2,910 matches
-
chiote, de țipete, de strigăte care se apropie și-l înconjoară într-o clipită. O mie și una de nații sub o mie și una de înfățișări îl roagă viermuind în jurul lui ceva. Ce? Să cumpere. Ce? N-apucă drumețul, amabil și ușor stânjenit, să cumpere o acadea de-o para sau, mă rog, o chiftea, că, techer-mecher, cu o temenea, i se oferă halva, baclava, ciulama, beizadea, iofca, peltea, pafta, zalhana, cafea, cherestea, mucava, mușama, musaca, dușumea, macara, telemea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
patru pahare cu apă rece limpede, laică. — Cardinalul Damiani, un suflet ales al micii noastre împărății - spuse Grigorie al XV-lea, făcând prezentările - și frații noștri de peste Danubiu, călugării Metodiu și Iovănuț. Sufletele alese fac mari micile împărății, sanctissime - spuse amabil Metodiu, înclinându-se în fața lui Damiani. Acesta roși vădit de plăcere și spuse: — Serviți-vă, vă rog, și fie ca gustul identic al mierii acestor patru cruci să șteargă, cel puțin acum, deosebirile dintre ele. Nimic mai frumos - zise Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în tăcere pe egipteanul Amed Habaja, ce terminase expunerea detaliată a problemei pentru care venise la el. Așteptă ca nepoata lui cea mică să-i aducă alt pahar de ceai, bău cu înghițituri mici și, în cele din urmă, întrebă amabil: — Ai terminat? Am terminat, răspunse egipteanul. Asta este situația, asta este problema pe care te rugăm să ne ajuți s-o rezolvăm. — Și ești absolut sigur că te referi la familia lui Gacel Sayah? — Foarte sigur. Din câte știm, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vede nimic numai profiturile noastre parcă am apărea la televizor și timpul stă cînd o să aterizăm o să fie tot seară ca acum o să fac un duș bun și o să cobor În restaurantul hotelului să-mi miros clienții să ne rînjim, amabil unii altora trebuie să aflu unde e salonul am să mă duc chiar a doua zi dimineața să știu de bine că nu Închid un ochi să văd lîngă cine m-au pus și cum Îmi cade lumina dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să nu moară de foame. Nu mai aveam de făcut decât o singură cruce, pentru că foloseam termenii tehnici ai căilor ferate. Abia atunci mi-am dat seama că-mi abătuse atenția preț de o jumătate de țară cu un efort amabil, dar asiduu. Aș fi vrut să-i mulțumesc, dar până la urmă ne-am strâns mâinile timp de un minut, pentru că atât a stat trenul în gară. Norii de ploaie s-au deschis și a apărut luna, ca eu să pășesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
peste tot, dar eu i-am văzut crescând mai întâi la el în poiană. Eu i-am văzut prima. Îmi plăcea să lucrez la drogherie. Domnul Williams, proprietarul, îmi dăduse slujba pentru că auzise de mama. Asta era părerea mea. Era amabil, întotdeauna încerca să ajute oamenii care aveau nevoie. Avea prețuri mari pentru cei care locuiau pe strada din nord, însă pe oamenii săraci îi păsuia cu plata chiar și câte-un an. Cei din nord nu ziceau nimic de prețurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și-a canalizat energia înspre carieră, în timp ce Claire părea că se consumă singură. Amândoi studiaseră designul de interior, însă Paul o ducea mai bine decât ea, iar asta se datora mai mult personalității lui decât talentului. Paul era alunecos și amabil cu oamenii de la care voia să obțină ceva, pe când Claire nu cunoștea sensul cuvântului compromis. —Bună, Sam, cum merge treaba? m-a întrebat Paul cu ochii strălucitor de albaștri. M-am trezit că îi zâmbesc înapoi sedusă de șarmul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fiecare dimineață: - Dragă Feifel, te rog, fă ceva bun azi! Ca și cum pământul ar cere ceva în schimb pentru darurile lui. Să facă ceva bun. Hmm. Ce? Feifel încercase toată viața să ghicească ce i se cere, în fond. Fusese mereu amabil și generos cu soția lui, Rita. Dar ea nu remarcase niciodată. Și, cu timpul, apăruseră între ei numai jigniri, vorbe grele și țipete. Rita e vânzătoare ambulantă, are un chioșc pe roate - fierbe cartofi și cârnați să domolească foamea universală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
