1,384 matches
-
proba realității”. Mecanismele de apărare pot fi puse în evidență, de pildă, prin analiza relatărilor produse în cadrul TAT (sau CAT). Stimulii folosiți în TAT sunt imagini susceptibile de a permite activarea fantasmelor legate de diferite situații conflictuale sau de anumite afecte (Morval, 1977). Relatările prezentate în cadrul TAT constituie rezultanta acestor fantasme și a unor moduri defensive instituite de către eu. Potrivit lui Shentoub et al. (1990), procedeele de elaborare a discursului reperabil în protocoalele TAT „se întemeiază pe operații inconștiente (mecanisme de apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe operații inconștiente (mecanisme de apărare și alte modalități de conduită psihică), a căror expresie manifestă sunt”. Procedeele identificate de Shentoub et al. sunt repartizate în patru mari categorii: apărări prin recurgerea la realitate, apărări prin recurgerea la fantezii și afect, apărări prin inhibiție și apărări ce țin de anumite emergențe în procesele primare. Să mai notăm și contribuția lui Debray (1987), care propune o nouă fișă de despuiere a TAT pentru copii și preadolescenți, fișă în care un loc important
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
regresia; 2) proiecția; 3) întoarcerea împotriva propriei persoane, care se referă la răspunsurile autohandicapante, pesimiste sau masochiste; 4) transformarea în contrariu, care include (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea; 5 ) „jocul cu principiile”, stil comun intelectualizării, raționalizării și izolării afectului. Aceste cinci ansambluri au fost descrise în capitolul 2 al prezentului volum. Dintre celelalte instrumente elaborate în ultimii douăzeci de ani, patru merită, în opinia noastră, o atenție particulară: - Indexul stilului de viață al lui Plutchik et al. (1979), alcătuit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adevăratul sens al cuvântului. Interpretarea conținutului angoasei nu a dus la nici un rezultat, iar pacienta a continuat să utilizeze acest procedeu de apărare constând în ridiculizare și ironizare. Conținutul angoasei a putut deveni conștient abia atunci când modul de apărare împotriva afectelor prin depreciere ironică, ajungând inconștient, a devenit inoperant. Modul de apărare al tinerei paciente se explică printr-o identificare cu tatăl decedat, care dorise să-i inculce stăpânirea de sine și care o lua în derâdere de câte ori fata se lăsa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărare al tinerei paciente se explică printr-o identificare cu tatăl decedat, care dorise să-i inculce stăpânirea de sine și care o lua în derâdere de câte ori fata se lăsa în voia unor manifestări sentimentale. În acest caz, apărarea împotriva afectului fixează amintirea tatălui mult iubit. Parcursul tehnic indicat de cazul prezentat de A. Freud pornește de la analiza apărării, trece prin studiul rezistenței sale în transfer, pentru a ajunge la analiza anxietății și a originilor sale. Pe lângă demonstrarea clinică a utilității
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
atașamentului față de simpatii sau antipatii anterioare este formalizată prin conceptul de transfer, care, în opinia lui Vaillant, nu este altceva decât o variantă a deplasării. Utilitatea deplasării în psihoterapie trece, totuși, dincolo de transfer. Astfel, jocurile de cuvinte, asociațiile încărcate de afect (din conținutul viselor) și metaforele - tot atâtea exemple de deplasări - joacă un rol important. Să luăm exemplul terapiei prin joc, utilizată la copii. Păpușile-părinți pot fi ucise și aruncate la gunoi, fapt ce are ca rezultat o senzațiede ușurare și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mijloace utilizate pentru a face față situațiilor problematice: rezolvarea rațională a problemei (inclusiv căutarea de informații), căutarea de sprijin social, reamenajarea pozitivă (sau reevaluare pozitivă) a situației, fuga-evitare, reprimarea cognitivă (distanțare sau minimalizarea amenințărilor), recurgerea la gândirea magică, autoacuzarea, exprimarea afectelor, reprimarea afectelor, spiritul combativ sau acceptarea confruntării, stăpânirea de sine etc. Conceput ca o trăsătură stabilă de personalitate sau ca un răspuns la anumite situații stresante specifice, coping-ul este studiat din ce în ce mai mult într-o perspectivă integrativă, care ține cont deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pentru a face față situațiilor problematice: rezolvarea rațională a problemei (inclusiv căutarea de informații), căutarea de sprijin social, reamenajarea pozitivă (sau reevaluare pozitivă) a situației, fuga-evitare, reprimarea cognitivă (distanțare sau minimalizarea amenințărilor), recurgerea la gândirea magică, autoacuzarea, exprimarea afectelor, reprimarea afectelor, spiritul combativ sau acceptarea confruntării, stăpânirea de sine etc. Conceput ca o trăsătură stabilă de personalitate sau ca un răspuns la anumite situații stresante specifice, coping-ul este studiat din ce în ce mai mult într-o perspectivă integrativă, care ține cont deopotrivă de abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
