1,477 matches
-
ajunsese pe punctul de a ajunge la mal. O întâlnire apropiată cu cavaleria vizigotă în armură era tot ce li se putea întâmpla mai rău oamenilor săi, dotați în majoritate cu armament ușor; totuși, Balamber nu-și îngădui să mai șovăie: După mine! strigă, trăgând sabia și dând pinteni calului. Războinicii hiug-nu o porniră după el într-un galop furios mai întâi de-a lungul malului, apoi, împroșcând cu putere apă împrejur, direct în albia râului. Nu avuseseră vreme să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
său avea o asemenea atitudine: cu o lună înainte, când Etius dispunea numai de câteva mii de soldați, care îl urmaseră din Italia, până și bagauzii îi păreau indispensabili, însă acum, văzând că se adună sub însemnele sale forțe considerabile, șovăia să-i angajeze în luptă. El, însă, nu avea de gând să se lase dat la o parte din luptă și nu era nici măcar dintre acei ofițeri aristocrați, gata în orice moment să-și renege oamenii. De aceea, după ce își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pentru moment, Maliban își ținea încă pe loc alanii, așteptând ca dușmanul să se apropie. în câmpie, cele două armate se înfruntau cu urlete de război și cu sunete de corn și trâmbiță, dar se apropiau lent una de cealaltă, șovăind parcă înainte de a dezlănțui ceea ce se anunța deja a fi un imens masacru. Și totuși, trecuseră deja primele ore ale dimineții. Făcând această observație, comandantul turma-ei spuse: — Se pare că bătălia e toată aici, Prefectule. Sebastianus încuviință: — Așa e, Datianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care, rămași mai dinainte fără cai, se întorseseră în prima linie pentru acel ultim asalt. îmbătați de masacru, combatanții nu mai căutau deloc să se ferească de loviturile dușmanilor, ci se încleștau în feroce înfruntări corp la corp și nu șovăiau să lupte cu mâinile goale atunci când își pierdeau armele, cu atât mai mult cu cât învălmășeala era atât de mare, încât nu se puteau desprinde din lupta aceea sălbatică. Deși supuși unei presiuni cumplite, alanii rezistau în continuare. Balamber slobozea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
riscă să fie încercuit. Spune-i că trupele noastre o să-l acopere. Prompt, tânărul războinic dădu pinteni calului și porni în goană, pe când Balamber întindea mâna către lemnul stindardului. — Dă-l încoace! îi ordonă lui Mandzuk și, văzându-l că șovăie, i-l smulse din mână. — Cu mine! Cu mine! Regele e în pericol! împungându-și calul în coaste, părăsi linia de luptă și, împreună cu Mandzuk, porni în fruntea războinicilor hiung-nu pe care îi avea împrejurul său, retrăgându-se puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Îmi pare rău, Les. Îmi pare tare, tare rău că trebuie să-ți spun asta. Dar acum nu poți să părăsești casa până când... se opri, părând să-și adune puterile și continuă: până când nu vei fi din nou complet vindecat. Șovăi puțin, apoi încheie: - Desigur, înțelegi că ești complet nebun. Deci acesta urma să fie punctul lor de vedere. CAPITOLUL 4 Nu avea nici un plan. Era singur. Desișul care creștea lângă gardul înalt îl făcu să se gândească: Să presupunem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
înfășură în jurul părții de sus a brațului. Îl răsuci strâns cu o bucățică scurtă ruptă dintr-o creangă, atât de strâns încât îl durură mușchii. Brațul începu să-i zvâcnească, dar nu era un zvâcnet neplăcut. Hemoragia încetă. Se ridică șovăind în picioare și începu să urmeze cursul râului. Asta fusese intenția lui inițială, iar acum corpul lui își aminti. Era mai ușor să urmezi un traseu ales în prealabil decât să te gândești la unul nou. Timpul trecea. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de buruieni. De când n-o mai fi deschis-o cineva?" se întrebă el, trezindu-se în fața unui maidan de un verde bolnav, invadat de brusturi enormi, mai înalți ca el. Pâlniile frunzelor, de mărimea umbrelei, aveau ceva agresiv și carnivor. Șovăi. Se lăsă totuși înghițit de ele, urmând o potecă lată de o palmă. Nu deslușea nimic în față sau în părți. Se simți strecurându-se prin labirintul rafturilor pline și înalte până în tavan ale arhivei Curții de Casație, în care
