977 matches
-
mult pe ceilalți, din toate timpurile”. Concepția preeminenței martirilor eshatologici față de confrații lor din perioadele antecedente decurge direct din credința într‑un Anticrist‑Satan: „Cei din vremurile de mai înainte nu aveau de înfruntat decât oameni, cei din vremea lui Anticrist însă se vor lupta cu Satan însuși”. Împărații persecutori se „mulțumeau” să ucidă, fără să facă minuni și fără să‑i înșele pe credincioși prin magie. Satan va fi înainte de toate un magician care va ucide sufletele și nu trupurile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
opinia lor, toți cei care au suferit în numele credinței vor fi primiți în Împărăția cerurilor, fără a veni la Judecata de Apoi. Toți se vor bucura în egală măsură și fără discriminare de „prietenia lui Cristos”. Chiril consideră însă că Anticristul depășește cu mult violența vechilor torționari și de aceea cu cât persecutorul este mai crud, cu atât crește meritul victimelor. Victimele pe care le va face Satan însuși se vor bucura de un statut mult mai valorizant decât victimele unui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sau ale unui Decius. Capitolele anticristologice se încheie printr‑o exortație adresată catehumenilor, precum și printr‑o rugăciune către Dumnezeu pentru ca aceste evenimente să nu se petreacă în timpul vieții lor: „Întărește‑te pe tine însuți, omule! Ți‑am dat semnele lui Anticrist. Întipărește‑ți‑le nu numai în memorie, ci răspândește‑le tuturor fără invidie. Dacă ai copil după trup, învață‑l de pe acum; iar dacă ai născut un fiu prin cateheză, întărește‑l și pe acesta mai dinainte, ca să nu ia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca adevărat Cristos pe cel fals. Căci taina fărădelegii se lucrează de pe acum. Mă înspăimântă războaiele dintre popoare, mă înspăimântă schismele din Biserici, mă înspăimântă ura dintre frați. Să fie spuse acestea! Să dea Dumnezeu să nu se întâmple venirea Anticristului în vremea noastră. Cu toate acestea, noi să ne întărim!” (15, 26). Post scriptum Ultimul act al scenariului eshatologic este constituit de a doua venire a lui Cristos. Morții cei botezați vor învia, cei drepți vor fi ridicați la cer
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
serii de încercări specifice inițierii creștine. În acest scenariu inițiatic însușirea corectă a Simbolului de credință constituie un moment deosebit de important. Cateheza a XV‑a comentează articolul din Crez referitor la parusie, la semnele care o anunță - îndeosebi cel al Anticristului - și la Judecată. Chiril aproape că identifică adversarul eshatologic cu diavolul, care, în acea vreme, se va manifesta fățiș în lume. Această concepție este explicabilă, în parte, prin faptul că la jumătatea secolului al IV‑lea canonul ierusalimitean, sursa fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
jumătatea secolului al IV‑lea canonul ierusalimitean, sursa fundamentală de inspirație a scenariilor anticristologice anterioare, nu includea Apocalipsa. Ultima carte a Noului Testament este exilată printre scrierile deuterocanonice a căror lectură nu este recomandată. Drept urmare, mai multe episoade ale mitului Anticristului, așa cum apare la Irineu sau Hipolit, au fost abandonate, mitul însuși trebuind să fie reformulat și revalorificat. Chiril este obligat să reactualizeze anumite tradiții precreștine, foarte prezente încă în Asia Mică. Accentul pus pe figura diavolului este, de altfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și revalorificat. Chiril este obligat să reactualizeze anumite tradiții precreștine, foarte prezente încă în Asia Mică. Accentul pus pe figura diavolului este, de altfel, în perfectă rezonanță cu contextul prebaptismal, în care exorcismele jucau de asemenea un rol foarte important. Anticristul, în viziunea lui Chiril, este o entitate necorporală, cvasiabstractă, lipsită de biografie terestră, nume sau origine. Este dublul mimetic al adevăratului Cristos, un „înger de lumină” malefic, un duh rău, întrupat pentru o anumită perioadă de timp. Diferența între adevăratul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Diferența între adevăratul și falsul Cristos, în contextul eshatologic, constă în însăși realitatea întrupării. În cazul adevăratului Cristos, întruparea este depășită în înviere. Un Cristos întrupat a doua oară nu poate fi decât un impostor și tocmai aceasta este personajul Anticristului: un „cristos” care a ratat prima înviere. Capitolul VII Anticristul‑diavol în De consummatione mundi Introducere Sub numele lui Hipolit, ni s‑a transmisă o omilie, datând, probabil, de la sfârșitul secolului al IV‑lea, având următorul titlu: TOU MAKARIWTATOU IPPOLUTOU