așteptau chiar pe ea. Ochii ei migdalați aveau o strălucire tinerească. - Ce surpriză! Să fiu oaspete în propria mea casă. Apoi deschise ușa garderobului ca să-și pună acolo geanta. Feifel se gândea: acuma va remarca că lipsește trenciul. Va fi amabilă să-l știe în mașina de spălat! O să mă sărute, poate, cum n-a mai făcut-o de mult. Dar Rita l-a întrebat iritată: - Unde e trenciul? - Trenciul murdar? a întrebat-o Feifel zâmbind. E la spălat, împreună cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a strigat Beppo. Ești Jacopo! Apropiindu-se de masa necunoscutului, Beppo văzu cât de slab era, dar ochii albaștri erau vitali, urechile clăpăuge roșii, exact ca ale lui Jacopo. Bărbatul părea amuzat. - Nu contează cine sunt, i-a răspuns el amabil, mai ales când vrei să întâlnești un prieten vechi. - Gândește-te că eu și Edith credeam că tu și cu tovarășii tăi ați fost mâncați de rechini! Omul începu să râdă cu toată gura, dând capul ușor pe spate. Beppo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și oamenii se înghesuiau spre sala unde se servea vin, cafea și prăjituri de Sabat. Numai rabinul îl remarcase și râdea, îndreptându-se cu mâna întinsă spre el: - Am primit scrisoarea ta, totul se va aranja, promise el, neașteptat de amabil. Rudi nu-și putea crede urechilor. Cuvintele binevoitoare ale rabinului erau ca niște lovituri în inima lui, care începu să bată ca un mânz dornic să alerge pe preeriile verzi ale lumii. - Oare pot să duc o asemenea bucurie fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lui Rudi într-o țară tot nordică, Bucovina. Tot ce trăise Rudi acolo se afla și în el. Își amintise de toate animalele, cum le vorbise și el în ureche, știind prea bine că ele pot înțelege limba oamenilor. Dispoziția amabilă și dulceața din cuvintele adresate de oameni animalelor de muncă încă din timpurile străvechi fuseseră mereu un exercițiu cotidian pentru a învăța respectul pentru toate ființele. Această pildă era veche de două mii de ani, poate chiar mai mult, totuși ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o chestiune de discutat, nu ține de liceu. Băiatul venea la mine. Kleiman își părăsi brusc aerul lui de șef. - Da, sigur, părinte, nu știam. Iertați-mă, vă rog! Și, făcând în direcția mea gestul cu care, pe scenă, gazdele amabile își invită oaspeții la masă, Kleiman ne întoarse spatele, își descheie haina și o porni spre scara de marmură, cu mâinile în buzunare, legănându-se și lunecând de parcă se îndrepta spre o doamnă pe care vrea s-o invite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se pare lipsit de umor. Mai rămăsese doar Stein care mă suna uneori, chemându-mă la el; răspundeam totdeauna acestor invitații. Stein locuia într-o casă luxoasă, cu scări din marmură acoperite cu traverse roșu-închis, cu un portar elegant și amabil și cu un lift a cărui cabină mirosind a parfum o lua în sus și se oprea atât de brusc, încât aveai senzația că inima îți zboară și apoi cade la locul ei abia după un timp. Imediat ce subreta deschidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a făcut rece deja și n-aș vrea să răcești. Mai încercase odată să-i ofere sacoul său, chiar când ieșiseră din restaurant, dar fata îl refuzase. Acum însă frigul începea s-o cuprindă și acceptă bucuroasă. Mulțumesc, ești foarte amabil! În seara aceea, Pop și nevastă-sa plecaseră de acasă într-o vizită la niște prieteni de familie. Pentru că ei doi rămăseseră singuri, Toma o invitase pe Ileana să ia cina în oraș. E o invitație mai ciudată, îi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
eu îmi imaginam preotesele din vechile temple ca pe niște femei în vârstă, cu fața ridată și părul coliliu. De unde știi că nu așa arăt și eu? Pentru că mă uit la tine și văd că nu-i așa. Ești tu amabil. Nu, chiar acesta este adevărul. Ești tânără și foarte fru moasă. Mulțumesc. Uite cum văd eu lucrurile: tu ești preoteasa sau, mă rog, domnița tăcerii iar Calistrat e paznicul. Corect? Corect, îl aprobă Ileana. E firesc să știți unul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Era ud și îi era frig, iar situația în care se aflau nu era de loc una plăcută. Rolul de momeală pe care se oferise singur să-l joace, nu era de loc de natură să-l determine a fi amabil din cale afară. Pe deasupra, îl enerva la culme faptul că moșul se încăpățâna să folosească apela tivul "băiete", ori de câte ori i se adresa. Știi ceva? se opri el pe loc, întorcându-se spre bătrân. Ia mai slăbește-mă! M-ai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
