7,295 matches
-
ca niște șerpi uriași. Pășeau cu grijă printre ele, atenți la zonele friabile ce stăteau gata să se desprindă din mal. Ceva mai în față, la vreo sută de metri, o stâncă de mari dimensiuni era prăbușită de-a curmezișul albiei, barând cursul apei. Trunchiuri de copaci și crengi aduse de pârâu, zăceau acolo pe jumătate scufun date. Apa se arunca furioasă peste ele, dispărând de partea cealaltă într-o vâltoare invizibilă din locul în care se aflau cei doi. Pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
barajul natural, ascunși de privirile celor din vale de copaci. De acolo de unde se aflau, Cristi avea impresia că aceștia vântură apa, lucru care i se părea absurd. Ce fac oamenii aceia? întrebă inspectorul cu voce scăzută. Spală nisipul din albie, îl lămuri Vasilică, caută aur. Stai! îl opri Cristi pe colegul său care deja se pregătea să coboare panta spre tabăra de pe malul apei. Deocamdată nu vreau să știe că suntem aici. Hai să ne mai uităm puțin la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apoi la sfat și hotărâră că în luptă dreaptă nu erau în stare să-l biruiască, așa încât nu le mai rămânea decât să pună la cale un vicleșug. Auziseră că pe undeva, pe lângă apa Mureșului, acolo unde acesta își sapă albia printre dealuri, este o boieroaică care stăpânea livezi întinse. Din prunele de acolo, scotea o băutură care tare îi mai plăcea lui Negru. Uriașul plătea cu aur butoaiele de pălincă pe care i le trimitea boieroaica. Numai că dacă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de pe fund. Îi era imposibil să treacă pe acolo. Distanța dintre maluri era prea mare iar pereții verticali nu puteau fi coborâți. Dacă voia să-și continue drumul trebuia să meargă mai departe pe firul apei. Porni la deal urmărind albia pârâiașului. După douăzeci de minute, pădurea se termină brusc. În față se întindea coasta golașă a munte lui ce urca abrupt spre vârful ce se ridica în depărtare. Se opri să admire pentru câteva clipe peisajul copleșitor. Creasta se contura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se termină brusc. În față se întindea coasta golașă a munte lui ce urca abrupt spre vârful ce se ridica în depărtare. Se opri să admire pentru câteva clipe peisajul copleșitor. Creasta se contura pe cerul senin, fără nici un nor. Albia pietroasă a pârâiașului împărțea pajiștea alpină în două. Izvora de undeva de mai sus, de după un stei de stâncă ce se sumețea din mijlocul mării de verdeață. Zona înierbată se termina la poalele vârfului stâncos, în formă de piramidă. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
descurce cum putea. În fața lor pădurea era despicată de un curs de apă. Un pârâiaș ce scurgea la vale de-a curmezișul pantei printre pietre și bolovani acoperiți de mușchi verde. Pe maluri, din loc în loc, mai ales acolo unde albia se întorcea în meandre, crescuseră pâlcuri de arini. Printre ei, câțiva aluni se aplecau peste apă. Coborî pe mal și alese o tulpină de alun mai groasă pe care o tăie cât mai aproape de rădăcină. O curăță de crenguțe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și schimbă direcția. Era clar că știe drumul, se orienta perfect în pădure. Coasta muntelui devenise mai abruptă și de acum urcau pieptiș. Din loc în loc, treceau pe lângă stânci uriașe pe care trebuiau să le ocolească. Nu mai bine urmam albia pârâiașului pe lângă care am trecut mai devreme? întrebă Cristian, oprindu-se să-și tragă respi rația. Nu ne-ar fi ajutat de loc. Pârâul Bolii izvorăște de sub răritura pe care vrem noi s-o ocolim. Am fi ajuns în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spre vârf. Se afla la mijlocul pajiștii alpine. Se miră și el cât de departe ajunsese, ajunsese lângă pârâul care împărțea coasta în două. Era mai mult un izvor, un firișor de apă ce se scurgea la vale. Păși ușor peste albia îngustă și se avântă mai sus. Aici, iarba făcuse loc unui covor gros de mușchi, în care piciorul se scufunda până la glezne. Se aplecă și luă în căușul palmelor puțină apă pe care o aruncă pe obraji. Își umezi fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu le era stânjenit de vegetație. La un moment dat le ieși în cale un curs de apă. Un pârâu destul de lat se repezea înspumat la vale printre bolovani acoperiți de mușchi verde. Din loc în loc, mai ales acolo unde albia își schimba direcția erau