875 matches
-
rătăceam în dreptul casei ei ca să fiu mai aproape de dânsa, a închis geamurile și a dat storul în jos, ca să se culce... Există în univers imagine mai încîntătoare decât o femeie înaltă și zveltă, frumoasă și elegantă, care se dezbracă încet, alene, cu gândul aiurea, zâmbind unei amintiri, unei așteptări? Adela era în cerdac cu doamna M... Treceam la poștă. Am salutat. Ea, cu o înclinare din cap abia perceptibilă, mi-a zâmbit toată. E o spontaneitate, uneori, o uitare de sine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pornea de la poartă și se oprea în fundul grădinii. Avea câinele nostru obiceiul că se așeza de-a curmezișul porții de la intrarea în curte. Cei străni de curte se sfiau să treacă peste el, de frică. Atunci Tarzan 2 se dădea alene la o parte, insul intra și mergea în treaba lui, dar când trebuia să părăsească curtea și pentru că trebuia s-o părăsească numai pe poartă, nu mai putea face nimic, căci Tarzan îi bara drumul, arătându-i niște colți albi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
încărcată cu saci plini sau cu strujeni de porumb. Și iarăși mă miram, de unde atâta forță la un pumn de animal? Măgărușul trăgea căruța aparent fără efort, omul cu fața galbenă, ochii puțin pieziși și cu nasul turtit îl îndemna alene, iar în dreptul nostru, ne saluta cu o deosebită politețe. După vreo două ore de mers, am ajuns la Sf. Gheorghe. Înainte de a ajunge la Tulcea, aveam să trecem și bacul de aici peste marele canal. Dar cum am ajuns în preajma
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Sandu: "E frumoasă, dom-le!" Înainte de a muri, ne-am întâlnit undeva, într-un loc unde tăcerea nu este sfâșiată decât de strigătul unui cocoș în ziuă sau în noapte, speriat de vulpe, unde și apele tac, iar vântul fâșâie alene printre sălcii, unde se zbate peștele răpitor în căutarea pradei, unde zgomotele cotidiene sunt excluse și unde dacă dilați puțin nările, parcă-parcă îți vine o miroznă de fân abia cosit și de ciuperci care așteaptă să fie culese și părpălite
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a vărsat, și ce am mai râs! - Vei avea baftă la pește! i-am prezis eu, ca o veritabilă ghicitoare, după ce i-am turnat alt pahar cu vin. După masă, pentru că peștele încetase de a mai mușca, ne-am întins alene pe iarba grasă, în jurul bobocului de gâscă, mângâindu-l. Uneori, moșul îl îmbia cu bomboane din buzunarul hainei, dar el, sătul, le refuza cu toată politețea. - Eu cunosc pe stăpânul acestor gâște, am mas la el într-o seară, venisem
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
iubirea e ca focul ? Că, dacă o iei dintr-un loc și o pui în altul, nu poate decât să crească ? înseamnă că vom putea face toți trei dragoste cu fostul meu iubit, am concluzionat eu. Zilele de vară trecuseră alene, cu excursii pe lac, drumeții prin pădure, seri languroase petrecute în șezlong în fața focului, dimineți răsfățate de spuma de lapte a cafelei pregătite de Jean-Claude cu un aparat special, care știe să prepare cinci feluri de cafea. locuisem toată vara
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
caleașcă frumoasă de cristal, cu oiștea de rubin și roțile de smarald. Echipajul era tras de patru câini negri, mari cât pumnul, cu urechi până la pământ. Patru cărăbuși, călărind ca jocheii, conduceau cu ușurință acești cai drăgălași. În fundul caleștii, tolănită alene pe pernele de satin albastru, era o tânără becață, purtând pe cap o pălăriuță roz și îmbrăcată într-o rochie de tafta așa de largă, încât se revărsa peste cele două roți. Într-o gheară cucoana ținea un evantai, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
