1,168 matches
-
pictez cu acuarele, peisaje, naturi moarte. Îmi place să-mi petrec timpul de unul singur. De altfel, îmi mai place să vorbesc cu ceilalți prieteni ai mei care desenează. Nu vreau să discut despre creveți. Am avut noroc că am ațipit. Kazaguchi Aya (23 de ani) Domișoara Kazaguchi s-a născut în Machiya, în cartierul Arakawa și de atunci locuiește aici. Îi place foarte mult orașul, nici nu s-a gândit să se mute în altă parte. Locuiește împreună cu mama, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
e aglomerat. De la Machiya la Nishi-nippori, Sendagi, Nezu, Yushima, Shin-ochanomizu, Ōtemachi... Nu pot să fac nimic. Sunt prinsă ca în capcană. Mă urc și stau în picioare lângă ușă. Mă sprijin de mulțimea din metrou și adorm. Da, așa fac. Ațipesc în picioare. Cam toată lumea face la fel. Închid ochii liniștită. Pentru că, nici dacă vreau, nu mă pot mișca, mi-e mai ușor așa. Fețele oamenilor sunt atât de aproape una de alta, cam așa, nu?... Închid ochii și mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fost chiar sub nasul tău, simptomele au fost destul de ușoare. Atunci chiar sufeream, dar treptat mi-am revenit. După aceea am discutat și cu un detectiv care se ocupa de caz. Mi-a spus că am avut noroc că am ațipit. Aveam ochii închiși și respiram mai lent (râde). Am fost o norocoasă. Tuturor le place scandalul. Spun: „Vai, ce s-a întâmplat!“ și, în același timp se distrează pe seama acelui lucru. Sono Hideki ( 36 de ani) Domnul Sono lucrează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a primului vagon, unde e mai puțină nebunie. Întâmplător, în ziua aia am prins un loc liber la Shin-ochanomizu. Urma prezentarea, mă și trezisem mai devreme, așa că mi-am zisă: „Ce bine că stau jos!“. M-am așezat și am ațipit imediat. Am dormit dus. Când am deschis ochii, ajunsesem la stația Kasumigaseki. A patra stație de la Shin-ochanomizu. Mi s-a făcut brusc greață, de aia m-am trezit. Am simțit un miros ciudat. Apoi am văzut mulți oameni care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
miros de diluant. La muncă vopsim, așa că știu foarte bine cum miroase. Nu are un miros atât de înțepător. Nu mă deranja atât de tare mirosul, așa că am rămas pe loc. Cum m-am așezat, am închis ochii și am ațipit. De obicei citesc o carte, dar atunci nu aveam chef. Era luni și eram somnoros. Nu am adormit, am închis doar ochii. Eram între vis și realitate. Percepeam zgomotele din jurul meu. Apoi, dintr-odată, s-a auzit în difuzoare: „Urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
domnului ambasador irlandez. M-au îngrijit ca niște asistente. Au fost extraordinar de amabili. După ce am ieșit din spital, nu am putut să închid nici un ochi. Trei săptămâni am renunțat să mai dorm noaptea. Îmi era frică să adorm. Cum ațipeam, visam. Negreșit. Mereu același vis. Venea cineva și mă lovea în cap cu un ciocan mare. Un vis foarte straniu. La început ciocanul era tare și mă durea, dar, cu fiecare seară, ciocanul devenea din ce în ce mai moale. Șocul se atenua. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
muțenie, casa se întuneca. Și copiii erau destul de îngrijorați. În ultima vreme parcă se străduiește mai mult. Așa simt eu.“ „M-am săturat. Nu mai vreau să vorbesc. În momentele astea e mai bine să dorm. Numai un pic să ațipesc și mă simt mai bine. Mă duc la un psihiatru, care îmi administrează un tratament pentru sindromul stresului post traumatic. Iau medicamente. Când le înghit, ochii mi se relaxează. În schimb, amorțeala e mai acută. Normal că are și efecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
beau cafea - și am plecat. Ca să pot sta jos, aștept să treacăcâteva metrouri la Kita-senju. Mă urc pe la prima ușă din al treilea vagon. În ziua aia trebuie să mă fi urcat în metroul de 07.53. Cum mă așez, ațipesc într-o clipită. Nu citesc ziare. Ochii mi se deschid aproape automat la Higashi-ginza. Cam de trei ori pe an mi se întâmplă să nu mă trezesc (râde). În ziua respectivă m-am trezit la Kodemmachō, pentru că metroul staționa. