11,066 matches
-
cu strângere de inimă. Deși acolo, suferindă, e tot frumoasă. Mi-e milă s-o trezesc. O privesc și atât. Închid ochii și-mi repet, în gând: „Sper să fie, sper să fie bine, sper...”. - Ana, tu aici? - Maria! Mă aplec, îmbrățișând-o strâns. - De unde ai știut? Mi-ai adus și flori, nu trebuia să te deranjezi. - Nu e nici un deranj. Sincer, nu știam ce pot să-ți aduc. Când mi-a spus Eva că ești aici, m-am pierdut, pur
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
doar pentru varietatea culorilor, ci mai ales prin parfumul lor unic, amărui. Cireșe amare, flori amare... - Mami, cine e Mihu? Întrebarea a căzut ca un trăsnet. N-am știut pe moment ce să-i răspund. Am închis ochii, m-am aplecat și am sărutat-o pe creștet, așa cum chiar tu m-ai rugat cândva. Maria VII. Cine e Mihu? Grea întrebare. Cel puțin așa mi-a părut mie atunci. Poate nu întrebarea era dificilă, ci răspunsul pe care aș fi putut
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ori - să observe și să înțeleagă necazul unei alte ființe și cu atât mai mult să i-l aline. Nu toată lumea are copii. Din diverse motive, mai mult sau mai puțin personale. Însă cei care au, ar trebui să se aplece mai mult spre sensibilitatea lor, cultivându-le, de mici, respectul și dragostea pentru natură și pentru celelalte ființe. Să-i învețe să nu treacă nepăsători pe lângă suferința unui suflet, indiferent dacă e vorba de un om sau un câine. În fața
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Ajută-mă, te rog! Tu... da, tu! Sunt aici. Te rog, am nevoie de tine... El se întoarse, uitându-se nehotărât. Îi prinse privirea în zbor și se agăță de ea cu speranță... În sfârșit! Îl văzu cu ochii minții, aplecându-se cu mâna întinsă. Ea reuși să se smulgă, aruncându-se înainte. O secundă, două, trei. Nu, nu mai era mult. Dintr-o dată, tânărul se ridică și... se pierdu în ceața din ce în ce mai densă. - Nu! Nu pleca! Doar ecoul îi răspunse
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Moș Crăciun. N-o să piardă nimic, nu vine nimeni, n-o să piardă nimic, n-o să... Poc! Ce-a fost asta? Un zgomot scurt, plin, l-a smuls din visare. Când s-a făcut dimineață? Pătura a alunecat pe podea. Se apleacă să o ridice. Lângă fotoliu, o ...gutuie. Mare, parfumată, galbenă ca soarele în miez de vară.. Sorbindu-i aroma, o duce la buze, ca într-un sărut și cu bucuria pe chip, o așază pe pervaz. Privește afară, spre cerul
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
privească. Nici nu mai știe de câte ceasuri îi ascultă respirația, îi urmărește cu vârful degetelor conturul feței. Femeie? Copil? Vis? Sau toate laolaltă? Tu vei rămâne mereu tânără și frumoasă. Trebuie să fie așa. Pentru mine, îi spune încet, aplecându-se ușor către ea. Și totuși, dacă se uită mai atent nu poate să nu observe că ridurile din jurul ochilor, abia perceptibile atunci când o întâlnise, s-au accentuat. Au apărut și câteva noi, pe frunte. Și câteva fire argintii au
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mă alinte ca o ghioagă, ca un bici: Sunt aici, sunt aici, sunt aici! Tehnicii contrapunctului îi este tributar versul "și o voce suavă... ca o ghioagă, ca un bici". De asemenea, ludicul nu lipsește: Copacii, ca frații, se vor apleca peste mine Și o mierlă-mi va șopti: Nu ți-e rușine să plângi, nu ți-e rușine?" Ludicul este o mască a gravității. Când ludicul dispare, poetului i se arată fața enormă a lucrurilor, cu tot dramatismul său, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
animalele vorbitoare, norii - ființe, florile - sentimente. Este un mare har această personalitate cu care a fost înzestrat Boancă. Nu știu câți din jurul lui înțeleg acest statut personal al lui. Eu unul mă mândresc să fi înțeles pe Boancă, artistul în fața căruia mă aplec cu respect și sfială când îi înțeleg mesajul - de cele mai multe ori - și chiar atunci când acest mesaj al lui Boancă este scris în culori și cu linii care cer cunoașterea alfabetului secret al artistului. De la autoportrete și până la compozițiile sale, care
