1,010 matches
-
lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua și toată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văiei și, prin depărtare, prin iarba verde, pe costișe de prund, le vezi mișcîndu-se și șerpuind cu argintul lor fluid, transparent și viu, aruncîndu-se în brațele bulboanelor în care se-nvîrtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând de satisfacere, s-adîncesc în lac. În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înțelegând că era un moment bun de drum, a împins-o pe Ghighina în trăsura și i-a poruncit vizitiului să dea bice. Istru și Ioniță s-au agățat de coșul trăsurii și, în câteva clipe, au dispărut pe drumeagul șerpuit printre copaci. Nici Zogru n-a întârziat mult. După ce a strâns între mâini capul unuia până l-a făcut terci, a rămas complet singur. Tâlharii alergau mâncând pământul, trăsura dispăruse în pădure, iar în jur nu rămăseseră decât două cadavre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
conștient că în jurul lui se naște o a doua parte a lumii, nemulțumit și înfricoșat de propria soartă, fără să știe încotro se îndreaptă și până unde va ajunge. Își vedea pașii lăsați în urmă, ca pe o dâră otrăvitoare, șerpuind descumpănită, fără direcție. Apoi renunțase să-și mai plângă de milă și începuse să se gândească la o mie de moduri de a se despărți de Andrei Ionescu. Credea vag că despărțirea Giuliei de Andrei Ionescu era, de fapt, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
putea nega că la început era mut de uimire. Doar pentru o clipă apariția lor i se păru miraculoasă. Cum se poate așa ceva? Era vreo șmecherie la mijloc, trebuia să... Apoi se apropiară și mai mult. Pe măsură ce albia râului le șerpuia calea, crucile săreau de pe o parte pe alta prinse ca într-un joc. și, desigur, totul deveni clar. Crucile erau montate pe cupole albastre, culoare care de la distanță nu putea fi diferențiată de cea a cerului. De la poarta de pe râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
prescurtări o făcea să ridice, mereu, privirea spre profesor. Văzu, la un moment dat, pe masă, o cordeluță verzuie. Se întrebă ce-ar putea fi și uită să mai noteze. O văzu mișcându-se, târându-se pe fața de masă, șerpuind. Urcă pe cotul profesorului, i se întinse încet pe braț și i se așeză în jurul gâtului, ca un colier. Un fir subțire, despicat, țâșni de undeva din interior spre urechea bărbatului. Luana încremeni. Fără să pară că-l simte, profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pat până adineaori, când l-a furat somnul. Vei simți că trebuie să ieși afară, să te urci În mașină și să gonești În necunoscut. SĂ parcurgi sute de kilometri și să te oprești doar undeva sus, pe un drum șerpuit de munte, să privești răsĂritul peste o vale care se răsfiră la picioarele tale, cât cuprinzi cu ochii. Apoi te vei Întoarce Înapoi exact la timp ca să-ți Întâmpini copiii abia treziți din somn și să-i săruți de bună
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
conac. Din păcate, conacul era în paragină. Urmări ale luptei de clasă. Să nu uităm, erau anii '50. Spre răsărit se deschidea, în unghi, un tăpșan din ce în ce mai larg pe măsură ce ne îndepărtam de centrul satului. Era începutul unui imaș, pe care șerpuia un drum ce ducea spre o localitate vecină, cu un nume exotic - Murguța. Cel puțin așa mi se părea atunci. Stăteam în gazdă la o familie de oameni mai în vârstă, familia Turcu. Își pierduseră unicul fiu în război și
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
acel moment Însă, oamenii vedeau că el și familia lui locuiau Într-un conac cu nimic mai prejos decât cele ale clanului Imagawa. Ce se Întâmpla? Ieyasu ieși pe verandă. Afară, cineva trăsese de vițele care creșteau din copacii grădinii, șerpuind pe zidurile de pământ. Desprinse de tulpinile smulse, rămurelele se legănau Încet. — Cine e? strigă Ieyasu. Dacă era un om pus pe rele, probabil că fugise. Nu se auzeau pași, Însă. Încălțând o pereche de sandale, ieși pe poarta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
