2,199 matches
-
individual în el/noi impersonal. Conflictul latent al lipsei tot mai accentuate de autenticitate a eului, face posibilă crima, desigur, într-o fază de criză a supraviețuirii, dar și pentru că eul simte că „dublura” sa îi refuză iluzia trecerii în absolutul istoriei, a propriei identități. El devine tot mai mare și eul este amenințat cu dispariția. Crima devine astfel un act disperat al dorinței de „renaștere”, trăit concomitent cu decesul „părinților” originari. Însă o renaștere la modul fals, cu un act
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
negativă poate fi și o nostalgie a cerului, o dorință secretă de sfințenie, o voință autentică de a atinge grația divină, starea de extaz mistic. C. a avertizat deja că scepticismul poate avea și o latură religioasă și că pasiunea absolutului nu ocolește sufletul oamenilor care n-au în viață altă certitudine decât incertitudinea lor. Lacrimi și sfinți reprezintă despărțirea sa de teologie. Poate nu și despărțirea de religie, pentru că religia se salvează în eseistica filosofului prin sfințenie și mistică. Nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
cu un eșec. Doar că este un eșec asumat, devenit adevăr suficient sieși: „I-am spus (unui anume G., n.n.) că toate cărțile mele se învârt în jurul unui naufragiu spiritual, i-am explicat cum era cât pe ce să ating absolutul și cum, trezindu-mă în fața unui zid, a trebuit să dau înapoi, nefiindu-mi sortit să-l străpung ori să-l arunc în aer. Tot ce am scris este un comentariu asupra retragerii și a înfrângerii mele” (III, 358). Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 20), un frivol, condamnat la gravitate (cf. I, 77), „un superficial din fire” care nu cunoaște în profunzime decât „neajunsul de a te naște” (II, 296), un laș cu accese furibunde de violență, un bufon care suferă de absența absolutului, un erou în negativitate, care supraviețuiește datorită urii de sine, disprețului de sine, lașității. „Cu o viziune a lucrurilor ca a mea, e îndoielnic că altul ar fi reușit s-o ducă atâția ani. Iată de ce, oricât de ciudat ar
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
constructive, nemăcinate de îndoială. Constată la un moment dat: „Ceea ce-i lipsește Simonei Weil este umorul. Dar dacă ar fi fost înzestrată cu umor, n-ar fi făcut asemenea progrese în viața spirituală. Căci umorul te face să ratezi experiența absolutului. Mistica și umorul nu merg împreună” (III, 292). Or, Cioran știe că mistica l-ar fi salvat, pe când umorul, un atidot, îl proiectează într-un tărâm de graniță. Oricum, în fața ironiei, umorul mai păstrează șansa unei topiri în convingeri. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să confere sfințenia, ce sfânt aș mai fi! Aș ocupa întâiul loc în ierarhia sfinților!” (I, 15). În acest context, câteva teme se asociază religiozității lui Cioran, care vorbește uneori de fondul său religios, chiar dacă recunoaște că se poticnește în fața absolutului. Este vorba despre tema paradisului pierdut, despre obsesia sfințeniei și despre fascinația rugăciunii. La limită, despre felul în care Răul e o legitimare a Binelui, iar scepticismul, o formă de religie. Paradoxal, atât de nemulțumit de toate, răzvrătit sau numai
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rugăciuni, sau, mai exact, cu nevoia de rugăciuni. Vorbind indirect despre sine, scrie: „Sunt de plâns numai aceia care, având un fond religios, nu se pot opri la nici o religie și se poticnesc (exces de luciditate sau neputință?) în pragul absolutului. Cât îl admiră ei pe cel care știe să se roage!” (I, 156). Cazul lui Cioran însuși, care se simte alungat din Paradis și pentru că nu poate să se roage. De-ar fi știut, ar fi dispărut chiar conștiința care
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
alienării. La întrebarea „Cine sunteți?”, răspunde: „Sunt un străin Ă pentru poliție, pentru Dumnezeu și pentru mine însumi” (I, 307). La ce bun, atunci, antidoturile? Funcționează ele în mod real? Nici vorbă, fericirea cucerită prin contopirea cu obiectele și cu absolutul este reală. La fel, însă, sentimentul deșertăciunii. Într-un loc, vorbind de poemele lui Emily Dickinson, Cioran își reproșează că n-a avut curajul și nici energia să-și asume pe deplin singurătatea. Continuă: „Dar prea adesea am fugit de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
analogia dintre taleri și Dumnezeu este incorectă atâta vreme cât acele "obiecte" nu se află într-un mod similar în câmpul experienței 139. Hegel combate critica implicată în distincția între 100 de taleri reali și 100 de taleri posibili, pornind de la nedeterminatul absolut așa cum descrie ființa pură în "Știința logicii"140. Răspunzând la faptul că o sută de taleri gândiți nu își schimbă conținutul conceptual dacă există și în realitate, Hegel afirmă că ființa avută în vedere este nepăsătoare față de realitățile determinate, iar