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îmi venea să mă duc la toaletă. Mă duceam degeaba. Făceam doar puțin. Aveam doar senzația și, din această cauză, nu puteam să dorm. În a patra zi am început să am halucinații. De fiecare dată aveam același vis. Cum ațipeam, visam același lucru. Dormeam într-o cameră albă, din tavan atârna deasupra capului meu o bucată de material. Materialul parcă se legăna în bătaia vântului. Mă deranja și aveam de gând să-l tai. Nu ajungeam la el. Era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nimic despre atac. Nici n-am putut să iau legătura cu ea în ziua respectivă. Dimineață am luat metroul de la capătul de linie Takenotsuka. M-am urcat în al treilea vagon din față, cum obișnuiesc. M-am așezat și am ațipit. Așa fac întotdeauna. Am remarcat că metroul s-a oprit, dar nu era stație acolo, ci tunelul dintre Akihabara și Kodemmachō. Am fost anunțați: «La Kodemmachō metroul va ieși din circulație. Vă rugăm să coborâți.» Metroul a ajuns în stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de la terapie intensivă și m-au mutat la alt spital. Acolo am stat încă patru zile. În total, opt zile de internare. În tot acest timp nu am putut dormi deloc. Aveam ochii larg deschiși și nu reușeam să adorm. Ațipeam puțin. Îmi era frică, parcă mi se oprea inima. De atunci n-am mai adormit. Îmi era rău. Aveam dureri în piept. Cardiograful era pornit și mă uitam la el. În momentele acelea nu mă mai durea capul. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
destul de integri. Hainele pe care le purtau erau haine normale. Am avut ocazia să ascult o cuvântare a domnului Matsumoto (Asahara Shōkō). Sincer să fiu, nu am înțeles nimic din discursul domnului Matsumoto (râde). Eram obosit din excursie și am ațipit. Am simțit o forță care străbătea predica lui și îți lăsa impresia că era un lucru profund. Cred că am privit lucrurile din punct de vedere al intuiției artistice, lăsându-mă pradă emoțiilor mistice, în detrimentul logicii. După ce a terminat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
știa prea bine cum arată un rinocer, dar dacă ar fi fost pus să-i meșterească un coșciug, l-ar fi făcut cam ca lada aceea. Se întinse pe lemnul tare, învelindu-se cu pledul de pe ladă, cu gând să ațipească, pentru că o conversație cu Carol părea a fi, cel puțin pentru moment, inoportună. Filip avea somnul foarte ușor. Se trezea la cel mai mic zgomot. Dormea întotdeauna în aceeași poziție, pe partea dreaptă, cu o ureche lipită de culcuș, în timp ce
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de la fereastra bolnavei vine o lumină slabă, arătând că acolo se petrec ciudățenii. Domnul Axente nu se mai vede în antreu făcând pasiențe, probabil s-a dus la culcare. Roza a dispărut în camera ei. Doamna Axente poate ca a ațipit puțin lângă bolnavă. O iau pe Ioana de braț, o strâng bine, și încet, prin liniște și umbre, fără să mai spunem nici o vorbă ne îndreptăm spre mare. Ce încet trece timpul! Gestul meu de a mă uita mereu la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
către el rotind sabia scânteietoare; Lidania, aplecată asupra sa, cu privirea concentrată îngreunată de ura înghețată și neputincioasă care mocnea în ea, și Odetta, care, cu un ton ciudat, îi repeta iar și iar: „Doar pentru puțin doar pentru puțin...“. Ațipi. îl trezi un ghiont primit brusc, căruia îi urmară afară strigăte agitate și nechezături. Deschizând din nou ochii în întuneric, i se păru că întrevede lucirile unor flăcări prin crăpăturile dintre trunchiurile îngrăditurii. Instinctiv, întoarse privirea către ușă și spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de odihnă, inspectând, făcând cercetări, răscolind ulițe și taverne... făcuse, deci, tot ce îi stătea în putință, iar acum era obosit. în plus, se pregătea de plouă: greu de crezut că urma un atac la ziduri în acele condiții. Când ațipi, afară ploaia biciuia caldarâmul cu rafale violente. 17 Sebastianus fu trezit de zgâlțâitul lui Vitalius: — Prefectule! Prefectule! — Ce ? Ce se întâmplă? întrebă, ridicându-se brusc în capul oaselor, presimțind un pericol. Era încă întuneric și în jurul său, la lumina chioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
știa prea bine cum arată un rinocer, dar dacă ar fi fost pus să-i meșterească un coșciug, l-ar fi făcut cam ca lada aceea. Se întinse pe lemnul tare, învelindu-se cu pledul de pe ladă, cu gând să ațipească, pentru că o conversație cu Carol părea a fi, cel puțin pentru moment, inoportună. Filip avea somnul foarte ușor. Se trezea la cel mai mic zgomot. Dormea întotdeauna în aceeași poziție, pe partea dreaptă, cu o ureche lipită de culcuș, în timp ce
