1,219 matches
-
individuale, este pregătită să îmbrățișeze arhetipurile inconștientului colectiv. Chinurile facerii Evului Mediu - spune Schaeffer - s-au caracterizat printr-un reviriment al vieții culturale și, în același timp, o trezită pietate. Spre sfârșitul acestei perioade, când distorsiunile doctrinei biblice s-au întețit, „gândirea europeană va fi divizată în două linii, ambele descinzând și influențând zilele noastre: mai întâi, elementele umaniste ale Renașterii și, mai târziu, învățătura bazată pe Biblie a Reformei”. Ideea nu-i deloc de neglijat. Este interesant, poate chiar util
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
d. Wallance era rugat să vină neapărat. A doua zi s-a găsit cadavrul mutilat al soției lui Wallance, în salonul casei. Nici o urmă nu putea să ajute la descoperirea criminalului. Soțul victimei a fost arestat, bănuielile împotriva lui se întețeau, dar nu exista nici un motiv al acestei odioase fapte, menajul soților fiind armonios. Privitor la alibiul stabilit prin telefon, poliția vedea în el doar un truc al asasinului. Cercetările poliției dovediseră de altfel că un domn Qualt nici nu exista
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
în plus. Posibilitatea de a racroșa pe oricine prin conectivitatea sincronă sau asincronă ascunde în ea germenele unei solidarități misterioase. Când știu că cineva simte ca și mine, chiar dacă nu-l am în prejmă (mai ales atunci!), dorul comunicării se întețește. Chiar dacă ea nu este palpabilă, concretă, „comunitatea” nou constituită generează un gen de atracție deosebit de puternică între indivizi. Nevăzutul și neapropiatul aprind și întrețin mai tot timpul focul speranței. Există anumite caracteristici ce definesc această realitate sociologică. Christophe Hebrard (2001
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
văd așa de bine? Nu-i normal, Vladimir! Și de ce era să-mi pierd mințile acolo, în subsol? Nu te preface că n-ai băgat de seamă! Ți-am văzut ochii cum erau înfricoșați! Eram foarte speriat. Vântul ce se întețea îi zburlea părul și i-l deranja, făcându-l să semene cu o stafie ce joacă pe adierile aerului. Tu, într-un fel, ești conștient de tot ce e în jurul tău acum. Nu vezi mai bine, doar... știi ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de câte o pală de vânt. Dansau în văzduh și se așterneau ușor pe pământ ca și cum ar fi terminat de valsat. Și câți erau! Din cauza lor nu se mai vedeau blocurile aflate la o sută de metri depărtare. Vântul se întețea încet, încet. Sergiu... spusei cu cea mai calmă voce. Ce-i? făcu el fără absolut nici o urmă de răbdare sau autocontrol. Ninge, zisei împăciutor. Așa. Și? Ne atacă sau nu? Sergiu. Ninge. E apă. S-o crezi tu că aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zăpadă cădeau în continuare spre pământ. Pe măsură ce orele înaintau în noapte spre o dimineață care nu avea să fie mai luminoasă, ci tot umbrită și adusă în pragul întunericului de atotprezenții nori, temperatura coborî și mai mult, iar ninsoarea se întețea, apoi stagna puțin și începea din nou mai puternică. Din această cauză, Constantin Velail a fost nevoit să anunțe la un moment dat imposibilitatea de a mai supraveghea anumite sisteme din afară, cum ar fi cel al alimentării orașului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
purtați de cum bate vântul. — Și tu ce propui atunci? se răstește Augustus la el. Își saltă ușor capul de pe pernă. — Să mă ardă cu fierul roșu? Musa agită violent din mâini, încercând să se dezvinovățească. Nici vorbă, preabunule. Riscăm să întețim răul cu metode atât de dure. Atunci? ridică bătrânul glasul. — Eu aș rămâne la regulile de bază ale tratamentului hipo cratic: spălături alinătoare și leacuri blânde, care să-i permită trupului să se vindece singur. — Un organism atât de șubrezit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lumânării ce pâlpâia ca aripile unei molii scrisoarea de pe care picături gălbui de ploaie șterseseră cerneala. Fusese scrisă cam cu douăzeci de zile înainte de către superiorul său, părintele Muñoz din Ōsaka. Acesta înfățișa starea de fapt din Ōsaka unde se întețea ura față naifu de la Edo și tot mai mulți supuși ai acelor daimyō înfrânți în bătălia de la Sekigahara treceau în serviciul stăpânului din Ōsaka. După această introducere, părintele Muñoz îl înștiința că șeful Ordinului Sfântul Petru din Kinki trimisese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu era acela al unui războinic luptând o bătălie demnă, bărbătească, ci semăna mai degrabă cu bârfele și intrigile folosite de eunucii chinezi. Tumultul oceanului începu să se audă și mai tare decât înainte, ca și cum ar fi încercat să-i întețească furia misionarului. Acesta apropie lumânarea de marginea scrisorii lui Diego. Sub limbile flăcării, hârtia acoperită cu scrisul acela copilăresc deveni castanie, apoi se mistui pâlpâind ca aripile unei molii. Chiar și după ce șterse în acest fel izvorul mâniei sale, sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