PARTEA A DOUA " Douăzeci și nouă de mecanisme de apăraretc "Douăzeci și nouă de mecanisme de apărare" Atc "A" Activismtc "Activism" Definițietc "Definiție" Gestionarea conflictelor psihice sau a situațiilor traumatice externe prin recurgerea la acțiune, în locul reflecției sau al trăirii afectelor. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Activismul - sau activitatea de substituție (acting out) - este citat ca mecanism de apărare doar în DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996). În lucrarea noastră, activismul este înțeles în sens larg, stipulându-se totodată că el trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau nesatisfăcător, activism care îl îndeamnă pe individ mai degrabă să se dedice muncii decât să participe la viața de familie. Există deci în acest mecanism o participare activă a unui eu conștient care caută să evite astfel întâlnirea cu afectul sau cu gândul, surse de angoasă, și căruia nu-i scapă nici caracterul inadaptat sau excesiv al unor astfel de conduite. Ca apărare a personalului îngrijitor împotriva angoasei provocate de un pronostic letal, „încrâncenarea terapeutică” arată prin însăși formularea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
această constatare apare încă din „Schița unei psihologii științifice” ș1895/1979ț) sau privită ulterior ca soluție la angoasă (Freud, 1923/1981). În lucrările pe care Freud le-a redactat în colaborare cu Breuer (1895/1965) se descrie faptul că „niște afecte active, «stenice», compensează creșterea excitației printr-o descărcare motrice. Țipetele și săriturile de bucurie, tonusul muscular crescut în cazul furiei, vociferările, represaliile, toate acestea permit excitației să se descarce prin anumite mișcări”. Și în acest caz se profilează versantul patologic
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau insuficiența și că el poate fi dobândit atunci când lipsește. Istorictc " Istoric" Încă de la primele lucrări publicate, Freud a evidențiat rolul benefic al exprimării sentimentelor, fără ca ea să figureze totuși printre mecanismele de apărare studiate de întemeietorul psihanalizei (1895/1965). Afectul poate ajunge la abreacție - descărcarea de nocivitate - grație unei acțiuni precum răzbunarea, dar și prin limbajul „echivalent actului”. Freud remarcă faptul că, în cazul unei situații resimțite foarte puternic, reacția normală și adaptată este comunicarea verbală. El amintește povestea bărbierului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
iubește și o urăște în același timp o piatră periculoasă. Se răzgândește însă și o pune imediat la loc. Omul cu șobolani nu anulează un eveniment suflând asupra lui, ci face pur și simplu două gesturi opuse, trădându-și astfel afectele contradictorii față de iubita sa. Dar, atribuind în mod obișnuit gândirii sale, sentimentelor și dorințelor pe care le încearcă o atotputernicie care este o reminiscență a megalomaniei infantile, el atașează cu siguranță acestor gesturi anodine o însemnătate excesivă, poate chiar magică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
recurgând la fetiș. Prin urmare, alături de acceptarea intelectuală a unei realități, clivajul implică în mod necesar acest refuz al unei alte părți a aceleiași realități dureroase. Mai putem evoca în acest context și izolarea, care rezultă dintr-un clivaj între afect și reprezentare. O persoană care a asistat la dialogurile cu A. Freud (Sandler, 1985/1989) relatează cazul unui pacient care, povestind o experiență dureroasă fără a-și aminti ceea ce trăise la momentul respectiv, a vărsat o lacrimă pe care a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la dialogurile cu A. Freud (Sandler, 1985/1989) relatează cazul unui pacient care, povestind o experiență dureroasă fără a-și aminti ceea ce trăise la momentul respectiv, a vărsat o lacrimă pe care a justificat-o atribuind-o unei alergii. Izolarea afectului se sprijină aici pe mecanismul clivajului. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Un clivaj excesiv sau rigid poate fi reperat în prezent în ansamblul psihopatologiei, fie că este vorba despre perversiune, nevroză sau psihoză. Clivajul reprezintă mobilizarea defensivă prin excelență
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lor. Astfel, crampa devine o formațiune de compromis în care participarea corporală constituie un simptom de conversie, „dar și o organizare defensivă în care recurgerea la clivaj organizează apărările într-un mod operatoriu, manifestarea somatică având funcția de a exclude afectul și reprezentările legate de acesta”. Multe cazuri de inhibiție intelectuală selectivă țin de o astfel de „aservire” a unor sectoare ale eului clivate până la pierderea libertății, alături de o funcționare pe care am putea-o califica drept normală. Însă clivajul aduce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pulsională: fie că e vorba de obsesiile însele (gânduri sau ritualuri) ori de mecanisme cum ar fi izolarea, anularea, raționalizarea sau formațiunea reacțională, avem de-a face cu bariere pe care eul le înalță în calea reprezentărilor indezirabile și a afectelor, cu un consum neîntrerupt de energie. Mai ales formațiunea reacțională, produsă prin consolidarea atitudinii opuse pulsiunii ce se cere a fi refulată, ilustrează conflictul de ambivalență iubire - ură care se află în centrul acestei problematici. „Omul cu șobolani” (Freud, 1909b
