4,027 matches
-
cerul se coborî la orizont, apoi o văpaie trandafirie se răspândi în tot văzduhul. Cu ochii dilatați de uimire, ama văzut arcul luminos al soarelui înălțându-se la orizont. Discul roșu începea să crească ireal deasupra mării. Atunci, primele raze țâșniră biruitoare, străpungând pâcla dimineții de vară. Apa își schimba treptat culoarea, devenind întâi aurie, apoi albastră, din ce în ce mai albastră. Vântul care se întețise ridica valuri tot mai mari care veneau să moară la picioarele mele pe țărm. Lumina se răsfrânge acum
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
curând, va trebui să se despartă de el. În sufletul ei e fugarnică, încolțește un sentiment stăruitor de milă pentru ființa fragedă pe care a hrănit-o cu laptele ei. Ochii ei îndurerați privesc cu milă și din pieptul ei țâșnește un muget înăbușit de durere. Curând se îmbărbătează însă și pornește alături de ied spre țancurile de stâncă din zare, unde vrea să-l lase rătăcit, sperând că acolo, sus, va fi ferit de ochii dușmănoși ai lupului și de iscusința
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
2. COMPOZIȚII DESCRIPTIVE În munții Buzăului ,,Ceața se risipește, pale fumuri plutesc pe crestele codrilor, încep apele să se lămurească pe spintecătura văilor. De-aici pornesc și se desfac în zare spinările rășchirate ale munților, ca printre degetele unui uriaș țâșnesc din toate părțile, râuri furioase ce trag în matca lor șuvițele despletite ale pâraielor ș-arunc-o plasă de argint peste podoabele Buzăului. În depărtare, cât gonesc ochii se desfac podișuri verzi, plaiuri luminoase se lasă în cascade prin văile munților către
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cu care poporul nostru a lovit dușmanul lacom și neomenos. Adăpostiți de culmile de granit ale acestor munți, bunii și străbunii noștri și-au refăcut forțele ca voinicul din poveste, transformând înfrângerile în strălucite victorii. Râuri frumoase dătătoare de viață țâșnesc din culmile acestor munți în salturi sălbatice și curg printre prăpăstii adânci. Vegetația se armonizează firesc cu măreția priveliștilor. Sub bolta albastră a cerului, poți vedea ià înflorată a pădurilor tivită cu argintul pâraielor reci și zglobii. În dumbrăvile de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
profesor, capul blond și cârlionțat al lui Grațian arunca asupra peștelui o lumină piezișă. Cei care o vedeau, o puneau pe seama soarelui parțial ascuns printre nori. După toate calculele jetul de apă putea ajunge la o Înălțime de doi metri. Țâșnind prin rozeta din inox anume confecționată În acest scop, va desena o mică ciupercă fluidă. Se câștiga În acest fel În frumusețe dar se pierdea din Înălțime, ceea ce nu era atât de grav, având În vedere că primarului Îi plăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a devenit un scut protector pentru răspunsul pe care Îl găsise și pe care nu voia să Îl facă public: avea oroare de ecranul ordinatorului. Jocul cu mausul i se părea obscen, iar liniile, chiar pure și deseori interesante care țâșneau pe ecran i se păreau a fi jeturi de spermă cu care i se orna suprafața plată a pântecelui ei catifelat și plat. O maculare, deghizată, perpetuă, o Îndepărtare nemiloasă de căldura fertilă și protectoare a trupului ei, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Cel puțin așa părea tuturor celor ce jucau șah În grădina lor după Tezele din iulie. Suta de lei pe care Grațian i-o fluturase puțin mai devreme pe sub nas era jumătate din drepturile de autor. Dacă apa ar fi țâșnit cu mai multă putere prin gura peștelui, ar mai fi primit o sută. Tot din partea primăriei. Așa Însă, slabe speranțe. La șaisprezece ani neîmpliniți, Grațian era autorul unui monument și fusese pe punctul de a câștiga două sute de lei. Net
