KorAP: Find »[drukola/base=întruna & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...110 >

2,732 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

să fie acasă, pentru totdeauna. Departe de acel război de încornorați, după cum spunea. O mână pierdută, ani de viață câștigați. Asta îmi tot repeta, fără încetare, arătându-mi mâna lipsă. Îi dăduse și-un nume mâinii absente: Gugusse. Îi vorbea întruna lui Gugusse, luându-l ca martor, apostrofându-l, tachinându-l. Fericirea nu depinde de cine știe ce. Uneori, atârnă de un fir, uneori de un braț. Războiul este lumea întoarsă cu fundul în sus: ajunge să facă dintr-un schilod cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
orice fel de frig. El unul avusese tot timpul să se uite la stele, înainte ca pleoapele să i se lipească de tot din cauza lacrimilor care-i înghețaseră. Colonelul îi plimbă trabucul pe sub nas, de mai multe ori, punându-i întruna aceeași întrebare. Flăcăul nici măcar nu mai răspundea, gemea. La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
ucisese cu adevărat... Nu-l mai opri nimeni. Despiaux pusese paharul pe masă. Privea pe fundul lui, ca pentru a găsi acolo forța de a-și continua povestea. Colonelul puse să fie adus. Puștiul se smucea în toate direcțiile, repetând întruna același lucru „Eu am fost, da, eu am fost!“. Pielea îi era vineție, pătată din loc în loc de răni roșiatice, vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare începuseră deja să i se înnegrească sub efectul înghețului. Despiaux îl înveli cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Gardianul mă lăsă să intru și închise ușa în urma mea. Ochii mi se obișnuiră cu întunericul și l-am putut vedea. Era într-o stare de prostrație, așezat într-un colț al camerei, cu genunchii la gură, și își legăna întruna capul, în timp ce cânta. Era prima dată când îl vedeam. Părea mai tânăr decât era. Avea un păr blond și ochi albaștri ațintiți în pământ. Nu știu dacă m-a auzit venind, dar când i-am vorbit, nu a părut surprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
atât de bine față de noi care o întâlneam zilnic și care nu am fi bănuit niciodată nimic. Carnețelul nu conținea și scrisorile de la iubitul ei. De altfel, primise puține: nouă în opt luni. Le număra, desigur. Le păstra, recitindu-le întruna. Unde le păstra? Poate că aproape de inimă, lipite de piept, așa cum îi scrisese odată. Puține scrisori. De ce? Din lipsă de timp? Fiindcă nu avea unde să le scrie? Sau nu avea chef? Știm întotdeauna ce reprezintă ceilalți pentru noi, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
urcat pe deal, am venit aproape de tine. Am mers pe cărare gândindu-mă doar la ochii tăi, respirând numai parfumul tău, care-mi persistă în minte. Acolo sus, un vânt puternic aducea cu el zgomotul tunurilor. Care băteau, băteau, băteau întruna... Am plâns știindu-te sub acel potop de fier și de foc, ale cărui sinistre jerbe de fum și străluciri le puteam zări. Unde ești, dragostea mea? Unde ești? Am rămas acolo multă vreme, ca de obicei, nu puteam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
scrisă, care probabil îi făcea rău, văzându-se numit Tristețe, văzându-se ironizat, dar cu o ironie dulce, simpatică, tandră - pe el nu-l judecase cu atâta asprime ca pe mine! Da, citind și recitind, fără încetare, cum ai întoarce întruna o clepsidră și ți-ai petrece tot timpul privind cum se scurge nisipul, fără să faci nimic altceva. Am spus mai devreme că mint de două ori: nu mai era doar scrisoarea strecurată în carnet. Mai erau și trei fotografii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