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aceea a unui observator imparțial, ajută subiectul să nu sufere de pe urma elementului conflictual. Intelectualizarea se poate manifesta în viața cotidiană. Descriind o serie de subiecți (tineri intelectuali, mai ales) care caută să-și stăpânească angoasele „printr-o vastă intelectualizare a afectelor”, Böhm (1951/1955) propune pentru această atitudine denumirea nevroză de cerebralizare. S-a subliniat că subiecții analizați pot recurge la acest mecanism de apărare pentru a scăpa de angoasa legată de cură. Încă din 1912, Freud semnalează că „trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sa frecventă în cura analitică. Această echivalență dintre intelectualizare și rezistență a mai fost subliniată de Fenichel (1945/1953) și de Laplanche și Pontalis (1967). Alți autori pun în evidență existența intelectualizării în viața cotidiană. Astfel, Mucchielli (1981) precizează că afectul este, în acest caz, transpusîn idei, iar Sandler (1985/1989) subliniază că trebuie „să considerăm lucrurile în sfera abstractului, în contextul unor generalități aflate la distanță de propria persoană”. „Se produce, explică Rausch de Traubenberg și Boizou (1976), o substituire
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
subliniază, continuând astfel descrierea pe care o dă nevrozei de cerebralizare evocate mai sus: „Aceste persoane disecă totul prin cuvânt și nu simt nimic, dar, ca urmare a izolării obsesionale, nu-și dau seama că acționează astfel din teamă de afect”. În izolare însă, remarcă Mucchielli (1981), afectul este detașat și refulat, pe câtă vreme în intelectualizare el este transpus în idee. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Nu orice intelectualizare este un mecanism de apărare. „Intelectualizarea vieții afective, tentativa de a stăvili
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dă nevrozei de cerebralizare evocate mai sus: „Aceste persoane disecă totul prin cuvânt și nu simt nimic, dar, ca urmare a izolării obsesionale, nu-și dau seama că acționează astfel din teamă de afect”. În izolare însă, remarcă Mucchielli (1981), afectul este detașat și refulat, pe câtă vreme în intelectualizare el este transpus în idee. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Nu orice intelectualizare este un mecanism de apărare. „Intelectualizarea vieții afective, tentativa de a stăvili procesele instinctuale legându-le de idei pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la reflecții sterile. Deutsch (1939/1970), care a întreprins un studiu dedicat „apărărilor intelectuale”, a evidențiat trei tipuri de persoane care recurg la intelectualizare: - intelectualii care, pornind de la sublimare, și-au construit rezistențe inatacabile; - nevrozații cu tulburări obsesive; - „pacienții cu afecte blocate sau perturbate, care, întrucât și-au refulat partea afectivă a vieții lor, au reținut latura intelectuală ca fiind singurul mijloc de exprimare a personalității lor psihice”. Și Deutsch conchide: „Analiza s-a dovedit a fi deosebit de dificilă în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o introiecție. Această afirmație justifică travaliul psihoterapeutic menit să instaureze și să dezvolte procesul introiecției care, pornind de la încorporare, conduce la identificări, socializare și autonomie. Izolaretc "Izolare" Definițietc "Definiție" Termenul „izolare” acoperă două sensuri. El poate desemna: - o eliminare a afectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gând) conflictuală, în timp ce reprezentarea în cauză rămâne conștientă; - o separare artificială între două idei sau două comportamente care în realitate sunt legate, relația lor neputând fi recunoscută de către subiect fără o anumită angoasă. Discutarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
locuință înseamnă a o separa de o sursă de frig, de căldură sau de zgomot. Temperatura exterioară nu este suprimată, dar se reușește protejarea interiorului casei. În mod similar, izolarea-apărare răcorește, ca să spunem așa, reprezentarea, care este privată de căldura afectului: ajungem astfel să vorbim despre evenimente emoționante cu un calm perfect. După cum explică Freud (1909b/1979), „în amintirea conștientă nu mai rămâne decât un conținut reprezentativ indiferent și aparent lipsit de importanță”. De aceea, rezultatul este aproape același ca în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
împiedice asociațiile, punerea în legătură a gândurilor, el (bolnavul) urmează una dintre legile cele mai vechi ale nevrozei de constrângere, tabuul atingerii (...); izolarea este suprimarea posibilității de contact” (1926/1995). Prin urmare, refuzul unei conexiuni între o reprezentare și un afect, sau între două reprezentări, face trimitere la interdicția atingerii reale. De ce acest tabu? Atingerea cuiva înseamnă, în opinia lui Freud, o plăcere supremă, dar interzisă, deoarece actul de a atinge este începutul oricărei dominări, oricărei tentative de aservire a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]