va veni după mine a doua zi dimineață la hotel, ca eu să pot cerceta În liniște Biblioteca Divină, căci domnul va chema un taxi, domnul Îmi va sta la dispoziție... Ce-mi rămînea altceva de făcut decît să accept amabila propunere. Portarul mă conduse În fața unei uși uriașe pe care o descuie, după care aprinse o lumină chioară și mă lăsă singură. În spatele meu am auzit cum se Întorcea cheia În broască; acum mă aflam În biblioteca aidoma unei cazemate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
blidul cu linte! Miriam era de acord, fără cuvinte, și clipi din ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg era o plicticoasă bătrînă Fräulein! Asta era. La școală Însă... În regulă, doamna profesoară era frumoasă, tînără și amabilă; purta o pălărie cum nu vedeai În Seghedin, un turban cu pene, și avea o rochie care, sigur, era de la Budapesta, dacă nu chiar de la Viena. Deși gimnaziul, trebuia totuși să recunoască, le cam dezamăgise. Pe dinafară, În regulă, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
chestiune de potrivire a lucrurilor, trebuie doar să mă duc să tai panglica nu știu unde, Foarte bine, domnule președinte, voi da ordin să fie informat cabinetul dumneavoastră. Prim-ministrul se gândi că era mai mult decât timpul să spună o vorbă amabilă ministrului de interne, să-l felicite pentru eficiența comunicării, ce naiba, faptul că-i era antipatic nu era un motiv să nu admită că, de data asta, s-a aflat la înălțimea problemei pe care o avea de rezolvat. Mâna i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-n jos pe stradă până când îmi luam inima în dinți să apăs pe butonul soneriei. Iar atunci, pur și simplu bolnav de spaimă, eram poftit într-o încăpere neaerisită, înțesată de oameni. Eram prezentat unei celebrități după alta și cuvintele amabile pe care le spuneau despre cartea mea mă făceau să mă simt îngrozitor de stânjenit. Aveam senzația că toți așteaptă de la mine să spun lucruri inteligente, iar eu nu izbuteam să găsesc nici o vorbă de spirit decât după sfârșitul petrecerii. Încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de pe insulă și adora mâncărurile bune. De dimineața până seara o vedeai șezând pe un scăunel din bucătărie având în jurul ei un bucătar chinez și vreo două-trei tinere băștinașe pe care le trimitea de colo până colo, între timp conversând amabil cu toată lumea și gustând din mâncărurile savuroase pe care le născocea. Când dorea să-și onoreze un prieten îi gătea cu mâinile ei. Ospitalitatea era pentru ea o pasiune și nimeni de pe insulă nu trebuia să se lipsească de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și intră în biroul său. Iar eu rămăsei acolo, pironit ca un tăntălău. — Vorbești de trei zile, a urmat Josăphine, dar m-a ținut închisă o săptămână porcul, numai cu pâine și supă de mazăre, servite de o infirmieră la fel de amabilă ca un hârleț... Vaca! Ești sigur că a crăpat? — Sigur. Cu atât mai bine! Dacă iadul există, probabil că acolo se află! Sper că a avut timp să-și vadă moartea și că a suferit câteva ore... Și celălalt, împuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
deasupra pământului. Dar fata Își acoperise fața cu mâna, așa că n-a văzut decât o siluetă subțire, cu părul ud, negru, tuns scurt, și mâini mici, cu degetele mari curbate Înapoi, ca ale sale. - Stai jos, i-a propus ea amabilă când Întunericul i-a Înghițit iar. Dacă șezi vizavi de mine În gaura asta, poți beneficia de jumătate din haina mea de ploaie, pe care o foloseam pe post de cort când m-ai Întrerupt atât de grosolan. - Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Ce banal! - Îngrozitor de banal, l-a aprobat ea. Dar și deprimant. Un fel de depresie râncedă, bolnavă. Am ieșit aici, afară, ca să mă ude ploaia, așa cum e udată o găină. Găinile ude au gândirea foarte clară. - Continuă, a Îndemnat-o amabil Amory. - Ei bine, eu nu mă tem de Întuneric, așa că mi-am pus mantaua impermeabilă și cizmele de cauciuc și am ieșit. Știi, Înainte mi-a fost Întotdeauna frică să afirm că nu cred În Dumnezeu - ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]