811 matches
-
Într-a ei, mîinile rătăciră bezmetice. Și deodată se agăță de el și Începu să tremure. O Îndepărtă cu blîndețe, Îi cuprinse bărbia În mînă, Îi Înălță capul și Îi văzu obrajii scăldați În lacrimi. - Mi-e atît de teamă, Îngăimă ea. Ridică halatul de pe jos, o Înfășură pe Marie În el și o sărută tandru pe frunte. Era ora trei noaptea cînd țipătul Îl smulse de pe canapeaua unde În cele din urmă adormise. Lucas sări două cîte două treptele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a lui Lucas, adormit gata Îmbrăcat alături de ea. Se duse să facă niște cafea și Îi Întinse o ceașcă, scuzîndu-se pentru cele Întîmplate În ajun. - Era doar un coșmar, zise el amabil. - Mă refeream la ce s-a petrecut... Înainte, Îngăimă ea. - Vrei să zici: ce nu s-a petrecut. Se făcu roșie, el Îi zîmbi. - Nu-ți face griji, deja am uitat. - A, zise ea, Înciudată. Cu atît mai bine. * * * Yvonne, blocată din ajun, la fel ca toți ceilalți, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Morineau? Bună sau rea? - Bună. Jandarmul Îi Întinse un mic dosar. - Legistul e categoric, Loïc Kermeur n-a fost asasinat: s-a sinucis. Abia cînd o văzu pe tînăra polițistă devenind lividă pricepu ce gafă făcuse. - Îmi pare rău, Marie, Îngăimă el făcîndu-se iar roșu la față, credeam doar că o să-ți facă plăcere... Roșeața din obraji i se accentuă. - Adică... vreau să spun că e o crimă mai puțin și... Cu totul umilit, o șterse spre mașină, mormăind că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de neînțelegere, de durere și de mînie, În vreme ce el Încerca să-i explice că nu mai voia să păstreze copilul, că trebuiau să fie rezonabili... - Rezonabili? Dar ce tot spui? Nu e adevărat, nu poți gîndi ceea ce Îmi spui! El Îngăimă vagi justificări, afirmîndu-i iarăși că trebuia să renunțe la planurile lor, că se cuvenea să aibă răbdare... Juliette nu-l mai lăsă să continue. - Te detest! Te urăsc! Nu vreau să te mai văd niciodată! Niciodată! O văzu cum pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dos de palmă, ca de obicei, dar Pierric nu se clinti din loc. Gura lui se strîmbă În fel și chip, scoțînd sunete răgușite, de neînțeles, apoi un cuvînt țîșni, deslușit, pentru prima oară din copilărie. - Bebe... Izbuti atunci să Îngaime cîteva cuvinte, pe care ea le auzi limpede: - Bebe!... Să nu omori... bebe! De uluire, de dezgust și de furie, Yvonne Îl lovi cu atîta putere În obraz că Pierric se clătină și căzu pe spate cît era de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la telefon cu Morineau care Îl Înștiința, de la far, unde se găsea, că ușa cedase la focuri de revolver, trase se pare cu arma de serviciu a Mariei. Lucas Începu să urle. - Dar, pentru Dumnezeu, Morineau, unde e Marie? Stéphane Îngăimă că dispăruse, la fel ca Ryan. Lucas avu impresia că un mixer Îi măcina inima, pîntecele, creierul. Avu nevoie de un moment ca să-și adune mințile și Înțelese atunci că singurele care ar mai fi putut avea o anume eficacitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la fel de insuportabil ca durerea ei. Chipul energic se nărui, dădu ochii peste cap, trupul i se răsuci, Își cuprinse pîntecele cu amîndouă mîinile de parcă i-ar fi fost smulse măruntaiele. Doi gardieni se iviră, alarmați. - O să ne Întoarcem mai tîrziu... Îngăimă Marie. Yvonne, dînd dovadă de o forță nebănuită, Îi dădu la o parte pe gardienii care voiau s-o ducă de acolo. - Nu! Stați! Au ucis-o, trebuie să plăteasă! Nu vreau ca vinovații să scape basma curată! - Vinovații? - Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
clipă, chiar crezu În fantome. Apoi mîna Îl apucă de beregată. O mînă cum nu se poate mai reală. PM vru să se zbată, dar se afla cu totul la cheremul celuilalt. Cu traheea comprimată, cu ochii ieșiți din orbite, Îngăimă că Gwen fusese cea care Îi trăsese după ea. „Dacă bați În retragere”, Îi lansase ea lui PM, „n-ai să faci niciodată parte din banda noastră!”. Apoi nu mai avu aer, cuvintele i se opriră În gît. Ultima imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