coboare înspre apă. Gaskell le trase înapoi de sfoară și mai încercă o dată. Balonașele plutiră iar încet în jos, spre apă. — O să aștept până se mai întețește vântul, zise el, după care legă funia de balustradă, unde balonașele atârnate săltară alene în sus și-n jos. Bărbatul coborî în cabină și se întinse pe pat. — Și ce-ai de gând să faci acum? îl întrebă Sally. — Să dorm. Trezește-mă când bate vântul. Gaskell își scoase ochelarii și se înveli cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o apucase gelozia. Atunci am întrebat-o de Riri al ei. A tăcut și a simțit săgeata. Stăteam într-o după-amiază lungit pe canapea, când a sunat telefonul. Mama m-a chemat: Petre, vino, te caută cineva. M-am ridicat alene și m-am dus. Sunt la Cireșica, am auzit o voce mică. Mănânc o înghețată. Vrei să vii și tu? Era Clody! De unde ai numărul meu de telefon? De la Olga. Ți l-a dat ea? L-am găsit eu. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Forfota din jurul lui îi plăcea, iar caruselul cu călușei și clopoței de peste drum îi aducea aminte de vremurile copilăriei. Urmărea fețele oamenilor, femei, bărbați, tineri, îndrăgostiți... Simți, la un moment dat, că i se făcu foame. Se ridică și plecă alene pe bulevard, până pe Rue de la Bourgeoisie. Trecu pe lângă un mic magazin alimentar, intră și își cumpără câte ceva, pentru o gustare ușoară puțină terină de gâscă, două trei feluri de salam, pâine de secară cu nucă... Îi fu greu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
arteziană țâșneau jerbe de apă multicolore. Aleile din firimituri de marmură albă străluceau, scânteiau. Era fascinant! Oare cine s-o fi îngrijit de aceste lucruri? Totul era de o mare frumusețe. Gustă câte puțin din ceea ce cumpărase, apoi se ridică alene și intră, cu aceeași cheie, în dormitor. În urma lui auzi un zgomot era plasa de țânțari ce-l despărțea de grădină. Ușa era, deci, și fereastră. O lăsă larg deschisă, încercă plasa bine închisă în pardoseala terasei. Verifică totul, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
muncit, am muncit... Hai să te duc la locul meu favorit. În spatele casei am pus o băncuță mică, sub un nuc. Bine, hai acolo. Acolo îi aștepta Toni, lungit în fața garajului, ca și cum ar fi vrut să păzească mașinile. Se ridică alene, se lipi de Petre, apoi se așeză la picioarele Anei. Ce repede te-ai împrietenit cu el! E un câine mare, frumos, cu ochi inteligenți. E un câine bun, credincios. Am să-l iubesc, tată. În fața lor se așternea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
După cum exemplifică aici Carnap, „există nimicul“, „noi cunoaștem nimicul“, „nimicul ca atare este de față“. Probabil că ar vorbi în felul acesta doar cel care, privind îndelung și trist pe fereastră, ar vedea la un moment dat cum nimicul trece alene pe stradă. Însă Carnap nu sa întâlnit în acest fel cu nimicul, nici nu crede că este posibil așa ceva. A întâlnit totuși multe rostiri de felul celor de mai sus, de pildă în cele spuse de Heidegger întro celebră prelegere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de ceai, nespălate, puse-n chiuvetă, la masa acoperită de mușama, plină de firimi turi, și la bucata de brânză, cu coaja îngălbenită, de pe farfurie. Da mă-ta unde-i ? — La servici - săptămâna asta lucrează de dimineață... Nu știi ? răspunde alene Gelu. Stă, rezemat într-o rână, de ușă. E înalt și slab, trăsăturile feței, neașezate încă, par umflate de fierberea dinăuntru pe care se străduiește s-o ascundă. Se uită țintă la ea și un zâmbet îi întinde buzele groase
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ușa de la cămară, nu-s decât niște biscuiți uscați, ia unul, îl vâră în paharul cu apă, îl moaie și-l molfăie-n gură. — Eu mă duc, mătușă, am de lucru de nu-mi văd capul. Se duce, târâindu-și alene papucii, se trântește într-un scaun și-și sprijină falca în palmă. Își plimbă degetele pe obraz : să se radă azi, să nu se radă... A amețit de vorbăria bătrânei și tot poveștile alea vechi ale ei ; când crezi c-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Mihai. Care Liliană zici că ești? La celălalt capăt al firului, femeia a rîs ușor, feminin și tandru, amuzată de-a binelea. Apoi, în următoarele clipe, lucrurile s-au clarificat, și, odată convorbirea încheiată, Mihai a început să se plimbe alene prin birou, fluturînd hîrtia din mînă, pe care a notat numerele de telefon de acasă și de la serviciu ale Lilianei. La prînz a sunat-o. Apoi, și-n zilele următoare, mereu tot mai dornic să audă acel servus, devenit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
la a șasea, unde este o biserică ortodoxă din lemn. De altfel, la ora ce-o fixează el, îl va aștepta acolo. "Oricum, am timp să prind trenul de noapte..." gîndește Mihai după ce închide telefonul și se ridică din pat alene, cu o imensă părere de rău pentru culcușul cald. Se bărbierește, apoi se îmbracă. Face un pachet frumos ambalat din volumul de Villon și cel de Jules Verne, îl pune într-una din sacoșele de plastic pe care le are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