timp mă întreb dacă au cerut din inimă să fie botezați? Ce vrei să spui? întrebă același episcop de adineauri. — V-am spus deja. Cum a început prigoana, jumătate din creștinii japonezi au pierit ca un fum. Dacă prigoana se întețește, fără îndoială că încă jumătate din cei rămași se vor lepăda de credința creștină fără nici o remușcare. Decât să-i botezăm ar fi mai bine să vedem în ce fel putem să-i ajutăm să-și păstreze credința, și decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îi va păsa de voi. — Pot să-mi văd mai departe de viața mea și fără să mă gândesc la El. — Oare așa să fie ? Fostul călugăr se uita compătimitor la samurai mărunțind o frunză de porumb. Arșița soarelui se întețise și mai mult, iar printre trestiile de pe lac gâzele își începuseră zumzăitul înăbușitor. — Dacă oamenii ar putea să trăiască singuri, atunci de ce se aud glasuri de jale pretutindeni în lume? Dumneavoastră ați străbătut multe țări. Ați trecut peste mări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la Luzon și pentru răposatul Tanaka. Nu știu unde sunt acum și ce fac Hasekura și Nishi. Nu știu nici dacă au avut vreo fărâmă de credință creștină în adâncul inimii lor. Totuși cu fiecare zi ce trece, în sufletul meu se întețește din ce în ce mai tare rugămintea ca ei să mă ierte pentru feluritele greșeli pe care le-am săvârșit împotriva lor, chiar dacă le-am făcut cu gânduri bune. Este adevărat că i-am amenințat, i-am dus cu vorba, le-am adormit neliniștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
așteaptă. Șirul de curioși se întindea până unde se terminau casele cu acoperișuri de stuf. — Părinte, iartă-le lor! zise părintele Carvallo și cu acest verset se opri din cântat. Că nu știu ce fac. La ieșirea din acea așezare, vântul se înteți dintr-o dată. Valurile clocoteau zbuciumate în golf. Nu se vedea nici o barcă. Niște pini pricăjiți plantați în pâlc ca să ațină vântul tremurau ca niște pitici. În depărtare se vedea un gard din pari de bambus. Alături stăteau și aici aliniați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
strigară temnicerii și dispărură care încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate și fumegânde. Prin valurile de fum, se auzeau tare rugăciunile fiecăruia. Libera me, Domine, De morte aeterna. În clipa în care focul se înteți și mai tare, mai întâi glasul lui Luis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate și fumegânde. Prin valurile de fum, se auzeau tare rugăciunile fiecăruia. Libera me, Domine, De morte aeterna. În clipa în care focul se înteți și mai tare, mai întâi glasul lui Luis Sasada, apoi cel al părintelui Carvalho se stinseră brusc. Se mai auzeau doar șuierul vântului și pocnetul vreascurilor mistuite. La urmă, din fumul alb ce învăluia stâlpul lui Velasco, răsună un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ar fi vrut, ar fi putut să-și pună cortul cu câteva ore mai devreme. Se găseau o grămadă de locuri bune pentru campat pe râu. Dar ăsta era bun. Nick Îndesă două așchii de pin sub grătar. Focul se Înteți. Uitase să-și aducă apă pentru cafea. Scoase o ploscă de pânză din sac și, trecând peste marginea pajiștii, coborî la râu. Peste celălalt mal se lăsase ceața albă. Îngenunche pe mal și scufundă sticla În apă, iarba era rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și construită de mama. Multe din lucrurile pe care nu le-am mai cărat cu noi au fost arse În curtea din spate, și-mi amintesc de borcanele alea din pod, care pocneau când erau aruncate-n focul ce se Întețea de la alcool. Îmi amintesc cum ardeau șerpii În focul din curte. Dar amintirile astea erau doar despre lucruri, nu despre oameni. Nu puteam să-mi amintesc cine ardea lucrurile alea, și atunci continuam până dădeam de oameni; acolo mă opream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un gard jos din sfoară și a Început ascensiunea. La baza stâncii se afla o plăcuță În chineză pe care scria: „Intrarea interzisă! Pericol!