1,095 matches
-
În comparație cu alte interpretări ieșite din atelierul lui V. (precum cele despre Titu Maiorescu sau despre Al. Macedonski), axa celor din Poezia lui Eminescu e mai subliniat estetică, faptele biografice fiind deliberat escamotate. Interesează accentele, destinul ideilor, fenomenologia limbajului și efectele abisale, după ce decenii în șir zelatorii „disciplinei istorice”, documentariștii zăboviseră pe amănunte. În esență, fie centrate pe analiză, fie pe generalizare, studiile lui V. demonstrează că literatura unifică „experiențe fundamentale”, „întâlniri semnificative cu lumea” (Figuri și forme literare). Creația literară își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
actualității de toate zilele, prin lipsă de sofisticare și un plăcut aplomb al firescului. Criticul literar se simte și el „om ca toți oamenii” luând contact cu această proză saturată de real, de concretul diurn, străină oricărei emfaze problematice și abisale, proză din care totuși, substanța și adâncimea nu lipsesc. LUCIAN RAICU SCRIERI: Necazuri și bucurii, București, 1956; Cei din urmă, București, 1959; Noaptea cu dragoste, București, 1962; Oameni cu simțul humorului, București, 1964; Sufereau împreună, București, 1965; Iubirea e un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
prin aceasta, revoluționa Întreaga optică asupra profilului psihic uman, a cărui perfecțiune nu putea consta doar din „clasicul echilibru” numit și „apolinic”, ci trebuia să i se adauge și latura numită „dionisiacă”. Dimensiune care conținea tocmai acele elanuri, numite azi abisale, care țin de instinctualitatea adâncă, nu rareori creatoare, În varii domenii, dar și de imaginație „debordantă”, capacitate analogică, „desfrânare, beție și dans”, adică o anume, insistentă, capacitate de a depăși granițele acelui bun-simț care uneori e o frână, un adversar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
decât aceasta. Azi, unii filosofi o numesc „deconstrucție”, eu am numit-o „adaptare prin dezadaptare” și acesta e „secretul temei” acestui roman. Minda, eroul „enigmatic” al cărții, trăiește o „declasare”, o „dezarticulare socială”, nu din pricina „atracției vulgarității”, ci de teama, abisală, a abrutizării, chiar și În forme „pozitive”, a Îmburghezirii, a adaptării! Și, În finalul cărții, el „Învinge”, deși aparențele Îl arată ca un fel de declasat, pe un „maidan menajer” care apare În fantasma sa vie odată cu acel sobol ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de portrete desenate cu o perspicacitate și culoare ironică moștenită de la Îndepărtați antecesori, precum un Saint-Simon sau Montaigne și, mai ales, unde propune un stil, „o frază” ce contravine spiritului stilistic clasic francez care pretinde concizie și pertinență. O proză abisală, cu adevărat, deoarece personajele acestui vast tablou epic sunt creaturi umane vii, universale, și nu cum s-a tot spus până la saturație, figuri ale aristocrației degenerescente. Așa cum și Înaintașul lui Proust, Balzac, nu „descrie doar lumea burgheză” și problemele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
la marginea ecranului”, și, În acest sens - numai În acest sens! - acești creatori nu sunt ceea ce se cheamă realiști! Mai degrabă vizionari, inși interesați și „intrigați” profund de ceea ce se „ascunde” În spatele acestui bogat și dramatic teatru al existenței. Printre abisali sau vizionari eu Îi includ - și nu numai eu, se’nțelege! - pe cei care refuză să „mai descrie”, cum au făcut-o marii lor Înaintași sau colegi, să „reflecte”, oricât aceste maniere sau „strategii narative” ar fi de cerute sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a patra a romanului ce vedea În sfârșit lumina tiparului În toamna lui ’65, Înseriindu-mă, spre iritarea unor „mari romancieri și critici ai momentului”, alături de Rebreanu și H.P. Bengescu și pronunțând, printre primii În exegeza critică de atunci, sintagma „proză abisală”. Au trecut anii, Matei s-a expatriat În ’73 și noi, după drama unei separări atât de grave și, părea, ireversibile, ce Însemna În vremea aceea un exil politic, ne-am văzut prima oară la Paris, În vara lui ’76
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
deoarece „așa se cere” sau pentru că „așa e În spiritul creației vii”! Eu cred că posed această unitate de motive, de obsesii, Întreaga, ampla și, pentru unii, prea stufoasa mea operă se reazămă pe fulguranța unei obsesii din preadolescență - relația abisală Între călău și victimă. Cu variantele și sub-speciile ei, relația, tensiunea dintre bărbat și femeie (În textele tinereții mele specificam că e vorba doar de acele femei care posedă feminitate, ca și despre acei bărbați Încărcați de o reală masculinitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