fereastră, Isabelle urmărea cum cade zăpada În dimineața Înghețată. Era cu mult mai frig aici decât În Baltimore; uitase de asta. Sticla ușii laterale avea flori de gheață, iar geamurile erau Încrețite cu zăpadă la colțuri. Mintea ei se juca Întruna cu același subiect. Se Îmbrăca și el ca băiatul de colo, care Înainta agale pe strada comercială aglomerată, În mocasini și costum de carnaval? Cât de western! Desigur că nu arăta așa - doar era la Princeton, În anul al doilea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
a repezit În casă și ceilalți l-au urmat purtând masa inertă, pe care o așezară pe canapeaua din sărăcăciosul salon de la intrare. Sloane, cu o gaură În umăr, stătea Întins pe altă canapea. Delira pe jumătate și-i striga Întruna cuiva că are un curs de chimie la opt și zece. — Nu-mi dau seama ce s-a Întâmplat, a zis Ferrenby, cu Încordare În voce. Dick conducea și refuza să plece de la volan. I-am atras atenția că a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
de el, ai crede că lumea se termină acolo. Poate că scrii mai bine decât oricare altul de la ziarul The Daily Princetonian; poate că bobocii chiar te cred important... — Nu Înțelegi... — Ba Înțeleg, l-a Întrerupt ea. Înțeleg, pentru că vorbești Întruna numai despre tine și odinioară Îmi plăcea, dar nu-mi mai place. — Și În seara asta am vorbit? — Aici e buba, a insistat Isabelle. În seara asta te-ai supărat rău de tot. N-ai făcut decât să stai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
fumului de locomotivă... - Și ale mâhnirii, a completat Tom. Ăsta-i alt subiect predilect, deși recunosc că rușii dețin monopolul. Specialitatea lor sunt istorioarele despre fetițe drăguțe care-și frâng coloana vertebrală și sunt adoptate de bătrâni ursuzi fiindcă zâmbesc Întruna. Ai crede că suntem o rasă de ologi veseli și că majoritatea țăranilor ruși sfârșesc sinucigându-se... - Ora șase, a anunțat Amory, privindu-și ceasul de mână. Ești invitatul meu la o cină nemaipomenită, de dragul Juvenaliilor operelor tale complete! PRIVIND

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
care familia este cea mai importantă, există două feluri de creiere. Unul ia natura umană așa cum este, se folosește de timiditatea, slăbiciunea și forța ei pentru a-și atinge propriile scopuri. Opus acestuia este omul care, fiind spiritualicește neînsurat, caută Întruna sisteme noi care să controleze sau să contracareze natura umană. E o problemă mai grea. Nu viața e complicată, ci lupta pentru a ghida și controla viața. Aceasta este lupta În care se angajează el. El este un agent al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

și Șefu mi-o trage mie. Asta, ultima, la figurat, firește. - Ați dori poate niște lapte și miere? - Nu, mulțumesc. Aș vrea să mă duc acasă. Mă așteaptă nevastă-mea. - Asta nu se poate. - Ba se poate, ea mă așteaptă întruna. De o viață întreagă mă așteaptă, nici ea nu știe de ce. - Nu se poate să plecați. Misiunea dumneavoastră abia a început. - Ce misiune? - Deocamdată nu vă putem spune decât că e ceva care va schimba lumea. Ceva care atunci când va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
vieții lui. Domnul Popa a ajuns la mormântul Contesei. Parcul ăsta îl întristează puțin, nu-și dă seama exact dacă din cauza oamenilor care-și plimbă fericiți, aproape cinici, câinii lor vii, sau din cauza copiilor care țipă, se joacă, cad, mănîncă întruna și sunt plini de muci. Uite unul care aleargă spre el. Domnul Popa vrea să fie singur, să se gândească la Contesa, să-și pună ordine în gânduri. Noroc că s-a împiedicat piticul mucos, acum urlă. - Doamnă! Doamnă, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
luni și două halvale pe zi. La nuntă au venit puțini invitați: câțiva colegi de școală de-ai lui Mișu, Marcela, prietena cea mai bună a Marianei, câțiva clienți permanenți ai MaxiBarului, între care și nea Ovidiu, care a pupat întruna icoanele, bolborosind ceva de Sorinel și de haltere, și nașii plus domnul și doamna doctor. Mișu, cu un trandafir roșu la butonieră, era cam mâhnit: slabe speranțe să scoată bani suficienți de America. Poate la masă să mai vină cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Marianei, își făceau vânt cu două evantaie chinezești gemene. Arătau bine, atâta că burta doamnei Popa era mult mai mare și rochia portocalie făcea eforturi supranaturale (dar îi era ușor, fiind de supraelastic) să nu crape. Horațiu, emoționat, se uita întruna la ceas, mutând de fiecare dată ghiveciul în mâna cealaltă. După ce, cu ajutorul Maicii Tereza, așa cum citise uimit în ziare, reușise să se achite de obligația de a-l răpi pe Popa, heruvimul se trezise bulversat și fără scop, într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
să mi-l găsiți! Văzând că agentul zâmbește nedumerit, aduse de pe dulap un album mare cu fotografii. - Eu! zgârie ea o poză cu o fată frumoasă într-un costum de baie de pe vremea lui Pazvante. Agentul Smith zâmbea, muindu-și întruna buzele în păhărel. - Soțul meu! zgârie ea o nouă poză, din care un Popa tânăr făcea cu mâna, cocoțat pe o macara. - Mișu, spuse ea, făcând „țac” cu un ochi închis, adică Mișu făcuse poza. Agentul Smith zâmbi, făcu „țac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
se îndrepta spre sala lui de fitness. Străinătatea îl schimbase foarte mult. Mai bine zis scosese la lumină anumite aspecte până acum reprimate ale personalității lui. În primul rând că Mișu începuse să viseze: de când ajunsese în America, îl visa întruna pe Sorinel. Îl visa zi și noapte, treaz sau în somn, treaz sau beat, vesel sau trist. Visul era mereu același. Se făcea că el și Sorinel participau la un concurs de televiziune. Câștigătorul era votat de public în urma unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