“. În curând toate crăpăturile de pe suprafața stâncii canionului se umplură cu apă, iar pe măsură ce ploaia se Întețea, Întreaga vale răsuna foarte puternic, zgomotul fiind un amestec Între șuieratul vântului și pietre care se lovesc unele de altele. Era ca o orchestră de clopote de piatră, echivalentul chinezesc al harpei eoliene. Auzind acest sunet, Îți puteai Închipui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dar nu știu dacă sarinul este cauza. Am și îmbătrânit... da, sunt din ce în ce mai uituc în ultima vreme. Nici cauza acestui fapt nu o cunosc. Mai am și dureri de spate. Le simțeam și înainte, dar în ultima vreme s-au întețit. E o realitate a celor care ajung la vârsta a doua. Îmi este tare frică de mass-media. În special televizorul, e atât de limitat în ceea ce arată. Îi induce pe oameni în eroare și creează iluzia că micul detaliu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îmbălsămă aerul și se așeză alături de Bătrân pe o buturugă. Mâncară încet, în tăcere, mestecând îndelung fiecare bob de linte. Apoi Pimen culese din spatele chilioarei izmă sălbatică și o puse să fiarbă într-un urcior de pământ. Acoperi vasul și înteți focul. Când în apă apărură bășici ca ochii de pește, prinse a bolborosi ceva ca o incantație pe care Bătrânul o desluși cu greu. Era un vechi descântec și sihastrul îl recita pentru a marca timpul de fierbere a izmei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
n-am mai insistat, nedând nici o importanță faptului, indignat numai fiindcă o așteptasem în ploaie. Acum revăd așa de bine scena, că mă mir cum am fost așa de neatent atunci. După plecarea Irinei, bănuielile mele aveau de ce să fie întețite. Observam toate stângăciile ei, dar nu le cercetam cu de-amănuntul. Sufeream pentru alte motive (sau fără motiv) și aveam nevoie să fiu mângâiat cât mai iute. Încetam deci toate întrebările de îndată ce vedeam pe fața ei cea mai mică părere
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fost un simbol al existenței noastre comune. Pe Ioana am mai văzut-o și înainte de întîlnirea care avea să ne apropie din nou. De trei ori, cu puțin înaintea reîmpăcării. În prima, Ioana era cu celălalt, și asta mi-a întețit gelozia și mi-a întărit siguranța de cele ce se petreceau. Stăteau în fața unui cinematograf din Bulevardul Elisabeta și se uitau la fotografiile filmului. Se juca Potache și Perlmutter. El îi explica probabil savoarea artiștilor. Ea asculta atentă, foarte interesată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prepară ceva de mâncare, și o face fără stângăcie, poate pentru că, având alte gânduri, nu se mai sinchisește de ceea ce face. Sau pentru că eu lăsîn-d-o în pace, nemaiobservîndu-i fiecare mișcare ca apoi să-mi spun observațiile răutăcioase, nu-i mai întețesc instinctul ei de împotrivire. Dar nu putem să profităm de singurătate, emoțiile ne sunt mereu întrerupte de gândul soartei lui Viky. Avem impresia că la fiecare clipă poate sosi vreo veste rea, și ar fi oribil să ne surprindă fericiți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în sfârșit victorios! - izbucnește o manifestație ostilă. Se aud strigăte: "Moarte uzurpatorului! Jos tiranul care apără pe uzurpator!". Tiranul era Regentul Don Pedro iar uzurpatorul era fratele Don Miguel. Palid, Don Pedro se ridică și strigă: "Afară, canalii!". Tumultul se întețește Probabil Don Pedro (n.r.) necontenit și publicul începe să atace loja regală. Sunt chemate trupele în ajutor. Furia cu care își manifestase Don Pedro indignarea l-a costat scump pentru că o gravă hemoptizie i-a înroșit batista de sânge. E
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de făcut decât supunerea totală în fața Angliei. Ceea ce Don Carlos se grăbește chiar să împlinească, prin vizita sa în Anglia și prietenia cu viitorul rege Eduard VII. Republicanii și partidele de opoziție profită însă de indignarea maselor, pentru a-și înteți campania împotriva regimului. Ziarul Os Debates scrie cu litere mari: "Portughezi! Jos monarhia! Jos învîrtiții! Jos infamia!". Strigătele antiengleze - "Jos pirații!" - se înfrățeau cu amenințările antimonarhice, Statuia lui Camoens din Lisabona e îndoliată de studenți, iar inscripția pe care o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]