663 matches
-
merită o tratare specială, indispensabilă pentru o înțelegere critică a postmodernității americane. Vezi „O utopie comunitaristă: «societatea monocromă»” (pp.173-251). 10. John Rawls imaginează o elegantă (și nu mai puțin himerică) soluție pentru societățile în care coexistă valori diferite, eventual antagonice: „consensul prin suprapunere” (overlapping consensus). În comentariul asupra comunitarismului lui Amitai Etzioni („O utopie comunitaristă: «societatea monocromă»”), am propus traducerea „consens palimpsestic”; în excelenta sa recenzie a versiunii românești a cărții lui Etzioni pe care am pus-o în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
hormon peptidic secretat de celulele parafoliculare C, distribuite printre foliculii tiroidieni, dar distincte de celulele tiroidiene. Este secretată ca răspuns la nivelele mari de calciului plasmatic. Reduce nivelele de calciu plasmatic prin inhibiția eliberării acestuia de la nivel osos (are acțiune antagonică parathormonului la acest nivel) dar nu modifică absorbția sau excreția urinară de calciu. Este de asemeni implicată în modularea durerii și i s-au demonstrat efecte analgezice (reducerea percepției dureroase), precum și în producerea recalcificării osoase. 26.3.4. Reglarea renală
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2284]
-
Război, acțiunile derulate de autoritățile statelor maghiar și român se înscriu în aceeași paradigmă a naționalizării populațiilor cuprinse între granițele asupra cărora acestea își profesează monopolul exercitării violenței fizice și simbolice. Diferența capitală consistă în structura populațiilor celor două state antagonice.11 Dacă populația regatului românesc era relativ omogenă din punct de vedere etnic, cea cu care avea de-a face statul maghiar era mult mai eterogenă. Violența ideologică a fost similară de ambii versanți ai Carpaților, în Panonia ca și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în numele statului român și pronunțarea publică a condamnării regimului comunist în Parlamentul României a constituit momentul critic, punctul de cotitură care a marcat rebalansarea raportului de forțe în politica și cultura românească cu privire la moștenirea comunismului. Două narative divergente, cu tente antagonice, au definit principalele modalități de raportare la trecut: i) narativa conservatoristă, îmbrățișată de elita politică postcomunistă provenită din rândurile fostului partid unic, în care regimul comunist era depictat în valențe predominant pozitive (ca epoca de aur a existenței istorice românești
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
curtenești, își creează un ideal imaginar, imposibil de aflat. Nu întâmplător povestirea este nedefinitivată, neterminată, la fel de neputincioasă, ca și eroul ei, în a-și atinge scopul. Povestirea lui Melibeus este o construcție închisă, moralizatoare, cu un deznodământ fericit. Distincte și antagonice, cele două istorisiri propun idealuri diferite ale relațiilor între sexe.103 Povestirile din Canterbury, în ansamblul lor, sunt, în același timp, o operă deschisă și închisă, planul pe care l-a propus hangiul Harry Bailly, potrivit căruia fiecare pelerin trebuie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pe care îl subliniază în ultima sa povestire: apariții serafice, încântătoare, sfioase, să farmece prin cântul lor, prin gingășie și prospețime, adică foarte aproape de niște simple obiecte estetice. Întâlnim așadar, în ceea ce ilustrează Fiammetta prin povestirile ei, concepții diferite, chiar antagonice privin rolul pe care o femeie trebuia să îl joace în 186 Ibidem, p. 309. 187 Ibidem, pp. 369-370. 188 Ibidem, p. 443. 74 societate: spirit activ, independent, autonom, dar și subordonat, obedient. Evul Mediu este o perioadă a contrastelor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
unele realități sociale. Avem, la început, o supremație masculină (reprezentată prin violul cavalerului), pentru ca apoi să se impună cea feminină (ghicitoarea propusă de femeile de la curte, salvarea oferită de bătrâna care se va transforma într-o tânără ispititoare). Alte elemente antagonice: tinerețea și senectutea, frumusețea și urâțenia, originea nobilă și cea umilă, care implică bogăția și sărăcia.442 Satisfacția naratoarei nu poate fi tăgăduită. și-a luat revanșa în spațiul ficțiunii, deoarece l-a subjugat pe cavalerul libertin și, astfel, pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
preoții, asceții și toate fracțiunile din interiorul catolicismului sunt ținte ale unei satire nemiloase sau ale unor diatribe sincere, nu doar din cauza corupției lor, ci datorită imposibilității de a practica virtutea. Chiar și în viețile laicilor, Biserica ocupă o poziție antagonică cu cea a Naturii, deoarece abstinența se face în numele unui vot religios.” 532 Critica clerului corupt, prefigurată în primele pagini ale capodoperei boccaccești, va fi reluată și în alte povestiri de-a lungul culegerii, oferind unele din cele mai savuroase
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