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în însăși realitatea întrupării. În cazul adevăratului Cristos, întruparea este depășită în înviere. Un Cristos întrupat a doua oară nu poate fi decât un impostor și tocmai aceasta este personajul Anticristului: un „cristos” care a ratat prima înviere. Capitolul VII Anticristul‑diavol în De consummatione mundi Introducere Sub numele lui Hipolit, ni s‑a transmisă o omilie, datând, probabil, de la sfârșitul secolului al IV‑lea, având următorul titlu: TOU MAKARIWTATOU IPPOLUTOU EPISKOPOU KAI MARTUROS LOGOS PERI THS SUNTELEIAS TOU KOSMOU KAI
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
subiect, Scarpsum de dictis sancti Efrem prope fine mundi. Într‑adevăr, există pasaje și teme comune celor două texte, ca, de exemplu, descrierea făcută de cei doi autori piețelor publice care vor fi acoperite cu aur și argint în vremea Anticristului, fără ca cineva să încerce să se atingă de ele, sau cea a refugiului pe care îl vor găsi populațiile amenințate „în peșterile munților” sau în „crăpăturile pământului”. Aceste câteva motive comune nu sunt totuși suficiente pentru stabilirea unei cronologii aproximative
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într‑o poziție anterioară textului lui Pseudo‑Hipolit. Potrivit ultimelor cercetări, Pseudo‑Hipolit ar fi exercitat mai curând o anumită influență asupra lui Pseudo‑Efrem, atât în privința construcției scenariului, cât și în privința personajului principal. Într‑adevăr, în cele două apocrife, Anticristul își face apariția sub masca unui conducător generos și tolerant, a unui judecător, dușman al nedreptății și a unui filozof care se remarcă prin blândețe și filantropie. Dar toate acestea nu sunt decât o fațadă în spatele căreia se ascunde, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
schimbare în comportamentul său față de ceilalți. Textul lui Pseudo‑Hipolit este o sinteză a mai multor tradiții anterioare, realizată, probabil, către sfârșitul celui de‑al IV‑lea secol. Exordium‑ul, care vorbește despre profeție, precum și comparația dezvoltată dintre Cristos și Anticrist trimit la monografia lui Hipolit, De Christo et Antichristo; tradiția poporului ascuns și descrierea, atât de viu colorată, a necazurilor care vor veni la sfârșitul veacurilor se inspiră din anumite tradiții creștine asiatice, decelabile în Or. sib., la Commodian, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de viu colorată, a necazurilor care vor veni la sfârșitul veacurilor se inspiră din anumite tradiții creștine asiatice, decelabile în Or. sib., la Commodian, în Carmen..., și Lactanțiu, în cartea a VII‑a a Inst. diu. În fine, confuzia dintre Anticrist și diavol, foarte pronunțată în textul nostru, se înscrie în același curent din care face parte cateheza a XV‑a a lui Chiril (cu nuanțele pe care le‑am precizat). Acesta este motivul pentru care am hotărât să plasăm textul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitolul consacrat episcopului Ierusalimului. Am optat pentru o traducere a secțiunii anticristologice, în locul unei analize, din două motive: mai întâi, o atare traducere lipsește în franceza modernă (și în română); apoi, Pseudo‑Hipolit, în ciuda importanței sale de netăgăduit pentru istoria Anticristului în creștinismul primar, nu intră în mod obligatoriu în schema de interpretare și de evaluare urmată de lucrarea de față. Fiind vorba de un text perfect izolat, de un fel de „meteorit literar”, ivit dintr‑un loc greu de reperat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca întrupare a diavolului însuși, gest care vădește deopotrivă disperare și provocare. El va imita toate acțiunile adevăratului Cristos, în cele mai mici detalii. Considerăm că nucleul textului este reprezentat de un pasaj de o înaltă semnificație, în care mitul Anticristului primește un sens antidocetist: „Că diavolul, fiul nelegiuirii, se va arăta asemenea în toate Mântuitorului nostru, aceasta se vede din înfățișarea faptelor. Mântuitorul lumii, vrând să izbăvească neamul omenesc, s‑a născut din Fecioara și Preacurata Maria, a îmbrăcat haina
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cred, iubiții mei, că el va lua cu împrumut, ca unealtă, un trup aparent. De aceea se va naște dintr‑o fecioară în chip de duh și se va arăta celorlalți ca și cum ar fi în trup”. În concepția autorului nostru, Anticristul‑diavol este un simplu duh, coborât din cer pentru a‑i rătăci pe oameni prin tot felul de artificii. El va avea un trup iluzoriu, fiind astfel considerat ființă omenească, dar, în realitate, nu își va asuma nimic din natura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
secțiuni polemizează cu acele curente ale creștinismului primar care îl consideră pe Cristos un simplu om, născut din părinți obișnuiți, ales la un moment dat de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune sfântă. „Cristosul” propovăduit de aceste mișcări este tocmai Anticristul care apare în De consummatione. Acest aspect polemic, vizând anumite grupuri eretice s‑a adăugat, probabil, mai târziu tramei inițiale a mitului, reprezentată de scenariul lui Hipolit. Un alt aspect inedit este prezența lui Ioan Teologul, un al treilea profet
