961 matches
-
meu, fiecare dintre noi renunță la propriul său corp și se pare că toată viața am tânjit după această renunțare, încă de când eram copii și aveam aceeași uniformă. Mă despart de mine însămi cu o mare ușurare, de conștiința mea întortocheată, neliniștită, inspectez membrele lui încordate, voința sa îndrăzneață, pe mine mă vrea și eu sunt tot ce-ar fi putut avea mai bun, perfecțiunea și-o dorește și îi e atât de simplu, din adâncurile trupului meu îmi zâmbește, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acela, îl voi ruga eu, lasă-mă să mă văd frumoasă pentru o clipă. Stau nemișcată în fața ușii lui încercând să respir normal, întotdeauna fusese misterioasă, dar acum de gâtul său atârnă o pancartă, Naama, scrie pe ea cu litere întortocheate, eu îmi holbez ochii, pentru o clipă am impresia că este o scrisoare adresată mie, cine știe de câți ani zace acolo, o ating emoționată, încerc să o dezlipesc de ușă, dar pe ea nu scrie nimic altceva, doar numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dintâi și cea de pe urmă. Eu sunt cea onorată și repudiată. Eu sunt prostituata și sfânta. Sophia”. Trebuie să fi fost după petrecerea de la Ricardo. Sophia, șase litere. Dar de ce mai trebuia să le anagramez? Eu eram cel care gândea Întortocheat. Belbo o iubește pe Lorenza, o iubește tocmai fiindcă e așa cum e, iar ea e Sophia - și când te gândești că ea, În momentul ăla, cine știe... Nu, dimpotrivă, Belbo gândește și mai Întortocheat. Îmi reveneau În memorie cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
anagramez? Eu eram cel care gândea Întortocheat. Belbo o iubește pe Lorenza, o iubește tocmai fiindcă e așa cum e, iar ea e Sophia - și când te gândești că ea, În momentul ăla, cine știe... Nu, dimpotrivă, Belbo gândește și mai Întortocheat. Îmi reveneau În memorie cuvintele lui Diotallevi: „În cea de-a doua sefira Aleph-ul Întunecos se transformă În Aleph-ul luminos. Din Punctul Obscur țâșnesc literele Torei, trupul sunt consoanele, suflarea vocalele, și Împreună Însoțesc cantilena credinciosului. Când melodia semnelor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
avea privire! Avea ochii goi, asemenea unei case fără uși și ferestre în care ți-e frică să pătrunzi. Îl uram pentru că mi-era frică de el și pentru că nu puteam rezista tentației de a cuceri o cetate părăsită și întortocheată. Doar în seara aceea mi-am dat seama că desena cu auzul. Da, cu auzul! L-am văzut strecurându-se pe coridoare, cumplit de singur și, totuși, parcă agasat de amintirile unor vremuri mai puțin drastice. În vremea aceea ajunsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
poftiți și pe la dânsa, să urcați în living-room, ca să dialogați! O fărâmă, un piculeț, doar câteva minute! Are să vă transmită o mare, o foooarte mare rugăminte. Reciproc avantajoasă, băieți! Claxonul vocii inconfundabile a Bossului avea ecou, nu glumă, în interiorul spațiului întortocheat, al casei scărilor. Dar Fratele, zefliu, încă nu se dădea plecat. Câh-hmm... și Diavolul? Tâlharul? Mastema, Maldoror, Mefistofel, Lucifer, Prințul Minciunilor, acela cât de multe nume ar putea să aibă? Cine s-o știe? E posibil, ba chiar e foarte
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
prin păduri interminabile, cât veacul, cu urși, lupi, râși și tâlhari, la pândă; drumul șerpuind agale, prin poieni, prin lunci, pârloage, miriști și câmpii, prin praf, sub vipia soarelui încingându-le armurile ori sub văpaia înghețată a lunii; drumul nesfârșit, întortocheat, drumul fără de întoarcere, către Pontul Stâng, și mai departe, înainte, mereu înainte, înspre stelele reci și neprietenoase ale Nordului. Cu un an mai devreme, slăvitul Bela, Regele Ungariei, Croației, Dalmației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei și Cumaniei, pe de-o parte
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
potcoavei la țăruș (mi-l amintesc pierzând, pierzând mereu bani, bile, nasturi și apoi încăierîndu-se cu disperare); adolescentul cu momente de furie epileptică și apetit erotic exacerbat; pușcăriașul condamnat pentru viol și tâlhărie. Cred că singurul "apropiat" în toată această întortocheată etapă a vieții lui am fost eu, poate fiindcă fuseserăm cumva împreună de mici, părinții noștri fiind vecini. Oricum, nu m-a lovit niciodată și mă privea mai puțin bănuitor decât pe ceilalți, oricine ar fi fost ei. De câteva
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