șase copii Îi lăsaseră pe cei doi bărbați grav răniți să suporte asaltul valurilor fluxului, iar cînd grota se umpluse, se cățăraseră unul cîte unul În pasajul secret. - Nu ne-ar fi putut niciodată urma, În starea În care erau, Îngăimă PM, În lipsă de alte argumente. Nu eram decît niște puștani, era doar un joc stupid... Nu ne Închipuiam că un vas ar putea veni să se zdrobească de recife. Nu voiam să facem rău nimănui... - Dar pe tînăra femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
direcția noilor sosiți. - Continuă să nu scoată o vorbă. Totuși mă aude, sînt sigur. Marie luă fotografia pe care i-o Întindea Armelle, tresări văzînd portretul și i-o dădu apoi lui Lucas. - Am avut aceeași reacție ca dumneata, Marie, Îngăimă Armelle. E ceva lipsit de orice noimă. N-am făcut niciodată poze cu Ryan și cu tata... - CÎt timp a rămas goală camera lui? Întrebă Lucas cu duritate. - Tata a coborît la amiază pentru dejun, Îl informă PM venind mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu toții avură impresia că strigătul se repercutase pînă la capătul digului. Acordeonul amuțise. Oaspeții plecaseră pentru a-i lăsa să-și pună lucrurile la punct În cadrul familiei. Conștientă de privirile părinților ei, ale lui Anne și ale lui Christian, Marie Îngăimă: - Voiam doar să spun că nu e momentul. - Și cam cînd crezi că are să fie? Întrebă Christian cu amărăciune. Peste alți treizeci de ani? - SÎnt atîtea lucruri de pus la punct, bîigui ea, conștientă că evită răspunsul. Hotelul, șantierul... angajații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vrei, spuse el apăsînd pe buton. Ușile ascensorului se Închiseră Încet În urma lui. Își Înghiți lacrimile, se Întoarse și se izbi de căutătura urîtă a lui Christian care stătea În pragul apartamentului. - Îmi... Îmi pare rău, se mulțumi ea să Îngaime. - Nu pe cît Îmi pare mie. Trecu pe dinaintea ei și coborî scara. Era singură. * * * Neliniștea Îl Împiedica pe bătrîn să doarmă. Așezat În fotoliul Întors spre fereastră, privea trîmbele de ceață Împinse de vînt care năpădeau parcul, cînd urechea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi fost așa, n-ai fi trișat așa cum ai făcut-o făcînd pe salvatul ca prin minune. Și toate astea pentru ce? Ca să se vorbească despre tine? Ca să obții cîteva contracte În plus? Îi Întinse caseta. - Ce e asta? Îngăimă el. - O parte din tine pe care nu o cunoșteam. Se Îndepărtă, surdă la chemările lui. * * * Pentru că Începuse să acționeze, știa de acum că va merge pînă la capăt, era datoare să-i dezvăluie lui Ryan identitatea ei. Habar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-ți cumperi ceva drăguț. Și ți-am trimis câteva ciocolate prin Lorraine, adaugă mândru. Le-am ales personal. Mă uit la coșul de cadou pe care mi-l întinde Lorraine. Nu sunt ciocolate, ci săpunuri. — Foarte drăguț din partea ta, Daniel, îngaim. Mersi foarte mult. — Mulți ani trăiascăăă... În spatele meu începe să cânte brusc un cor. Mă răsucesc pe scaun și văd un chelner aducând un pahar de cocktail. În pahar e un artificiu aprins și pe tava de inox, lângă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
piept o fierbințeală albă, și mă ia cu leșin. O clipă, nu pot nici să respir. Am reușit. Am reușit. — Nu ți-am zis nimic, OK ? Chipul lui Guy se destinde o clipă într-un surâs. Bravo. — Mersi... reușesc să îngaim. Ne vedem mai târziu. Ca să te felicit cum se cuvine ! Se întoarce și iese cu pași mari și rămân uitându-mă în gol la computer. Am fost numită partener al firmei. O, Doamne. O, Doamne. O, DOAMNE! Iau o oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
n-am despre ce vorbește femeia asta. Nu înțeleg ce spune. Mă doare atât de tare capul că abia dacă mă pot uita la ea. — Te simți bine ? Mă fixează cu atenție. Arăți ca naiba ! — Mă doare capul de leșin, îngaim. Mi-ați putea da un pahar cu apă ? — Sigur că da ! Intră ! Își flutură țigara prin fața mea și îmi face semn să intru într-un antreu uriaș și impresionant cu tavan cu boltă. — Oricum, bănuiesc să vrei să vezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zi asea... O, Iisuse. Ouă Benedict. Faimoasa mea specialitate, atât de iubită de Lordul Edgerly. Oare ce-o fi fost în mintea mea ? N-am nici cea mai mică idee ce sunt alea ouă Benedict. Sunteți sigur... că asta doriți ? îngaim cu glasul sugrumat. — Vreau neapărat să văd cum le faci tu ! Eddie se freacă pe burtă a apreciere. E micul meu dejun preferat. Cele mai bune ouă Benedict le-am mâncat la Carlyle în New York, dar pun pariu că ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