adunați bușteni cărați de apele umflate. Continuară să urce paralel cu pârâul care rămânea în dreapta lor. Coasta nu mai urca atât de abrupt și în curând ieșiră într-un fel de luminiș. Pârâiașul se lățea, formând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Tocmai înconjuraseră un bolovan uriaș ce părea că rămăsese înțepenit între doi stejari care, probabil că ieșiseră din ghinde pe vremea când Attila își conducea hoardele spre porțile Romei. Dincolo de acesta se deschidea o vâlcea adâncă cu pereții abrupți. Era albia unui torent care își săpase drum la vale pe acolo. Calistrat se opri chiar pe margine, privind în lungul ei. Mai la deal de ei, la cel mult douăzeci de metri, ascunsă sub buza ravenei stătea vâlva. Bulgărele de ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu-l mai auzea pe Calistrat, de fapt în acel moment nici nu-l mai interesa ce face acesta, important era să pună mâna cât mai repede pe obiectul acela de care depindea viața amândurora. De acum, ajunsese la baza albiei, era cu mâinile în apa care se scurgea la vale acolo, după ploaia de mai devreme. Încă nu găsise ce căuta. Unde naiba căzuse toiagul acela? Și Calistrat ăsta, cum oare putuse să fie atât de neatent? Se făcuse frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
extragă fier ori cărbune, lui îi plăceau câștigurile mari și imediate. Discutase cu niște aventurieri care îi împuiaseră capul cu o grămadă de povești despre continentul negru. Îi povestiseră cum aurul se găsea acolo în praful de pe drum și în albiile râurilor, neașteptând decât să fie scos afară de cineva dispus să investească niște bani și ceva efort. Încercase să cumpere dreptul de prospectare și exploatare a unor zăcăminte de aur din Africa. La început se izbise de refuzul funcționarilor din ministerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
își continua drumul la vale printre copaci. Știa foarte bine unde se aflau. Pop rămăsese câțiva pași în urmă. Îi auzea respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept, de-a lungul albiei pârâului, acum începeau să facă un ocol spre stânga, astfel încât să nu ajungă direct la tabăra basarabenilor. Tocmai trecuse de trunchiul unui stejar bătrân, gros de mai bine de un metru, când ceva i se păru că nu este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ținut o evidență despre acestea. Despre o ploaie mare, o rupere de nori, cum se zice, ne-a lăsat mărturie Toader Boca. El ne spune că la 6 august 1888, în urma unei ploi mari, pârâul Dunavăț a ieșit mult din albia lui și a distrus iazul morii Rosetti. Iazul morii n-a mai fost refăcut, moara n-a mai mers, iar pământul de sub iaz a fost ocupat abuziv de către unii locuitori. Același cronicar harnic și inspirat ne informează că în același
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ar trebui să-i poarte numele celui care a făcut-o: moș Vasile Vasilaș (Costănoiu), Fântâna lui Costănoiu. După ce s-a răspânădit folosirea cimentului, piatra a fost înlocuită de beton, deși pietrișul nisiposă (balastul) se află la mare depărtare, în albia Siretului. Au apărut și meșterii, inclusiv cei care s-au specializat în construcții funerare. Meșteri cojocari și sumanari Creșterea oilor în care se specializaseră unii dintre luncași a impusă și prelucrarea pieilor, atât a mieilor, cât și a oilor și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o altă „inimă”, mai dinamică din punct de vedere ideologic, militar și cultural, cristalizată în jurul unui alt proiect. înainte însă ca toate acestea să se întâmple, vor avea loc nenumărate evenimente, cea mai mare parte dintre ele neieșind totuși din albia străveche a Istoriei. Un viitor promițător pentru a noua formă Clasa californiană nu a fost niciodată mai inventivă, mai bogată și mai promițătoare, iar nivelul de trai californian nu a atins nicicând cote mai înalte. Profiturile marilor întreprinderi americane n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
