2,797 matches
-
Soarele trecuse de crucea amiezii, coborând spre Habsburgi. Vasul luneca încet pe Dunăre la vale, înspre Buda. La proră stătea cel ce părea a fi stăpânul corăbiei și căpitanul ei, decojind o portocală. Pești nenumărați, lăhămețiți de un veac de aprig pașalâc, se azvârleau după cojile aruncate în apă. La un moment dat, după o coajă mai mare se iți capul unui sturion imens, doldora de icre, care aruncă o privire în jur, își dădu uimit seama până unde ajunsese, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ca atunci cînd Îl purtam Încă În pîntec. Cum de mi-am expulzat din uter fătul la asemenea depărtare? Chipul nu i-l mai văd, vocea nu i-o mai aud. Urcă un munte preocupat și Îndîrjit. E cu spatele la mine. Aprig ca toți tinerii, nu știe că i-am pus În buzunar un săpun parfumat care se moaie la căldura corpului său. Și luptele, brațul care lovește și brațul care se apără. Uneori cruzimea Îl doare mai rău pe cel ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai ezoterică decît o paradigmă. Doar fuioare de praf se Înalță de o parte și de alta a turnului mut, biserica doarme, respiră, așteaptă. Dar poate acolo, În somnul ei, se refac rosturile vechilor cărămidării; mirese negre furate de miri aprigi care-și jucau șișul În mînă ca zarurile la barbut, copii botezați la gura cuptorului, semănînd cu niște Îngerași de boia, flăcăi Întinși pe un pat de pietriș, burta lor un mac sîngeriu cu petalele larg desfăcute și femeile sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cum dintotdeauna deșertul. Și deodată singură, atît de singură Încît simți În tine cum se mișcă diavolul, cum ți se umflă glandele și tremură, cum ai aștepta să-ți muște cineva creierul, să-ți umple gura cu o limbă străină, aprigă... așa venea altădată poezia, așa venea dragostea și fața ta rămîne aceeași, placidă, nemișcată, un oblon, În spatele căruia se săvîrșește o crimă. Și tot libidoul acesta, un reflex vechi și fără obiect, acum crescînd pînă la un punct și retragîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
biserica. Dar privește pe partea cealaltă. Acolo sunt tot magazine. De la război încoace, orașele noastre au cele mai dezvoltate centre. Și cu asta m-a apucat de braț și m-a târât pe poarta întunecoasă în biserică. Era o soră aprigă. Iute. Prin una din ferestrele navei laterale răzbătea o rază gălbuie, plină de praf. Lumina aceea hoinară ce desenează un cerc printre bănci și străbate întreaga biserică înainte de vecernie. Bătrânul preot a ieșit din confesional și se îndrepta cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
despre Muza, 3, ciobănesc scoțian, blană groasă, ochi verzi, și a pisicii, Ventuza, 8, birmaneză, blană mișto gri cu alb. Cele două animăluțe sunt peste măsură de vesele și dau din cozi, chemându-l pe Ionel la joacă. Din privirea aprigă a acestuia din urmă înțelegem însă că nici nu poate fi vorba despre așa ceva. Să analizăm o clipă acest scurt moment. Tocmai pentru că este banal, ne vedem nevoiți să facem apel la serviciile deosebit de însemnate ale literaturii pentru a vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lume în general. Senzația stranie de déjà-vu îl urmări însă, fidelă, lucru care lui Abdulah începu deja să i se pară supărător. Era ca și cum alături de el ar fi fost încă o dată tot el, dar nevăzut. Exact când se gândea mai aprig și mai intens la acest lucru, Abdulah văzu deodată prăbușindu-se în fața lui, pe scara rulantă, pe cea mai bună și mai frumoasă și mai suplă și mai apetisantă blondă pe care credea că o văzuse vreodată. Tipa se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ajungând până la Lacul Liniștii și înapoi. Era semnul că oamenii se treziseră de-a binelea și se gândeau la lucruri tot mai rele și mai neobișnuite. Lumea de Deasupra fu cuprinsă brusc de zumzetul acestui curent, învolburându-se de flacăra aprigă a gândurilor rele, iar straniile năzuințe ale celor de jos se concretizară în mii de kilometri de semne și fibre mergătoare pregătite de atac. Fibrele se desfăcură emanând mirosuri inconștiente, visuri sparte și déjà-vu-uri deja banale, care îi făcură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acesta, indicând spre tavan, din motive pe care nu le-am înțeles niciodată nici azi. În partea dreaptă a domnului cu față de porc se afla un alt personaj interesant, și anume o tânără solidă care, se vedea, făcuse cele mai aprige eforturi pentru a arăta cât mai bine. Reușise acest lucru? Într-o destul de mică măsură - și haideți să vedem care ar fi aceea. Fața tot de porc, doar cu puțin mai slabă decât a bătrânului conducător al adunării, trăda urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