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la mort.” Sătul de citate, hotărî să ia viața pe cont propriu și se trezi strigând În gura mare, spre mirarea trecătorilor: La dracu cu toate! Abia când ajunse În strada Simion Bărnuțiu la numărul 6 Înțelese sensul cuvintelor care țâșniră din el ca dintr-un gheizer. Casa, bine iluminată de un bec cu halogen, era mai degrabă joasă, cu patru geamuri cu obloane verzi, de o parte și de alta a unei porți În zid. Tencuiala galbenă căzută În câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Mânile li se Întâlniră Într-o strângere scurtă. După nume vă cunosc, zise Petru. Doamna Ster mi-a vorbit de dumneavoastră. Atunci, ne putem tutui, zise Eleonora și Își descheie cojocul de miel, ușor cambrat, cu guler rusesc, de sub care țâșni un parfum de a cărui fragranță se bucura doar Iolanda: uite o tipă care știe cum se alege un parfum. Nările ei delicate adulmecau lacom parfumul care plutea În cameră și pe care Îl capta numai pentru ea, așa cum vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a întâmplat, stăteam în fața cortului și citeam. Clio frunzărea ghidul turistic, însemnând cu steluțe toate locurile din Naxos pe care nu le vizitaserăm încă. — Nu mă simt bine, am zis. Vocea mea părea groasă și stranie, ca un sunet care țâșnește dintr-o bulă de aer, într-un loc adânc și ciudat. — Știu, zise Clio, rozând pixul, fără să ridice privirea. Ăsta-i efectul pe care-l are și asupra mea. Se referea la Paul Auster - citeam Inventarea singurătății. — Clio, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
țevi ruginite, sparte, care curgeau și pierdeau presiune. Mici râuri, șiroaie de apă răsucindu-se și unduindu-se în întuneric. Sau - ca un submarin pe cale să se scufunde în care pătrunde apa oceanului, jeturi de apă neagră, din adâncuri ce țâșnesc din nituri sărite și fisuri înăuntrul corpului zdrobit, în picaj, al submersibilului. Am încercat să-mi păstrez cumpătul. Am încercat să nu mă gândesc deloc la ludovician. Nu vă... am încercat din nou, mai tare. Nu vă aud bine. — ...ră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vadă la kilometri distanță și văd atât de multe și-n feluri în care alți oameni n-au mai văzut până atunci. Trec peste profunzimi atât de mari, jos jos jos mai jos, iar unii dintre ei sunt înghițiți. Ceva țâșnește din gândurile lor dinăuntrul propriilor capete, prin actul însuși privirii și-al gândirii - pentru că adâncul albastru se află și acolo, înăuntru, înțelegeți? Și-i înghite. Lăsă ecoul cuvintelor sale să se stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să înceteze cu vizitele nocturne. Cine o să fie? Încercând să stai treaz. Cine urmează ce urmează ce va fi luat acum? Până la capăt, existând în casa aceea. A fost... Măruntaiele mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în spate. Nimeni ridică din umeri. — Asta nu contează. Într-o clipă, asistentul meu aici de față va intra din nou în tine și-o să faci orice ți se va spune. — Nu... am început, dar peștele, luxofagul, prinse brusc viață, țâșnind cât ai clipi spre fața mea. M-am ferit am sărit m-am împleticit m-am împiedicat am căzut pe spate, aterizând pe cot, în care-mi explodă o durere crâncenă. Mica mreană trecu val-vârtej pe deasupra capului meu, lovindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de vină. Dar, când ajunseră la jumătatea distanței, roiul intră în dezordine. Se încolăciră și se învălmășiră într-un dans nebunesc de opturi și zerouri, înainte să dispară prin tavan și pereți și podea și sus după storurile geamului. Unul țâșni înapoi spre Nimeni, îi dădu ocol de două ori, rapid, apoi dispăru într-o fâșie frântă de lumină deasupra capului, lăsând o urmă de panică. Într-o clipă, dispărură toți, până la ultimul. Mi-am spus: Or să se întoarcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în spate. Ai înțeles totul? Am încuviințat din nou. — Bun. Ești pregătit să încercăm? — Da. — Unu. Doi. Trei. M-am avântat spre cercul de lumină cât de repede am putut, dar fata mi-a luat-o înainte cu câțiva pași, țâșnind din loc într-un adevărat sprint. Din cauza adrenalinei care mi se răspândea în sânge n-am reușit să surprind decât instantanee ale ei atunci când intră în cercul de lumină din față - părul negru, jacheta de camuflaj, tălpile galben-fosforescente ale cizmelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
