1,211 matches
-
fost și doritori să intre în mișcare, dar au fost refuzați. Mai târziu însă, cei respinși au aderat la Francmasonerie și s-au răzbunat teribil pe „iluminați”. Robert Fludd și-a dorit o carieră de rozicrucian publicând două scrieri admirative: Apologia Compendiaria Fraternitatem de Rosea Cruce suspicionis et infamia maculis aspersam, veritas quasi Fluctibus abluens et obstergens (Succintă prezentare pentru Fraternitatea Crucii cu Trandafiri, spălând ca un Puhoi petele de bănuială și de infamie cu care a fost stropită), publicată la
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lucrare, Tractatus Apologeticus Integritatem de Societatis de Rosea Cruce (Tratatul apologetic în sprijinul Societății Crucii cu Trandafiri), a apărut în anul următor și a fost, de asemenea, întâmpinată cu silentium. Oare „frații invizibili”, „iluminații”, nu existau? Nici pomeneală! Doar că „apologiile” lui Fludd nu le erau pe plac. Fludd lăuda matematicile și îi asocia pe rozicrucieni cu tradițiile magiei și cu practicile oculte rămase de la egipteni și Hermes Trismegistus. Fludd credea că rozicrucienii erau „mecanici” și „matematicieni”, urmași ai lui Roger
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
înțelegeri făcute între Diavol și pretinșii Nevăzuți)10. Secretele rozicruciene erau socotite satanice și francezii se pregăteau de o vânătoare de vrăjitoare similară celei din „Noaptea Sfântului Bartolomeu”. În 1625, Gabriel Naudé a încercat să ia apărarea „invizibililor” într-o Apologie pour tous les grands personnages qui ont esté faussement soupçonnez de magie. „Apărarea” era construită pentru figuri mitice și istorice precum Orfeu, Pitagora, Socrate, Porfirius, Raymundus Lullus, Paracelsus și Pico della Mirandola, cărora le erau alăturați și „nevăzuții”. Dar efectul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de cele mai multe ori, „cultura de masă”. Specialiștii care dispun de o solidă cultură generală sunt din ce în ce mai puțini. Cei mai mulți cad victimă celor două erori capitale ale pedagogiei moderne: demonizarea „erudiției vane” și satirizarea „diletantismului” cultural, la care se poate adăuga și apologia „specialistului” (care nu este rea în sine, dar dăunează formării integrale a personalității specialistului, contribuind la transformarea lui în „om unidimensional”). Specialistul epocii moderne - format în perioada postbelică - trebuie adăugat seriei de naivi copilăroși amintiți anterior. El își „vindecă” vidul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
după o himeră, Don Juan zboară de la o femeie la alta și nu poate sta locului, nu are rădăcini, în timp ce Saint-Just stă locului și aplică neîndurător legea morală. Mandarinul valah intră și iese din pușcăriile politice ale secolului său, face apologia virilității și vrea să impună justiția socială. O formulă de existență pe care admirabilul, utopicul, tragicul P. o verifică întâi pe propria piele înainte de a o scrie. Adevăratul Pandrea este de căutat în eseurile politice și sociologice, toate străbătute de
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
de comprehensiune, atitudine simpatetică și dezinteresare. Partizan al entuziasmului în aprecierea operei literare, a respins ideea de toleranță, precizând că sensul de „înțelegere” se arată „mai potrivit”. Entuziasmul său nu era unul scăpat de sub control, lesne deviabil înspre ditiramb și apologie, ci echivala cu o vie satisfacție în fața operei purtătoare de valoare estetică. P. a refuzat, ca fiind incompatibil cu propria structură, tonul sentențios, de catedră. Generozitatea, nu una de natură sentimentală, gratuit caritabilă, ci căldură a înțelegerii, bucurie a sentimentului
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
științei sociologice. Dar se impune o mare prudență, căci discursul marxist-leninist deseori camufla, acoperea dorința onestă de a repune În circulație o știință, un nume, o idee științifică izgonită din cetatea științei. Nu toți sociologii sau istoricii sociologiei au făcut apologia deșănțată a comunismului. Însă cercetarea sine irae et studio a acestei perioade nu a sosit Încă, sunt mai facile ridiculizarea unor articole și cărți, găsirea câte unui „acar Păun” pentru toate inepțiile elaborate În spiritul indicațiilor de partid decât cercetarea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
țărani, au făcut tot posibilul să îl ajute să învețe la București, la facultate. Proaspăt absolvent, este numit de secretarul de partid al județului director al școlii din Turris și, puțin după aceea, inspector-șef al inspectoratului de învățământ. Previzibil, apologia comunismului, considerat cea mai dreaptă orânduire, nu întârzie să apară: „... peste tot e nevoie de oameni buni, bine pregătiți, și mai presus de toate, comuniști!”. P. a mai tipărit un volum de însemnări, Omul de la catedră (1974), privind educația, școala
PAUN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288724_a_290053]
-