virtutea. Dar ambele povestiri, așezate cu grijă la începutul și sfârșitul comediei sale umane, relevă aceleași tehnici și motive. În ambele cazuri dinamica povestirii este împinsă dincolo de limitele firescului, tocmai pentru a evidenția amuzamentul narațiunii, și în ambele găsim exemple antagonice de persoane care încearcă să-și contureze propriile destine, ilustrând limitele pe care experiența umană le poate atinge.564 Prima calitate pe care o înfățișează aceste personaje este aceea a unor indivizi care înfruntă destinul pentru a-și impune propria
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
iubirii și concupiscenței, Venus, iar nota ironică nu lipsește, deoarece virtuoasele femei, donne angelicate asemănătoare nimfelor, tind spre plăceri lumești, carnale, spre dragostea profană. Tema dragostei va fi abordată și în operele următoare. Iubirea cunoștea în perioada medievală două accepții antagonice: putea fi nobilă, pură, detașată sau concupiscentă, pasională. De aici putem încă o dată justifica cele două tipologii feminine pe care le abordăm: donna angelicata și donna demonicata, adepte ale unei zeițe pure, Diana, sau ale unei Venus carnale, urmașe ale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Diana, fuge, dar este transformată și ea într-un râu. Fiul ei, Pruneo, va fi crescut cu dragoste de părinții lui Africo și va deveni conducător în Atalante, fondatorul provinciei Fiesole și tatăl unei nobile vițe de cetățeni. Două forțe antagonice domină lumea din poemul Ninfale, zeițele Venus și Diana. Deși criticii literari au susținut pentru mult timp ideea că opera este o celebrare a primei zeițe amintite, au existat și opinii (cum ar fi cea aparținând lui Robert Hollander) care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ia de soție după asistarea la această minune și acceptă creștinismul. Din nou misiunea eroinei pare împlinită, aproape de finalizare, cu toate acestea, noi intrigi vin să completeze și să îmbogățească firul epic. Soacra este, și în această nouă situație, factorul antagonic, negativ, ca și cum naratorul nu ar dispune de alte resurse imaginative în conturarea unor noi situații inedite, reluând tipare utilizate anterior în spațiul narațiunii. Ipostaza maternității, pe care o cunoaște Constanța alături de Alla, nu pare a-i modifica temperamentul cu nimic
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
unele jurăminte și hotărnicii"149. 3. FOCUL Considerat "principiu de creație și de metamorfoză, centru de iradiere a vieții spirituale" 150, focul l-a condus pe om la porțile divinității. Simbolizând Moarte și Înviere, Focul poate fi asociat cu principiul antagonic, Apa: "Astfel, purificarea prin foc este complementară purificării prin apă pe plan microcosmic (rituri inițiatice) și pe plan macrocosmic (mituri alternate ale Potopului și ale Secetei sau Incendiilor)151. Element primordial în mitologiile lumii, focul este "cauză și motor al
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
după rod (ovăz, porumb, grâu, secară etc. ) și se înșiră pe vatră. Dacă a doua zi dimineață, cărbunii sunt prefăcuți în cenușă, atunci rodul va fi bun, iar dacă rămân așa cum au fost puși, sămânța nu va rodi.421 Forțele antagonice ale focului creează un spațiu poetic al complementarităților, sensul originar fiind preluat și îmbogățit, așa cum apare într-un descântec rostit în Ajunul Sfântului Vasile: "Săriți săteni, / Săriți poporeni, / Că arde / Înaltul cerului! / Da nu arde / Înaltul cerului, / Ci arde / Cușma
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu-i face tată. / Dincotro vântul va bate, / Tot m-a frige și m-a arde; / Dincotro vântul m-a-mpinge, / Tot m-a arde și m-a frige, / Nime-n brațe nu m-a strânge."211 Natura însăși devine antagonică în momentul "făuririi" destinului uman care este prevestit de elementele cosmice sau de formele teluricului: "Pasăre galbenă-n cioc / Rău mi-ai cântat de noroc; De ți-ar pica ciocul tău, / Cum mi-ai cântat tu de rău; / Că toată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fiind înfățișat alături de un cap de bour. În cultura greco-romană, șarpele are semnificații farmacopeice. În complexul basilical protocreștin, datând de la începutul Evului Mediu, s-a descoperit motivul celor doi șerpi încolăciți care se privesc în față, simbolizând două forțe mitice antagonice. Ca apotropeu, șarpele, fie că este șarpele de casă, de câmp sau de apă, nu trebuie ucis sau izgonit, iar, de Alexii, este interzisă chiar și pronunțarea numelui pentru a nun fi mușcat de șarpe de-a lungul anului. Considerat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nume eufeminizate "Cel care se târăște", "Curea"; "Gânganie"; "Domn", "Vasile". Înainte de retragerea în pământ, șerpii se adunau grămadă, într-un aluniș, și făureau "piatra scumpă". Aceste două zile închinate șarpelui Alexiile și Ziua Crucii împărțeau anul calendaristic în două jumătăți antagonice: iarnă / vară, lumină / întuneric, fertilitate / sterilitate, viață / moarte.346 c. Imaginea-cronotop În legendele românești, șarpele este preexistent cosmosului, ridicându-se deasupra apelor primordiale odată cu Arborele cosmic: "La începutul începutului, din hău acela de ape, șarpele a ieșit odată cu copaciu acela