între felurile de mâncare ? Mă uit la Nathaniel. Umerii i se zguduie de râs, în tăcere. Fără voia mea, îmi scapă și mie un hohot. Îmi duc mâna disperată la gură, încercând să mă controlez. — Samantha ? — Ăă... nu, reușesc să îngaim într-un final. Nu voi servi șerbet. Nathaniel tocmai a ridicat una dintre tigăile mele cu ceapă arsă. Se face că ia o lingură și o înghite. Delicios, spune din buze. Abia îmi mai pot stăpâni lacrimile de râs. Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cămașă. N-am ținut în viața mea în mână un fier de călcat. Ce-o să fac ? Bănuiesc că o să le netezești cât ai clipi ! adaugă veselă. Scândura de călcat e acolo, adaugă cu un mic semn din cap. — Îhm, mersi ! îngaim. Lucrul cel mai important e să par convingătoare. O să scot scândura de călcat, o să aștept până pleacă... după care o să-mi fac un plan de bătaie. Iau scândura cu gesturi cât de firești pot, de parcă aș face asta de când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Știu. Ce știu ? Ce naiba or fi aflat ? Înghit în sec, cu gura brusc uscată. — Ce anume... — Nu, nu, nu. Nathaniel își duce un deget la buze. Prea târziu. O să ai parte de surpriză, fie că vrei, fie că nu. — Surpriză ? îngaim cu glas tremurat. — Haide. Te așteaptă cu toții. Închide ochii... Cu un braț mă ia de mijloc, iar cu celălalt îmi acoperă ochii. Pe aici... hai că te conduc eu... În timp ce pășesc în întuneric, condusă doar de brațul lui Nathaniel, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
urcă pe prima treaptă a terasei și-și drege glasul. Samantha, suntem foarte fericiți cu toții că te-ai alăturat familiei noastre. Faci o treabă extraordinară, pe care o apreciem cu toții. Ridică paharul spre mine. Ăă... bravo. — Vă mulțumesc, domnule Geiger, îngaim. Mă uit în jur la toate chipurile prietenești pe fundal de cer albastru și cireși în floare. Și mie... îmi pare foarte bine că am venit aici. M-ați făcut să mă simt binevenită și ați fost foarte amabili cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
felul de chestii de genul ăsta. Mulți dintre ei ar fi vrut să-ți mai acorde o șansă, să știi. Plescăie din limbă. Am fost pur și simplu îngrozită. Evident, n-am putut să-i spun nimic... Evident că nu, îngaim. Mersi că mi-ai spus, Lara. Habar n-am avut. Mă simt amețită. Nu mai înțeleg nimic. Deci Arnold nu mi-a luat apărarea absolut deloc. El este cel din cauza căruia am fost dată afară. Nu-l cunosc deloc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mi se vede sutienul. Sutienul roz de dantelă. Cel care mi s-a pătat puțin la spălat. De asta zîmbeau oamenii ăia la mine. Nu fiindcă lumea ar fi un loc drăguț, ci fiindcă pentru ei eu eram Femeia-Cu-Sutien-Roz-Pătat. — Mersi, Îngaim și-mi Închid repede nasturii cu degete grăbite, roșie ca sfecla de umilință. — N-a fost cea mai bună zi a ta, așa-i ? spune stewardesa cu Înțelegere, Întinzînd o mînă după tichetul de Îmbarcare. Scuze, n-am putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Paul. — Ea e Emma Corrigan, unul dintre asistenții noștri de marketing juniori. Pornește către mine. Artemis a tăcut. Toți ne privesc cu ochii cît cepele. SÎnt stacojie de jenă. — Bună ziua, spune pe un ton plăcut. — Bună ziua, reușesc cu greu să Îngaim. Domnule Harper. OK, bine, m-a recunoscut. Dar asta nu Înseamnă neapărat și că Își amintește tot ce i-am zis. CÎteva comentarii aleatorii aruncate de o persoană de pe scaunul alăturat. Cine stă să-și amintească așa ceva ? Poate că nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În clipa În care Îl vede pe Jack Harper, Împietrește. A ! — E În regulă. Te rog fă-te că nu sînt aici. Flutură din mînă prietenește În direcția ei. Te rog. Spune-i ce voiai să-i spui. — Bună, Katie, Îngaim. Ce-i ? În momentul În care Îi aude numele, Jack Harper ridică iar privirea, atent. Nu-mi place deloc expresia de pe fața lui. Ce i-oi fi spus despre Katie ? Ce anume ? Derulez În minte cu viteza fulgerului tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]