După ce trecură podul, prăvăliile și casele oamenilor de rând dispărură. Printre brazi, se Înălțau zidurile albe și porțile impunătoare ale conacelor clanului Imagawa. Nu e seniorul din Mikawa? Senior Ieyasu! strigă Sessai din umbra brazilor. Pădurea Întinsă de brazi care șerpuia În lungul castelului era, În timp de război, un loc de Întrunire pentru consiliul militar, dar, pe timp de pace, cărările sale lungi și largi erau folosite ca teren de călărie. Ieyasu descălecă grăbit, făcând o plecăciune respectuoasă În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Îndepărtau de taberele lor și, când descopereau pe cineva Într-o asemenea postură, Îl Împușcau mai mult ca să se amuze. Prin urmare, Tokichiro nu se putea simți complet Împăcat În timp ce privea cerul. Uitându-se spre poala muntelui, văzu că râul șerpuia ca o panglică, spre a se vărsa În mare, lângă Peninsula Chita. Mai vedea și drumul alb și singuratic care mergea În serpetine către miazăzi, pe malul răsăritean al râului. Washizu se găsea În regiunea montană din nordul drumului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
unde se aflau. Cel puțin, asta părea să fie părerea lui, căci se așeză să se odihnească până după apusul soarelui. În sfârșit, zăriră luminița unei lămpi În depărtare, dincolo de o vâlcea mlăștinoasă. Urmând o cărare Îngustă și Întortocheată, care șerpuia Încoace și-ncolo, ajunseră, În sfârșit, la destinație. Era un platou neted, Înconjurat cu brazi roșii, la jumătatea pantei muntelui. Se așteptaseră să găsească o colibă cu acoperiș de stuf și uluci rupte, dar acum se pomeniră mergând către un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
atac. Condusă de Hideyoshi, mica armată se prefăcuse doar a fugi Înapoi În castel, pe când, de fapt, căuta, ca vântul, o cale de a scăpa de moartea sigură. În zori, oamenii lui Hideyoshi se aflau deja la poalele munților care șerpuiau pe frontiera provinciei, scăpați cu bine. Keya Shichizaemon și trupele lui, desigur, nu rămaseră muți de uimire. — Pregătiți-vă pentru urmărire! ordonă el. După ei! Trupele lui Hideyoshi se retraseră spre adâncul munților, continuându-și fuga prin noapte, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pornind grăbit spre chilie. Când auzise că venea Hideyoshi, Hanbei pusese să i se facă patul și-i poruncise unui slujitor să măture În cameră, În timp ce el se schimba. Apoi, Încălțând niște saboți de lemn, se aplecase peste pârâiașul care șerpuia printre crizantemele de la poarta de bambus și-și spălase gura și mâinile. Când cineva Îl bătu pe umăr, se Întoarse. — O, nu știam că sunteți aici, Îngenunche repede Hanbei pe pământ. Poftiți Încoace, stăpâne, spuse el, invitându-l pe Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
orașului, mahalalele rămâneau ca niște insule, la fel cum fuseseră și În timpul shogunatului, iar o anumită alee lungă și Îngustă Încă Își mai merita cu prisosință vechiul nume, Strada Scursurilor. Copiii din vecinătate năvăleau de pe aleile dintre zidurile grosolane care șerpuiau pe sub streșinile diforme ale caselor cu un singur acoperiș. Cu bubele, eczemele și nasurile lor mucoase, alergau pe străzi ca niște gigantice insecte Înaripate. — Au venit misionarii! strigau copiii. — Trec preoții de la Templul Namban cu o colivie mișto! Cei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pantele abrupte. Din când În când, zgomotul bolovanilor rostogoliți devenea aproape asurzitor. Armata semăna cu o cascadă ce nu Îngăduia să-i stea În cale nimic. Atât oamenii, cât și caii erau leoarcă de nădușeală și respirau, cu gâfâieli fierbinți. Șerpuind prin strâmtorile adânci ale munților, Începură să coboare din nou. După ce cotiră repede spre râul aplin care bolborosea, Își continuară drumul spre povârnișurile abrupte ale muntelui Matsuo. — Faceți un popas. Scoateți merindele. Nimeni nu aprinde focul. Ordinele erau transmise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întuneric beznă și mulți dintre soldați nu cunoșteau deloc zona. — Aici e o cărare care urcă. Nu, pe-acolo n-o poți lua. — Ba cred că se poate. — Nu e drumul cel bun. Deasupra noastră e un stei de stâncă. Șerpuind prin jurul poalelor muntelui, cu toții se grăbeau să găsească o potecă spre vârf. Drumul era abrupt și Încă nu se luminase de ziuă. Știind că se aflau Între aliați, oamenii urcau În șir, fără a ști cu care unitate sau companie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Mii, Hideyoshi Își deplasă toată armata pe o flotă de corăbii militare, Încărcând de toate, de la cai până la paravane aurite. Era a optsprezecea zi din lună, iar obiectivul era acela de a se muta la Azuchi. O altă forță militară șerpuia și ea spre răsărit, pe drumul de uscat. Convoiul navelor care traversau lacul era Împins de briza care făcea steagurile să fluture și