lui Dumnezeu. 1 Dimineața zilei de 5 august 1300, În mlaștinile de la apus de Florența Își lăsaseră caii pe lângă o căsuță de țară izolată, pe drumul spre Pisa, sub soarele care urcase binișor pe cer. De acolo, se Îndreptaseră către albia râului, care curgea la vreo două leghe, nevăzut printre stufărișuri și printre hățișurile de baltă. Scurta coloană se târa de mai bine de două ceasuri pe terenul Îmbibat cu apă, Împiedicându-se În armurile grele și străduindu-se să Înainteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron masiv, sculptat, care se termina printr-un vârf din bronz, pe jumătate ascuns În noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Din păcate, de cele mai multe ori pâraiele astea au un volum scăzut de apă, cu o singură excepție: primăvara, adică exact în anotimpul de acum. Adesea prin preajmă se aude fojgăitul vreunui animal mic, în căutare de hrană. Grupul caută o albie cu apă mai multă, altfel operația de înecare s‑ar prelungi la nesfârșit. Și cine știe dacă pisica o să coopereze. Sophie are un păr lung, blond, care strălucește uneori, atunci când se încurcă în el vreo rază de soare; la umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trebuie, de altfel, să cedeze din vechea ei existență. Există și alte posibilități de a stârni curentul liric decât prezentarea unei imagini concrete. Intensitatea afectivă poate fi obținută și ca un acompaniament al intuițiilor inteligenței. Fluxul sentimentului curge și în albiile gîndirii: întreaga lirică a lui Barbu stă ca o mărturisire despre aceasta. Tudor VIANU Acela care la noi a aruncat în circulația tinerilor poeți ai ceasului această formulă ălirismul abstract, n.n.îa fost Ion Barbu: un virtuoz al versului, poet
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
vedem ajungând să realizeze la noi ceea ce Mallarmé spune la un moment dat referitor la Edgar Poe, în sonetul gravat pentru mormântul acestuia: "Donner un sens plus pur aux mots de la tribu". Dinu PILLAT Poezia lui Ion Barbu captează în albia discursului retoric o adâncime a realului trăit până la concentrarea lui de la noțional și esență. Este în poezia sa un fel de ceremonie de doctor Faustus modern, desins în Balcani, unde se luptă între luciditate carteziană și senzualitate las-civ-orientală. O strălucire
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
structuri stabile de esență țărănească, cu orânduială străveche, așa cum era în timpul copilăriei mele, momente pe care le-am trăit înainte de mișcările tulburi care au urmat și care au produs atâtea răsturnări de valori. Chemând faptele să se adune într-o albie cu apă limpede, ca pentru primenire, am încercat doar a resuscita câteva secvențe care aparțin istoriei noastre, pentru a nu se uita și a nu se pierde un anumit șir de valori. Am fost atrasă de enigmele și starea de
TESTAMENTUL UNEI SCRIITOARE CARE A ZAMBIT VIETII de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364402_a_365731]
-
asupra românismului celui pe care încerc să-l creionez aici, cu oarece sfială, ar putea fi întărită de un argument prioritar, acela că dânsul este, prin studii, profesor de limba și literatura română. Și că, ca o curgere firească în albia profesională dată, a fost sau încă este lector, corector și redactor de carte și revistă românești, el însuși fiind autorul a patru volume demne de osârdia cititorului român, fie cititorul (cel în confuzie aflat) și... moldovean. Trei dintre cele patru
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
care contribuie la gruparea poemelor conținute. Aceste sintagme sintetice vizează “universul casei părintești”, “focul care frânge inima” (iubirea), natura, omul de aproape, anume cel cunoscut de autor în contextul vieții active în Cetatea Neamului. Câtorva poeme nu le-a găsit albia comună decât recurgând la un culoar cu maximă larghețe: “Caleidoscop (varia)”. Nu pot să nu “trădez”, în contextul acestei intenții de portretizare, că, păstrând proporția, și cel care creionează aici schița unui suflet de poet e el însuși un vânturător
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
afirmă Ioan Nistor. „După numeroase tsunami ale urâtului”, completează acesta, „o astfel de infuzie este bine venită. Volumul se impune prin febrilitatea căutării unui timbru dezinvolt, autoarea captându-și izvoarele de pe versantul realului, își adună discret materialul de inspirație în albia unui torent. Inspirate, cu originale și memorabile expresii, suntem încrezători că poeziei pe care o scrie Corina Petrescu i se va distinge tot mai clar răsunetul viguros, distinct, prin adăugarea unor noi “creioane””. Până la apariția acestora, nu ne rămâne decât
UN UNIVERS POETIC SUB SEMNUL ARMONIEI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364521_a_365850]