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în alte forme. Ceea ce ne chinuim noi să punem pe picioare este în fond o țară devastată de efectele urii instituționalizate istoric. Am luat ura în considerare așa cum medicul, pentru a-l vindeca pe pacient, trebuie mai întâi să se aplece asupra bolii lui. ANDREI PLEȘU OBSCENITATEA PUBLICĂ Titlul ales pentru această culegere exprimă convingerea autorului că împestrițarea de azi a realităților autohtone are o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia nerușinării: nerușinare în politică, nerușinare în publicistică
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
control de rutină, Într-o comună riverană unui braț al Dunării de jos, inspectorul finaciar Ioan M. pătrunsese În incinta primăriei, fără să găsească pe nimeni altcineva decât pe secretară. După ce aceasta dăduse raportul, că toți erau plecați la masă, aplecându-se cu o ceașcă de cafea către domnul inspector, Începuse cu un aer conspirativ: Știți domnule inspector, aici În comună este o țesătoare, una care lucrează clandestin, cuverturi alese cu vergeaua și le vinde. Știu și unde stă, dacă vreți
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
voastre, ba mai mult, nu mai găsim nici un ou În cuibar, nu cumva să fi intrat ele că lăsăm cainele liber și va fi vai de pielea lor, așa să știți. Plin de amărăciune tatăl intrase În căsuța lor joasă, aplecându-se de fiecare data, să nu se lovească de partea de sus a tocului ușii, dăduse ziua bună apoi Întrebase: Ce ați mai făcut voi astăzi? Le privea insistent pe gemene. Ce te uiți așa la noi? Noi nu am
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
capului, îmi cuprindeau mâinile în semn de adio! Cineva a îngenuncheat lângă patul meu, să mă apere, să mă trezească din acest animism păgân. Remușcările, pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi sugrumă mijlocul și îi despică aripile. Eram pe masa de operație, lângă mine bântuirea mare punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
te mai aștepta grăbită ca la început, să-ți mai povestească de vârsta ei firească. Se miruie iubirea, lacrima se subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în ușă la intrare. O! Fragedă făptură oricât ai fi de pură în prag o să rămâi la râsul dintâi... Vechea împărăție topită în pustie și putredă și mută rămâne nefăcută. * * * A fost un popas în timp cu iubiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
s-au pus cordoane cu ostași, să păzească porțile și drumul mântuirii. Nu știa cum a ajuns să ia lumină! Cineva l-a dus acolo, l-a purtat de mână până în inima credinței; a fost ales din mulțimea care parcă apleca covorul de trepte, în mișcarea albă de brumă, prin cristale drepte, așezate sub tălpile celor câțiva ce au văzut cum răsare lumina roșie de sus, de undeva. În fiecare an de Paște, Lumina ne este dăruită nouă, calmă, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
că aici era un refugiu în afara autobahnului. Mă întorc spre mașină și în acel moment văd o patrulă cu doi polițiști pe partea cealaltă a autostrăzii. Ce să fac? Strig tare și repetat. Nu mă aud, nu mă văd. Erau aplecați pe capota mașinii. Mă uit pe banda noastră, calculez fulgerător distanța și alerg până la bara de separație a benzilor de mers. Strig din nou cu mâinile la gură. Mașinile zboară pe lângă mine. Eu stau lipită de bară și strig după
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
au administrat toate cele necesare pentru comprimarea până la normal a uterului, a fost transferată într-o rezervă, vizavi de sala de naștere. Eu m-am întors să-mi iau poșeta din camera unde era Raisa și am văzut multe capete aplecate deasupra ei. Am fost dată afară politicos dar concis. Geanta mi-am recuperat-o mai târziu, cred că medicul de gardă mi-a adus-o. După cum spuneam, sosiseră și băieții între timp. Cel mic a venit sus la noi s-
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
vine copilul noaptea la mine (se înțelege că în spirit) și-mi ia mâna. Eu am avut o mișcare de recul, cu gândul la pumnii lui, dar mare mi-a fost uimirea când el mi-a prins mâna, s82 a aplecat și mi-a sărutat-o. Am știut atunci că-mi mulțumește în spirit pentru că de fapt ce-am spus eu își dorește el: iubire adevărată, cultivare, educație de bun-simț; într-un cuvânt - lumină și evoluție. E bine că spiritul lui
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