reflecțiile de atunci, eșecurile și posibilele victorii!, vor prinde culoarea momentului În care sunt scrise și a umorii psihice a celui care povestește, afirmă, Își „amintește”, evocă, comentează, acceptă sau respinge. Mai sus vorbeam de „falsele, enormele și extrem de coloratele, abisalele amintiri” din epopeea lui Proust A la recherche du temps perdu; evident, subtitlul de „roman” scuză orice, deși, În mod cu totul ciudat, uneori dăm mai multă crezare ficțiunii - afirmată ca atare! - decât unor mărturisiri sau „amintiri”. În primul volum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
bazându-se sau făcând uz de propriile calități și forțe, ci „apăsând” pe alții, urcându-se În „cârca altora”. Iar pentru aceasta, vor avea nevoie Întotdeauna, acești resentimentari - resentimentari nu Într-un sens curent și banal, ci În acela adânc, abisal, descris de Nietzsche! -, de indivizi și categorii sociale sau etnice pe care să-i declare inferiori, dacă nu de-a dreptul nocivi. Cât de teribilă și de „fioros adevărată” a fost această descoperire psihologică a autorului lui Dincolo de bine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
echitabile, a mântuirii clasei muncitoare! - sau, de cealaltă parte, din scrierile unor spirite xenofobe și ultra elitiste - vezi Gobineau sau Chamberlain, ideologia salvării și dominanței rasei ariene! - au „folosit” à fond, până la fund și fără „cruțare”, fără scrupule, acele „leviere” abisale care, se pare, zac, În străfundurile noastre, ale... tuturor?!... Oricum, ale multora, s-a văzut, vai, cei care s-au și recunoscut ca atare și s-au constituit În „mase vociferante și entuziaste” clamînd unul sau altul dintre sloganurile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
reale, dar și Înșelătoare, ale vieții intime sau sociale și de a pătrunde cu acea „privire”, cu acei „ochi ai minții”, dar și cu o anume, greu dobândită perspicacitate, În straturile de fond, unde „ea se ascunde”, ca unii pești abisali, trăitori În condițiile ciudate și „imposibile” ale viului! Memoria, În finalul epopeei ce poartă titlul În căutarea timpului pierdut, nu are doar rolul de a „pescui” nume, figuri sau scene Întâmplate odată În viața trecută, așa cum ne apar ele În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acestui eșec, m-am întrebat dacă cel mai bun fel de a scăpa de entuziasmul meu pentru Saint-Simon n-ar fi acela de a scrie o carte despre el. N-am scris cartea, așa că admi rația mea pentru acest autor abisal a rămas intactă. Dar, tot citind și recitind portretele sale, mi-am zis că poate ar trebui dată o imagine de ansamblu a acestei arte atât de dificile de a fixa un personaj, de a-i dezvălui misterele atrăgătoare sau
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
jurnalism, al acestei vulgate revelatoare : Caragiale (omul și opera) turnesol al oricărei situații picant- absurde din lumea „de azi”. Tot în vulgata „Caragiale - contempora- nul nostru” intră și dihotomia între un Caragiale maestru al superficiilor, lejer, surâzător, frivol și unul abisal recupe- rat din câteva momente „paradoxale” și din drama Năpasta, situație, de altfel, deconstruită inteligent de istoricii lite- rari. Ceea ce s-a remarcat cu privire la drama Năpasta ține de refuzul tiparelor realiste ale unei societăți țărănești tradiționale, implicând mai degrabă o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din drama Năpasta, situație, de altfel, deconstruită inteligent de istoricii lite- rari. Ceea ce s-a remarcat cu privire la drama Năpasta ține de refuzul tiparelor realiste ale unei societăți țărănești tradiționale, implicând mai degrabă o formulă de teatru expresionist, personaje cu psihologii abisale, cu fixații ma - nia cale la confiniile cu patologia. Personajele din această dramă se află dincolo de orizontul mentalitar al țăranului originar, oricare ar fi zona geografică selectată. Și Mircea Muthu sesizează complicațiile care decurg din „actualizarea” lui Caragiale, adică scoaterea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și Sofocle, ci unul reevaluat sceptic în modernitate și unul care devine vizibil abia în intepre- tările care i se dau operei. Există o bouche d’ombre chiar și în câteva dintre cele mai „comice” momente, există forme de comic abisal. Însă tragicul este o proiecție în afara ope- rei și în afara epocii din care se extrage abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra- gedie diminutivă” cum o numește Ioana
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dramă natu- ralistă este vorba în Năpasta, ci despre un joc psihologic complex, și o marcare a unor voințe care au ceva din dictatul insurmontabil al tragediei și din visceralitatea unor trăiri la limită care fac trimitere la un psihism abisal. Pe bună dreptate, contextul țărănesc a părut impropriu dacă nu chiar bizar acestor uriașe degajări psihice, iar tipul acesta de conflict tragic încadrat clar în rama sen- sibilității expresioniste nu mai stârneau nicio mirare la Lucian Blaga însă abia peste
