729 matches
-
mai fi ce se cuvine”, sînt tentat să repet după Duiliu Zamfirescu. În realitate, e mult mai greu să ții calm o balanță care cîntărește propriul tău destin. Simt cum Înlăuntrul meu amintiri vechi continuă să lucreze ca apa care șiroiește din tavanul peșterilor calcaroase, mă modelează și poate mă schimbă fără știrea mea. Din unele puncte de vedere, chiar sînt altul acum. Mă uit și la acest Siva de fildeș, dansînd, adus dintr-o călătorie În India și nu pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nu ne lăsăm derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător, singur pe o stîncă șiroind de soare, amintindu-și cum s-au petrecut lucrurile, mai Întîi la Împărțirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a mîniat pe Zeus rezervîndu-i partea cea mai rea, apoi celelalte; focul, care este pentru el ceea ce era sfinxul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
dori În afară de cea a dragostei care Îmbrățișează, iată, iarăși, cu recunoștință toate lucrurile din jur, care știe că toate aceste zile nu se vor mai repeta niciodată și melancolia, singură, nu poate justifica o viață. Ieșind din mare cu trupul șiroind de apă sărată, scuturîndu-ți părul blond plin de alge și de spumă, tu, zeiță, umpli de Încîntare tot ce e uman În noi. Pentru că toată desăvîrșirea frumuseții tale poartă urma unei mîini omenești ca și coloanele Parthenonului. Nicăieri ca acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
din oraș o vreme, ea a fost bolnavă, el pleca în concediu,pretexte de a rări întâlnirile, de a încerca dezintoxicarea, desprinderea. Un amurg subțiat, otrăvit. Ploua torențial, mergea, somnambul, pe străzi, fără să știe încotro. N-avea umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada pustie. Se trezise sub un copac pe trotuar, privind spre terasă. Un minut, cinci, zece și... apăru Ira. Se oprise, năucă, în dreptul balustradei. Privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fereastra care ascunde un santal, poetul evocă duetul de altă dată dintre violă și flaut, sau dintre violă și mandoră. Amintirea acestei muzici se reaprinde prin imaginea Sfintei Cecilia, patroana muzicienilor, care răsfoiește o carte de imnuri sacre, fluid imaterial "șiroind" în spațiul vibrant al poemului. Asimilarea eternului feminin muzicii înfăptuiește asocierea a două purități menite să ne înalțe, și a două mistere: al devenirii muzica și al creației principiul feminin, mistere care se interferează în acea evoluție fenomenologică în trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mare, cu plecăciune până la dușumeaua proaspăt dată cu gazolină. O bătrânică de lângă ușa sălii de ședințe numărul trei îl observă și îi răspunse și ea cu o plecăciune și o cruce mică, repezită. Era în costumul cărămiziu popa, cu umbrela șiroind, cu geanta voluminoasă lucind de apă, cu barba roșcată răsfirată. Părea un negustor venit să vândă ceva, orice, unul dintre nenumărații comercianți ambulanți care năvăleau prin birouri, perturbând dulcea tihnă a făcutului de-a muncitul cu care vrednica funcționărime aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
el... nu chiar, nu atunci când m-am uitat la el, doar când m-am întors am avut impresia că e el și am fost așa de fericită... O, Doamne, i-am dat drumul! Ridic ochii și lacrimile aproape că îmi șiroiesc pe obraji. Davey preia conducerea. Îmi dă un șervețel și șoptește discret. —Du-te afară. Rezolv eu aici. Du-te și stai pe o bancă în Clerkenwell Green. Vin în zece minute. Mă târăsc afară din bar și merg în josul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
iubea și că n-ar fi putut să trăiască fără mine. Că nu ar fi putut niciodată să renunțe la ce era între noi. Încep să plâng; fără sughițuri, fără ca vreun mușchi de pe față să mi se miște; lacrimile îmi șiroiesc pe obraji, ca și cum corpul meu elimină în acest mod ciudat o otravă. Daisy a amuțit. Se duce la baie, îmi aduce un pachet cu șervețele și le pune pe măsuță în fața mea. Apoi deschide televizorul și dă pe un canal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să afle cum e o fată obișnuită, de pe stradă. Pentru publicul țintă căruia voia să i se adreseze. Pentru noua gamă de produse idioate, destinate femeilor. În momentul În care mă lovește brusc revelația, pentru prima oară, o lacrimă Îmi șiroiește pe obraz, urmată la scurt timp de Încă una. Jack s-a folosit de mine. De asta m-a invitat În oraș. De asta era atât de fascinat de mine. De asta era de părere că tot ce ziceam e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
