4,649 matches
-
spurcăciunea naibii, violator ordinar! Dacă aș avea un revolver, ți-aș zbura creierii pe pereți! Domnule portar, nu este adevărat, noi... Tacă-ți fleanca, prostănacule! Stai mult pe lângă pizdar și o să ajungi la fel! Nu ești primul căruia i-a întunecat mințile. Petru nu a vrut să se întâmple așa, intenția era să-l imobilizeze cu o funie de calorifer, să-i pună căluș în gură, eventual să-l cotrobăie de mărunțiș prin buzunare și, de ce nu, să-și ceară iertare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
3. Chilia sărăcăcioasă, dar curată; un pat din trei scânduri îndrepta oasele, peste ele o pătură din lână pliată pe din două; perna, ghemotocul din cârpe înfășate într-un sac de cânepă, dosea visele; fereastra cât o scorbură de ciocănitore întuneca cerdacul; sub fereastră, masa, candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
blestemi, să legi și să dezlegi cu supremația sa, să naști, să arzi, să te desfaci, motivând trecerea ca pe o lege organică a sfințeniei. Atât de simplu să ucizi cu mâna lui, să îndulcești cafeaua, să scârbești iluzia, să întuneci așteptările, să aprinzi lumânări pentru vii, să clipești blițuri în zori, să amesteci nuanțe, să numeri pe sărite, să schimbi priorități, să desenezi etichete, să-ți dai demisia sau să ridici piatra cu mâna lui Dumnezeu. Petru în fiecare seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așteptări.) Privește, Preacurata m-a învățat îmbrățișarea cu sufletul, nu am nevoie de mâini! Fecioara privește cerul prin acoperișul bisericii, prin frunze, prin nori. Astăzi am văzut soarele fără să deschid ochii. Doamne, ce limpede este lumina, când sângele nu întunecă intenția lui Dumnezeu! Fecioara mă îndeamnă să ascult cântările îngerilor, cor de heruvimi în acuarela pictorului grăbesc învierea. Unde să vii Petre? Moartea asumată este o explozie a firii, nebunia de a visa nu împiedică gravitația pleoapelor. Închide ochii, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un strop de ploaie limpede într-un ocean de furtună. Atunci striga lozinci iluzorii, acum iluzia poartă cizme, boandă, căciulă de miel; iluzia are piele și sub piele curge ceva tulbure; pe semne, inima îi este mâlită; pe semne, noaptea întunecă izvoarele sau poate cineva mușcă adânc, adânc din absență, mușcă până ce spurcă și cea mai vagă intenție de așteptare. Starea de om liber i s-a sfârșit într-o primăvară de mai. Era duminică, înfloreau castani pe dealul Copoului. La mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care explică ambiguitatea oracolelor lor. Demonii îi inspiră pe magicieni și au capacitatea de a se introduce în trupurile oamenilor. „Apoi, odată ce și-au început lucrarea ascunsă în măruntaie, ei le distrug sănătatea, provoacă boli, îi sperie cu vise, le întunecă rațiunea cu crize de nebunie” (ibidem). Ei recurg la aceste stratageme pentru a da naștere spaimei și apoi adorației prin frică. În opinia lui Lactanțiu, demonii au inventat astrologia, arta haruspiciilor, a prezicerilor, necromanția și magia în general. Tot ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unde cursese tristețea. Știa ce-o să se întâmple: copilul o să se trezească înspăimântat și obosit, mama n-o să mai cânte (și ce glas duios avea!...), n-or să vorbească unul cu celălalt, iar ceea ce este acum doar cenușiu, o să se întunece încet-încet, dar noaptea durerii nu are niciodată bunătatea catifelată și dulce a nopții adevărate... Și el era acolo, ca să-i ajute. Dar cum ? Pe nesimțite, ceața rece se strângea în jurul lui. Și atunci se gândi să facă oleacă de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asta n-ar fi bucurie... Îi venea să plângă de ciudă ! Numai ei i se putea întâmpla așa ceva ! E Ajunul Crăciunului, toți s-au dus la colindat auzi-i cum râd și ce zarvă fac și nici măcar nu s-a întunecat bine ! Darămite când o să se facă noapte de-a binelea !... Numai pe ea n-au vrut s-o ia la colindat! În fond, ce mare scofală să cânte niște cântece pe care le știe toată lumea ! Ea n-are chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am povestit ce am văzut, dar nu și ce a urmat. Mă chema pe nume, dar parcă mă smulgea din mine și din pieptul Lui. "Lazăr, vino afară !" "Doamne, dar sunt cu Tine !" Mi s-a părut iar că se întunecă în jur