cel mai mic detaliu, ceva ce Anna detestă în mod deosebit. Curățenia contravine firii ei, care e murdară atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară. Tinerii îi iau omului portofelul, dar continuă totuși să‑l bată fără milă. Anna lovește întruna și se gândește: ce bine că pot să‑mi descarc în sfârșit ura asta puternică fără să trebuiască s‑o îndrept împotriva mea, ceea ce n‑ar fi deloc nimerit. E bine și că mă îmbogățesc. Sper că‑s mulți bani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
propriul cămin e lăsat de izbeliște. La acești oameni străini există și bărbați străini. Tata zbiară din cauza asta ca o vită friptă de vie. Pentru mama nu există cruțare și nici vreun petic protector, e tracasată și călcată în picioare întruna. În plus, nu reușește deloc să răspândească acea atmosferă caldă și plăcută pe care se cuvine s‑o emane orice cămin unde există o gospodină. Și tocmai ea ar trebui s‑o facă, fiindcă fostul ofițer nu e omul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
și tot nu‑i bărbat. Să‑ți demonstrez acum? Cu plăcere. Oriunde, pe covorul de iută din fața patului sau chiar pe patul care a văzut deja mult chin și sânge menstrual, motiv pentru care pute strașnic. Nu poți să speli întruna, mai vrea omul să ia o pauză și să citească o carte bună. E tipic, în loc de mașină de spălat îți cumperi mașină de cusut. Am putea fi așa de curați! Și cum suntem? Jegoși. Tu în schimb porți șorțulețe noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ea, în sfârșit, că de obicei vorbește în plus, aproape la fel de mult ca frate‑său. Hans crede că vorbăria asta începe s‑o calce pe nervi și pe Sophie, care preferă tăcerea lui Hans, solitarul, trăncănelii unui Rainer care caută întruna un colectiv în care să strălucească. E o adevărată obsesie la ciudatul ăsta. Vino la mine, vino, vino, croiește‑ți drum, șoptește Anna, de parcă el nu s‑ar fi străduit oricum din răsputeri să‑și dea drumul. Dar se pleoștește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
armoniei. Murdăria trebuie să se producă în stil mare, deoarece tot ce face Sophie are stil. Dacă‑i bal, bal să fie. În schimb, purcelul de Rainer nu produce decât gunoi mărunt pe care tot el îl distruge, fiindcă vorbește întruna despre asta, până când cel mai mic rahat se transformă în aur, iar atunci murdăria nu‑i bună decât de aruncat. În calitate de aur, nu folosește nimănui. De ce să nu te bălăcești până la capăt în ea și să neglijezi cu bună știință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
drăguță. Realitatea se revarsă peste Rainer, e ca și când i s‑ar fi turnat apa din piscină în cap. Iar el se găsește într‑o umezeală de un negru absolut, care reușește să pătrundă prin toate orificiile, deși acestea sunt astupate întruna, cu disperare. Simțind că‑l linge cineva, Rainer ridică privirea, dar nu este decât cățeaua de vânătoare a Sophiei, Selma, numită astfel după scriitoarea Selma Lagerlöf, o experiență literară timpurie a Sophiei, fără nici o valoare însă, căci pe atunci nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
aflat sub o stea norocoasă pentru că‑mi amintesc cu plăcere de fiecare clipă a acelei seri palpitante. Am dansat împreună și totul mi s‑a părut atât de frumos și îmbătător. Cei doi liceeni folosesc imperfectul și, cu toate că‑l folosesc întruna și din belșug, rostit de ei rămâne totuși ca nou. Hans mai aude și că tipul de la masa alăturată, care cu siguranță că habar n‑are ce trebuie și ce poate să facă un bărbat adevărat, a fost la schi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]