căci pariasem o sumă care pentru mine era uriașă și pierdusem, ca toți cei care se înverșunau cu atât mai mult cu cât părea evident că Ruletistul avea o șansă monstruoasă. Am ieșit, ca întotdeauna, în grupuri mici din vizuina întortocheată și, cu toată noaptea de-afară, cu toată liniștea cartierului periferic, ne-am simțit tot drumul vizați de-o privire parcă dizolvată în tot ce ne înconjura, în stratul orbitor, fluorescent, de zăpadă depus peste tot, în vitrinele împodobite cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și chit proaspăt. Parcă ne înnebunea, înarmați cu pistoale cu apă, mascați cu cartoane creponate de la depozitul de mobilă, pe care le coloram acasă făcîndu-le cât mai înspăimîntătoare, cu colți rânjiți, ochi holbați și nări umflate, ne fugăream prin canalele întortocheate, văzând deasupra doar o fâșie de cer, care se întuneca pe măsură ce timpul trecea. Când, dând colțul, nimeream nas în nas cu un dușman, răcneam și tăbăram unul pe altul, zdrelindu-ne și rupîndu-ne maieurile tetra sau bluzele cu imprimeuri. Nu știu cine
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Iar apoi, în fiecare după-amiază, în patul meu de tortură, priveam norii încremeniți și scânteietori și mă gândeam numai la ce văzusem în noaptea aceea: Mendebilul rătăcind și vrăjind, cu masca de carton peste fața lui pură, prin mizeria canalelor întortocheate, fetide... Vara era pe sfârșite, sau poate veniseră chiar primele zile din septembrie,(căci părinții mei se agitaseră mult să-mi cumpere ghiozdanul și rechizitele pentru primul an de școală). După ce o seară întreagă ne vorbise, din nou, despre Ruslan
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și râme și pupe lăptoase, dar mai ales mirosul pătrunzător al fricii. Ne-am pus iar măștile de carton pe fețe, transformîndu-ne în diavoli și monștri, și uriași, și balauri, și sălbatici, și am început să ne fugărim prin canalele întortocheate. Pe la opt seara a apărut Mendebilul. Nu ne-a venit să credem când l-am văzut apropiindu-se de marginea șanțurilor. Crezusem că va sta cel puțin o săptămână închis în casă, iar faptul că mai îndrăznea să dea ochii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cutii sparte de chibrituri, hârtii cerate cu coji de parizer, bucăți de vată murdară. La o cotitură a culoarului am zărit două biluțe roșii, legate cu elastic, din cele cu care își prind fetițele părul. Cu cât culoarul devenea mai întortocheat, cu pereții de pe care acum se scurgea apa în șuvoaie groase, irigând florile palide de licheni și mușchiul pârlit din care, la trecerea noastră, fugeau un fel de căpușe, cu atât aceste reziduuri se înmulțeau: fire de lână colorată, fotografii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prea mergeam, căci era o femeie îngălată, în casa ei, copleșită de copii mici, anul și cârlanul, mirosea mereu a murdar, a stătut. Eu tot trăgeam să mergem totuși pe-acolo (stătea în Ferentari, undeva pe o uliță de țigani, întortocheată și gălăgioasă, cu o biserică galbenă, oribilă, și un closet public care puțea de la o poștă) pentru că, din întîmplare, nașa avea televizor, un TEMP 6 cu ecran minuscul, dar la care puteam vedea primele episoade din Robin Hood și filme
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mare, cu glasvand, și am intrat într-un culoar nesfârșit, la fel de vernil. Am mai deschis apoi nenumărate alte uși, care dădeau în alte culoare tăcute. Mereu mă așteptam să intrăm în salonul mamei și mereu coteam, urcam, coboram pe culoarele întortocheate. Din loc în loc, câte o ușă numerotată era deschisă și vedeam înăuntru o chiuvetă și un closet de faianță sau o boxă cu mături murdare, teuri cu cârpe împuțite și cutii de sodă. Mai vedeam cămări cu vrafuri de pijamale
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
te înăbușeai: erau crini albi și roșii, desfăcuți la limită, vărsând din ei staminele grele de polen, erau trandafiri galbeni, erau mormane întregi de gura-leului, flori de soc, mușețel pe tulpini încîlcite, albăstrele. Mai erau , cactuși înfloriți și niște flori întortocheate, colorate în albastru și roșu, cu limbi cleioase, desigur orhidee, cărora pe atunci nu le știam numele și pe care le vedeam pentru prima oară. într-un ghiveci cu pământ noroios înota o roua-cerului de-o frumusețe nepămîntească: avea corola
