1,357 matches
-
al morților și zeu al bogăției (de la Ploutos, «bogat»), șobolanul este totodată simbol al energiei distructive dar și al opulenței (vezi Excremente). Materialismul exprimat este de așa natură, încât, la limită, șobolanul semnifică avariția. Prin talia sa mică, șoarecele este întruchiparea agilității. Deși delicat și de mărime redusă, șoarecele are o putere cu atât mai importantă cu cât este asociată cu finețea. Exprimând superioritatea energiei subtile asupra forței brute, șoarecele apare în numeroase legende ca înspăimântându-l pe elefant, până la a
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
angajare și de stabilitate a celui ce visează. Însă, dat fiind că sunt adesea prezente în cimitire, aceste conifere pot indica, în mod paradoxal, teama de moarte. Cedru Pe lângă semnificația de eternitate, înălțimea trunchiului și a ramurilor face din cedru întruchiparea măreției sufletului și a înălțării spirituale, în timp ce soliditatea lemnului îl asociază cu forța și cu puterea. Stejar Stejarul este copacul cel mai încărcat de simboluri și cel mai venerat în toate culturile. Exprimă forța, soliditatea și sănătatea (etimologie comună a
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
infinite ieșiri la iveală, relevări, mărturisiri. Cyberspațiul este un nou loc virtual unde umanitatea se întâlnește cu ea însăși, tocmai prin acest mare hipertext care este cultura mondială, cultura planetară, culturile Planetei (Levy, 2005). Cyberspațiul este o formă nouă de întruchipare a inteligenței colective ce nu se mai înalță genetic, pe baza unor linii din trecut (ale tradițiilor, națiunilor), făcând ca trecutul să meargă mai departe, ci avem o ipostază a inteligenței colective ce acționează pulsatoriu în toate cotloanele lumii, captând
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
aduce în prim-plan moartea, stăpână impasibilă a marii treceri, dar tristeții îi răspunde, prin contrast, eternitatea exultantă a vieții. Sugestia de lunecare nesfârșită și de triumf al soarelui, transmisă în tablourile marine, capătă, în Conrad, o putere simbolică, de întruchipare a divinității („Oglindă minunată în care albastrul cer / Cu tot ce-i nuanță în splendidul eter, / Azur, lumină, purpur și cete-ntunecate, / Se miră, se răsfrânge c-o dulce voluptate. / Și fața sa cerească răsfrânge-n împrejur / Miriade de tablouri
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
de frescă a unei epoci se face astfel vizibilă). Ideea unificatoare a ciclului, pe lângă nucleul familial, o constituie chemarea vetrei natale, satul Zăpadia reprezentând pentru toți un centrum, ale cărui figuri emblematice sunt, pe lângă Octavian tatăl, bunicii Artimon și Mărie, întruchipări ale tradiției și înțelepciunii ancestrale. Meritele tetralogiei stau în evocarea (sobru lirică) a acestei tradiții, cu filosofia ei de viață, cu modul particular, prins pe viu, al rostirii. Este aspectul prin care B. se înscrie în paradigma prozei ardelene - I.
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
fără să-și dea seama, ficțiunea pe care o construiește capătă întâietate în fața propriei sale povești de dragoste. Roma secolului întâi este mai reală pentru el decât existența alături de Simina. Naratorul este obsedat de istorie și filosofie, în vreme ce Simina reprezintă întruchiparea spontaneității și a purității neatinse de livresc. Inserția citatelor din gânditorul antic nu oferă numai un interesant decupaj narativ, ci revelează sensul final al romanului: singurătatea asumată cu luciditate de scriitorul împărțit între obsesia cărții sale și iubirea pentru Simina
BALACI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285561_a_286890]
-
cuvântul poate să-și redobândească funcția creatoare și să redea demnitatea și eliberarea. Volumul Vămile Pustiei (1969), dedicat lui Dumitru Stăniloae și purtând drept moto un citat din Hölderlin, reprezintă momentul cel mai însemnat al devenirii poetice a lui A.: întruchipare lirică a unui moment de profundă criză existențială, culegerea figurează drumul mistic al sufletului de la rătăcire și ignoranță la cunoașterea desăvârșită, de la întunericul existenței comune la lumina harului, de la neștiință la revelație. Pentru a-l străbate, poetul se îmbarcă ritualic
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
să ofere în blid de mâncare necăjitei Caterina din «Surda» „murdară și plină de păduchi”,Petronelei sau Florianei, mama care empatizează până la autoidentificare cu «Frosa» pentru necazurile căreia lăcrimează și face tot ceea ce îi stă în putere ca să o ajute. Întruchiparea „icoană” a ceea ce este și trebuie să fie mama nu se restrânge doar la nararea unor amintiri despre propria mamă, ci merge mai departe prin zugrăvirea altor mame precum doamna Mladinescu din «Costică»: „Doamna Mladinescu iubea copiii și se ocupa