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a mitului, reprezentată de scenariul lui Hipolit. Un alt aspect inedit este prezența lui Ioan Teologul, un al treilea profet, alături de Ilie și Enoh. Ucenicul preaiubit al Mântuitorului este cooptat în grupul martorilor a căror activitate kerygmatică va preceda venirea Anticristului, probabil, pe baza unui pasaj final din Evanghelia după Ioan în care citim: „Dar Petru, întorcându‑se, l‑a văzut venind în urmă‑i pe ucenicul pe care îl iubea Isus, acela care la Cină se rezemase pe pieptul Său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
produs într‑un mediu creștin în care fervoarea apocaliptică nu mai are întâietate, personajele noutestamentare putând sta alături de cele veterotestamentare, fără a surprinde prea mult. Recent, într‑o teză susținută în 1997 la Universitatea din Siena, S. Gennari propune identificarea Anticristului‑diavol din textul nostru cu Iulian Apostatul. Ea furnizează o listă de argumente de ordin istoric, lexical și teologic, care vor fi reluate de Osvalda Andrei, într‑o conferință susținută la Institutul Augustinianum din Roma, în mai 2003. Autorul se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Gennari, autorul scrierii De consummatione, deși a preluat aproape o treime din tratatul lui Hipolit, nu este mai puțin original la nivelul sensului anticristologic pe care îl conferă operei sale, dat fiind că dimensiunea „diabolică” pe care o îmbracă aici Anticristul nu apare nicăieri în textul sursă. Această diabolizzazione a Anticristului, potrivit expresiei cercetătorilor italieni, se explică prin acea diabolizzazione a lui Iulian în mediile creștine (cf. între altele, reacția lui Grigorie de Nazianz). Într‑adevăr, Pseudo‑Hipolit utilizează termenul apostates
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
treime din tratatul lui Hipolit, nu este mai puțin original la nivelul sensului anticristologic pe care îl conferă operei sale, dat fiind că dimensiunea „diabolică” pe care o îmbracă aici Anticristul nu apare nicăieri în textul sursă. Această diabolizzazione a Anticristului, potrivit expresiei cercetătorilor italieni, se explică prin acea diabolizzazione a lui Iulian în mediile creștine (cf. între altele, reacția lui Grigorie de Nazianz). Într‑adevăr, Pseudo‑Hipolit utilizează termenul apostates pentru Anticrist, termen care nu este prezent la Hipolit. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apare nicăieri în textul sursă. Această diabolizzazione a Anticristului, potrivit expresiei cercetătorilor italieni, se explică prin acea diabolizzazione a lui Iulian în mediile creștine (cf. între altele, reacția lui Grigorie de Nazianz). Într‑adevăr, Pseudo‑Hipolit utilizează termenul apostates pentru Anticrist, termen care nu este prezent la Hipolit. Pe de altă parte, Gennari se străduiește să descifreze aluziile referitoare la cariera politică a tiranului eshatologic, referindu‑se la cariera istorică a lui Iulian (început de domnie mai degrabă favorabil creștinilor; răsturnare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doi cercetători ar trebui consolidată, dat fiind că rămân nerezolvate numeroase probleme: locul compunerii apocrifei; mediul socio‑cultural (este aproape sigur că avem de‑a face cu un text de proveniență populară); coincidențele dintre domnia lui Iulian și domnia lui Anticrist. Andrei și Gennari favorizează o lectură istorică a textului, ceea ce ar putea permite o datare destul de exactă, dar care se interesează foarte puțin de literatura anticristologică anterioară, aceasta putând explica, singură, mai multe elemente „inedite” în comportamentul Anticristului, inclusiv caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
domnia lui Anticrist. Andrei și Gennari favorizează o lectură istorică a textului, ceea ce ar putea permite o datare destul de exactă, dar care se interesează foarte puțin de literatura anticristologică anterioară, aceasta putând explica, singură, mai multe elemente „inedite” în comportamentul Anticristului, inclusiv caracterul său diabolic. Șantierul De consummatione abia s‑a deschis, iar contribuțiile pe care le‑am prezentat credem că sunt extrem de importante, întrucât ele ating problemele‑cheie ridicate de contextul nostru. Am ales pentru traducere părțile care se referă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
De consummatione abia s‑a deschis, iar contribuțiile pe care le‑am prezentat credem că sunt extrem de importante, întrucât ele ating problemele‑cheie ridicate de contextul nostru. Am ales pentru traducere părțile care se referă exclusiv la figura și acțiunile Anticristului, lăsând deoparte toate celelalte scene. Am urmat ediția H. Achelis, Hippolyt’s kleinere exegetische und homiletische Schriften [Die griechischen christlichen Schriftsteller 1.2. Leipzig, 1897], pp. 289‑309. De consummatione mundi (traducere) De aceea, Domnul universului vestește în evanghelie tulburarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]