fără pitoresc și, în genere, fără descripție, ritmată de patru „întâmplări”, ultima constând în revederea de către narator a lui Alimandru - între timp întemnițat, la cincisprezece ani după moartea bătrânei - în „hodaia” lui din pustă. Piesa Avram Iancu (1981) e o apologie a „craiului munților”. SCRIERI: Izvorul, București, 1962; Partid, făuritor al vieții (în colaborare cu Rusalin Mureșanu), Timișoara, 1966; Frumusețile zilnice, București, 1967; Nopțile risipitorului, București, 1969; Șoapte, București, 1970; Memoria pergamentelor, București, 1971; Teama de oglinzi, București, 1971; Dracul verde
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
paradox. Este concluzia spre care ne conduce și volumul Omul recent, comentat dintr-un unghi critic și, deopotrivă, simpatetic în eseul despre „căutarea firului pierdut”. După câteva însemnări despre transparența liturgică și nostalgia paradisiacă a jocului (e.g., fotbalul), urmează o apologie a neînțelegerii ca spațiu epistemic intermediar. Neînțelegerea este locul simbolic al minții în care o mai profundă cunoaștere de sine poate anticipa recunoașterea tainei lui Dumnezeu. Acest exercițiu de recunoaștere și recunoștință poate fi comutat de la un nivel individual într-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
multe pagini unor contingențe minore ale istoriei. La aceasta se adaugă, în cazul fiecărui autor, o anumită vulnerabilitate față de legea de atracție gravitațională a istoriei: virajul spre extremismul politic în cazul lui Nae Ionescu, gafele poporaniste ale lui Crainic sau apologia naivă a românismului (inclusiv a Maglavitului), semnată de părintele Stăniloae. În acest concert de fapte zeloase, cititorul va găsi mai mult decât coincidența unor biografii suprapuse. Este frapant să descoperi instinctul unanim al orientării împărtășit de către cei mai înzestrați scriitori
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ci întregul fenomen religios postcomunist. Sunt inerții sau handicapuri culturale pe care un elementar studiu de psihologie a maselor le poate explica. Altele sunt necazurile. Smintelile, persistente cum sunt, vin chiar de la forurile conducătoare ale Bisericii. Nici cea mai patetică apologie a ortodoxiei și nici cel mai convingător eseu teologic despre „Ființa eclezială” nu le poate ignora dacă vor să rămână întru adevăr. A evoca sublimul contemplației filocalice fără să șoptești o vorbă despre ruina concretului prin fața căruia defilăm zilnic mi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o sinagogă sau moschee? Mai mult: avem oare nevoie, în opinia lui H.-R. Patapievici, de o biserică în care să putem ieși, mistic și liturgic, din logica nihilistă a modernității? Autorul nu ne răspunde direct, preferând să facă o apologie a spiritului creștinismului aflat sub fascinația pentru ideea imaterialității trecerii Duhului (¬155), chemat să reziste chiar și în fața dispariției formelor clasice de existență ale creștinismului istoric („dogme + instituția tradițională - istoric tradițională a Bisericii”)1. Caducitatea ideii de temei ultim face
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne rămâne în acest caz? Un creștinism poetic - literalmente in-consistent - în care „va trebui să învățăm să ne sprijinim pe aer, miresme, pe treceri, petreceri și sufluri” 1. Doar două pagini mai jos, la critica gnosticismului 2 Patapievici adaugă o apologie aparent dochetistă a Duhului. Este un text ce respiră un aer non-confesional și care sugerează posibilitatea unei relații cu Dumnezeu în absența materialității sacramentale 3. În afara unei referințe infrapaginale la taina Euharistiei 4 - menționată ca argument al prezenței egale a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ce ar fi un creștinism fără „arhivele care sunt Hristos” (Sf. Ignatie al Antiohiei)? Ce ar mai rămâne dintr-un creștinism născut prin miracolul Întrupării fără împărtășirea trupească, nemijlocită, liturgică din „cereștile, preacuratele și nemuritoarele ale lui Hristos taine”? Această apologie pentru tradiția eclezială n-are nimic de-a face cu pansofismul unui discurs pronunțat din perspectiva unității transcendente a religiilor, la care un autor ca Fritjof Schuon ar fi avut un acces privilegiat. În același timp, nu este o invitație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
euro-atlantică riscă să devină un imens parc de distracții. Lumea contemporană se zbate între uitarea modernă a păcatului (Gott ist tot) și păcatul postmodern al uitării (Tod ist Gott). În fața celebrării imanenței, umaniștii nu pot răspunde decât cu o disperată apologie a responsabilității morale. Aspectul „interesant” al oricărei istorii individuale sau colective justifică cunoașterea istorică nu în termenii unei experiențe estetice (S. Kierkegaard), ci ca angajament etic (E. Levinas). Caracterul „interesant” al istoriei nu saturează poftele curiozității vulgare, ci introduce conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Salonul monden este saturat de obiecte neînsuflețite. Oamenii devin niște etichete, cuvintele învăluie numai dorințe ilegitime, iar cheia succesului este înfrânarea de la înfrânare. Demonul futilității domnește nestingherit, stârnind ambiguitățile, aclamând tautologia sterilă și disprețuind osteneala creatoare. Mondenitatea se