vecinilor să fie văzuți împreună la prima oră a dimineții. Și nici n-a acceptat să rămînă să doarmă la ea pînă la prînz, cînd Liliana se va întoarce de la serviciu. A hotărît să plece acum, înainte de ora cinci. Merge alene, refăcînd drumul de aseară. Din cînd în cînd, încetinește pasul mai mult, admirînd vreo vilă. Nu încape comparație! Aseară s-a înșelat. Cei ce și-au construit vile în orașul în care locuiește el sînt totuși oameni ce-au strîns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
drama tînărului și să-i fie alături, tovărășește, colegial, să-i zicem. "Asta în cazul cînd spuneam de la început că eroul nostru e castrat!" a vrut Mihai să replice, dar s-a abținut. În drum spre stația de troleibuz, merge alene, cu pardesiul descheiat, lăsat în voia vîntului de mai. La un moment dat, încetinește pasul tot mai mult, aruncînd privirea spre celălalt trotuar, pe care trece o femeie. Hai, dom'le, că ne prinde noaptea! îl zorește regizorul, clătinînd din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
degrabă un mod de-a schimba vorba. Mihai se uită la regizor lung, nedumerit. Acesta saltă cu neputință din umeri. Dar cînd rămîn singuri, adaugă pe un ton hotărît, ca o concluzie fermă: O facem necăsătorită și fără copii!... Lovind alene frunzele cu vîrful pantofilor, în drum spre stația de troleibuz, Mihai oftează din cînd în cînd. După întoarcerea din concediul făcut la țară a explodat în el dorința de-a scrie. Cîteva nopți la rînd a muncit la roman cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
aud cocoșii cîntînd. "Doamne!" se cutremură el, simțindu-și ochii grei și încețoșați. Căldura a umplut întreaga încăpere, trezind în Mihai nostalgia copilăriei. Întinde mîna, ia din castronul de pe colțul plitei un pumn de semințe de dovleac prăjite și, lăsîndu-se alene pe spate, mănîncă frămîntat de gînduri. Imediat ce a revenit de la București, după discuția avută la editură, a încercat să-și reia ritmul de lucru, să poată reface romanul, dormind după-masa și scriind noaptea. Dar n-a mers. După o săptămînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
tînără atunci. Căsătorindu-ne, tu ai fi vrut copii, ai fi... Ori eu, la aproape patruzeci de ani... Face un gest cu palmele, asta-i!, iar zbuciumul îi dispare de pe față, semn că s-a eliberat. Apoi, calmă, își vede alene de drum, culcînd la pămînt, cu talpa pantofilor, brîndușele din calea sa. Cînd observă că Mihai privește cu stupefacție spre picioarele ei, se oprește scuturată de un frison. Îndărătul lentilelor, ochii îi stau ațintiți spre Mihai, plini de spaimă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în urmă la niște cursuri, pe cînd nu debutase. Mai tîrziu, l-am reîntîlnit, dar... E bine să spun că l-am reîntîlnit? Cred, mai degrabă, c-am întîlnit un altul. Tace mult timp. Alături de ea, Mihai merge la fel de încet, alene, cu mîinile în buzunarele pardesiului. De data asta, murmură Liliana, am încercat să-l cunosc și pe acesta, dar m-am speriat. Nu de el, cît de mine, oglindindu-mă în conștiința lui. Avea dreptate prietena mea... Iar!?! Vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
amîndoi. Mihai mișcă privirea cu calm, secerînd totul în cale, pînă și-o oprește pe vila Lilianei. Închide ochii. Din interiorul salonului de la parter i se pare că aude acordul final din Serbările romane. Expiră prelung și-și continuă drumul alene. N-a fost să fie! S-o blesteme pe Teona iar? Da, merită! Dar la ce i-ar ajuta acum?! Dansul nebun s-a terminat imediat ce s-au stins acordurile. Iar măștile au căzut. Nu-i plac figurile celor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ani în urmă întinsă într-un Mercedes alb. Liuță avea dreptate. Doris nu a clintit nimic în conștiința lui. Ba poate că da, însă într-un sens nedorit. L-a făcut să se simtă dezgustat de sine însuși. Acum, plimbîndu-se alene, are aceeași senzație stranie că i-ar putea murdări chiar și cu privirea pe cei din jur, cum i s-a părut pe cînd bea bere în bufetul expres și a privit după fetele acelea tinere, abia ieșite din adolescență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]