun Așa cum ani de-a rândul colindam Cu tine împreună, frate bun! Și fulgii vor cădea ca flori de
Curierul „Ginta latină” by M. B. () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2247]
-
din 29 decembrie 1945 se vorbește de Un Crăciun ca niciodată, ironizându- se nostalgiile burgheze după cozonac, porcul de Crăciun, mandarine, curmale, banane (p. 1). Un contrapunct dramatic e realizat prin relatarea sumbră despre „Un Crăciun la Paris” (cu „copii îngândurați, cu visurile neîmplinite”, p. 1). În 30 decembrie 1945 se evocă (În pragul unui an nou) „anul epocalei victorii” și lupta dintre „tabăra reacțiunii” și „lagărul democratic”. Bilanțul e favorabil: „sub aceste auspicii fericite intrăm în anul 1946” (p. 1
Scânteia sărbătorilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5021_a_6346]
-
anonimat poate suntem vinovați și noi, nu ne rămân decât câteva cărți revelatoare despre regie și teatru: „Energiile spectacolului", „Spectacole imaginare", „Confesiuni", „El, vizionarul, Aurelia Manea" și un spectacol. Trilogia Aureliu Manea, după singurele texte scrise de regizor: „Penelopa rămâne îngândurată", „Repetiția de teatru", „Zâna de la răsărit", montat de Gábor Tompa la Teatrul Național Cluj, anul trecut. Ne mai rămân, însă, și câteva întrebări retorice: De ce este unic? De ce este inimitabil? De ce este original? Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace
Aureliu Manea a murit by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/41909_a_43234]
-
rămâi mut. O șmecherie. Ripleiso îi zice. Adică, dacă vrei, schimbi totul dintr-o mutare. Scrii, de pildă, cizmar, p-ormă dai ripleiso și... Faci secretar general al partidului. V-ați prins? Nu-i răspunse. Nici nu-l urmărea. Mângâia îngândurat cureaua. Gentimir perora înfocat: - Sau scrie ieri și-o-ntorci pă azi. Ați priceput? Asta am înțeles, dom' Pancras. La istorie e cu ripleiso. A scris unul comunism, nu? Bine. }ine cât ține. Se plictisește lumea și vine altul și
Arta programării textuale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7122_a_8447]
-
bine am stat în mașină și-am privit frunzele care cădeau din copaci. Era o ploaie splendidă de culori care dansau lin, în zbor spre pămînt. Și era stupefiant, totodată, să vezi oamenii care treceau indiferenți la acest spectacol, oameni îngîndurați sau triști, oameni angoasați sau furioși. Frunzele cădeau peste ei ca o mîngîiere, ca o binecuvîntare pe care ei n-o simțeau. În ora aia m-am umplut de frumusețe și de liniște. Și n-a fost nevoie decît să
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6727_a_8052]
-
va arăta ca un sfârșit sfâșietor. Familiile, cu mâinile întortocheate de rugăminți, îi așteaptă noapte de noapte acasă. Doar copiii strălucesc în întuneric ca o așteptare de diamant. Când ai un câine, trebuie să-i povestești totul E toamnă și îngândurata vreme își numără frunzele moarte cântate și de alți poeți veniți întotdeauna toamna. Domnul și doamna care au cumpărat înghețată au primit în loc de rest un snop de frunze uscate - știau ce-i așteaptă. În alte țări, îndepărtate de mare, nu
Aritmetica pleoapelor by Traian T. Coșovei () [Corola-journal/Imaginative/4666_a_5991]
-
de mici întâmplări cu tâlcul șters de vreme, îngroșat sau subțiat de-amintire. Cum să nu-mi pâlpâie sufletul ca-n lampa unui fitil necurățat de scrumul ce-l topește-ncet când copii: "De pe perete te privea fie un Christ îngândurat, fie o odaliscă somnoroasă sau o ducesă cu obrajii roșii și cu o înaltă coafură rococo"? Desideriu care transcrise "cu cerneală vișinie într-un caiet îmbrăcat în mătase neagră versuri". "Casa asemeni unei ființe (s.n.) inconștiente și oarbe..." Mărirea și
Cântec spus cu geana-n lacrima destinului necruțător by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12890_a_14215]
-
e legată vreo amintire-zîmbet? V. E.: - Mai multe chiar. Iată una, sugerată de versul Descoperă-te-n fața drapelului ce vine!, versul-laitmotiv al poeziei Tricolorul. Treceam pe lîngă un regiment, care, cu steagul în frunte, se scurgea pe Calea Victoriei. Eu, îngîndurat, nu mi-am dat seama, nu m-am uitat la coloană. Toată lumea a salutat tricolorul; eu, neatent, nu m-am descoperit. Mă întreabă un ofițer: "Da, dumneata, domnule, nu-ți scoți pălăria cînd trece tricolorul!?" Zic: "Domnule, dă-mi voie