și parcă nu mă puteam mișca... Am simțit cum cineva mă ia de mână, pe urmă îmi desface ștergarul de pe față... Era Marta, care râdea și plângea și mă săruta și-mi uda cu lacrimi obrazul... Dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sus... acuș or să vină acasă... De-ar da Dumnezeu să vină acasă... să-i văd teferi pe toți. Așa vine vorba "teferi" dar nimic nu mai e cum a fost. Nici soarele. Nici măcar soarele. Oricât ar străluci, tot e întunecat și mereu e întuneric și frig în jur când El l-a chemat pe Lazăr și frate-miu a ieșit așa, înfășurat în lințoliu, din mormânt... atunci da, atunci am văzut Soarele. Cred că numai eu am văzut strălucirea... soră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu chip oarecum jenat, a zâmbit amintirii... ― Da’ tu, măi Petrică, nu mă ierți deloc. ― Te-am iertat de atunci, Toadere. Altfel nu ajungeam să fim ca frații... Și cum spuneam. Mă lasă până la urmă să trec În față... Se Întunecase binișor. Călcam ca pe ace... Nu știi ce este În jurul tău. Scăpasem de desișul din luncă. Începea să se arate loc aproape gol. Ici-colo, câte un grup de tufari. De undeva, din dreapta... mi s-a părut că se aude glas
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
al satului, în hainele-i de îngropăciune, pe care și le pregătise din vreme, Elvira avea pe chip o expresie parcă de mulțumire, de liniște și de împăcare cu soarta și cu lumea. Tot zbuciumul vieții, toată suferința care-i întunecase și-i apăsase ultimii ani de viață se risipiseră o dată pentru totdeauna și mormântul îi primise trupul alături de rămășițele pământești ale Cristianei: mamă și fiică, alături și de nedespărțit în eternitate. Mai rămase la țară și în zilele următoare, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apucă să-l cheme, din fundul rărunchilor, pe deadul Vasile. Dar deadul Vasile era prea departe ca să-l audă și să-i vină într-ajutor. Îi răspunse numai ecoul, pe mai multe voci, și un stol de ciori se ridică întunecat dintre crăcile unor salcâmi răzleți și încă fără frunze. Apoi Culae iuți pasul și o luă la fugă, în căutarea unui adăpost. Întâmplarea norocoasă îi scoase în cale un bordei dărăpănat și învelit cu stuf, răsărind stingher la o margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rămaseră înmărmuriți. Aronică zăcea înaintea lor pe dușumele, cu fața în jos, într-o baltă de sânge și cu țeava unui revolver îndreptată spre tâmplă... 8 În Grădina Icoanei seara își lungea umbrele pe sub copacii cu crengi înmugurite. Când se întunecă de-a binelea, Fănel Trifu își mai privi încă o dată ceasul de mână cu ace fosforescente, ca să se convingă că era suficient de târziu, își stinse țigara, strivind-o sub talpă, apoi dădu semnalul de plecare. Corneliu Caraiani, doborât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
disperare de cauză, o soluție convenabilă, deși nu tocmai ortodoxă: să pună pe foc gardul secției financiare. Zis și făcut. Înarmat cu un topor și cu o lopată, se apucase de treabă fără nici o zăbavă. Seară de seară, după ce se întuneca bine, el mai scurta cu câțiva metri gardul instituției al cărei slujbaș era, fără ca cineva dintre colegi să bage de seamă ceva. Zăpada mare cât casa masca perfect orice activitate, și mai ales una atât de subversivă. Cu toporișca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
poziția la galoane! Adio Motănel! Adio Javră! Rămas de unul singur, Cătălin și-a așezat pumn peste pumn pe măsuța din preajmă și pe pumni și-a slobozit capul obosit și vizibil îngândurat. După două-trei minute ecranul televizorului s-a întunecat. * * * Tata! Mama noastră-i o haimana și jumătate! O depravată, tata! L-a avertizat Sorina pe tati, mult îngândurat, în momentul revenirii sale de la cursuri. Sorina dragă! Vezi că eticheta de haimana și depravată este incompatibilă pe lângă cuvântul mamă! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mei... N-ai văzut bine, băiatul mamei! Tare mă tem că ai băut apă neîncepută de la fântâna cu cumpănă de sub Dâmbu Mare și ai mâncat creieri de motan negru pe inima goală... Că numai așa te-au prostit, ți-au întunecat vederea și ți-au tulburat sufletul!.. Tu ai prins câte ceva numai dintr-o vară! Dar eu știu mai multe încă de când Mariuța era în leagăn și Dobaru o pupa peste tot, și pe dinainte, și pe dinapoi, bucuros nevoie mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