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pe care-l poseda. Când avea câteva luni doica l-a scăpat din brațe, cu capul pe caldarâm. O gâlmă de mărimea unui măr i-a încoronat creștetul. Medicii chemați, după ce l-au studiat în amănunțime, au decretat fără să șovăie că băiatul se va stinge din viață în câțiva ani. Familia n-a mai vrut să știe de el, neocupându-se de creșterea și educația lui. Privit ca o povară, îi erau destinate sentimente oscilând între ură și dispreț. Gâlma
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a aciuat la castel. Bătrânul aștepta să audă nu atât ce va răspunde graful, cât tonul pe care îl va folosi. Spune-le să-și vadă de drum; nu aici e omul pe care îl caută, răspunse Jordan fără să șovăie, cu o voce calmă și sigură, accentuând în mod nefiresc tocmai cuvintele neimportante ale frazei. Și, ca să dea de înțeles că nu mai are nimic de adăugat, își ornă răspunsul cu un norișor de abur gălbiu. Bătrânul apăruse la timp
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din mână, și apoi, fulgerător, s-a aplecat cu buzele pe mâna mea, cu primejdia de a se da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Oricum, nu-i un plauzibil motiv de-a dormi În stradă. Ai toată Încrederea: dacă clădirea noastră nu a căzut până acum, ei bine...nici de acum Înainte nu se va Întâmpla nimic. Crede-mă, ar fi culmea nenorocului...!” Atena șovăi câteva momente. Având În vederea Încrederea În omul ei drag, contribuind din plin și gerul mai pătrunzător după miezul nopții fiind Însoțit de rafale de vânt, Îl Încurajă. „Dute, fă unele investigații. Fi-i atent, iar dacă vi-i cu vești
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
posibil. Apoi se Îndreptă agale către locul unde era așteptat Însă, cam la jumătatea drumului Încetini mersul. O presimțire neagră Îl avertiza: nu-i lucru curat...! În mod sigur, la miliție va Întâmpina o mare primejdie! O fracțiune de secundă șovăi. Curtea interioară avea două ieșiri...! Doar câțiva pași, putându-se pierde În mulțimea pieții. În cele din urmă se liniști. În definitiv, el nu aeva tangență cu acel furt de tablă și poate Întradevăr lucrătorii miliției aveau nevoie de unele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ducă, să-l trimită și Își reînnoise familiaritatea cu un anume fel de fapt. Care, pentru că era mai bătrân și mai fragil, Îi făcuse picioarele să tremure și mai mult; cu cât Încerca să se țină mai tare, cu atât șovăia mai mult. Puține semne exterioare lăsase să se vadă. Dar nu era prea bătrân? Avea vreo treabă să zboare spre un război? Se anunțase la Atena, În avion, că acest zbor nu va mai continua din cauză că lupta Începuse deja În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Dă, Doamne! zise crâșmarul. Străinul bău jumătate de pahar, apoi se opri. Crâșmarul întrebă: —Dincotro?... Dar necunoscutul n-avu când răspunde, ochii se lărgiră deodată, se aprinseră, obrajii i se făcură pământii; scăpă paharul din mână, gemu: — Nu mă lăsa... șovăi și căzu ca un mal pe spate, cu brațele întinse în lături. Zâmbetul larg al crâșmarului se șterse brusc și gura se strânse pungă, pe când ochii lui mici rămâneau țintiți de încremenire. Ieși repede de după tejghea, se plecă puțin asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreau eu să-l judec și să-i zbor capul. Măi, Năstasă! strigă el cu putere cătră haidăii din ogradă care dormeau prin șuri; măi Ilie, ia sculați repede și făceți-vă-ncoace!... Tremurând, mută și cu ochii sticlind, Cristina șovăi cătră păretele grajdului. Când se rezemă cu palmele, simți prin bârnele de stejar frământarea celui rămas sus, prins ca o fiară în cușcă. Dar în același timp îi căzu sub degete și coada lucie a unei furci de fier, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi spusese Gâdea, avea o voce care nu se armoniza deloc cu înfățișarea-i naltă. Pe lângă asta, vocea aceea nu părea a scoate dinlăuntrul acelui trup toate alcătuirile pe care le rostea, ci pe unele le pipăia și le căuta, șovăind, în ființile și lucrurile din preajmă. I-am