Interviu inedit cu Victor Eftimiu - septembrie 1970 by Daniel Tei () [Corola-journal/Imaginative/14065_a_15390]
-
Mormânt în metaforă și Privilegiul giulgiului. De-a lungul vieții publică următoarele opere: Nunta în sâmbure, Iași, 1975; Amiaza câmpiei, Iași, 1977; Sub zodia Traciei, Iași, 1979; Neliniștea singurătății, Iași, 1982; Sigiliul toamnei, Iași, 1987; Lecție pe Ostrov, Iași, 1995; Îngândurat ca muntele de sare. Ultimele sonete închipuite ale lui V. Voiculescu în traducere imaginară, Timișoara, 1996; La porțile singurătății, Iași, 1997; Flori pentru Augusta, Timișoara,1999; Scoica sonoră, Iași, 2000; Umbra și îngerul, Timișoara, 2000; Fețele insomniei, Timișoara, 2001; Muzeu
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
Venea din când în când de la Paris să-și vadă rudele rămase în țară. Era o doamnă distinsă, cu trăsături de grecoaică, ochi de un negru-aprins, sprâncene brune, minunat arcuite, cu un râs strălucitor care îi lumina stra niu chipul îngândurat. Virgil Vrancea, soțul ei, era înalt și tăcut. Cu un zâmbet subțire, o asculta pe Suzanne cum depăna, plină de exuberanță, povești dintr-o lume străină. Nu mai știu ce spunea, dar mi-a rămas în auz timbrul vo cii
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
și masă și nu ai nimic de făcut, spuse doamna K fără să stea pe gânduri. Atunci de ce-mi dați banii ăștia? Eu sunt Filip comisionarul de flori. Râdeți de mine? E păcat de Dumnezeu! Femeia tăcu câteva minute îngândurată, încercând să își aleagă în minte cuvintele. Era încă tânără, dar câteva riduri dintre sprâncene și o umbră indefinită îi întunecase chipul, altfel plăcut la vedere. Este ceva legat de domnul D? încercă Filip să o ajute. Nici pomeneală! E
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ordonat pe brațul drept, cu privirea țintuită în pământ, rămâne așa ore în șir, nemișcată ca o statuie. Azi nu mai poartă gluga pe cap, căci vremea s-a mai încălzit și pot să-o privesc acum în voie. Chip îngândurat, dar cu linii fine, angelice, aș putea spune. Oamenii, puțini la număr la acest matinal ceas, trec grăbiți pe lângă fata cea frumoasă, mânați de obligațiile și grijile zilnice. Sunt sigură că majoritatea dintre ei nici nu o observă cum stă
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
una, nu două, neatinsă, umflată și pufoasă. Nici urmă de nevastă. Nici a lui, nici a ăluia de și-o rătăcise la el în patul conjugal. Stranie poveste. Se așeză pe marginea cuverturii trase peste cearșaf și rămase o vreme îngândurat. Ceva nu se lega. Ceva lipsea, și fără acel ceva îi era imposibil să prindă firul logic al întâmplărilor. Se ciupi discret de ureche. Nu-l duru în mod deosebit, dar senzația era suficient de reală ca să nu aibă îndoieli
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a deplasat în alt element, pentru care oameni ca mine și ca dumneata n-au organe de respirație. - Ar fi bine totuși... mai voi Dan Bogdan să plaseze un sfat. Însă Ioanide se pretextă grăbit și ieși pe ușă. Mergând îngîndurat, arhitectul se trezi în campamentul lui cu Ioana, deși avusese intenția de a se întoarce acasă. I se născuse o a doua abitudine din distracție. Cu toate acestea, simți falsitatea condiției sale și de aceea viziunea lui din cuprinsul acestui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
coate, materialul vișiniu al uniformei. Ca să spunem adevărul până la capăt, uniforma era doar una I de paradă, prevăzută, alături de faimoasa cască, și cu o sabie poleită, bună doar să zdrăngăne pe caldarâm. Când cele două dame l-au întîlmt plimbîndu-se îngîndurat prin fața grădinii Alcazar, în dosul Pasagiului român, căpitanul tocmai se-ntorcea de la defileul dat în cinstea Majestăților Sale în fața statuii luil Mihai Bravul și numai chef de comedii n-avea. Dar M-me Zamphiresco era propnetăreasa la care ședea cu chirie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]