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
însă atât de pornită încât nu-i sesizează sar casmul. Complicea lui, omule! urlă ca ieșită din minți. Ce-o fi așa de greu de înțeles? Complicea lui. Bulbucă ochii, mai mai să-i sară din orbite. — O femeie malefică, întruchiparea puterilor necurate. Vede că nu l a convins. Țipă isterizată: — Un monstru ce poate opri rotația cerului și cursul râu rilor. — Ei, asta-i! face agasat Augustus. — Ascultă-mă pe mine! se zborșește Livia la el. Păcătoasa asta dispare luni
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
O manevră menită să întărească dominația economică... Restul se pierde în aer. Principele îl cercetează neliniștit. Silueta din fața lui, ușor co câr jată și slăbănoagă ca o trestie uscată, cu privirea inexpresivă și mișcări rigide, îl duce cu gândul la întruchiparea unei zeități samavolnice, întotdeauna gata să se pună de-a curmezișul dorințelor sale. Închide ochii cu un suspin. Măcar să nu-l mai vadă! Îi deschide însă din nou după câteva clipe și rostește șuierat: — Funcționarii care primesc salariu sunt foarte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
erau doar trei mari grupe de gladiatori. Samnitii, thracii și... Se oprește. Călărețul se uită intrigat la el. Crispat, procuratorul bolborosește printre dinți: — ...și gallii... Trage cu coada ochiului spre german, să vadă dacă a făcut o gafă sau nu. — Întruchiparea popoarelor învinse, nu? întreabă aparent liniștit Pusio. Nu pare ofensat. Din contră, și-a bombat pieptul și respiră adânc. Romanul se liniștește puțin și face semn că da. Rămâne însă în continuare tăcut. Nu-și dă seama că mânia și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fericirea conjugală. Se întoarce mânios pe-o parte, cu spatele la ea. Austeritatea! Aceasta e trăsătura ei definitorie, care i-a fost inculcată de mică, cuvântul de ordine ce-i regle mentează toate activitățile casnice, de la tors și țesut până la educația copiilor. Întruchiparea purității fără prihană, cum își visează aproape toți bărbații viitoarea soție. Scrâșnește din dinți. Imbecilii! Nu-și dau seama decât prea târziu cât de mult le lipsește dulceața îmbietoare a unei femei adevărate. Mariamne! șoptește pierdut. Grația ei orientală și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nou la Agrippina și i se face milă de ea. Cea mai prostuță și mai urâțică dintre copiii Iuliei, a fost crescută practic de bunicul ei și s-a lăsat modelată precum o bucată de ceară fără personalitate. A ajuns întruchiparea concepției pe care Augustus o are despre cum trebuie să fie o matroană romană. Cel puțin conform standardelor propagandei oficiale, căci el a apreciat și alt gen de femei la viața lui. Pe nepoată însă a reușit să o transforme
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dintr-un alt unghi, lipsa lui Matsuki este, de asemenea, binevenită pentru mine. O să-mi fie mai ușor în călătoria ce va urma să fac totul după bunul meu plac, doar cu tânărul Nishi Kyūsuke, cu Hasekura Rokuemon care este întruchiparea devotamentului și cu Tanaka Tarozaemon care, deși se umflă în pene ca un cocoș, nu este la fel de ascuțit la minte precum Matsuki. Tocmai de aceea, chiar dacă-l văd pe Tanaka răstindu-se la Matsuki, încerc să-l domolesc. Însă altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fețele bisericești din Spania nu pun la îndoială cuvintele celor care spun că Japonia ucide creștinii și chinuie preoții. Samuraiul îl privea pe Velasco scrutător. Misionarul văzu pentru prima oară cum se așternea supărarea pe chipul acestui om care era întruchiparea supușeniei. — Padre, zise samuraiul cu voce tremurătoare. De ce nu ne-ai vorbit despre asta în Nueva España? Fără îndoială că încă din Nueva España cunoșteai limpede acest lucru. — Să fiu cinstit, nu mi-am dat seama că defăimările sunt atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Oh, Doamne, facă-se voia Ta.” „Oh, Doamne, facă-se voia Ta. Dacă nu-Ți vei întoarce fața de la Japonia și dacă Te-ai răstignit pe cruce și pentru Japonia, atunci facă-se voia Ta. Japonia. Japonia cea vicleană. Japonia - întruchiparea șireteniei. Japonia, atât de pricepută la tras pe sfoară. Întocmai după cum spune părintele Valente. În această țară nu se găsește nici cea mai mică dorință de a căuta veșnicia și tot ceea ce depășește omenescul. Așa este. În această țară nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îmi trec prin fața ochilor marea și munții Japoniei așa cum le-am văzut pentru prima oară din largul oceanului în toată strălucirea lor. Când am văzut-o atunci scăldată de razele soarelui, insula Japoniei mi s-a