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
în timp ce cunoașterea divină este absolută. Teismul procesual propune o abordare care nu consideră cunoașterea divină absolută în toate aspectele sale. Mai mult, a considera cunoașterea noastră relativă doar datorită faptului că suntem inferiori este greșit. O cunoaștere absolută implică un absolutul în ceea ce privește certitudinea și completitudinea, iar pentru a realiza aceste condiții cunoașterea respectivă trebuie să fie relativă. O cunoaștere completă a realității este o cunoaștere care implică fiecare detaliu al realității 358. Dacă realitatea este într-un proces continuu și dacă
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
înseamnă propriu-zis că marea artă comică este esențialmente monumentală. De aceea, marii autori comici se numără pe degete și rangul lor e la paritate cu geniile supreme. Iar dintre geniile comicului, Molière e fără îndoială cel a cărui operă reprezintă absolutul acestei arte. Un comentator, Ramon Fernandez, făcea următoarea observație: „Dacă (Molière, n.n.) nu a conservat, ca Cervantes, în opera sa, parfumul visului pe care îl risipește, comicul său e, în schimb, mai tranșant, mai colțuros și mai eficace. Râsul său
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
râs de toți, dar lui Don Quijote i-ar fi rezervat regimul lui Alceste, iar lui Sancho pe al lui Sganarelle sau Scapin. În tot cazul, „parfumul visurilor” e un element de lirism care nu poate avea loc într-un comic absolut, cum e al lui Molière. Nu vreau să spun că al lui Cervantes nu e de asemenea un comic absolut, dar prin natura temporală a desfășurării epice devine inevitabil heterogen. Arta comică e prin excelență una, ca să ziceau așa, „comportamentistă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
sau Scapin. În tot cazul, „parfumul visurilor” e un element de lirism care nu poate avea loc într-un comic absolut, cum e al lui Molière. Nu vreau să spun că al lui Cervantes nu e de asemenea un comic absolut, dar prin natura temporală a desfășurării epice devine inevitabil heterogen. Arta comică e prin excelență una, ca să ziceau așa, „comportamentistă”, adică e una de curată „fenomenologie”, de percepere a „manifestării”. E un domeniu al exteriorității, în care implicația psihică e
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de ce asemenea sentimente au locul lor în opera unor Cervantes, Sterne sau Dickens. Dar și acolo ele apar în mod recurent, alternând cu comicul, dar fără să-l pătrundă. Ca substanță, coniacul lui Cervantes e însă, cum spuneam, un comic absolut, deci de aceeași esență cu cel molieresc. Nu același lucru se poate spune despre comicul shakespearian, deși are loc într-o operă de teatru, deci într-un cadru propice. Cu toate că Shakespeare a creat un tip de comedie de o importanță
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
orășel din nordul Italiei sau Londra, ori Parisul. Poezia lui Bacovia nu are nici o afinitate cu Însemnările lui Neculai Manea, ci cu o cu totul altă carte, anume, cartea lui Iov, dar un Iov fără Dumnezeu, deci fără dezbatere cu absolutul, ci doar cu o mare absență, ceea ce e în fond tot un absolut. De asemenea, deși se fac mereu apropieri între Bacovia și Eminescu, nu pot câtuși de puțin să le întrevăd. Nici o afinitate nu-mi pare a exista între
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nici o afinitate cu Însemnările lui Neculai Manea, ci cu o cu totul altă carte, anume, cartea lui Iov, dar un Iov fără Dumnezeu, deci fără dezbatere cu absolutul, ci doar cu o mare absență, ceea ce e în fond tot un absolut. De asemenea, deși se fac mereu apropieri între Bacovia și Eminescu, nu pot câtuși de puțin să le întrevăd. Nici o afinitate nu-mi pare a exista între Eminescu și geniul afazic și disparent al lui Bacovia, cu obsesiile și nuanțele
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
deliberat sustrasă receptării, precum acele sculpturi din unghiurile cele mai ascunse și inaccesibile ale catedralelor. Ele sunt nu mai puțin opere și sunt aceasta în absolut. De altfel teza lui Al. Ivasiuc denotă o destul de îngrijorătoare lipsă de simț al absolutului. Firește, cine ar lucra numai cu dimensiunea aceasta ar stagna în iluzoriu și neant. Absolutul nu este, cum crede cineva, un loc anume sau ceva determinat pe care să-l cauți și eventual să-l găsești, așa cum cauți o adresă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Ele sunt nu mai puțin opere și sunt aceasta în absolut. De altfel teza lui Al. Ivasiuc denotă o destul de îngrijorătoare lipsă de simț al absolutului. Firește, cine ar lucra numai cu dimensiunea aceasta ar stagna în iluzoriu și neant. Absolutul nu este, cum crede cineva, un loc anume sau ceva determinat pe care să-l cauți și eventual să-l găsești, așa cum cauți o adresă sau chiar lâna de aur. Absolutul este o vocație a rațiunii. Unde nu e rațiune