definește prin apologia indirectă a nerușinării. Inconsecvențe abuzive și repetate definesc adevărul lumii. Câtă vreme suntem în lume, credem că nimic nu supraviețuiește morții și ne comportăm ca atare. Darurile ascezeitc "Darurile ascezei" Asceza anulează tocmai acest triumf al exteriorității și al fugii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rămâne un ciment esențial pentru a construi un viitor deschis și progresist. Cu toate lămuririle lui Denoso, rămâne totuși întrebarea firească: unitate sau diversitate? Este greu de găsit un echilibru între aceste două noțiuni opuse și, după Deloso, în Europa, apologia diversității sună foarte adesea prea gros și pare că a devenit un mod elegant de a nu ofensa pe nimeni, de a proteja mândriile naționale și de a minimaliza greutatea nivelului european. Promovarea diversității, așa cum apare ea în numeroase discursuri
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]
-
într-o revistă de antropologie și astfel s-a născut unul dintre cele mai interesante capitole ale teoriei probabilităților, și anume teoria proceselor stocastice, un caz particular deosebit fiind procesele Galton-Watson de stingere a speciilor [Iosifescu (1968)]. Fără a face apologia lui Galton, este firesc să amintim preocupările sale prin care este un precursor al studiului biodiversității. Dacă Darwin și-a enunțat propriile legi evoluționiste într-un context îndependent de orice reflecție asupra calculului probabilităților, teoriile sale au asigurat triumful unei
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]
-
Dosarul” politic Noica fusese deschis deja de Adrian Marino, în urmă cu un deceniu. Dintre discipolii lui Noica, Sorin Vieru a dat până acum cea mai credibilă apărare a magistrului, într-un scurt text luminos, senin, fără obositoarea retorică a apologiei: „Reperul etic în gândirea lui Noica”, 22, XIII, 49 (665), 3-9 decembrie 2002. Toată controversa se poate citi acum și pe fundalul confesiunilor lui Gabriel Liiceanu din frumoasa lui carte din 2002, Ușa interzisă (Humanitas), în care discipolul aduce o
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
poziții conservatoare, la rândul lor organizabile în două clase - 1. economiste, având în centru ceea ce George Soros a numit cândva „fundamentalismul pieței”, iar John Gray a numit „paleoliberalism”, un fel de idolatrie a mâinii invizibile, și 2. culturaliste, mergând de la apologia culturii clasice, trecând prin filozofia politică elină, apoi prin cea liberală clasică europeană (devenită în America tot mai conservatoare), ajungând până la adoptarea unor formule antimoderne, chiar reacționare, de confesionalism, în unele cazuri de fundamentalism 3. Ceea ce a unit toate aceste
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
studentul venea la universitate ca perfectă tabula rasa, universitatea a pierdut ocazia de a-i imprima ideile, valorile, deprinderile de gândire critică și celelalte elemente ale educației liberale (clasice). E curioasă, la un comentator și traducător al lui Platon, această apologie a ignoranței inițiale ca teren al virtualității pedagogice infinite. Psihologia cognitivă și teoria educației care au în centru conceptul de tabula rasa au fost, ne amintim, inaugurate de Aristotel în De anima, pentru a fi reluate de Locke într-o
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
manuale sau tratate de istorie literară apărute până astăzi și vreți să cercetați epoca cuprinsă Între sfârșitul sec al XIX-lea și Începutul celui de-al XX-lea, veți constata În mod invariabil că această epocă este transformată Într-o apologie fără limite a curentului junimist, care domină, În interpretarea istoricilor noștri, Întreagă această epocă. Ce a fost junimismul cu adevărat vom arăta În mod amănunțit În cadrul cursului universitar din acest an. Noi ne vom limita acum În a spune că
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
convingător că acest țel nu ar putea fi asigurat prin calea compromisului, presupunând, desigur, că și cealaltă parte va accepta o abordare rațională. Ar mai fi de semnalat un fenomen deosebit de pervers, și anume disprețul față de rațiune însoțit de o apologie a rațiunii care nu rareori invocă mesajul filosofiei luminilor. Ceea ce disting ideologia și practica regimurilor comuniste este preocuparea obsesivă pentru justificarea deciziilor și acțiunilor politice prin temeiuri de natură rațională, „științifică”, concomitent cu respingerea și reprimarea exigenței fundamentale a raționalității
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
D-na încheie, spunând că este pentru înscrierea femeilor în partidele politice, cu condiția ca ele să rămână legate prin același crez în același ideal, anume idealul de consolidare a familiei, idealul de pace și moralitate. D-na Paximade-Ghelmegeanu face apologia politicii afirmând că ea nu poate fi exclusă din gospodăria comunelor și județelor. O ideie antipatică D-na Maria-Pop (Craiova) spune că ideea formării unei grupări unice a femeilor este o ideie antipatică. D-sa laudă organizațiunea de stat actuală
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]