am să mă duc acasă. — O să fii OK ? — O să fiu bine. Mă sforțez să-i zâmbesc. Sunt deja mult mai bine. Dar evident că e tot o minciună. Nu mă simt deloc mai bine. În metroul spre casă, lacrimile Îmi șiroiesc pe față, una câte una, aterizându-mi În picături mari pe fustă. Lumea se uită la mine, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa ? Am trecut deja prin cea mai penibilă experiență imaginabilă; ce contează că se mai zgâiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
căruia să-i poți destăinui cele mai prețioase secrete ale tale ? Fiindcă e evident că aceste secrete nu sunt de nasul meu. Mă răsucesc brusc pe călcâie, Înainte să mai apuce să zică ceva și pornesc mai departe, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz și călcând pe legăturile de iarbă-neagră de pe asfalt. Ajung acasă abia mult mai târziu, spre seară. Dar cearta noastră Încă Îmi mai răsună În minte. Mă doare capul de mor și simt că mai am un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
panică. — Jack, eu nu sunt așa, spun Înnebunită. Nu sunt așa. Trebuie să mă crezi. Nu de-asta te-am Întrebat despre Scoția ! Nu am avut nici cea mai mică intenție... de a-ți vinde secretul ! Lacrimile Încep să-mi șiroiască pe obraji și mi le șterg dintr-un gest al mâinii. Nici măcar nu vreau să cunosc un secret atât de important ! Nu voiam decât să-ți aflu micile tale secrete, atât. Micile tale secrete idioate ! Voiam doar să te cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la holerici, sunt scofâlciți, cu dinții rînjiți". În aceeași zi, Cantacuzino a inspectat, aproape de localitatea Turski-Isvor, un alt lot de holerici aparținând Corpului IV de Armată: "Ei sunt acolo în număr de 280, unii, în corturi mici individuale, pe pământul șiroind de ploaie; alții, adăpostiți sub frunzare, pe care le străbate ploaia, îngrămădiți unul într-altul pe niște paie care nu sunt decât un burete îmbibat cu apă; alții, în două case, la adăpost de ploaie, fără aer, fără lumină, pe
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
zise el. Nu știi nimic despre mine. Așa este, se arătă ea de acord. —Te-ai gândit ce-ai să faci când o să moară ea? Nu știu. Am destul timp să mă gândesc. Își desprinse cu greu ochii de la geamul șiroind de apă. —Poate o să mă mărit, adăugă ea și-i zâmbi. El simți că-l cuprinde disperarea și că i se face rău. Se putea foarte bine ca ea să se fi despărțit de un tânăr din Paris, vreun prostănac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
s-a uitat la mine prin ochelarii ei stil John Lennon, dar n-a spus c-ar fi vreo problemă. Sună, m-a anunțat ea și mi-a întins receptorul. Cu inima bătându-mi să-mi spargă pieptul și transpirația șiroindu-mi prin păr, am luat receptorul. îmi exersasem discursul toată ziua. Hotărâsem să fiu încrezătoare și vorbăreață, nu plângăcioasă și acuzatoare. Dar buzele îmi tremurau așa de tare încât nu eram sigură c-am să pot să le mișc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în chestia asta. Cam două secunde pe zi. în restul timpului, plângeam de-mi sărea cămașa de pe mine, convinsă fiind că n-o să scap niciodată de durerea aia. Spălam toaletele, așezam mesele și aspiram scările de la Il Pensione cu lacrimile șiroindu-mi pe obraji. Nimănui nu-i păsa. Toți erau italieni. Adică obișnuiți cu emoțiile cele mai violente. Când am auzit vocile ridicate din hol, tocmai încheiasem o partidă zdravănă de plâns și mă absolvisem de necesitatea de a mă demachia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de cine știe ce alt obstacol. Muchiile ascuțite ale pietrelor îi întrau în carne, sfâșiindu-i pielea de pe picioare și spinare. Pe cât putea, căuta să își țină capul sus, ferindu-l de lovituri. Deși ținea ochii strâns închiși, de usturime, lacrimile îi șiroiau pe obraji. Agitându-se atât, consumase și bruma de aer pe care o mai avea în plămâni. Era imposibil