contact cu celulele bolnave ale nimănui, oricât de deștept sau luminat. Și cine e demonul ăsta care îmi propune să mă spânzur pentru că, vezi Doamne, așa mi-ar fi mai bine? Pentru că așa aș scăpa mai repede de dorința asta aprigă de a nu vrea să trăiesc și de a nu vrea nimic în general? Ce dorește de la mine și cum de s-a insinuat în bietul meu suflet, în trupul meu până mai ieri aproape curat? Ce e moartea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
urmare a primului gând care îmi străbate mintea în clipa în care am neplăcuta onoare de a-l întâlni pe demonul acesta legendar, el se și grăbește să îmi ia lumina vieții, luând gândul meu necugetat și absolut involuntar drept aprigă dorință. Și fiindcă tocmai acest el e cel care transformă orice dorință în realitate, dintotdeauna, iată că și intru în lumea spiritelor celor cândva vii și dragi ; grabnic îmi iau zborul din mine spre tărâmul acelui Hades și, deși ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
auzind acestea și n-ar putea suporta povara a ceea ce cred că sunt, îngemănându-se, capetele de acuzare împotriva tuturor celor care-au trăit cândva. Dacă n-aș fi convins că exagerez, aș crede că până și infernul cel mai aprig imaginat de oameni până astăzi e nimic pe lângă imensul grad de sofisticare pe care pare să-l fi atins întunericul odată cu dezvoltarea omenirii. Aș fi putut să fac atât de multe, atât de multe, cu darurile pe care le-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
noștri nenăscuți, și a venit acum să mă ia pentru a mă aduce înapoi între cei vii. Cum să-i mulțumesc pentru asta, pentru că nu pot, și cui să-i explic, cine ar crede că, într-adevăr, pentru cea mai aprigă luptă câștigată împotriva încăperii deșarte în care intrasem pentru a-mi vinde sufletul, eu am fost făcut scăpat de locul acela întors pe dos? Și cui și în ce fel să-i povestesc, astfel încât să creadă, o aventură ca aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lama... apasă... pielea... desfăcând venele... cu un crocnet ciudat. Nici măcar cuvintele deja existente nu îmi ajung pentru a descrie cum se cuvine oroarea a ceea ce am făcut. Gata, s-a săvârșit... ce simplu a fost! Am dat drumul sângelui acela aprig care îmi alerga prin vene și pe care am să-l las să curgă, mă jur, să fugă pe străzile tuturor orașelor, ca un avertisment pentru cei care vor vrea să mai nască copiii precum cel care am fost eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu ceea ce se-ntâmplă? Cuvintele nu urlă, o știu prea bine, și nu rag, și poate ar trebui ca pana să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
anume Îi va fi stîrnit, ce pornire, din beție, din durere, din ură de clasă sau rom Jamaica, Încît să Încalce ordinul lui Bandura, că se porni o minunăție de rebeliune revoluționară, stihia răzmeriței deșarte: marinari și tîrfe de port, aprige soiuri, se apucară să smulgă cu furie, cu Înfocare, printre lacrimi și scrîșnet de dinți, gladiole domnești, să-și sîngereze palmele de la lujerii trandafirilor, să smulgă lalelele laolaltă cu bulbul, să frîngă cu dinții garoafele, să și le dea unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfîrșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl folosise pînă atunci doar o singură dată, la ieșirea din Arad, acolo unde macadamul se pierdea Într-un drum de țară. De fapt, adevărul era că de două ori, prima oară În fața prăvăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