arunce scântei portocalii în ochi. Geanta lui Nimeni țopăia incomod la îndoitura brațului meu. — Mai e acolo? M-am întors. La mai puțin de cincizeci de metri în spatele nostru și ținând pasul, idei, gânduri, fragmente, frânturi de poveste, vise, amintiri țâșneau din iarbă într-o aversă rapidă. Sub ochii mei, aversa se intensifică. Însuși conceptul de iarbă începu să se ridice și să vălurească într-un V lung. Pe creasta valului, ceva se ivea din spumă - un semnificant curbat și crescător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dar apoi, pe podea, în spatele meu, am simțit ceva, umbra unei mișcări tot mai iuți, și ochii îmi săriră într-acolo. După care: Imagine??? Mi-am retras brusc brațul, aruncându-mă în față în timp ce pâlnia conceptuală de dinți și lame țâșni din podea și se închise cu un pocnet hotărâtor acolo unde, cu o jumătate de secundă în urmă, se aflau brațul și umărul și capul meu. — Ludovician! am strigat cu o spaimă viscerală, izbindu-mă zdravăn de podea chiar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-mi mâinile. Laptopul lui Nimeni zăngănind pe puntea povârnită și eu aruncându-mi corpul peste cablu între laptop și marginea bărcii așa încât laptopul mă lovi tare în spate și cablul se smulse din priză și ștecărul îmi biciui coastele și țâșni pe punte, peste balustradă și dispăru în mare. Tăcere, întreruptă doar de vasul care se scufunda pârâind. Apa revărsându-se peste balustrade și catargul înclinându-se spre mare. Eu întins pe spate plângând. Gravitația trăgând încet totul de pe punte către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tot corpul. Haide, am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci... Țrr, țrr O masă încâlcită, alcătuită din butoaie și cușcă țâșni la suprafața oceanului calm, la distanță de o sută cincizeci de metri. Încet, mormanul acela începu să înainteze pe apă către mine. — Haide, am spus cu răsuflarea tăiată, uite-mă aici. Și am început să lovesc din picioare, în și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
clétinat și a sérit de cîteva ori și avea coadă subțire, ca de șobolan și tot féré pér. Paiele s-au mișcat și a ieșit alté pisicé-șobolan, féré pér și s-a auzit un chițéit. Pe urmé alté pisicé a țîșnit de undeva de sub nuiele și s-a bégat În paie. Și toate erau albe cu roz, ca niște petale roz de trandafir și aveau niște ochi mici și capul rotund și nu aveau nici gheare și o coadé micuțé că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
n-ar trebui să se amestece în jocurile copiilor. E destul de stresantă ideea asta, a prietenei mele Magda U., că istoria își trage secvențele la xerox. Mă jucam cu Brăduț de-a "Stalin, Stalin, vrem ostași", joacă dură, cu sînge țîșnind din nas. Pînă cînd a intervenit Iordan: Cine v-a învățat mizeria asta cu tiranul de la Kremlin? Să nu vă mai prind că-i rostiți numele". Drept pedeapsă, Brăduț a fost forțat să i se adreseze cu "Domnu' Mareșal". O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
avea culoare hipnotică: verdele hipnotic al ochiului de șarpe. Fata întinsă pe iarbă (albastră?) și ridicată de iarba-iarbastră crescînd spre cer eram eu. Rusalin îmi vindecase frica. Erau multe reptile (ce cuvînt urît!) în Edenul nostru. Țipam cînd zăream șerpii țîșnind prin ierburi. Surprinzînd unul care înota aproape, cu privirea pironită asupra mea, am fost gata să mă înec. Pentru el, șarpele de apă nu era decît o formă blîndă a viului. Și-i plăceau toate formele blînde ale viului. "Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
rîdea, conținut, Rusalin. Bărbatul plin de manhood, cum se închipuie în alt autoportret, Pictor la maturitate, cu o pînză albă-n talie, într-un eden: ostrovul încercuit cu stuf, străpuns de ciocurile cufundarilor (Mondrian?), nu mi-a plăcut. Cît orgoliu țîșnește din gîtul încordat de lup alb, singuratic. Din umerii încordați. Din rînjet. Om stăpîn pe stările lui, de orice natură s-ar dovedi ele. Îi șade scris pe frunte. Și, neașteptat, în colțul de jos: mărul tăiat în două de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
rând ierburi să-i vindece rănile. "Lovește aici cu cornul!" mi-a poruncit zâna. "De două zile zace aici, fără să bea un strop de apă." Recunoscându-l îndată pe Făt-Frumos, am făcut ce mi-a poruncit zâna și a țâșnit izvor din piatră seacă, spre propria mea mirare. Apoi, am cărat apă în gură și l-am stropit cu ea pe Făt-Frumos care imediat a prins viață. În ziua aceea nu aveam chef să urc până la izvor, era mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]