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în organe, în tot corpul. Mai târziu, când am suit prima oară cu liftul, mi-am adus aminte de senzația aceea apăsătoare. Ne-am repezit țipând la fereastră. Jos, la zeci de metri sub picioarele noastre, vedeam Bucureștiul întins și întortocheat ca un labirint înecat în vârtejuri de praf. Cețuri sidefii și gălbui și roz-pale acopereau clădirile cele mai înalte: Palatul Telefoanelor, cu tot soiul de fiare cenușii instalate în vârf, Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ușă. Nu aveam unde să fug. Nu exista nici un loc în lume unde m-aș fi putut ascunde, căci drumul meu se oprea aici. Am trecut pragul și urechile au început să-mi țiuie de singurătate. Erau culoare lungi și întortocheate, pline de praf și gunoaie, unde zăceau îngrămădite mobile vechi, piane sfărâmate, cărți în legături groase de piele. Erau fotografii galbene în rame ovale. Erau paturi de fier, strâmbate, și oale de noapte mâncate de rugină. Erau haine decolorate în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nici câmpul dimprejur, în schimb, simțeam sub picioare, scârțâind, o podea de lemn. După câțiva pași m-am împiedicat de ceva și-am căzut. Când ochii mi s-au obișnuit cu întunericul, am văzut că mă aflam pe un coridor întortocheat, de pereții căruia erau sprijinite mobile vechi, tăblii metalice de pat, vaze uriașe de ceramică, spâne și dogite, pianine cu claviatura știrbă. De peste tot, cum mergeam din ce în ce mai sigură și mai grăbită, se ridicau în jurul meu fluturași bej și cenușii, care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Încerca să se strecoare printre porumbi fără să-i scuture prea violent, dar ranița și carabina îl încurcau și se lovea necontenit de bulgări uscați de pământ, și uneori bocancul îi rămânea prins în vreo buruiană cu multe lujere, subțiri întortocheate, și smucindu-și piciorul, smulgea buruiana din rădăcini, clătinând puternic porumbul, și-l năpădea pulberea, îl loveau în față fluturi mărunți de noapte. După vreun sfert de ceas, se auzi fluierat și se opri. Privi în dreapta și în stânga lui, dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Movileni cu hălășteu, în ținutul Iașilor... și un hălășteu, în ținutul Iașilor... cumpărat,... de la Danco și de la surorile lui”... Pe deasupra - se înțelege, că a dat “pre mâna călugărilor” și uricele ce le-a avut pe moșii și de cumpărătură... ― Cam întortocheat acest zapis, fiule, dar cuprinde o avere ce nu e de lepădat. ― Din câte îmi amintesc, părinte, am întâlnit destule mărturii date pentru te miri ce și de către cine nici nu te aștepți. Iată una dată la 5 iulie 1651
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
știe măsura vorbelor încât cere “să se scrie ticăloase și nedesto<i>nice numele noastre și a părinților noștri la cartea vieții”. O fi ticălos și nedestoinic sfinția sa, dar nu și părinții lui. ― Ai dreptate. Așa se înțelege din limbajul întortocheat folosit de episcop. ― Dacă sfinția ta nu are nimic împtrivă, eu aș zice să-l primim cum se cuvine pe Ioan Hadâmbul, fost postelnic. ― Păi, cine n-ar fi bucuros să-l aibă oaspete pe Iane Hadâmbul? Ia să vedem
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
biată pivniță, fie ea și de piatră. Da’ iar mă întorc și zic: câte parale poate aduce o biată pivniță, fiule! ― Dania pe care am întâlnit-o la 22 decembrie 1769 adeverește cele gândite și spuse de noi privind drumul întortocheat prin care daniile făcute mănăstirilor noastre ajungeau tot la mănăstirile de la locurile sfinte. Am să citesc zapisul așa cum e scris. O să vezi, sfințite, cât de mult diferă față de cel al lui Iane Hadâmbul! “Chiriiac sân (fiu) Grigore împreună cu soțul meu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Facem cunoscut cu această carte a noastră... că au venit înaintea noastră și înaintea întregului Sfat al domniei mele obștea creștinilor rugători călugări de la sfânta mănăstire Zugraf... care este la Sfântul Munte Athos”. ― Ei! De aici înainte, lucrurile sunt foarte întortocheate, fiule. Ascultă numai: “Și s-au jeluit... cu lacrimi și cu mare jalobă că au fost lipsiți de metohul și mănăstirea lor, Sfântul Nicolae, care este în țarina târgului Iași, care... a fost dată de sfântrăposatul domn Petru (Șchiopu) voievod
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
aferosit la sfânta mănăstire... și pe țiganii săi și pe copii lor... dăruiți lui de Gheorghie Ghica vo(ie)vod... Pentru aceasta... a lor... danie... la sfânta și cinstita mănăstire Vatopedul, hotărât-am să fie întărită... după hrisovul acesta”. ― Cam întortocheat “hrisovul acesta”, fiule. Nici șapte babe vrăjitoare nu-l pot dezlega prea ușor. ― Auzi colo ce le-a putut trece prin cap vatopedenilor, dragule. ― La ce se gândește sfinția ta, părinte? ― La “crâcima” pe care au primit-o grecii de la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]