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este o fuziune intimă între subiect și obiect. Scriitorul vede omul în societate, nu îl vede în natură, vede omul în interdependența sa socială, nu în interdependența sa cosmică. Își concentrează atenția asupra categoriilor sociale, distinge limbajul categorial, surprinde interesele antagonice, legăturile și conflictele de idei în cadrul vieții sociale. Legătura dintre om și cosmos nu îl interesează. Nu recunoaște natura ca factor determinant în plăsmuirea ființei umane. Natura este pentru el un simplu decor, un moment al zilei, climat plăcut sau
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
pathos și iubire, ale cărui buze răscoapte, dătătoare de fiori damelor din capitală, nu reușeau să articuleze suficient de rapid jerba poetică care țâșnea din el. În lumea culturii însă modele și gusturile se schimbă neîncetat, coexistând școli și figuri antagonice, astfel încât și la finele anilor '60, când proaspătul "proprietar de poduri" descăleca în București, la fel ca și astăzi, poetul avea suporteri înfocați și detractori neobosiți, în egală măsură. Micul Rimbaud valah a scos în acest timp, netulburat, un morman
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
cu averea ei: Îi trebuie o femeie cumpătată, și nu zvăpăiată, cum s-a exprimat el. În această pagină a lui Samuel Pepys 23 există tot ce e necesar unei secvențe romanești: o stare conflictuală, două personaje aflate În relații antagonice, o situație foarte productivă din punct de vedere al seducției literare - ce poate fi mai atrăgător decât o scenă de alcov și o trimitere la viața socială? Întâlnirea cu vărul Roger e un excelent prilej de a rescrie, În altă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Miorița lui A. prin intermediul unor personaje, care nu sunt decât „măști” ale unor principii ori forțe cosmice. Dacă Miorița se caracterizează prin lirism și concentrare metaforică, poemul Meșterul Manole (1968) pare mai apropiat de specia dramatică, prin existența unor forțe antagonice care susțin acțiunea (D. Micu). Aparență dramatică și miez tragic, căci, în esență, conflictul purcede dintr-o fatalitate ontologică: omul este disputat concomitent de „cer” și de „pământ”, de Biserică și de Femeie, de dragostea spirituală și de dragostea trupească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
complex al provinciei diferă de la zona regățeană a nordului Moldovei la zona bucovineană, în funcție de anumiți factori determinanți. Izolarea provincială a canalizat însă energiile creatoare în jurul unor reviste sau grupări locale. Au fost analizate succint, cu accent pe disputele în jurul relației antagonice centru-periferie, revistele reprezentative din zona de nord a Moldovei: Junimea Moldovei de Nord, Revista Moldovei, Tudor Pamfile. Revistă de limbă, literatură și artă literară, Șezătoarea. Revistă pentru literatură și tradițiuni populare, Unu, Junimea literară, Făt-Frumos, Freamătul literar, Iconar. Între lucrările
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
a construit, de fapt, și studiul de față. În primă instanță, discutăm despre o particularizare a localului - indiferent de scara de referință a acestui "local"21 - prin raportare la "un universal". Mai apoi, această raportare se transpune într-o relație antagonică de tip centru-periferie22, antagonismul între cele două elemente fiind generat de tendința excesiv centralizatoare sau din contră, de respingere a periferiei de către centru, prin ignorare. În analiza noastră, localul desemnează o zonă geografică - nordul Moldovei - încadrată în spațiul românesc unificat
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
de investigare a materialelor care să stea la baza unor monografii social științifice complexe. Așa cum reiese din principiile la baza localismului creator, eforturile angajate se înscriu pe linia creației tradiționaliste - chiar dacă adesea se înregistrează abateri - accentuând, o dată în plus, relația antagonică dintre centrul modernist, decadent, marcat de "intelectualism despotic"26 și provincia păstrătoare de tradiție autentică, ce nu trebuie să fie doar consumatoare, ci și creatoare de cultură. Cultivarea localismului creator reprezenta apanajul grupărilor intelectuale coagulate în jurul unor reviste locale. Incubatorul
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
e totdeauna străin în purtarea și aerele celui venit dela București. În această situație, bazată deopotrivă pe lucruri întemeiate ca și pe exagerări stupide, se produce acel conflict tacit și tenace dintre omul din capitală și cel din provincie. Relația antagonică nu e singulară și nici specifică doar perioadei interbelice. Centrul și periferia se individualizează prin raportare reciprocă. Iar soluția pe care o propune Comarnescu și care își păstrează oricând actualitatea invocă echilibru în judecată și renunțare la prejudecată: Și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]