umplut din nou paharul cel verde, lăsându-l să spuie și observându-l. S-a întors la locul lui, la vâlvătăile vetrei, stăpânind lângă inimă vinul. —Săracă breaslă! a suspinat el. (Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a ales și i-a dat naramza. Omar a primit-o din genunchi și a mâncat-o. Apoi s-a ridicat ca să se ducă să-și ia harmasarul roib. N-a mai ajuns calul pe care-l țineau paicii. A șovăit, a căzut în brânci, s-a zvârcolit, și în puține clipe a rămas pe spate, cu ochii morți boldiți spre cer. — Duceți harmasarul în grajd, a poruncit Mustafa șahzadè paicilor săi. Dați cuvânt la odăi să vie vracii să ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fire. Îl chem să-l judec. Vei vedea că nici n-am nevoie de vorbe. Liniștește-te, rămâi frumoasă și zâmbește-mi. Baiazid a primit poruncă să se înfățișeze la împărăție. S-a înfățișat cu ochi de spaimă; a intrat șovăind în chioșcul unde l-au călăuzit curtenii. Privirile lui au căutat furiș pe muți cu juvățurile lor. Dar muții nu se vedeau. Nu-i nimic, împărații au și alte mijloace tot așa de sigure ca să te scufunde dintrodată în umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cele mai mari agenții din New York pentru a le reprezenta produsele. — Întârzie, a spus Franklin, jucându-se cu o cutiuță de medicamente din sidef. Mai devreme l-am văzut luând, nu foarte discret, jumătate de Xanax; m-am gândit că șovăia dacă să ia și a doua jumătate. Apoi, fără surlele și trâmbițele la care te-ai fi așteptat, a intrat Candace, nearătând deloc a Candace - cu un păr șaten necoafat, colanți negri și, bizar, nici urmă de machiaj. George, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Eu: Gorilă 1, ai și-un nume cumva? Gorila 1: Colin. Eu: Gorila 2 are un nume? El: Nu. Gorilă e suficient. Eu: Care-i treaba cu perdelele cu volane? El: Doamna Big. Eu: Există și o doamnă Big? El (șovăind): S-ar putea să nu mai existe. Tocmai de-asta vrea șeful să te vadă. Și eu m-am gândit, Ah, la naiba. Am crezut că ăsta ar putea fi începutul unei cu totul alte cariere și, în loc de asta, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de hârtie. Acolo zicea camera 514 - și exista o cameră 514. Chiar la capătul holului; n-arăta deloc a biserică; doar o cameră goală în care era un cerc de zece-unsprezece scaune așezate pe podeaua plină de praf și rumeguș. Șovăind, mă întrebam dacă ar trebui să plec. Vreau să spun, cât de dementă era chestia asta? Dar m-a oprit speranța. Speranța și deznădejdea. Ce-i drept, ajunsesem devreme. Foarte devreme. Și bătusem atâta drum până aici, puteam cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fi zis? Procesul meu de reevaluare a continuat rapid. După ce am comandat am zis: —Trebuie să te întreb ceva. — Dă-i drumul. Când ai vorbit cu Neris Hemming ai crezut cu adevărat că ea primea mesaje de la Trish? —Mda. - A șovăit. Părea stânjenit. - Știi... A râs puțin. —Uite. În perioada aceea, o luasem razna. Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că eram de-a dreptul nebun. Aveam nevoie să cred. A dat din umeri. Poate că a contactat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
O să le vezi dacă le cauți. Nu pot să-mi închipui că aș putea iubi pe altcineva în afară de tine. — Dar o s-o faci. —De unde știi? Pentru că am acces la astfel de informații acum. — Oh. Atunci știi și cine e? A șovăit. N-ar trebui... Oh, haide, m-am rugat de el. Ce rost are să vii din lumea de dincolo dacă nu-mi vinzi măcar un pont? — Nu pot să-ți divulg identitatea lui... —Răule! — Dar pot să-ți spun că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a pălmuit zdravăn, expediindu-l în noroiul drumului. Mama începuse văicăreala ca o bocitoare, în vreme ce Warda țipa: Nu-i face rău! S-a purtat întotdeauna frumos cu mine! Este soțul meu. Soldatul, care o înșfăcase pe soră-sa fără menajamente, șovăi o clipă înainte de a spune, brusc înmuiat: — În ce mă privește, erai roaba lui, însă acum nu-i mai aparții, căci orașul este în mâinile noastre. Dacă îmi spui că e bărbatul tău, va putea să te păstreze, dar va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]