KorAP: Find »[drukola/base=anormalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...29 >

715 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

și natura. Este vorba de un anumit tip de determinism, specific organizării și dinamicii proceselor psihice, atât a celor normale, cât și a celor patologice? Răspunsul la această problemă este afirmativ. Da, atât starea de normalitate cât și starea de anormalitate își au, în mod paradoxal, același determinism comun în „dispozițiile latente” ale sistemului personalității, a direcțiilor de manifestare pe care le pot lua acestea, așa cum se va vedea în continuare. Dispoziția interioară a sistemului personalității reprezintă potențialul energetic al persoanei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a sistemului personalității reprezintă potențialul energetic al persoanei respective. Acest potențial (psiho)-energetic corespunde cu „principiul vital”. Aceasta, în funcție de circumstanțele vieții individului care pot fi favorizante (sanogenetice) sau nefavorizante (morbigenetice), poate lua aspectul formelor normalității sau pe cel al formelor anormalității. Starea de echilibru interior (normalitatea) cât și cea de dezechilibru interior (anormalitatea) va depinde de modalitatea de „a răspunde” la factorii circumstanțiali care acționează asupra individului în decursul vieții acestuia. Rezultă de aici faptul că atât sănătatea, cât și boala

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-energetic corespunde cu „principiul vital”. Aceasta, în funcție de circumstanțele vieții individului care pot fi favorizante (sanogenetice) sau nefavorizante (morbigenetice), poate lua aspectul formelor normalității sau pe cel al formelor anormalității. Starea de echilibru interior (normalitatea) cât și cea de dezechilibru interior (anormalitatea) va depinde de modalitatea de „a răspunde” la factorii circumstanțiali care acționează asupra individului în decursul vieții acestuia. Rezultă de aici faptul că atât sănătatea, cât și boala își au originea în modalitatea de organizare și dinamica sistemului personalității. Orice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
adaptare ale persoanei, în funcție de noile condiții, diferite permanent de la o etapă la alta. În aceste momente, odată cu schimbarea regimului psiho-biologic al personalității se schimbă și tipul de normalitate al acesteia și odată cu el și vulnerabilitatea pentru un nou tip de anormalitate. Rezultă de aici faptul că „balanța normal/patologic” nu este aceeași pe tot parcursul vieții individului. Un alt aspect al raportului „normal/patologic” este dat de treptata „epuizare psiho-energetică” în timp. Pe parcursul vieții individului, capacitățile psiho-energetice ale acestuia scad, se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o diminuare considerabilă a acestora. Ajunși în acest punct al analizei noastre trebuie făcută o precizare. Raportul „normal/patologic” și mecanismele de echilibrare ale acestuia sunt diferite în ceea ce privește sfera somatică în raport cu sfera vieții sufletești, a ființei umane. Între normalitatea și anormalitatea biologică și cea psihică există o diferență calitativă importantă. Ființa biologică „asimilează” în mod automat factorii de mediu de la care nu se poate sustrage și de care depinde existența sa; pe când ființa psihică se „acomodează adaptativ” la evenimentele vieții trăite

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihologice intervine conștiința reflexivă, educația, cultura, experiența de viață, aptitudinile etc. Față de aceste aspecte, se poate spune că normalitatea psihică este rezultatul acordului de adaptare a individului, în sensul de „acceptare”, la condițiile vieții trăite de acesta. În mod analog anormalitatea psihică este consecința conflictului, a dezacordului exprimat de individ prin slăbirea sau pierderea capacităților sale de adaptare, căreia se adaugă inadaptarea finală a acestuia la condițiile vieții 1 trăite. Din aceste considerente, atât normalitatea, cât și anormalitatea psihică semnificația unor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
În mod analog anormalitatea psihică este consecința conflictului, a dezacordului exprimat de individ prin slăbirea sau pierderea capacităților sale de adaptare, căreia se adaugă inadaptarea finală a acestuia la condițiile vieții 1 trăite. Din aceste considerente, atât normalitatea, cât și anormalitatea psihică semnificația unor atribute entologice ale persoanei umane. Acestea le deosebesc de natura normalității și anormalității biologice care rămân înscrise în ordinea raporturilor sferei somatice cu mediul fizic extern. Am analizat mai sus aspectele legate de natura personalității și raportul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pierderea capacităților sale de adaptare, căreia se adaugă inadaptarea finală a acestuia la condițiile vieții 1 trăite. Din aceste considerente, atât normalitatea, cât și anormalitatea psihică semnificația unor atribute entologice ale persoanei umane. Acestea le deosebesc de natura normalității și anormalității biologice care rămân înscrise în ordinea raporturilor sferei somatice cu mediul fizic extern. Am analizat mai sus aspectele legate de natura personalității și raportul dintre normal și patologic. Vom analiza în continuare aspectele diferențiate ale acestui raport, în ceea ce privește sfera somatică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
extern. Am analizat mai sus aspectele legate de natura personalității și raportul dintre normal și patologic. Vom analiza în continuare aspectele diferențiate ale acestui raport, în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții psihice a persoanei umane. Aspectele comparative ale normalității și anormalității în sfera somatică și viața psihică O analiză atentă a normalității și anormalității pune în evidență diferențe calitative importante și specifice în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții sufletești. Deși medicina este cea care fixează Boala ca obiect de studiu, evaluarea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
normal și patologic. Vom analiza în continuare aspectele diferențiate ale acestui raport, în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții psihice a persoanei umane. Aspectele comparative ale normalității și anormalității în sfera somatică și viața psihică O analiză atentă a normalității și anormalității pune în evidență diferențe calitative importante și specifice în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții sufletești. Deși medicina este cea care fixează Boala ca obiect de studiu, evaluarea și înțelegerea anormalității considerată din acest punct de vedere ca „proces patologic” exclusiv