primul rînd, susținerii unui ziar de mare tiraj, al cărui proprietar era Henry Ford, omul care În viața sa avusese două obsesii: automobilele și societățile secrete. În America Latină ani de zile această carte Își va găsi aplicarea eficientă În luptele aprige dintre partide, fiind chiar un Îndreptar pentru fanatici, Îndeosebi din rîndurile populației de origine germană. A treia ediție portugheză (Sao Paolo, 1937, pe a cărei copertă era un crucifix și un șarpe cu trei capete) poate fi considerată fundamentală: Îngrijitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Pentru prima dată, o cetate minusculă rezistă unui imperiu. Dar nu va fi și ultima. Astfel, mica lume a negustorilor, pe care încă nimeni n-o ia în serios, demonstrează deja că e stăpânită de o furie interioară, de o aprigă dorință de a trăi liber și că poate rezista cuiva mult mai puternic decît ea. De altfel, este pentru prima oară când Occidentul rezistă unor invadatori veniți din Orient. Ordinea economică suscită de îndată interesul a numeroase popoare. Ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
cu ei, poate că de teamă ei l-au respins, poate că de teamă el i-a respins pe ei, era vremea lui scapă cine poate, fură tu înainte să fii furat, bate tu înainte să fii bătut, cel mai aprig dușman al tău, după cum ne învață legea orbilor, este întotdeauna cel de care ești mai aproape, Dar nu numai când n-avem ochi se întâmplă să nu știm încotro mergem, gândi el. Apa caldă îi cădea susurând pe cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
țuică, nu se poate așa, să treacă vremea mai ușor. Femeia așază pe o farfurie câteva mizilicuri, alături - o tavă cu păhărele de țuică și sticla, pune lichidul gălbui în două pahare, ciocnește cu Marinică, să trăiești, Mărine! — Noroc, cumnată, aprigă femeie ești!... Cum te măritași, dumneatale, cu fratele, da’ te găsi greu? N-avui eu nici o vină, parcă mata, nene, nu știi că soacra, învățătoare și ea, tot întreba prin sat dacă nu au auzit de cineva, o fată bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
era cald, cada era ca nouă, unul dintre muncitorii care refăcuseră apartamentul Maestrului o vopsise, Tina ridică dușul de jos, îl fixează în suportul din perete și apa începe să curgă acuma pe ea, de la umeri pe sâni, se săpunește aprig, buretele freacă apăsat, se uită spre coapsele înroșite, luuung, până la degetele de la picioare. La genunchii umflați, la umflătura din spatele fiecărui genunchi, acolo unde se adună, din cauza inflamației, lichidul sinovial și presează... Doar că el nu știe, nu vede, ca totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
busuiocul greu de apă sfințită, aghiazma mare, toți caii zvâcnesc, flăcăii chiuie, doar armăsarul lui stă pe loc, nu pleacă, mâinile lui țin hățurile strâns și nu îi dau voie. Rămâne pe câmpia goală, fără nimeni, pe calul transpirat. Drept, aprig și singur, iar inelul de aur e jos, în margine de drum... Și Rita, iar. — Măi, fato, tu ești nebună?, ce cauți aici?, nu știi că noi doi ne vom căsători?, sunt însărcinată cu el, îi fac un copil, păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de fotografii hărtănit, o impresionaseră ochii lui mari (Între timp, probabil că și el crescuse pe măsura lor). Totuși În ultima lună, când se hotărâse vizita la Sally, el dobândise În mintea ei proporțiile unui adversar stimabil. Copiii, cei mai aprigi pețitori, Își planifică rapid campaniile, iar Sally compusese prin corespondență o sonată inteligentă, pe măsura temperamentului excitabil al lui Isabelle. De câtva vreme, Isabelle era capabilă de emoții foarte puternice, chiar dacă trecătoare... Mașina se oprise În dreptul unei clădiri lăbărțate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un sărut. Nici măcar acea tăcere În care ne-am cunoscut Nu va Îndemna vechile stafii să hoinărească pe mal, Suprafața mării n-o vor Încreți... Dacă umbre gri se scurg dincolo de val, Nici nu le vom zări...“ S-au certat aprig, fiindcă Amory susținea că „Încreți“ și „zări“ nu pot fi folosite ca rime. Pe urmă Eleanor a produs un fragment nou de poezie, pentru care nu găsea un Început: „...Dar Înțelepciunea trece; Totuși anii cu-nțelepciune ne vor hrăni... Vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]