-mi că vrea să mă ia de soție. Am râs de-am crezut că voi provoca un cutremur de proporții pe Little Cayman. Vai, Majed, și a câta soție voi fi? Tonul măsliniu al înaltei fețe arăbești s-a mai întunecat puțin, motiv pentru care mi-a spus că oamenii lui mi-au refăcut integral CV-ul, așa că avea știință despre faptul că sunt fostă soție de violonist celebru. Pentru că în lumea lui virginitatea este sacră, nu voi putea fi, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sunt rari. Ne-am spus multe, și nimic personal. Ceea ce era personal se înțelegea, era între noi, în priviri. Se mirosea un parfum feminin de viorele, și altul masculin, un after-shave. Lângă locul lăcuit lucește luna lină, însă întunericul întunecat întunecând nu numai neauzit, neatentul nechezat al calului, dar și cununând cununa cunoscută trăiește. Peste lac se vedeau nările scoțând fum, care cobora greoi peste apă. Îmi plăcea ploaia. Ploaia cădea fără zgomot pe aleea pașilor pierduți. Șuvoaiele de ploaie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
zi de vară în care se făcu frig. Drama omului ce trăiește fără diversitate. Drama celui ce trăiește în frică. Pe marginea geamului simțeam venind particule intime, foarte fine de aer. Pădurea acoperea cerul până în dreptul geamului, și cerul era întunecat. Se mai vedea din tren numai acea linie fină ce le separa, și aceasta era când continuă, când atât de zdrențuit decupată încât, din pricina trepidațiilor nu se vedea prin câteva locuri nimic. Copacii luau forme cunoscute ( mintea lucrează mereu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
m-ai fi iubit? Vreau să fiu drăguța ta. Nu vreau să te pierd. Partea a III-a -Fantezie în fantezie Mijlocul florilor se înflorește, și mijlocul lor dulceag mă năpădește, pe când luminițe mici, zglobii, sprintene și neîncetat fug prin întunecat. Viața vibrează și se încolăcește pe veninul însângerat, pe când Miorița-i varsă lacrimi iubite, lacrimi din sângele-mi beat. Îmbătate îs colțurile neîntinate, deci curtea în care vântul bate. Luminițe se apără neîncetat. Nectarul încolăcindu-se, ori nectarul ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
o cerea. Și el nu spunea nimic, de ce ? Să mă fi iubit atât de mult pentru a-mi răpit, prețioasa clipă de extaz? Știa și el că numai coloristica îmi rămase pe lume, în afară de el. Iar apoi întreg cerul se întunecă și, ieșite din înalturi, raze de soare coborau în văzduh albul parcă numai pentru noi. Însă eram atât de neimportanți și trecători. Naturii nu-i păsa de noi. Și acest sentiment al zădărniciei îți arată cât ești de norocos să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
versat, veteran, pe care îl privea fără nici o tresărire, vigilent, căci îl bănuia capabil de trădare, îl citise și el destul de bine. Aveau amândoi aceeași trăsătură, ca orice om cu caracter: de a face ceea cea trebuie, când trebuie. Se întunecase afară, ei fumau la focul de noapte... După ce cel din fața lui, se pregătise să stea de pază, cel mai tânăr deschise o carte, din care să citească. Nu poți să dormi? Nici nu mă gândeam să rămân treaz. Admiram natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Ceci, te rog! —Du-te, Elena, nu mă înnebuni! — Îmi spui când mă întorc? — Îți spun. — Îmi promiți? —Du-te, măi, odată! După plecare sorei sale, Cecilia, cu fiecare înghițitură de cafea se tot gândea la tâlcuirea visului. Poate coridorul întunecat din visul mamei era tunelul despre care se vorbește frecvent, prin care s-ar zice că se află omul înainte de moarte, condus fiind de luminița de la capătul său. Citise cărți, printre care și „Teoria evoluției spirituale” al cărei autor nu
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
cu ea, că am sărutat-o când mi-a plăcut și cum mi-a plăcut, nu ca ea care nu mi-a dat posibilitatea pentru un adevărat sărut. —Ioi!ce-a zis? — A rămas surprinsă. Albastrul ochilor i s-a întunecat, zâmbetul de pe buze i-a pierit. Mi-a spus că venise pentru altceva și că regretă că iubirea pentru mine înseamnă un simplu sărut și că am uitat momentele frumoase trăite împreună, dar dacă asta cred, mă lasă să-mi
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]