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
somatică și viața psihică O analiză atentă a normalității și anormalității pune în evidență diferențe calitative importante și specifice în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții sufletești. Deși medicina este cea care fixează Boala ca obiect de studiu, evaluarea și înțelegerea anormalității considerată din acest punct de vedere ca „proces patologic” exclusiv, ridică serioase probleme în ceea ce privește explicarea și înțelegerea medicală atât a bolii somatice cât și a bolii psihice. Vom încerca să analizăm în continuare acest aspect. Diferențele calitative între „bolile somatice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
vizează atât raporturile individului cu lumea cât și cu sine însuși. În prima situație avem de-a face cu o înstrăinare de lume, în cea de-a doua, cu o înstrăinare de sine. Caracteristica fundamentală a bolii psihice, considerată ca anormalitate, o reprezintă alienarea persoanei respective. Ea se manifestă prin ruperea contactului vital cu realitatea (E. Minkowski) sau prin pierderea continuității inteligibile dintre bolnavul psihic și lume. Bolnavul psihic este parțial conștient sau, dimpotrivă, ignoră complet faptul de a fi bolnav

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Minkowski) sau prin pierderea continuității inteligibile dintre bolnavul psihic și lume. Bolnavul psihic este parțial conștient sau, dimpotrivă, ignoră complet faptul de a fi bolnav, nefiind capabil să recunoască schimbarea patologică a stării sale de normalitate psihică. Conștiința propriei sale anormalități nu este recunoscută decât în situații foarte puține, când tulburările sunt de intensitate redusă și nu afectează conștiința de sine sau nu modifică sistemul personalității. Din acest motiv, în majoritatea cazurilor, bolnavii psihici nu solicită și nici nu acceptă intervenția

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ale stării de conștiință, dificultăți majore de adaptare, tulburări de comportament etc. 3) Analiza comparată între boala somatică și boala psihică Pe baza celor expuse succint mai sus, vom încerca să facem o analiză comparată între cele două tipuri de anormalitate: somatică și psihică. Boala somatică, din perspectiva gândirii medicale, este o tulburare biologică complexă, caracterizată prin alteralitatea manifestată prin procesul patologic. Boala psihică, din perspectiva gândirii psihopatologice, este o experiență ontologică a alienării persoanei umane. Diferențele dintre cele două forme

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și psihică. Boala somatică, din perspectiva gândirii medicale, este o tulburare biologică complexă, caracterizată prin alteralitatea manifestată prin procesul patologic. Boala psihică, din perspectiva gândirii psihopatologice, este o experiență ontologică a alienării persoanei umane. Diferențele dintre cele două forme de anormalitate sunt reproduse în tabelul de mai jos. Tipul de anormalitate Boala somatică Boala psihică Are reprezentare spațială în raport cu schema corporală/imaginea de sine. Nu are reprezentare spațială, dar afectează imaginea de sine. Este recunoscută și acceptată ca alteralitate. Nu este

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tulburare biologică complexă, caracterizată prin alteralitatea manifestată prin procesul patologic. Boala psihică, din perspectiva gândirii psihopatologice, este o experiență ontologică a alienării persoanei umane. Diferențele dintre cele două forme de anormalitate sunt reproduse în tabelul de mai jos. Tipul de anormalitate Boala somatică Boala psihică Are reprezentare spațială în raport cu schema corporală/imaginea de sine. Nu are reprezentare spațială, dar afectează imaginea de sine. Este recunoscută și acceptată ca alteralitate. Nu este recunoscută și nici acceptată ca alteralitate. Este trăită ca suferință