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu este cea a sensibilității contemporanilor lui Kafka și nici a contemporanilor lui Caragiale. În cazul lui Caragiale, anxietatea este decelabilă cu asupra de măsură în nuvelele naturaliste care prezintă fără excepție excepțiile, cazuri patologice, dereglări nervoase grave sau psihisme abisale. Anxietatea nu este exclusă nici din spațiul comediilor sau al momentelor unde ludicul rimează cu o anume jovialitate care îndulcește asperitățile acolo unde ele amenință echi- librul microsocietăților divizate conflictual. Caragiale înso- țește întotdeauna un coleric cu un personaj-frână, un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
celuilalt. Lache și Mache sunt nedespărțiți, încercările de a se desprinde unul de celălalt nu doar că eșuează, dar creează tensiunile a căror expresie o constituie comicul caragialesc, un comic de o cruzime latentă care are la bază acest duplicitarism abisal al inse- parabilității. Amicii fac parte din această familie a celor care se întrețin unul pe seama celuilalt, funcționând aproape simbiotic. În genere, unul este oratorul grav, dacă nu chiar furios, celălalt un temporizator. Însă dacă privim cu atenție rolul acestora
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dar mai aproape de istoria pe care o spune filmul lui Ken Loach, The Wind that Shakes the Barley ăMângâierea vântului, 2006Ă. Există un astfel de mecanism funcțional în cazul lui Coriolan Drăgănescu ? Avem de-a face cu alchimia unui psihism abisal, insondabil, cu una dintre acele metamorfoze romantice ? Nimic mai depărtat de condiția romantică decât acest personaj. Caragiale înregistrează parodic efectele retorice ale unui romantism degradat prin instrumentare publicitară. Scrii- torul este complet dezinteresat de conținutul psihologic al personajelor sale, ceea ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Grandoarea peisajului marin și a adâncurilor sale pusă în relație cu aceea a abisului uman constituie un topos al romantismului, care răstoarnă întreg universul în sufletul celei mai insignifiante ființe umane. Exercițiul grandorii impune o inversare a polilor, sufletul devine abisal. Caragiale grefează un „citat” al sensibilității romantice cu stilistica aferentă, citat prin care înscrie en abîme figura micului funcționar. Antifraza ironică revelabilă prin jocul intertex- tual este a naratorului care „alege” stilul potrivit redactării unui astfel de transformism afectiv. De
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
împru- mută mult acestui context politic prin excelență coercitiv, absurdist și deformator. Opera lui Caragiale devenea, ast- fel, la rândul ei un interpretant, o lentilă prin care criticul literar privește timpului său sesizându-i sumbra nebu- lozitate, grotescul imund, întunecimile abisale. Pintilie realizează o „anamenză”, - termenul este între- buințat de către Horia-Roman Patapievici în contextul configurării unui profil identitar - sondând psihismul abi- sal al României profunde prin intermediul operei scrii- torului I.L. Caragiale. Scrisoarea lui Pintilie care conține o trecere în revistă a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
personalitate paradoxală, trăind drama cunoașterii și vocației. Evocarea prințului, participant la campania țarului Petru I în Caucaz, expune pe de o parte evenimente și gesturi, pe de alta reflexul lor în oglinda-conștiință a personajului, în memorie și în proiecția ei abisală. Investind în posibilitățile încă obscure ale destinului său visul prometeic al unui trecut mitic, prințul are, la Porțile Caspice, revelația unei vieți întru edificarea sinelui. Romanul istoric Emisfera de dor (1979; Premiul Uniunii Scriitorilor), are ca fundal istoric expedițiile lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
televiziune pe marginea lor, cu dama care merge în culise să facă pipi la pahar și apoi arată lumii întregi o panglică impregnată cu propria urină, e cel puțin grotesc. La fel e și cu moartea. Este vorba de ceva abisal și dramatic, de ceva care ne preocupă și ne determină în mod fundamental pe toți, de unul dintre cele mai teribile mistere ale lumii acesteia etc. Dincolo de implicațiile mistice sau filozofice, moartea propriuzisă (ca și sexualitatea sau nașterea) este în
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
nici o soluție tehnică pentru protejarea climei și a mediului, pentru distribuirea raționalizată a apei și a materiilor prime, pentru lupta împotriva zgomotelor și a eliminării deșeurilor. Nu ne spune nici dacă vreo idee sau reformă sunt potrivite pentru eliminarea decalajului abisal între bogați și săraci, între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare. Dar mesajul creștin mă învață să echilibrez presiunea consumismului și libertatea față de consum. Nu are nici un sens construirea propriei fericiri numai pe baza consumului și a bunăstării
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]