1,005 matches
-
infernal al bestiilor astea mătăhăloase tăind un culoar nesfârșit prin popor. Zboară pământ și pietre din toate părțile și busturi În combinezoane negre se ivesc pentru câteva secunde ca să tragă capacele turlelor. Se succed din ce În ce mai repede pe o fâșie de țarc pavat cu pământ bătătorit de șenile, mergând În aceeași direcție cu noi, spre Primărie, Miliție și Comitetul de Partid, duduind și spumegând printr-o furtună de fluierături și Înjurături, răscolind și Învârtejind trâmbe de pământ. Se răscolea pământul. Pământul zbiera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de ieri noapte. De-acum rămăsesem singur și am luat-o spre casă șchiopătând. Numai de nu m-ar prinde ziua pe drum ca să mă vadă ăștia care omoară poporul. Toată viața m-am ascuns de ei prin demisoluri și țarcuri și grajduri, ca un șobolan și un vierme, transformându-mă pe nesimțite Într-o lighioană iubitoare de Întuneric. Întunericul m-a salvat mereu și mă va salva și de astă dată. Cerul Îmi arată că mai sunt trei ceasuri până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
până să se lumineze și deja am ajuns. Am bătut și am așteptat pe trepte În fața ușii. Mai bine să nu sparg ușa, și bine am făcut, că peste un sfert de oră a apărut Pepino și a descuiat ușa țarcului. N-a mai trebuit să urce Mioara, fiindcă părințelul dosise o sticlă ieri noapte și apucase să-i spună În toiul Revoluției că-i În baie, În spatele closetului, lângă borcanul ăla cu câlți și garnituri de robineți, și cine o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fi rămas, eu și Pepino, și nici țigări nu mai avem. Ba uite că Pepino scotocește pe sub saltele și scoate un pachet de Mărășești. Puțină pâine și puțină fiertură ne-ar mai lipsi ca să fim un popor definitiv stăpân În țarcul lui. Dar merge și așa. Merge ca unsă. Am scăpat Întregi de dușmanii noștri, din ghearele lor spurcate cu care nu vor conteni să scurme și să mănânce căcat din acest loc de verdeață și răcoare. Noi suntem poporu’, Pepino
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
călăilor care-au căsăpit poporul. Da, au omorât poporul, cu gloanțe, cu gaze, cu tancuri și jeturi de apă și bastoane. Au lăsat În urma lor numai ruine și cadavre. Vor rămâne ei singuri, fără nici un popor, să Împărățească peste un țarc de Împuțiciune și un pustiu tot mai vast, unde se vor mânca unul pe altul până la ultimul. Nu va mai fi verdeață și răcoare, ci numai durere și Întristare. Ce-ați făcut din popor, jeguri nemernice? Ați făcut o turmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
numai durere și Întristare. Ce-ați făcut din popor, jeguri nemernice? Ați făcut o turmă de animale de povară pe care ați Înfometat-o și ați măcelărit-o necontenit. Ce-ați făcut din acest loc de verdeață dacă nu un țarc și un abator de vorbe În care ați băgat oamenii pe rând și la grămadă și-ați scos cenușă și cadavre? N-a mai rămas nimic viu. Omoară și iarăși omoară, tot ce e viu să piară. Asta ați făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Andrei, cel puțin, trebuia să se Întoarcă aici. El n-are alt loc prin oraș unde să tragă, dacă nu l-or fi omorât și pe el... Eh, aia e, c-am rămas un popor de doi inși aicea-n țarcul ăsta, Îmi spuneam răsfoind tot mai descurajat Omagiile Uniunii Scriitorilor din România. Nu găseam nici un fel de Gheorghe Restoiu printre cele vreo sută de nume. Pepino Îmi spunea că ne vom Întoarce, acum, va trebui neapărat să mergem după ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
În Întunericul de afară. N-or fi ei atât de proști ca să pândească doar la ieșirea din bloc, să nu păzească și ferestrele, dar nici până Într-atât de deștepți... Atunci i-am auzit pe trepte, Împiedicându-se la ușa țarcului și Înjurând teroriștii. La dracu’, ușa asta de la bucătărie am mai vrut s-o blochez și altădată. N-ar fi fost mare lucru dacă ar fi dat Pepino peste mine călărind-o pe Steluța... Am sărit În Întuneric și-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se mai linișteaască, poate când s-o termina Revoluția, acum Îi e frică să iasă... Era Îmbrăcată În raiații lui Laur. Veneau bine pe ea și avea și-un pulovăr nou din mohair fumuriu. Se simțea În largul ei În țarcul cu pisici al Motănicăi. A râs când am Întrebat-o dacă Laur i-a lăsat bani. Ea i-a dat bani lui Laur, pentru că a plimbat-o până la București... Ăia douăj’ de mii, da, bineînțeles că știa pentru ce ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