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nebunia, depășește cu mult sfera bolii psihice. Dincolo de aspectele sale pur medicale, aceasta se înfățișează ca un domeniu mult mai larg și mai nuanțat al naturii persoanei umane. În sensul acesta, din perspectiva unei viziuni antropologice, atât normalitatea cât și anormalitatea ființei umane se înfățișează ca ipostaze egal posibile de a fi ale Persoanei umane. Din acest motiv ele nu trebuiesc considerate și înțelese ca fiind „situații contradictorii” ci ele trebuiesc considerate și înțelese ca fiind „situații complementare”. Opoziția „normal/patologic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
medical. El are în primul rând un caracter metodic și didactic de înțelegere și explicare a stării de sănătate și a bolii, prin care starea de boală psihică se opune conceptual stării de sănătate mintală. Dar, atât normalitatea cât și anormalitatea nu pot fi reduse exclusiv la conceptele de sănătate și boală. Conținutul lor este mult mai larg, mult mai nuanțat ca semnificații. Punctul de vedere medico-psihiatric opune „boala” stării de „sănătate”. Punctul de vedere antropologic, din perspectiva reflecției filozofice, cu

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de sănătate și boală. Conținutul lor este mult mai larg, mult mai nuanțat ca semnificații. Punctul de vedere medico-psihiatric opune „boala” stării de „sănătate”. Punctul de vedere antropologic, din perspectiva reflecției filozofice, cu caracter lărgit, „nu vede” între normalitate și anormalitate o opoziție, ci, așa cum spuneam, o complementaritate ca expresie a naturii dialectice a persoanei umane. Ambele stări nu sunt decât ipostaze ontologice, egal posibile, de „a fi” ale persoanei umane. Acest punct de vedere ne obligă să revizuim și să

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afirma pe sine” (în cazul normalității psihice) sau se poate „nega pe sine” (în cazul nebuniei). În ambele situații, atât „afirmarea” cât și „negarea” apar ca forme de autodeterminare ale ființei umane. Admițând acestea, rezultă că atât normalitatea, cât și anormalitatea, respectiv în cazul situației la care ne referim, sănătatea mintală și nebunia sunt atât forme de organizare, cât și modalități de a fi ale persoanei umane. Fiecăreia dintre acestea îi corespunde o anumită „ordine specifică” ce rezultă din natura dialectică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fi ale persoanei umane. Fiecăreia dintre acestea îi corespunde o anumită „ordine specifică” ce rezultă din natura dialectică a ființei umane. Din acest motiv ele sunt complementare. Faptul de a fi complementare, presupune că atât normalitatea (sănătatea mintală), cât și anormalitatea (nebunia) provin din aceeași sursă comună care există ca potențialitate în ființa umană. Dar această potențialitate, cu caracter de „energie psihică” ce le cuprinde pe amândouă, nu poate fi decât starea de neutralitate, care există ca potențialitate, dar se manifestă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
umană. Dar această potențialitate, cu caracter de „energie psihică” ce le cuprinde pe amândouă, nu poate fi decât starea de neutralitate, care există ca potențialitate, dar se manifestă în act fie ca normalitate când „se afirmă pe sine”, fie ca anormalitate când „se neagă pe sine”, respectiv fie ca sănătate mintală, fie ca nebunie. Acest punct de vedere care depășește cadrul psihiatriei clinice este propriu psihopatologiei care urmărește „să vadă” dincolo de fenomenele psihice morbide, semnificația interioară a nebuniei ca trăire sufletească

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ca nebunie. Acest punct de vedere care depășește cadrul psihiatriei clinice este propriu psihopatologiei care urmărește „să vadă” dincolo de fenomenele psihice morbide, semnificația interioară a nebuniei ca trăire sufletească interioară. Să încercăm să explicăm acest lucru. Atât normalitatea cât și anormalitatea le surprindem prin manifestările lor exterioare. Ele reprezintă, așa cum spuneam, organizarea, dar și modul de a fi al persoanei umane. Și într-un caz și în altul, persoana se manifestă prin conduite, acțiuni, reacții, comportamente, comunicare, model de gândire etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și modul de a fi al persoanei umane. Și într-un caz și în altul, persoana se manifestă prin conduite, acțiuni, reacții, comportamente, comunicare, model de gândire etc. Fiecare dintre acestea sunt însă caracteristice atât pentru normalitate, cât și pentru anormalitate. În ce constau ele? Plecând de la observația clinică a bolnavilor psihici, psihiatria delimitează, definește, descrie și clasifică „formele anormalității” dându-le o denumire și atribuindu-le o anumită semnificație specifică. În acest proces, de elaborare mintală, se pleacă de la „limbajul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
conduite, acțiuni, reacții, comportamente, comunicare, model de gândire etc. Fiecare dintre acestea sunt însă caracteristice atât pentru normalitate, cât și pentru anormalitate. În ce constau ele? Plecând de la observația clinică a bolnavilor psihici, psihiatria delimitează, definește, descrie și clasifică „formele anormalității” dându-le o denumire și atribuindu-le o anumită semnificație specifică. În acest proces, de elaborare mintală, se pleacă de la „limbajul suferinței”, al alteralității, reprezentat prin „simptomele clinice”. Simptomatologia clinică, dincolo de aspectul formal al fenomenelor psihice morbide (așa cum sunt ele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]