orice, o mărturisire interesantă asupra feminității, restrângând câmpul observației la planurile unde existența gravitează exclusiv în jurul gineceului.” ¹ `Literatura scriitoarei aduce o notă de francă senzualitate, de exaltare păgână cu aspecte de narcisism. Când nu se exaltă pe sine, ea se apleacă asupra misterului feminin pentru a-l sfâșia. Analitică, sub raportul cercetării tulburărilor psihologice și fiziologice ale amorului, opera ei este pur lirică deîndată ce se apropie de forța misterioasă din care pornește. Privit ca o fatalitate, amorul scapă oricărei calificații
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
și vru să vadă dacă ventilatorul funcționează. Apasă butonul de pornire și un vânt năprasnic zbura toate hârtiile de pe masa: rețete, rezultate de la analize, numere de telefon etc. Doctorul se întoarse nervos, Bărbie sări să culeagă hârtiile, iar Lucy se aplecă spre podea după un carnet. În clipa aceea agață cordonul telefonului și-l trânti la podea. Speriată, fata se repezi după telefon, dar calcă pe un cantar care se înclină și căzu peste vaza din colț. − Oprește-te! strigă doctorul
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3081]
-
doamna Ludmila a început să împartă cărțile la cei prezenți. S-a apropiat de mine și a început să spună că a cunoscut o fetiță care crede ea că va fi scriitoare. A mai zis câte ceva despre mine. S-a aplecat și a întins cartea, am luat-o, eram emoționată și nu știam ce să fac și ce să zic. Atunci, ea m-a cuprins și am simțit o căldură sufletească. Am avut mereu nevoie de asemenea îmbrățișări din partea mamei. Nu
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
nici n-ar fi știut ce să spună. Ochii tuturor se contopiseră cu ochii puiului speriat și trist. Ce-au zărit în ei nu știu, dar în aceeași clipă, toți, au repetat aceleași cuvinte: Dă-i drumul! Și Ilinca se aplecă și dădu drumul puiului... Acesta porni orbește, cu salturi nesigure, într-o anumită direcție, apoi făcu un mic ocol și intră în aceleași tufișuri în care dispăruse căprioara. Copiii porniră tăcuți și înfrigurați pe urmele sale să vadă dacă și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
oară într-o asemenea sălbăticie. Se opriră amîndoi lîngă o salcie scorburoasă și priviră sceptici în toate părțile. Cît vedeai cu ochii numai stufăriș, ochiuri de mocirlă din care ieșeau, cu zgomote înăbușite, bulbuci, sălcii uriașe cu scorburi întunecate, arini aplecați de furtuni în toate părțile și, din loc în loc, cîte un petec de pămînt mai acătării, plin însă tot de bălării. Și cum crezi tu c-ai să poți prinde pește din hîrdăul ăsta cu nămol? se strîmbă descumpănit Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de un călător beat, care căzuse în șanț și tot mai continua să cînte cu o voce hodorogită "Lume, lume...". Salut, Ilinca, și bine-ai venit! strigă Virgil îmbujorat și-i întinse mîna. Sărut mîna, tanti! Și, scoțîndu-și șapca, se aplecă foarte reverențios să sărute mîna mamei Ilincăi. Să fii sănătos, Virgil, răspuse ea retrăgîndu-și mîna. Lasă, nu mi-o mai pupa acum, că miros toată a ceapă și tocătură. Bine te-am găsit, Virgil, răspunse și Ilinca cu fața luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Virgil că sfîrîie ca un cărbune, zise în șoaptă, pentru a nu auzi decît ei și soarele: nici un motiv, Virgil... mă auzi ?... Vlad e Vlad, iar tu ești Virgil! Ai înțeles? Virgil nu mai fu în stare decît să-și aplece ochii și să dea afirmativ din cap. Nu-i mai trebuia altă explicație. Dar vreau să meargă și Vlad cu noi la... cum îi zice la locul ăla? reluă Ilinca plină de însuflețire. Peștera Liliecilor... sau Gropniță. Bine... dacă zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tune ca de obicei, începu să rîdă odată cu ceilalți (adevărul e însă că s-a forțat cumplit să rîdă în acel moment) și se apropie de Bărzăun, zicîndu-i cu jumătate de gură: Unu la zero pentru tine, Bărzăune! Apoi se aplecă și-i șopti la ureche: Dar ți-o coc eu ție, motane, n-avea grijă! Tot grupul continuă să rîdă în voie de gluma Bărzăunului, apoi începură iar să se holbeze în bulboana cu păstrăvi. Și-s buni păstrăvii fripți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]