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cu dimensiunea aceasta ar stagna în iluzoriu și neant. Absolutul nu este, cum crede cineva, un loc anume sau ceva determinat pe care să-l cauți și eventual să-l găsești, așa cum cauți o adresă sau chiar lâna de aur. Absolutul este o vocație a rațiunii. Unde nu e rațiune, nu e nici absolut. El este ispita cea mare a spiritului și deci și vinovăția lui, fără de care nimic nu are nici sens, nici valoare. E felix culpa. TEMPERATURA POLEMICII O
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
teme și simboluri sunt astfel văzute în devenirea lor și urmând îndeaproape poetica explicită a lui Ion Barbu. Lui Al. A. Philippide îi consacră în 1985 o micromonografie. Cartea identifică și interpretează temele și imaginile-cheie ce definesc un poet al absolutului și al „căutării nocturne”, al „visului ca modalitate de cunoaștere și categorie morală”, al „căutărilor interioare”. La prozator se remarcă un „realism al fantasticului”, iar eseistului i se relevă susținuta preocupare pentru expresia poetică. Critica lui G. cuprinde și alte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287278_a_288607]
-
scepticism veritabil, atrăgând atenția că nu susține că toate acestea sunt o consecință a capriciului nostru individual. Nu, adevărul matematic depinde de structura spiritului uman, care în realitate este durabil și general. Totuși, noi concepem adevărul matematic ca pe un absolut, și iată că e relativ. Să fii sigur de relativitatea tuturor lucrurilor și pe urmă să acționezi energic. Portretul lui Henri Poincaré S-ar putea spune că merge, s-ar putea spune că mănâncă, dar nu e el, ci doar
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
sexual, conform acestei practici, trebuie să aibă caracterul unui ceremonial. Mistica erotică indiană presupune eliberarea omului de propriile sale limite, transformând aceste bariere în mijloace ale ascensiunii, în vederea atingerii perfecțiunii. În ceea ce privește riturile maithunei, scopul lor este acela de a anticipa absolutul Nirvanei, ele reprezentând o prefigurare a libertății și a beatitudinii sufletului mântuit, mukkha. Actul sexual nu este un impediment, ci singura posibilitate prin care se poate ajunge la libertatea concretă. Pentru împlinirea acestui deziderat, erosul trebuie transformat din instinct în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
prin laudă excesivă, nici diminuare prin ignoranță. Nu mă tem să afirm că anticii cei mai grandioși au avut imperfecțiuni"82 declară Fénelon, plasându-se aparent de partea Modernilor. Aceste imperfecțiuni datorate supunerii la legile umane ce nu permit atingerea absolutului sunt în viziunea lui Fénelon particularizate la intervențiile corului în tragedii, considerate rupturi, întreruperi ale coerenței acțiunii, la plăcerea pentru jocurile de cuvinte (se citește aici poate austeritatea prelatului Fénelon?) și la predispoziția spre vulgar. Însă imperfecțiunea supremă a anticilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
identificând drept condiții ale clasicității maturitatea de gândire, a moravurilor, a limbii, alături de desăvârșirea unui stil comun și a caracterului de universalitate.113 Criticul făcea în acest sens diferențierea între clasicul relativ, raportat doar la un context național și clasicul absolut, care presupune o consacrare la nivel universal. În termenii acestei dihotomii, se poate afirma, astfel, că fenomenul clasic francez stă sub semnul absolutismului, în vreme ce restul neoclasicismelor, care corespund mai ales începutului de secol al XVIII-lea, sunt doar manifestări relative
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sens, se sugerează prin binecunoscutul vers care prelucrează o sintagmă latină, căpătând la rândul său, în timp, statutul de maximă: "A greși e omenește, a ierta este divin"161 că severitatea extremă în judecată nu este una constructivă, deoarece atingerea absolutului artistic este imposibilă în măsura în care actul creației este subsumat imperfecțiunii umane. Toate aceste precepte înlănțuite artistic vizează în fapt același lucru cultivarea unei critici obiective, în sensul depersonalizării acesteia de impuritatea unor mânii sau preferințe nejustificate, atitudine care dovedește, după cum am
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]