să-și mai țină respirația, în urechi pulsul îi bubuia puternic, în timp ce nevoia de a inspira devenea de nestăpânit. Simțea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un urmaș. Primăvara venise pe acele meleaguri și bumbișorii încântau ochiul, iar cântecul cucului răsuna nestingherit pe cărările întortocheate ale sufletului. Un plânset răsuna peste întinderea poienii. Un val de bucurie îl cuprinse pe Staroste, iar lacrimile începură a-i șiroi, nestigherite, pe obrajii brăzdați de trecerea anilor. Visul i s-a împlinit! Avea un băiat și o fată! Amândoi erau frumoși ca pruncii de-mpărați. Bucuria dură doar câteva clipe. Trei făpturi se desprinseră din adâncimea codrului: Regina Regatului Luminii
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
am crescut, dar se pare că nu mi-a ascultat sfaturile înțelepte. Dragostea și mărirea l-au pierdut! Pentru ce-a făcut o să plătească, dar or plăti și cei ce l-au îndemnat la asemenea blestemății, suspină moșneagul, cu lacrimile șiroind pe obraji. Moșule, cată de-i da de știre diacului! Apăi, veștile au și ajuns la el, căpitane, surâse îngăduitor starostele. Uite-l că vine dinspre Poiana Căldărușii! Oștenii se repeziră să-l lege pe diacul Radu, urcându-l pe
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
un ghem de ață, cu care Safta cosea cămășile pentru sărbătoarea Crăciunului. „ Ce știu ei!?” se gândi Gheorghe, rupând un hartoi de mămăligă și întingând în scrobul gălbiu, încrustat cu bucățele albe de brânză iute. Și lacrimile începură a-i șiroi pe obrajii încălziți de căldura sobei. Ce-ai pățit, omule? începu a se tângui Safta, rămasă pironită în ușă, cu o covată plină cu țoale țesute, pe când era fată mare. Mai lasă, Doamne, covata jos, c-o să lepezi! răcni bărbatul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
bătea în ușă: „Noooo, mai încet...“. E drept, erau chirurgi care căutau splina în altă parte decât zicea anatomia, pediatri care „intrau“ pe vechea cicatrice să caute apendicul scos deja, ginecologi care completau fișe de bună purtare cu sângele pacientei șiroind pe saboți sau ortopezi care confundau stânga cu dreapta. Dar mai erau și anesteziști care alergau de sub duș, după o noapte de gardă, să ventileze pacientul vânăt-prună al altuia, chirurgi care-și țineau firea într-o arteziană de macaroane țâșnită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
el s-o facă. — Ai să faci tot ce poți pentru mine? mă întrebă ea pe un ton aproape jalnic. Spune-i în ce stare sunt. Am văzut că dorește să fac apel prin toate mijloacele la compătimirea lui. Îi șiroiau ochii de lacrimi. Am fost teribil de înduioșat. Eram indignat pur și simplu de cruzimea glacială a lui Strickland, și i-am făgăduit că o să fac tot ce-o să pot ca să-l aduc îndărăt. Am convenit să plec la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
privit câtuși de puțin. Stroeve se opri din nou și-și șterse fața cu batista. Eu nici nu mișcăm. Acum îl credeam și eram uimit. Totuși nu înțelegeam nimic. Pe urmă mi-a spus cu glas tremurător și cu lacrimile șiroindu-i pe obraz cum s-a dus la nevastă-sa, cum a încercat s-o ia în brațe, dar ea s-a tras deoparte și l-a rugat să nu o atingă. A implorat-o să nu-l părăsească. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
amarnic. Nu i-a dat atenție, dar când a ieșit să-și ia șareta să pornească spre casă a văzut-o din nou pe fetiță ținându-se puțin de-o parte; îl privea cu un aer jalnic și lacrimile îi șiroiau în continuare pe obraji. A întrebat pe cineva ce a pățit fetița și i s-a spus că a venit din zona colinelor ca să-l roage să vadă un bărbat alb care era bolnav. I se spusese că doctorul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu le strângea nimeni. Am întîlnit chiar un copac căzut. Suind niște trepte, m-am pomenit în fața unei uși masive, de stejar, care era întredeschisă. N-a trebuit decât s-o împing. Am intrat pe un coridor la capătul căruia șiroia pe pereți o lumină ciudată, spectrală. În dreapta și în stânga, se aflau două rânduri de portrete, cu domni foarte severi, țepeni, care mă inhibau. Dând cu ochii de o oglindă, m-am speriat. Eram foarte palid, îmi fugise tot sângele din
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]