părut la prima vedere întruchiparea păcii. Am avut atunci sentimentul că această țară este un ținut vrednic de binecuvântarea Domnului: „Fericiți cei blânzi.” Dar de fapt Japonia nu era un ținut chiar atât de blând. Parcă văd aievea chipul bătrânului care stătea așezat pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ridichi crude sau murate. Uneori ne dau sardine murate. Cum n-avem voie să ne tăiem părul sau să ne radem barba, arătăm întocmai ca niște pustnici. Nu ni se dă voie nici să ne spălăm rufele afară, așa că suntem întruchiparea mizeriei, dar cel mai dureros este că trebuie să ne ușurăm tot înăuntru. Din această pricină trăim în fiecare zi într-o duhoare greu de îndurat. Noaptea nu ne dau nici o lumânare. De la părintele Vasquez și de la însoțitorul său am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
iad să trăiesc în fiecare zi fără să pot avea încredere în nimeni. L-am întrebat dacă părintele Diego, confratele meu, mai trăia. Nu uitasem chipul cu ochi mereu roșii și lăcrimoși al nătângului Diego care era, cu toate acestea, întruchiparea bunătății. — Părintele Diego a murit bolnav, mi-a spus Luis Sasada. S-a petrecut pe când ne adunaseră pe toți la Fukuda, în apropiere de Nagasaki, ca să ne alunge din țară. N-are mormânt. Slujbașii i-au ars trupul și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
destul timp. Haide. Macomber luă carabina și Wilson Îi zise: — Să te ții În spatele meu, cam la cinci pași mai la dreapta și să faci exact ce-ți spun. Apoi le vorbi În swahili celorlalți doi, care arătau ca Însăși Întruchiparea tristeții. — Să mergem. Aș putea să beau puțină apă? Întrebă Macomber. Wilson Îi spuse ceva tipului mai bătrân, care purta o ploscă la brâu și omul o luă, Îi scoase capacul și i-o dădu lui Macomber, care constată cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
doi pare la prima vedere un schimb de idei, el nu este însă decât articularea reluată iarăși și iarăși a aceleiași perplexități. Eroii nu sunt ceea ce par, nu sunt personaje dintr-o piesă de Camus (ou bien de Sartre), ci întruchipări ale existenței absurde, Vladimir și Estragon aflați la marginea unei mări de la porțile Orientului. Și dacă de-a lungul lecturii lipsa de individualitate a vocilor supără întrucâtva, căci se simte că autorul vorbește pentru fiecare, finalul, prin introducerea surprizei legate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
doi pare la prima vedere un schimb de idei, el nu este însă decât articularea reluată iarăși și iarăși a aceleiași perplexități. Eroii nu sunt ceea ce par, nu sunt personaje dintr-o piesă de Camus (ou bien de Sartre), ci întruchipări ale existenței absurde, Vladimir și Estragon aflați la marginea unei mări de la porțile Orientului. Și dacă de-a lungul lecturii lipsa de individualitate a vocilor supără întrucâtva, căci se simte că autorul vorbește pentru fiecare, finalul, prin introducerea surprizei legate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
înseși: privirea este întoarsă ca din oglindă, opera de artă te privește, determinîndu-te. Arta, "inoculată", este trăită de spectator (de unde și sentimentul imortalității), privitorul identificat imaginii privite. Calitatea esențială a privirii artistice este aceea de a fi o privire transfigurată, întruchiparea unei închipuiri. De notat că Ibrăileanu folosește pentru "imagine", ca și Eminescu de altfel, un cuvânt care, în acest înțeles strict, a devenit un arhaism, rămas doar cu o semnificație religioasă ori una tehnic-comportamentală (iconografie, iconoclastie, iconoscop etc.): icoană. Conotația
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
făcând zeci de piruete În fața oglinzii din dormitor. De unde avea atâta energie, Mașa nu știa. Trupul ei zbârcit de bătrânețe părea să nu cunoască oboseală. O energie debordantă Îi mișca picioarele de dimineață până seara. Bătrâna părea a fi o Întruchipare a acelui perpetuum mobile pe care visaseră să-l realizeze secole de-a rândul atâția savanți cu capu-n nori. Bătrâna se Învârtea prin casă ca un titirez. Privind-o, te apuca, pur și simplu, amețeala. „Ce părere ai, Petea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
părul blond. O smuci, întorcând-o spre el. În clipa aceea scoase un urlet, căci ceea ce văzu fu chipul monstruos al Morții, încadrat de părul blond. Orbitele goale, țeasta, dinții ce clănțăneau - nu avea să uite niciodată sunetul acela. Era întruchiparea groazei. Începu să lovească orbește, împlântând pumnalul în trupul femeii; sângele desena flori roșii pe mantia imaculată, iar Vitellius se apleca deasupra ei s-o înjunghie din nou, în timp ce vântul se preschimba în furtună. Un lup îi sări deodată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]