niște țigani nenorociți. Păi cât ar fi zis ei c-o să le meargă? Se cam terminase de-acum. Venise desigur vremea să ne ducem fiecare să ne vedem de treburile noastre. Eu unul, chiar nu mai aveam ce face În țarcul cu pisici al Motănicăi. Deși nici În altă parte nu mă aștepta mare lucru, simțeam că trebuie să-mi schimb iarăși locul. Motănica parcă stătea să plângă, presimțind că și Steluței i s-o face să se ducă și o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
alimente și medicamente. Câțiva soldați Înhămați cu pistoale mitralieră Își trăgeau și ei sufletul pe acolo, printre revoluționarii lungiți pe saltele și așezați pe lângă ziduri cu pături În cap. Se odihneau cu schimbul ca să apere Revoluția de teroriști, acolo-n țarcul ăla bântuit de curent și de vaietul garniturilor de metrou, vegheați de dimineața până noaptea de șuvoiul poporului care curgea neîncetat prin fața lor. Carol scosese din buzunarul șubei o șurubelniță de două ori mai mare decât cea Înfiptă de Pepino
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fii-sa și pe soră-sa și tot neamul ei femeiesc, dar mai mult și mai mult am iubit o femeie care mugea și răgea și se zvârcolea din tot trupul ca o bestie. Amândoi eram niște bestii Într-un țarc cu pământ pe jos, bătătorit de tălpile și de trupurile noastre perpelindu-se În focul dorinței, dar uite că n-am avut parte prea mult timp unul de altul. Ne-au gonit de acolo, ne-au zburătăcit și ne-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
uite că n-am avut parte prea mult timp unul de altul. Ne-au gonit de acolo, ne-au zburătăcit și ne-au hăituit cu gloanțe și gaze și jeturi de apă, ne-au alungat din tinerețea noastră și din țarcul de verdeață și răcoare și astfel am ajuns aici. Patul de o singură persoană al Ortansei era atât de jos, Încât lesne ți-l puteai Închipui o saltea Întinsă pe mocheta verde-ruginie, de culoarea unei pajiști Întomnate, și mai avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
În șale ca să-i dea drumul. O strângea În somn Între picioarele Încleștate, ca și cum l-ar fi urmărit și-n vis frica să n-o piardă. După ce o eliberă, veni Împleticindu-se și cu ochii cârpiți să-mi deschidă ușa țarcului ăla cu două paturi și o noptieră Între ele. Și pe acolo trecusem de multe ori. Să fi fost vreo zece ani de când găsisem În noptiera dintre paturi două livrete militare și două buletine pe numele Cafanu Dimitrie și Bajnorică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
L-ai băut și p-ăla? - Oaaagggg... Mi-ați mâncat toate murăturile și mi-ați băut oțetu’, futu-vă-n gură de ciori! Moooor! Vino mai repede, Neloooo! În pofida acestor mici necazuri, chiar zbârnâia. În fiecare după-masă ne Întorceam În țarcul nostru cu șaptezeci-optzeci de mii de lei, din care ne propuneam mereu să punem câte ceva deoparte. Probabil c-am fi reușit dacă n-am fi fost toată ziua pe drumuri, Încât n-am fi avut cum să rezistăm fără acele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
acest ținut de verdeață și răcoare. Nici n-aveam timp, iar pe de altă parte, În ruptul capului nu mi-aș fi oferit răgazul să-mi amintesc și să mă gândesc. Oricum, ne mișcam toți trei destul de bine acolo-n țarcul nostru și prin Împrejurimile lui. După o lună fără nici o zi ploioasă, care să ne sperie clienții, tindeam deja să cheltuim mai mult decât câștigam. Pe Neli deja n-o mai trăgea inima să gătească, dacă nu-i dădeam banii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ale acelei istorii interminabile. Când am ieșit În curte să-mi mai trag sufletul, am văzut ninsoarea zbuciumându-se În aerul rece al Înserării. La dracu’! Asta-mi mai lipsea! Am intrat repede În casă. E la fel de frig și-n țarcul ăsta cu două paturi și o noptieră Între ele, iar fiertura de cartofi din castronul de pe masă prinsese pojghiță. Am dat cu lingura În ea. Se pietrificase. Iarăși trebuia să fug. Am să rămân pe loc de data asta. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nu există posibilitatea de a-l supradoza. Animalele de curte și caii În cazul animalelor de curte, cum sînt bovinele, ovinele, porcii, găinile sau gîștele, cel mai ușor este să le tratați prin intermediul aurei, de la marginea cîmpului sau de dincolo de țarc, coteț sau orice alt tip de Îngrăditură. CÎt despre cal, acesta este mai obișnuit cu apropierea omului, deci vă puteți așeza mîinile În una sau două poziții, pe cap/gît și În două sau trei de-a lungul fiecărei laturi
[Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
suficient iar de la defectarea sistemului la vârf (prin fuga lui Pacepa) au apărut îndoieli în ceea ce privește randamentul. A apărut astfel, la inițiativa Secției Psihotronice a Galinaceelor Conforme, procedeul evirației adică al dirijării genului spre feminin 137 pentru păsăretul umanoid închis în țarcurile de stat. Fusese descoperit de medicul curant al unui celebru nevropat, pe numele lui Daniel Paul Schreiber. Acesta din urmă ținuse un jurnal pe care l-a făcut public iar Freud i-a acordat atenție, astfel încât textul este reeditat destul de
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
prezent. Descarc repede lucrurile din taxi, plătesc șoferului, după care rămân cu ochii la muntele de chestii de pe trotuar și mă întreb cum naiba am să le duc pe toate înăuntru. Și dacă am făcut bine că am cumpărat un țarc pliabil. — Sunteți Becky Bloomwood? Gândurile îmi sunt întrerupte de o voce și ridic privirea către o moașă tânără care mă fixează din ușă. Da! spun alarmată. A pățit ceva Suze? — Nu, e bine, dar contracțiile s-au intensificat și așteptăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mare minuțiozitate, până la a le reprezenta prin scheme și planuri, cu precizia unui topograf. Bogăția de fapte și întâmplări este extraordinară, îngăduind reconstituirea vieții de zi cu zi a deținuților politici, cu ritualurile ei (împărțirea terciului, deșertarea tinetei, plimbarea în țarcul din curte), cu zgomotele specifice (tropăitul cizmelor și trasul zăvoarelor), cu perioadele mai blânde (cele câteva săptămâni din timpul revoluției din Ungaria), dar mai ales cu regimul sever de subnutriție, de frecvente pedepse (lanțurile la picioare, izolarea îndelungată, care îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
în relație atât cu el însuși cât și cu mediul înconjurător. Exemplul următor este extrem de util pentru astfel de situație: “La o vizită acasă am stat împreună cu o mamă și fiica ei de un an Vibeke. Fiica era într-un țarc și se juca cu o roată de bicicletă. Era rece. Vibeke era îmbrăcată cu o cămășuță subțire și un chiloțel de plastic cu scutec. Mama nu înregistra copilul. Copilul nu a luat nici o inițiativă în direcția mamei. După o oră
ATITUDINEA PĂRINŢILOR DIN MEDIUL RURAL ŞI EFECTELE ASUPRA ADAPTĂRII ŞCOLARE by SARDARIU ELISABETA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/338_a_598]
-
Monștrii erau mai feroce decât puii de lup, strâmbându-se, arătându-și dinții, năpustindu-se spre noi...”. Separându-i cu o pătură, au fost, în sfârșit, capturați. După o încercare nereușită de plasare în sat, unde fuseseră abandonați într-un țarc de localnicii înfricoșați, pe 4 noiembrie 1920, Singh a dus cei doi copii la orfelinatul din Midnapore. Peste câteva zile, după ce s-au întremat, au fost în stare să facă baie, iar claia lor de păr a fost tăiată, lăsând
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
împotrivă-i: cuvântul deznădejdii! Ea azvârli un strigăt împotriva lui: strigătul condamnării! Acesta este (zise ea demonilor), luați-1""20. Dumuzi îl roagă pe cumnatul său, zeul-soare Utu, să-1 metamorfozeze în șarpe și fuge spre locuința surorii sale Gheștinanna, apoi în țarcul turmei de oi. Acolo îl găsesc demonii, îl torturează și îl iau cu ei în Infern. O lacună în text ne împiedică să cunoaștem sfârșitul. "După toate aparențele, Ereșkigal, înmuiată de lacrimile lui Dumuzi, îi îndulcește tristul său destin, hotărând
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cu supapă care m-a udat tot. Eram obișnuit să urc pe serpentine, încît acea cabană știută de mine "Pasul Oituz”, a apărut neașteptat de repede. Acolo, fascinat de priveliștea sălbatică a stâncilor golașe, îndulcită de căpițele de fân și țarcurile din leațuri lungi, împrăștiate, din cauza diferențelor de altitudine, când pe culmi când în jos, atât de departe că abia distingeai omul pe care-l bănuiai cosind, miam odihnit ochii și mintea. Iar pe bicicletă, peste puțin timp începu coborâșul
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]