reflecta armata terestră În marș, Înaintând de-a lungul coastei. Dar din Azuchi nu mai rămăsese decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Înălțime, ajunseră la un mic platou. Hideyoshi se opri privind În jur, cu vântul răcorindu-i sudoarea de pe frunte. Din locul acela, avea o vedere panoramică asupra regiunii dintre Yanagase și sudul Lacului Yogo. Drumul spre provinciile din miazănoapte, care șerpuia printre munți, făcând legătura Între câteva sate, semăna cu o panglică. — Care e Muntele Nakao? — Cel de-acolo. Hideyoshi privi În direcția indicată de soldat. Acolo se afla tabăra principală a inamicului. Multe drapele urmau contururile muntelui, coborând până la poale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Genba chemă un paj pentru a-i aduce calul său favorit. Însoțit de zece luptători, porni imediat spre tabăra principală de pe Muntele Nakao. Drumul recent construit Între Muntele Yukiichi și tabăra principală de la Nakao avea cam patru metri lățime și șerpuia pe o distanță de două leghe, de-a lungul lanțului muntos. Verdeața primăvăratică a munților umplea ochii războinicilor și, În timp ce-și Îndemna calul Înainte, până și Genba fu cuprins de o stare poetică. Tabăra principală de la Muntele Nakao
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Shizugatake, a doua zi dimineață, consta În a acționa Împreună cu avangarda de la Iiurazaka și Shimizudani, spre nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, Însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă Îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? Întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fi fost amețit. Unul după altul, ceilalți se urcară până În locul unde stătea. Când ajunseră În vârf, Îi apucă tremurul. Stând pe buza prăpastiei stâncoase, vedeau nu numai Lacul Yogo și Lacul Biwa, ci și drumul spre provinciile de miazănoapte, șerpuind de-a lungul lacului. Se vedea până și baza Muntelui Ibuki. Se Înnoptase, așa că nu se putea vedea clar, dar părea să fie o singură linie de flăcări curgând ca un râu, tocmai de la Nagahama până la Kinomoto, lângă poala muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Începuse să urce spre vârful colinei Gifugadake, În căutarea unei poziții avantajoase. În fața lor, flutura stindardul cu evantai auriu al lui Ieyasu. Relieful era foarte Întortocheat În așezare. În depărtare, calea spre o porțiune a câmpiei Întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată Între munți, când Îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea legătura cu Okazaki, se vedea departe, spre miazăzi. Dar munții acopereau mai mult de jumătate din orizont. Nu existau prăpăstii abrupte sau steiuri Înalte, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
R. Southey, Ț. Moore, dar, se pare, si W. Blake). Anatomistul italian Antonio Scarpa descoperă labirintul urechii (canalul cohlear îi va fi sugereat lui Blake ideea urcușului de aur auricular: Vala, 6, 250: "Urechile/ Că un urcuș de aur ce șerpuiește-n jur spre ale cerurilor ceruri"). ¶ Franz Anton Mesmer susține că forța mentală (în 1775 va numi această putere "magnetism animal") are o puternică influență asupra corpului omenesc. Romanticii par a fi adoptat această teorie în organicismul tipic romantic; mai
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sale și care îi creștea din suflet. Și Pînză lui Urizen se-ntinse cumplită, vibrînd în nori, Si revărsînd astfel de chinuri, explozii și bubuituri. Pleoapele care se întindeau că dimineață și-Urechile 250 Că un urcuș de aur ce șerpuiește-n jur spre ale cerurilor ceruri Năuntrul groazelor întunecate ale Hăurilor, leu ori tigru, sau scorpion; Căci fiecare se deschidea năuntru în Vecie după voința, Dar refuzat-au, căci chipurile lor de-afară erau în Hau; Și cortul Universului 176
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de porumb, pajiști, sătucul Petineska și, ici și colo, pe coasta munților, câteva stâne. Strunga se strâmtează curând, poalele munților se reunesc și nu lasă loc de trecere decât râului; Cerna sare peste blocurile care îi îngreunează cursul; drumul ce șerpuiește cu greu pe rampe n-a putut să-și croiască o ieșire decât cu ajutorul târnăcoapelor, terasamentelor, al schelelor, printre care trebuie citat un drăguț pod de fier suspendat pe două arcuri de o îngrijorătoare îndrăzneală. În sfârșit, în centrul unui
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]