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unele de altele și, dacă voiai să te folosești de ele, trebuia să apelezi la lama unui cuțit, altfel riscai să le Îndoi sau chiar să le faci bucăți. Mașa se apucase deja să umble la sertare, Însă Extraterestrul, care ațipise pe scaun, o opri din avânt: - N-are nici un rost să te obosești, dragă Mașenca, ora e destul de târzie. De obicei la noi casa se deretică dimineața, nu seara sau noaptea, și apoi eu sunt obișnuit cu praful cosmic. Pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
suflet și mai serviți un păhărel, ca să vă mai Înveseliți un pic, Îl Îndemnă gazda. Pesemne drumul v-a obosit peste măsură, adăugă ea. - Am să servesc, cum să nu, spuse oaspetele. În sine, drumul e un fleac. Abia ai ațipit acolo și te trezești aici. Totul trece cât o clipită. Da, am să servesc, sigur că da. Băutura nu e un lucru tocmai rău. E ca un balsam pentru rănile din suflet... Am să iau, sigur că da, dar până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să-și Însușească tot ce cu amărăciune introdusese În Închisoare și mai cu seamă procurate cu bani grei, el nu având șansă nici măcar la unele firimituri: Șeful de cameră devora cu grijă, drămuind oricât de mic dumicat...! Nu reușiră să ațipească nici măcar câteva minute și, trompeta Închisorii urla sinistru de o așa manieră Încât proaspeții locatari Înspăimâtați, săriră din paturi și de pe jos unde Încercase unii să doarmă, Într-o Îmbulzeală hazlie. Liberul șef de cameră reuși să-i trezească de-
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Era o greșeală. Oare mai putea să dea Înapoi, să se roage să scape? Nu, probabil că nu. Shula angajase studenți de la universitate să-i citească, pentru a-i cruța ochii. Încercase și ea, dar vocea ei Îl făcea să ațipească. Jumătate de oră de lectură făcută de ea, și sângele Îi părăsea creierul. Ea Îi spusese Angelei că tatăl său Încearcă să o separe de sfera activităților lui de ordin mai Înalt. Ca și cum trebuiau protejate de Însăși persoana ce credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fel și chipul ei, Între două vârste, era cărnos, sănătos, autoritar. Ochii aveau o expresie de suveranitate. Pacienții aveau să fie aduși pe calea pe care trebuiau să meargă: recuperare sau moarte. S-a culcat de tot sau doar a ațipit puțin? spuse Sammler. — E posibil să se trezească mai repede, dar asta e doar o bănuială. Domnișoara Gruner este În salonul vizitatorilor. — Stau puțin În picioare, spuse Sammler, nefiind invitat să ia loc. Erau multe flori, coșuri cu fructe, cutii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
băga în pat, încercând să amân cât mai mult momentul în care trag cearșaful rece peste mine și e limpede că s-a mai dus o zi. În acea perioadă, umblam prin apartament până la trei sau chiar patru dimineața. Câteodată, ațipeam în fotoliu cu Portia în poală doar pentru a mă trezi apoi brusc, câteva minute mai târziu, de vântul care urla pe stradă afară. Sănătatea Portiei era mai dezastruoasă ca niciodată. Își petrecea majoritatea timpului pe canapea acum, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
nici Hanukkah. S-a dovedit ultima întâlnire. De a doua zi, Nick practic a căzut treptat până în ziua în care își aniversa nașterea, adică până în 1 ianuarie noaptea, când, privegheat de rugăciunea creștină a Mioarei, s-a dus. Pauline tocmai ațipise după veghea ei lungă. Și chiar s-a dus, căci după o oră de la moartea sa, a venit instituția funerară, l-a făcut pachet, l-a luat și mai departe a dispărut fără nici o ceremonie, fără nici o înmormântare, fără nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
luai cu grijă hățurile din mâini, dar el se trezi instinctiv, simți dincolo de somn, că se rupse legătura dintre el și cal, un fel de legătură organică, în afara înțelegerii, asemeni celei dintre el și pământul cu care fusese împroprietărit. - Am ațipit, domnule judecător, rosti rușinat. - Nu-i nimic. Ai făcut foarte bine... am răspuns. Și zâmbii. Lung își reluă sarcinile; la scurt timp struni din hățuri, opri și coborârăm în fața treptelor din spatele gării. Atârnă un sac cu iarbă după gâtul calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]